What do you think?
Rate this book
Tabloul
Romanul "Tabloul" al scriitorului sovietic Daniil Granin (n. 1918), cunoscut cititorului român prin operele: "Cautătorii", "Împotriva furtunii", este un mesaj peste timp al unei povești de dragoste sublimată în artă.
351 pages, Paperback
First published January 1, 1980
1 person want to read
About the author
Daniil Granin
121 books20 followersAlso: Даниил Гранин
Daniil Alexandrovich Granin (born Daniil Alexandrovich German) was an author born in the former Soviet Union. He started writing in the 1930s when he was still an engineering student at the Leningrad Polytechnical Institute. After completing his graduation Granin began working as a senior engineer at an energy laboratory and soon after the war broke out, he volunteered as a soldier.
One of the first widely praised works of Granin was a short story about graduate students, titled Second Varient. It was published in the journal Zvezda in 1949. Granin continued to study engineering and working as a technical writer until success knocked on the door in the form of Those Who Seek; a novel inspired from his life as an engineer. The book talked about the overly bureaucratic Soviet system which tended to stifle new ideas.
Granin has worked as a board member in the Leningrad Union of Writers and is a winner of many medals and honors including the State Prize for Literature in 1978.
Daniil Alexandrovich Granin (born Daniil Alexandrovich German) was an author born in the former Soviet Union. He started writing in the 1930s when he was still an engineering student at the Leningrad Polytechnical Institute. After completing his graduation Granin began working as a senior engineer at an energy laboratory and soon after the war broke out, he volunteered as a soldier.
One of the first widely praised works of Granin was a short story about graduate students, titled Second Varient. It was published in the journal Zvezda in 1949. Granin continued to study engineering and working as a technical writer until success knocked on the door in the form of Those Who Seek; a novel inspired from his life as an engineer. The book talked about the overly bureaucratic Soviet system which tended to stifle new ideas.
Granin has worked as a board member in the Leningrad Union of Writers and is a winner of many medals and honors including the State Prize for Literature in 1978.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 of 1 review
November 2, 2021
PLOAIA L-A SURPRINS PE LOSEV când se pregătea să treacă podul Kuzneţki. Ca să nu-l pătrundă umezeala, a intrat într-o expoziţie. Mai avea cam o oră şi jumătate până la începutul şedinţei. Trecea agale dintr-o sală într-alta, odihnindu-se de zgomotul Moscovei. După străzile răcoros primăvăratice înţesate de locuitorii grăbiţi ai capitalei, aici era linişte şi cald. Mai mult ca orice, îl chinuia la Moscova aglomeraţia, mulţimea care se înghesuia prin toate instituţiile, în faţa tejghelelor, în cafenele, în parcuri. Chiar şi în sălile mari ale expoziţiei, lui tot i se părea că sunt prea mulţi vizitatori şi nu se putea împiedica să se întrebe cine sunt, cum de hoinăresc pe aici în timpul orelor de producţie. Erau multe femei. Curios, şi la el în oraş Losev observase că la acţiunile culturale participă în special femeile. Faptul că şi în capitală se petrecea acelaşi lucru îl liniştea într-un fel, dar îi dădea şi de gândit.
Mergea de-a lungul pereţilor îmbrăcaţi în pânză de sac cenuşie. Aici, materialul grosolan, ieftin, nu arăta deloc rău. Dar tablourile, atârnate pe pânza de sac, nu-i trezeau interesul. Lui Losev îi plăcea pictura istorică, de exemplu tabloul cu executarea streliţilor, sau cel cu Ivan cel Groaznic ucigându-şi fiul, sau cu Stepan Razin, scenele de bătălie din războiul civil sau cel de partizani, trecerea lui Suvorov prin Alpi sau cam aşa ceva. Îi plăceau şi portretele mareşalilor, ale conducătorilor de oşti, ale artiştilor celebri. Un tablou trebuie să te ajute să te instruieşti. În picturile de aici erau înfăţişaţi bătrânei oarecare, adolescenţi, legume şi fructe împrăştiate printre diverse obiecte, desene pe hârtie, o mulţime de tablouri mici, în rame vopsite simplu. Losev nu putea să-şi închipuie unde vor fi puse după expoziţie, unde au stat până acum şi, în general, ce rost au nişte obiecte care nu pot fi folosite timp îndelungat. Muzeele sunt altceva ― în muzeele de artă, Losev fusese de mai multe ori, nu intrase însă niciodată într-o expoziţie. Şi acum îşi dădea seama că, probabil, nu pierduse nimic. Uneori, uitându-se prin vitrinele Moscovei, era uluit de marile cantităţi de obiecte care lui nu-i trebuiau. Oare câte asemenea expoziţii, manifestări şi acţiuni nefolositoare oamenilor obişnuiţi există…
Deodată, Losev se simţi parcă fulgerat. Nu-şi putea da seama ce s-a întâmplat. Împrejurul lui era pustiu. Porni mai departe, dar numai după câţiva paşi se întoarse, încercând să se dumirească şi simţi din nou acelaşi şoc interior. Îl pironise locului un tablou. Prudent, străduindu-se să nu alunge acest sentiment, Losev se apropie: în faţa lui era un peisaj obişnuit, un râu, sălcii, o casă pe mal. Titlul tabloului ― scris pe o plăcuţă de alamă ― La râu, nu-i spunea nimic. Încercă să examineze mai atent detaliile casei, ale peisajului. Dar văzute de aproape, malul ca şi celelalte amănunte începură să se destrame în pete distincte, de fapt reliefuri ale urmelor în ulei lăsate de perii pensulei.
Losev se retrase câţiva paşi, şi atunci, de la o anume distanţă, petele alcătuiră din nou densitatea apei, verdeaţa argintie căţărată pe pereţii casei, zugrăveala cojită… Cu cât se îndepărta mai mult, cu atât se conturau mai bine: acoperişul din folii de aramă cu pete de un verde aprins, coşul, girueta… Tot căutând distanţa potrivită, se ciocni, în cele din urmă, de o fată care ţinea un blocnotes în mână.
― Tablourile nu trebuie mirosite, ci privite, spuse ea tare şi supărată, fără să ţină seama de scuzele lui.
― Sigur că privite, dar eu l-am răsprivit ― răspunse el cu naivitate. Nu prea mă descurc, nu vreţi să-mi explicaţi?
Se pricepea de minune să dezarmeze prin candoare şi sinceritate.
Mergea de-a lungul pereţilor îmbrăcaţi în pânză de sac cenuşie. Aici, materialul grosolan, ieftin, nu arăta deloc rău. Dar tablourile, atârnate pe pânza de sac, nu-i trezeau interesul. Lui Losev îi plăcea pictura istorică, de exemplu tabloul cu executarea streliţilor, sau cel cu Ivan cel Groaznic ucigându-şi fiul, sau cu Stepan Razin, scenele de bătălie din războiul civil sau cel de partizani, trecerea lui Suvorov prin Alpi sau cam aşa ceva. Îi plăceau şi portretele mareşalilor, ale conducătorilor de oşti, ale artiştilor celebri. Un tablou trebuie să te ajute să te instruieşti. În picturile de aici erau înfăţişaţi bătrânei oarecare, adolescenţi, legume şi fructe împrăştiate printre diverse obiecte, desene pe hârtie, o mulţime de tablouri mici, în rame vopsite simplu. Losev nu putea să-şi închipuie unde vor fi puse după expoziţie, unde au stat până acum şi, în general, ce rost au nişte obiecte care nu pot fi folosite timp îndelungat. Muzeele sunt altceva ― în muzeele de artă, Losev fusese de mai multe ori, nu intrase însă niciodată într-o expoziţie. Şi acum îşi dădea seama că, probabil, nu pierduse nimic. Uneori, uitându-se prin vitrinele Moscovei, era uluit de marile cantităţi de obiecte care lui nu-i trebuiau. Oare câte asemenea expoziţii, manifestări şi acţiuni nefolositoare oamenilor obişnuiţi există…
Deodată, Losev se simţi parcă fulgerat. Nu-şi putea da seama ce s-a întâmplat. Împrejurul lui era pustiu. Porni mai departe, dar numai după câţiva paşi se întoarse, încercând să se dumirească şi simţi din nou acelaşi şoc interior. Îl pironise locului un tablou. Prudent, străduindu-se să nu alunge acest sentiment, Losev se apropie: în faţa lui era un peisaj obişnuit, un râu, sălcii, o casă pe mal. Titlul tabloului ― scris pe o plăcuţă de alamă ― La râu, nu-i spunea nimic. Încercă să examineze mai atent detaliile casei, ale peisajului. Dar văzute de aproape, malul ca şi celelalte amănunte începură să se destrame în pete distincte, de fapt reliefuri ale urmelor în ulei lăsate de perii pensulei.
Losev se retrase câţiva paşi, şi atunci, de la o anume distanţă, petele alcătuiră din nou densitatea apei, verdeaţa argintie căţărată pe pereţii casei, zugrăveala cojită… Cu cât se îndepărta mai mult, cu atât se conturau mai bine: acoperişul din folii de aramă cu pete de un verde aprins, coşul, girueta… Tot căutând distanţa potrivită, se ciocni, în cele din urmă, de o fată care ţinea un blocnotes în mână.
― Tablourile nu trebuie mirosite, ci privite, spuse ea tare şi supărată, fără să ţină seama de scuzele lui.
― Sigur că privite, dar eu l-am răsprivit ― răspunse el cu naivitate. Nu prea mă descurc, nu vreţi să-mi explicaţi?
Se pricepea de minune să dezarmeze prin candoare şi sinceritate.
Displaying 1 of 1 review