Jump to ratings and reviews
Rate this book

Divanul imaginar. Lumea românească în 18 interviuri

Rate this book
Există interviuri efervescente precum cea mai bună șampanie, dar și din cele încercănate, chinuite, trase de păr. Există interviuri trufașe cu întrebări ameninţătoare, dar și din cele timide ca fetele mari. În fine, există interviuri care pornesc abrupt și se încheie tăios, dar și din cele care încep cu adevărat abia la final, în pragul ușii, cu reportofonul pe off.

Sunt interviuri care schimbă vieţi, sunt altele pe lângă care treci neschimbat. Și doar unele, cu mult mai puţine ca număr, ies din rând, oprind fulgerător timpul în loc.

Sunt acele întâlniri care aduc binișor cu îndrăgostirea. Le trăiești pe repede-nainte, te umplu de bucurie și, aproape pe nesimţite, te lasă mult mai mult decât ești. Astea sunt și cele pe care am ales să le public în cartea pe care o ţineţi în mâini.
DIA RADU

Frumuseţea este un dar minunat. Iar când e însoţită și de talent, poţi spune că pe uliţa ta a răsărit soarele. Dia Radu l-a capturat. Așa se explică lumina pe care o aprinde în paginile Formulei As, aura ei imposibil de confundat. Urmăriţi-o! În raniţa ei se ascunde bastonul de mareșal.
SÂNZIANA POP

Există nenumărate stiluri de a realiza interviuri, plus cel purtând marca Dia Radu. Din întrebările ei emană întotdeauna un fel de încredere generoasă în om, dar și o dorinţă ghidușă de a răscoli în contradicţiile fiinţei umane. În faţa ei, fiecare fiinţă devine o poveste interesantă, Dia Radu știind și că nu chiar orice merită povestit.
MATEI VIȘNIEC

Dia Radu are nu doar harul de a pune întrebări care scot la lumină frumuseţea lăuntrică a interlocutorilor ei, ci și talentul de a-i asculta cu adevărat, intrând în tainică rezonanţă cu fiecare. Asistăm în aceste dialoguri la o nemaiîntâlnită comuniune, la o scrutare reciprocă adâncă și directă, care culminează fascinant cu o dublă mărturisire de sine.
MONICA PILLAT

264 pages, Paperback

Published January 1, 2017

3 people are currently reading
33 people want to read

About the author

Dia Radu

3 books2 followers

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
17 (37%)
4 stars
20 (44%)
3 stars
8 (17%)
2 stars
0 (0%)
1 star
0 (0%)
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
Profile Image for Cristina Mercori.
78 reviews28 followers
January 14, 2018
O carte de interviuri frumoase, date cu suflete deschise, căci se simte asta în fiecare frază. Sunt destine desenate în paginile cărții, sunt adevăruri profunde, sunt mărturisiri care pur și simplu îți fac bine sufletește. Jurnalista Dia Radu și-a meșteșugit cu har toate întrebările și poate tocmai ăsta e secretul acestor pagini minunate de carte.
„Noi ne transformăm tot timpul prin iubire, mult mai mult chiar decât prin cultură. E una din cele mai puternice forme de cunoaștere a lumii și a propriei tale ființe. Nu facem altceva o viață întreagă decât să ne căutăm pe noi și, căutând, devenim.” - Nora Iuga
Profile Image for Ionuț Moldovianu.
6 reviews4 followers
August 20, 2023
"La urma urmei, un interviu poate fi și asta: o călătorie închipuită prin întortocheatele ținuturi ale memoriei, în care jurnalistul-vizitiu ține bine hățurile din fotoliu, iar trăsura seamănă nepermis de mult cu o canapea."
Profile Image for Socrate.
6,745 reviews274 followers
November 5, 2021
Există interviuri efervescente precum cea mai bună șampanie, dar și din cele încercănate, chinuite, trase de păr. Există interviuri trufașe cu întrebări amenin- țătoare, dar și din cele timide ca fetele mari. În fine, există interviuri care pornesc abrupt și se încheie tăios, dar și din cele care încep cu adevărat abia la final, în pra- gul ușii, cu reportofonul pe off. Sunt interviuri care schimbă vieți, sunt altele pe lângă care treci neschimbat. Și doar unele, cu mult mai puține ca număr, ies din rând, oprind fulgerător timpul în loc. Sunt acele întâlniri care aduc binișor cu îndrăgostirea. Le trăiești pe repede- nainte, te umplu de bucurie și, aproape pe nesimțite, te lasă mult mai mult decât ești. Astea sunt și cele pe care am ales să le public în cartea pe care o țineți în mâini. Ar fi putut fi cu siguranță mai numeroase, după aproape două decenii de semnat rubrica în revista Formula As. Am lăsat pe nedrept deoparte câteva dialoguri cu oameni absolut sclipitori. M-am oprit însă la 18, câte un interviu pentru fiecare an sau pentru fiecare vârstă prin care-am trecut. Iată-le, le aveți în față: 18 ferestre spre lumi care m-au cucerit, 18 porți care mi s-au deschis cu generozitate spre un alt mod de a vedea viața. Și, de ce nu, 18 oglinzi. Căci, înainte de-a fi despre celălalt, orice interviu spune ceva și despre tine. Curiozitățile celui care împarte întrebările sunt ele însele prilej de analiză. Și ce cău- tăm la alții căutăm de fapt și la noi. În fine, cele 18 pe care le-am închis în acest volum sunt printre cele mai di- recte, mai confesive, mai tulburătoare, dar, în fond, și printre cele mai luminoase. Doctori, matematicieni, pictori, poeți sau istorici, personajele acestei cărți sunt niște învingători. Idealiști sau nostalgici, furioși sau cutremurați de credință au
învins în bătălia cu umbra, sporind lumina din jurul lor. Le trimit în lume cu convingerea că orice viață ascunde în ea o hartă secretă, că ce au trăit alții ne poate servi nouă înșine de reper. La urma urmei, un interviu poate fi și asta: o călătorie închipuită prin întorto- cheatele ținuturi ale memoriei, în care jurnalistul-vizitiu ține bine hățurile din foto- liu, iar trăsura seamănă nepermis de mult cu o canapea.
Displaying 1 - 4 of 4 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.