What do you think?
Rate this book
Alexis ou le Traité du vain combat / Le Coup de grâce
Comme tous les héros de Marguerite Yourcenar, Alexis s'interroge pour mieux comprendre le monde et mieux se comprendre lui-même. Il cherche à sortir d'une situation fausse qui est l'échec de son mariage. Une longue lettre forme tout le récit où il prend sa femme à témoin du vain combat qu'il a mené contre son penchant naturel et sa vocation véritable.
Le Coup de grâce se situe dans les Pays baltes en 1919-1920. Par-delà l'anecdote de la fille qui s'offre et du garçon qui se refuse, le sujet central du roman est avant tout une communauté d'espèce, une solidarité du destin chez deux hommes et une femme soumis aux mêmes privations et aux mêmes dangers.
Le Coup de grâce se situe dans les Pays baltes en 1919-1920. Par-delà l'anecdote de la fille qui s'offre et du garçon qui se refuse, le sujet central du roman est avant tout une communauté d'espèce, une solidarité du destin chez deux hommes et une femme soumis aux mêmes privations et aux mêmes dangers.
248 pages, Mass Market Paperback
First published January 1, 1971
50 people are currently reading
1238 people want to read
About the author
Marguerite Yourcenar
207 books1,655 followersMarguerite Yourcenar, original name Marguerite de Crayencour, was a french novelist, essayist, poet and short-story writer who became the first woman to be elected to the Académie Française (French Academy), an exclusive literary institution with a membership limited to 40.
She became a naturalized U.S. citizen in 1947. The name “Yourcenar” is an imperfect anagram of her original name, “Crayencour.”
Yourcenar’s literary works are notable for their rigorously classical style, their erudition, and their psychological subtlety. In her most important books she re-creates past eras and personages, meditating thereby on human destiny, morality, and power. Her masterpiece is Mémoires d'Hadrien, a historical novel constituting the fictionalized memoirs of that 2nd-century Roman emperor. Her works were translated by the American Grace Frick, Yourcenar’s secretary and life companion.
Yourcenar was also a literary critic and translator.
She became a naturalized U.S. citizen in 1947. The name “Yourcenar” is an imperfect anagram of her original name, “Crayencour.”
Yourcenar’s literary works are notable for their rigorously classical style, their erudition, and their psychological subtlety. In her most important books she re-creates past eras and personages, meditating thereby on human destiny, morality, and power. Her masterpiece is Mémoires d'Hadrien, a historical novel constituting the fictionalized memoirs of that 2nd-century Roman emperor. Her works were translated by the American Grace Frick, Yourcenar’s secretary and life companion.
Yourcenar was also a literary critic and translator.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 93 reviews
April 30, 2025
Ca să nu-i supăr pe cititorii care nu vor să afle dintr-o recenzie despre ce e vorba în carte, voi nota că Alexis... (1929) este un mic roman epistolar (protagonistul, un tînăr pianist austriac, compune o lungă epistolă de despărțire pentru soția lui, Monique), în timp ce Lovitura de grație (1939) prezintă, alături de povestea nefericitei Sophie, prinsă în haosul războiului civil din Rusia (și în haosul propriilor sentimente), o meditație despre prietenie și iubire. Ceea ce le deosebește constă în următorul fapt: prietenia este mereu o certitudine, în timp ce iubirea rămîne întotdeauna o ipoteză.
Plinius cel Tînăr spune într-o scrisoare că pînă și în cartea cea mai nefericită poți găsi ceva de folos. Așa mi s-a întîmplat și mie. Am căzut peste un pasaj interesant într-o narațiune care nu m-a entuziasmat:
„Cărțile n-au avut însă nici o influență asupra mea și nu mi-au fost dragi niciodată. De cîte ori deschizi o carte te aștepți la o revelație surprinzătoare, dar, cînd o închizi, te simți și mai descurajat. De altfel, ar trebui citite toate cărțile și nu ajunge o viață pentru asta. Cărțile nu conțin viața, ele conțin doar cenușa ei” (pp.41-42).
Remediul descurajării eroului e simplu. Din cînd în cînd, e bine să accepți că nu vei găsi într-o carte răspunsul pe care ar trebui să-l găsești de unul singur, gîndind cu capul tău și nu cu mintea altuia.
Plinius cel Tînăr spune într-o scrisoare că pînă și în cartea cea mai nefericită poți găsi ceva de folos. Așa mi s-a întîmplat și mie. Am căzut peste un pasaj interesant într-o narațiune care nu m-a entuziasmat:
„Cărțile n-au avut însă nici o influență asupra mea și nu mi-au fost dragi niciodată. De cîte ori deschizi o carte te aștepți la o revelație surprinzătoare, dar, cînd o închizi, te simți și mai descurajat. De altfel, ar trebui citite toate cărțile și nu ajunge o viață pentru asta. Cărțile nu conțin viața, ele conțin doar cenușa ei” (pp.41-42).
Remediul descurajării eroului e simplu. Din cînd în cînd, e bine să accepți că nu vei găsi într-o carte răspunsul pe care ar trebui să-l găsești de unul singur, gîndind cu capul tău și nu cu mintea altuia.
November 20, 2024
I found this a really tender and kinda understated short novel 🙂
it's the first of Marguerite Yourcenar's writing I've read, tho hopefully not the last 🙂
contrary to the gr listing I could find, I read an English translation (tho I couldn't find details of the translator).
the novel was prefaced by a very interesting introduction by the author, written I think leading to the republishing of it 35 years later. about the book in its time, it's continued relevance, and the social and political climate wrt sexuality and homosexuality that persisted (in France, and elsewhere) to that day.
a novel written in the first person, giving a character his voice, the author reflecting on how she wrote the character and the potential flaws in the writing looking back.
how she's sometimes thought about composing a response from Monique 🙂
"but for now I've abandoned that project. nothing is more secret than a woman's existence. the tale of Monique would probably be much more difficult to write than the admissions of Alexis"
🌟 🌟 🌟 🌟
the novel is written as a letter from Alexis to his wife Monique.
to read, it feels like a really gentle and earnest attempt to communicate by the character. introspective, self reflective. looking back at his childhood, awa commenting on the more recent past.
his acknowledgement of his assumptions/expectations of her listening, because of how much she's listened to him before 😉🙂
his thoughts on the body, and having a body, and the experiences of sensuality within that body.
one's role within a family, communication, understanding... a feeling of distance from his family because of his interior experience and it not being obvious to them. how the carrying of an unseen/unacknowledged difference can isolate one from those around you, including those that should be most close.
the death of his sister. the death of his mother.
his solitary life.
working as a musician, and his musings on the classed aspects of playing public concerts.
periods of illness.
his relationship with Princess Catherine, a distant family connection, who sent flowers when he was ill
"possibly without the lilacs of Princess Catherine I should never have had the courage to get well" 💜
their meeting (via Princess Catherine), apparent betrothal, and the early days of their marriage. the subsequent impacts on each of them. his ceasing to play and compose music.
their child 🙂 this seeming a joyous thing for both in some ways 🙂
his withdrawing abit from his wife, back into his childhood bedroom, playing music again, finding himself again... and his body...
and 'resigning' himself to his nature, a kind of acceptance, and with that a kind of peace 😊
🌟 🌟 🌟 🌟
probably 4.5 stars rounded up 🙂 I was really taken by, and impressed with, this small novel. how it approaches the subject of homosexuality, so tenderly and sympathetically, especially for a novel originally published in 1929. it is both of its time, and daring for its time. and written when the author was only 24 years old.
🌟 🌟 🌟 🌟
accessed as an RNIB talking book, read by Richard Earthy.
it's the first of Marguerite Yourcenar's writing I've read, tho hopefully not the last 🙂
contrary to the gr listing I could find, I read an English translation (tho I couldn't find details of the translator).
the novel was prefaced by a very interesting introduction by the author, written I think leading to the republishing of it 35 years later. about the book in its time, it's continued relevance, and the social and political climate wrt sexuality and homosexuality that persisted (in France, and elsewhere) to that day.
a novel written in the first person, giving a character his voice, the author reflecting on how she wrote the character and the potential flaws in the writing looking back.
how she's sometimes thought about composing a response from Monique 🙂
"but for now I've abandoned that project. nothing is more secret than a woman's existence. the tale of Monique would probably be much more difficult to write than the admissions of Alexis"
🌟 🌟 🌟 🌟
the novel is written as a letter from Alexis to his wife Monique.
to read, it feels like a really gentle and earnest attempt to communicate by the character. introspective, self reflective. looking back at his childhood, awa commenting on the more recent past.
his acknowledgement of his assumptions/expectations of her listening, because of how much she's listened to him before 😉🙂
his thoughts on the body, and having a body, and the experiences of sensuality within that body.
one's role within a family, communication, understanding... a feeling of distance from his family because of his interior experience and it not being obvious to them. how the carrying of an unseen/unacknowledged difference can isolate one from those around you, including those that should be most close.
the death of his sister. the death of his mother.
his solitary life.
working as a musician, and his musings on the classed aspects of playing public concerts.
periods of illness.
his relationship with Princess Catherine, a distant family connection, who sent flowers when he was ill
"possibly without the lilacs of Princess Catherine I should never have had the courage to get well" 💜
their meeting (via Princess Catherine), apparent betrothal, and the early days of their marriage. the subsequent impacts on each of them. his ceasing to play and compose music.
their child 🙂 this seeming a joyous thing for both in some ways 🙂
his withdrawing abit from his wife, back into his childhood bedroom, playing music again, finding himself again... and his body...
and 'resigning' himself to his nature, a kind of acceptance, and with that a kind of peace 😊
🌟 🌟 🌟 🌟
probably 4.5 stars rounded up 🙂 I was really taken by, and impressed with, this small novel. how it approaches the subject of homosexuality, so tenderly and sympathetically, especially for a novel originally published in 1929. it is both of its time, and daring for its time. and written when the author was only 24 years old.
🌟 🌟 🌟 🌟
accessed as an RNIB talking book, read by Richard Earthy.
This entire review has been hidden because of spoilers.
June 11, 2020
- Sur Alexis ou Le traité du vain combat :
Un chef-d’œuvre que j'ai pressenti dès les premières phrases du roman, une écriture absolument sublime, d'une pudeur qui se fait rare de nos jours, et de ce fait, d'une tendresse, d'une tristesse et d'une beauté indicible. Je ne savais pas quel était le thème traité avant de le lire, et je crois, après l'avoir fini, que finalement ce n'est pas tant le sujet du livre qui a de l'importance mais la magnifique confession du personnage qui le peuple.
- Sur le Coup de grâce :
J'ai été moins bouleversé par ce second roman, et pourtant la lecture en est haletante, pressé que l'on est de comprendre un peu mieux ses personnages sibyllins et leurs relations imbriquées.
"L'amitié est avant tout certitude, c'est ce qui la distingue de l'amour. Elle est aussi respect, et acceptation totale d'un autre être"
"Pourquoi les femmes ne s'éprennent-elles justement des hommes qui ne leur sont pas destinés, ne leur laissant ainsi le choix de se dénaturer ou de les haïr ?"
"Mais tout amoureux dédaigné garde le bénéfice d'un chantage assez bas sur notre orgueil : la complaisance qu'on a pour soi et l'émerveillement de se voir enfin jugé comme on espérait toujours l'être conspirent à ce résultat, et l'on se résigne à jouer le rôle de Dieu"
"Le comique de la chose était que c'est justement mes qualités de froideur et de refus qui m'avaient fait aimer : elle m'eût repoussé avec horreur, si elle avait aperçu dans mes yeux, à nos premières rencontres, cette lueur que maintenant elle mourait de n'y pas voir"
"Mais Sophie dépassa bientôt la période où le don de soi demeure un acte de volonté passionné, pour arriver à l'état où il est aussi naturel de se donner que de respirer pour vivre. Je fus dorénavant la réponse qu'elle se faisait à soi-même, et ses malheurs précédents lui parurent suffisamment expliqués par mon absence."
"Il y avait en elle un étrange besoin de haïr tout ce qui était moi, sauf moi-même"
"Elle se chercha des rivales. Dans ses enquêtes qui m'exaspéraient, il y avait peut-être moins de jalousie que de curiosité. Comme un malade qui se sent perdu, elle ne demandait plus de remèdes, qu'elle cherchait encore des explications. Elle exigea des noms, que j'eus l'imprudence de ne pas inventer. Elle m'assurait un jour qu'elle eût renoncé sans peine au profit d'une femme aimée ; c'était mal se connaître : si cette femme avait existé, Sophie l'eût déclarée indigne de moi et eût essayé de me la faire quitter."
"Mû par le ridicule besoin de netteté d'un cerveau à peine adulte, j'en étais encore à me demander si j'aimais cette femme. Et certes, il manquait jusqu'ici à cette passion la preuve dont les moins grossiers d'entre nous se servent pour authentifier l'amour, et Dieu sait que j'avais en cela gardé rancune à Sophie de mes propres hésitations. Mais c'était le malheur de cette fille abandonnée à tous qu'on ne pouvait penser à s'engager envers elle que pour toute la vie. A cette époque où tout fout le camp, je me disais que cette femme au moins serait solide comme la terre, sur laquelle on peut bâtir et se coucher. Il eût été beau de recommencer le monde avec elle dans une solitude de naufragés"
Un chef-d’œuvre que j'ai pressenti dès les premières phrases du roman, une écriture absolument sublime, d'une pudeur qui se fait rare de nos jours, et de ce fait, d'une tendresse, d'une tristesse et d'une beauté indicible. Je ne savais pas quel était le thème traité avant de le lire, et je crois, après l'avoir fini, que finalement ce n'est pas tant le sujet du livre qui a de l'importance mais la magnifique confession du personnage qui le peuple.
- Sur le Coup de grâce :
J'ai été moins bouleversé par ce second roman, et pourtant la lecture en est haletante, pressé que l'on est de comprendre un peu mieux ses personnages sibyllins et leurs relations imbriquées.
"L'amitié est avant tout certitude, c'est ce qui la distingue de l'amour. Elle est aussi respect, et acceptation totale d'un autre être"
"Pourquoi les femmes ne s'éprennent-elles justement des hommes qui ne leur sont pas destinés, ne leur laissant ainsi le choix de se dénaturer ou de les haïr ?"
"Mais tout amoureux dédaigné garde le bénéfice d'un chantage assez bas sur notre orgueil : la complaisance qu'on a pour soi et l'émerveillement de se voir enfin jugé comme on espérait toujours l'être conspirent à ce résultat, et l'on se résigne à jouer le rôle de Dieu"
"Le comique de la chose était que c'est justement mes qualités de froideur et de refus qui m'avaient fait aimer : elle m'eût repoussé avec horreur, si elle avait aperçu dans mes yeux, à nos premières rencontres, cette lueur que maintenant elle mourait de n'y pas voir"
"Mais Sophie dépassa bientôt la période où le don de soi demeure un acte de volonté passionné, pour arriver à l'état où il est aussi naturel de se donner que de respirer pour vivre. Je fus dorénavant la réponse qu'elle se faisait à soi-même, et ses malheurs précédents lui parurent suffisamment expliqués par mon absence."
"Il y avait en elle un étrange besoin de haïr tout ce qui était moi, sauf moi-même"
"Elle se chercha des rivales. Dans ses enquêtes qui m'exaspéraient, il y avait peut-être moins de jalousie que de curiosité. Comme un malade qui se sent perdu, elle ne demandait plus de remèdes, qu'elle cherchait encore des explications. Elle exigea des noms, que j'eus l'imprudence de ne pas inventer. Elle m'assurait un jour qu'elle eût renoncé sans peine au profit d'une femme aimée ; c'était mal se connaître : si cette femme avait existé, Sophie l'eût déclarée indigne de moi et eût essayé de me la faire quitter."
"Mû par le ridicule besoin de netteté d'un cerveau à peine adulte, j'en étais encore à me demander si j'aimais cette femme. Et certes, il manquait jusqu'ici à cette passion la preuve dont les moins grossiers d'entre nous se servent pour authentifier l'amour, et Dieu sait que j'avais en cela gardé rancune à Sophie de mes propres hésitations. Mais c'était le malheur de cette fille abandonnée à tous qu'on ne pouvait penser à s'engager envers elle que pour toute la vie. A cette époque où tout fout le camp, je me disais que cette femme au moins serait solide comme la terre, sur laquelle on peut bâtir et se coucher. Il eût été beau de recommencer le monde avec elle dans une solitude de naufragés"
September 10, 2024
Je peine à croire que l'autrice ait écrit ce livre à 24 ans : c'est rageant ! Longue lettre d'un homme à sa femme pour lui expliquer l'amour qu'il n'arrive pas à lui porter, le désir qu'il n'éprouve pas pour elle. Alexis est homosexuel, depuis toujours et il peine à se l'avouer et encore plus à le dire publiquement.
Roman qui prend place dans une Autriche d'avant 1GM, puritaine et très prude.
C'est pas toujours simple à lire, mais je dois dire qu'il y a une économie de mots pour décrire des sentiments pourtant très forts et profonds. Alors oui, c'est pas hyper divertissant, pas hyper contemporain mais quelle force et quelle œuvre.
Roman qui prend place dans une Autriche d'avant 1GM, puritaine et très prude.
C'est pas toujours simple à lire, mais je dois dire qu'il y a une économie de mots pour décrire des sentiments pourtant très forts et profonds. Alors oui, c'est pas hyper divertissant, pas hyper contemporain mais quelle force et quelle œuvre.
September 26, 2017
O scrisoare către soție, în care Alexis își mărturisește neputința de a sta alături de o femeie, explicându-și gesturile, sentimentele și întâmplările trăite în toată viața sa. În același timp, făcând aluzii spre o homosexualitate ce îl împiedică să rămână alături de o femeie.
Tot o confesiune, a unui bărbat prins în războiul rusesc de după primul mare război, care atrage și în același timp respinge singura femeie care l-a iubit cu adevărat. Lovitura de grație nu e dată aici de război, ci de sentimentele umane de alintare, cruzime și suficiență.
Ca de obicei, Yourcenar scrie admirabil, dar ceva le-a lipsit celor două mici romane ca să îmi placă suficient de mult.
Tot o confesiune, a unui bărbat prins în războiul rusesc de după primul mare război, care atrage și în același timp respinge singura femeie care l-a iubit cu adevărat. Lovitura de grație nu e dată aici de război, ci de sentimentele umane de alintare, cruzime și suficiență.
Ca de obicei, Yourcenar scrie admirabil, dar ceva le-a lipsit celor două mici romane ca să îmi placă suficient de mult.
April 27, 2025
le problème c'est qu'à chaque lecture je passe de 5 à 4 à 3 à 5 étoiles . . . lecture de circonstance (pas gai)
January 29, 2016
The person that suggested me to read this book said amazing things about it, he actually has it as it's own kind of bible.
So I started to read it in a very positive way.
At the beginning I seemed to like it a lot, and I found all this amazing quotes by Yourcenar.
As I was progressing in the book I started to get annoyed by it, and the fact that Alexis never really talks openly about what the hell is his problem (seriously I almost didn't get what he is talking about).
The last 10/15 pages were just heavy, depressing, too poetic hard to read and just more of the same thing... and I didn't agree with the quotes so much anymore
I'm giving it 3 stars because I enjoyed the beginning and because it's amazing that Yourcenar wrote this in 1928 at 24 years old.
So I started to read it in a very positive way.
At the beginning I seemed to like it a lot, and I found all this amazing quotes by Yourcenar.
As I was progressing in the book I started to get annoyed by it, and the fact that Alexis never really talks openly about what the hell is his problem (seriously I almost didn't get what he is talking about).
The last 10/15 pages were just heavy, depressing, too poetic hard to read and just more of the same thing... and I didn't agree with the quotes so much anymore
I'm giving it 3 stars because I enjoyed the beginning and because it's amazing that Yourcenar wrote this in 1928 at 24 years old.
February 6, 2016
The process of reading this book became unusually personal, thus it is really hard for me intending to express something about it in the few lines I want to do it now. The most important things that I can say are that this is a very, very touching and emotional book, and that it is beautifully written both in form and in content. It is tough, especially if you are emphatic enough to understand how hard the topic and the situation can be (or you have experienced yourself) and how particularly hard they were in the epoch where the book was written. It is a testimony filled with anguish, torments, and unhappiness, which makes everything a lot more touching when you notice that the source of that anguish, of those torments, and of that unhappiness is the misunderstanding of society towards something that is natural and should have no moral weight. For some, it might work as a book where you can find understanding and company, even if the main topic (homosexuality or not-heterosexuality) is not your main source of angst. It is a beautiful book.
March 26, 2021
Je me voyais donner 3 étoiles à ce bouquin, du fait de la frustration ressentie avec le premier récit, mais avec ce deuxième récit, je m'en retrouve toute fascinée par la subtilité, la précision et l'analyse si profonde des sentiments humains.
Petite collection des passages qui m'ont marqué :
On ne doit plus craindre les mots lorsqu’on a consenti aux choses.
Les mots servent à tant de gens, qu’ils ne conviennent plus à personne.
J’ignorais que le dégoût est une des formes de l’obsession, et que, si l’on désire quelque chose, il est plus facile d’y penser avec horreur que de n’y pas penser.
À force de nous répéter ce que nous aurions dû faire, nous finissons par trouver impossible que nous ne l’ayons pas fait.
On ne souffre pas de ses vices, on souffre seulement de ne pouvoir s’y résigner.
Avoir du mérite à s’abstenir d’une faute, c’est une façon d’être coupable.
Vous pleuriez, le plus silencieusement possible, pour que je ne m’en aperçusse pas, et je feignais alors de ne pas vous entendre. Il vaut peut-être mieux ne pas s’apercevoir des larmes, lorsqu’on ne peut les consoler.
J’aime encore mieux la faute (si c’en est une) qu’un déni de soi si proche de la démence.
Il y avait en elle un étrange besoin de haïr tout ce qui était moi, sauf moi-même.
J’ai toujours trouvé quelque bassesse chez ceux qui croient si facilement à l’indignité des autres.
L’horreur pour moi n’était pas tant la mort de Sophie que son obstination à mourir.
Petite collection des passages qui m'ont marqué :
On ne doit plus craindre les mots lorsqu’on a consenti aux choses.
Les mots servent à tant de gens, qu’ils ne conviennent plus à personne.
J’ignorais que le dégoût est une des formes de l’obsession, et que, si l’on désire quelque chose, il est plus facile d’y penser avec horreur que de n’y pas penser.
À force de nous répéter ce que nous aurions dû faire, nous finissons par trouver impossible que nous ne l’ayons pas fait.
On ne souffre pas de ses vices, on souffre seulement de ne pouvoir s’y résigner.
Avoir du mérite à s’abstenir d’une faute, c’est une façon d’être coupable.
Vous pleuriez, le plus silencieusement possible, pour que je ne m’en aperçusse pas, et je feignais alors de ne pas vous entendre. Il vaut peut-être mieux ne pas s’apercevoir des larmes, lorsqu’on ne peut les consoler.
J’aime encore mieux la faute (si c’en est une) qu’un déni de soi si proche de la démence.
Il y avait en elle un étrange besoin de haïr tout ce qui était moi, sauf moi-même.
J’ai toujours trouvé quelque bassesse chez ceux qui croient si facilement à l’indignité des autres.
L’horreur pour moi n’était pas tant la mort de Sophie que son obstination à mourir.
April 10, 2020
The characters of these 2 stories are not specially likeable and are full of flaws but there are so human, so real!
And the writing style is outstanding, it engages you as soon as you start reading !
Each sentence is a delight, a discovery and I have often taken a break to reread some of them.
The writing style is pure beauty, Yourcenar has also written " Memoires D Hadrien " which is a master piece.
This book is composed of 2 stories "Alexis" and " Le coup de grace " .
The first point that I would like to make is that I have never hated a main character as much as the narrator of the second story.
* Spoiler alert * The first story Alexis is a letter of a man to his wife where he is making his coming out and leaving her. The coming out is made in an extremely shy way, we are in the beginning of the 20 centuries in a very puritane context.
There are a lot to say here, the style, the change of the direction as the letter starts as an apology and ends up unapologically.
On the second story I just want to say that I hated the narrator to the core!!! Never felt like that for a character ever.
And the writing style is outstanding, it engages you as soon as you start reading !
Each sentence is a delight, a discovery and I have often taken a break to reread some of them.
The writing style is pure beauty, Yourcenar has also written " Memoires D Hadrien " which is a master piece.
This book is composed of 2 stories "Alexis" and " Le coup de grace " .
The first point that I would like to make is that I have never hated a main character as much as the narrator of the second story.
* Spoiler alert * The first story Alexis is a letter of a man to his wife where he is making his coming out and leaving her. The coming out is made in an extremely shy way, we are in the beginning of the 20 centuries in a very puritane context.
There are a lot to say here, the style, the change of the direction as the letter starts as an apology and ends up unapologically.
On the second story I just want to say that I hated the narrator to the core!!! Never felt like that for a character ever.
This entire review has been hidden because of spoilers.
May 3, 2018
« Il y a certains moments de notre existence où nous sommes, de façon inexplicable et presque terrifiante, ce que nous deviendrons plus tard. »
Here, the same; in the style and with the themes that would later pervade her work, Yourcenar prophesies her own becoming - as a writer, biographer, creator. The premise is simple but beautifully laid out, made to unfold in (and with) the respectful insight it deserves - drawing from what we can expect might be the author's own experience, without a doubt her values, remarkably her deep understanding of man. The approach is historical, psychological, poetical - but above all human in how not just accurately, but truthfully, it portrays the informed struggle of le vain combat.
Here, the same; in the style and with the themes that would later pervade her work, Yourcenar prophesies her own becoming - as a writer, biographer, creator. The premise is simple but beautifully laid out, made to unfold in (and with) the respectful insight it deserves - drawing from what we can expect might be the author's own experience, without a doubt her values, remarkably her deep understanding of man. The approach is historical, psychological, poetical - but above all human in how not just accurately, but truthfully, it portrays the informed struggle of le vain combat.
December 27, 2020
Daca ar fi să mă rezum la câteva cuvinte, aș spune că „Alexis” este un roman al alegerii. Tânărul personaj renunță, cu brutalitatea unei convingeri ostile, la libertatea sa, devenind astfel prizonier al unei lumi în care se simte străin de la bun început. Viața lui avea să înceapă, însă, atunci când finalul unei lupte îl bagă într-o altă temniță, cea a sentimentelor. Din acest punct de vedere, Yourcenar surprinde esențialul. Alexis este, la urma urmelor, un artist pentru care liniștea dintre notele apăsate pe clapele pianului devine un spațiu propice dezvoltării spirituale.
November 4, 2009
I picked this up to read Coup de Grace, but I ended up being bored by that story and thrilled by Alexis. Call me gay, but the whole suspense of plodding through the letter, I loved it. And that valiant step away from a life that made him miserable, courageous. Loved it.
February 7, 2017
Conmovedor y muy muy triste. Yourcenar y su pluma siempre me llegan. Una historia de una vida sin sentido que llega a su fin.
May 14, 2025
TRÈS DÉÇUE
Read
December 25, 2016Alexis / Ya da Beyhude Mücadelenin Kitabı (*)
Her kitapta çini mürekkebinde danseden, denizlere yürüyen bir ressamdan bahsedemezdi tabii ki(1). Aşık Sophie’nin(2) damarlarından bal aktığı anları da, imparatorun yerine kimseleri koyamadığı bir tenin içinde akan pınarlara hayranlığını anlatmayacaktı bu kez(3). Farklı yaşamlarda birbirinin tamamen aynısı iki olay olmadığı gibi aynı hayatın içinde bile olmadığından, kurguda bile aynılık seçmediğimizi varsayarak bu benzetmeleri yaptım ve onaylanma kaygısını da taşımıyorum.
Ne dünyanın dört bir yanına yapılan gezileri, ne de yüzyıllar sonra Prusya’da dökülen kanlar olacaktı konu. Bu kez Eric acımasızlığından biraz Alexis'e, Wang-Fo’nun karısının sabrından biraz (kesinlikle hepsi değil) Monique’e verilmiş, tadı-tuzu eksik kalmış hissi verdirtecek kadar neşeden ya da aşktan yoksun bir iç sıkıntısını ilk kişiden -haklı bir huzursuzluğu olduğuna hükmetmiş olan ama bencil olduğu yerlerde bencilliğini meşru saymayacak incelikleri olan birinden- dinleyecektik.
O da kıyaslandığında eksiklik sanılabilecek farklılığının bilincinde olup zaten erken ayrıldığı için değil çok kaldığı için af dileyecekti çıkıp giderken. Aklımızı çelen her şey bir şekilde ölüm ya da hayat yüzünden ayrılacak yanımızdan. Buna katlanmak için ne erdemi (ki ona karşı duyulan büyük saygı ona karşı kendimizi savunmasız bıraktığımız gerçeğini de yanında getiriyor) ne de saflığı gereğinden fazla yüceltmeye gerek yok. En kendimiz olduğumuz yerdeki kabahatlerimiz gerçek saflığa daha yakındır. Kabalık etmeyi alışkanlık edinmişler ve tembellerin buradan kendilerini haklı bulma yanlışına düşmeyeceklerini umuyorum.
Tivoli ziyaretimden sonra tam olarak tarafsız olamasam da şu cümleleri olduğu gibi buraya da taşımak istedim:
“Kitapların aklımızı çeldiği doğru değildir; olayların da. Çünkü sadece bizim kandırılma saatimiz, her şeyin aklımız çelebileceği vakit geldiğinde yaparlar bunu. “
“Başka birinde bizi heyecanlandıran şey, neticede ona hayat tarafından ödünç verilmiştir.”
1) http://atopia.tumblr.com/post/2934335...
2) http://atopia.tumblr.com/post/3837227...
3) http://atopia.tumblr.com/post/1099155...
* http://atopia.tumblr.com/post/1234982...
Kevser Banu Köse
Her kitapta çini mürekkebinde danseden, denizlere yürüyen bir ressamdan bahsedemezdi tabii ki(1). Aşık Sophie’nin(2) damarlarından bal aktığı anları da, imparatorun yerine kimseleri koyamadığı bir tenin içinde akan pınarlara hayranlığını anlatmayacaktı bu kez(3). Farklı yaşamlarda birbirinin tamamen aynısı iki olay olmadığı gibi aynı hayatın içinde bile olmadığından, kurguda bile aynılık seçmediğimizi varsayarak bu benzetmeleri yaptım ve onaylanma kaygısını da taşımıyorum.
Ne dünyanın dört bir yanına yapılan gezileri, ne de yüzyıllar sonra Prusya’da dökülen kanlar olacaktı konu. Bu kez Eric acımasızlığından biraz Alexis'e, Wang-Fo’nun karısının sabrından biraz (kesinlikle hepsi değil) Monique’e verilmiş, tadı-tuzu eksik kalmış hissi verdirtecek kadar neşeden ya da aşktan yoksun bir iç sıkıntısını ilk kişiden -haklı bir huzursuzluğu olduğuna hükmetmiş olan ama bencil olduğu yerlerde bencilliğini meşru saymayacak incelikleri olan birinden- dinleyecektik.
O da kıyaslandığında eksiklik sanılabilecek farklılığının bilincinde olup zaten erken ayrıldığı için değil çok kaldığı için af dileyecekti çıkıp giderken. Aklımızı çelen her şey bir şekilde ölüm ya da hayat yüzünden ayrılacak yanımızdan. Buna katlanmak için ne erdemi (ki ona karşı duyulan büyük saygı ona karşı kendimizi savunmasız bıraktığımız gerçeğini de yanında getiriyor) ne de saflığı gereğinden fazla yüceltmeye gerek yok. En kendimiz olduğumuz yerdeki kabahatlerimiz gerçek saflığa daha yakındır. Kabalık etmeyi alışkanlık edinmişler ve tembellerin buradan kendilerini haklı bulma yanlışına düşmeyeceklerini umuyorum.
Tivoli ziyaretimden sonra tam olarak tarafsız olamasam da şu cümleleri olduğu gibi buraya da taşımak istedim:
“Kitapların aklımızı çeldiği doğru değildir; olayların da. Çünkü sadece bizim kandırılma saatimiz, her şeyin aklımız çelebileceği vakit geldiğinde yaparlar bunu. “
“Başka birinde bizi heyecanlandıran şey, neticede ona hayat tarafından ödünç verilmiştir.”
1) http://atopia.tumblr.com/post/2934335...
2) http://atopia.tumblr.com/post/3837227...
3) http://atopia.tumblr.com/post/1099155...
* http://atopia.tumblr.com/post/1234982...
Kevser Banu Köse
November 16, 2025
Si vous détestez les non-dits, alors ces deux petites histoires ne sont pas faites pour vous.
Elles sont pleines de finesse et de retenue. Cela faisait un bon moment que ce livre me regardait depuis ma bibliothèque et que je l’abandonnais après quelques pages, mais j’ai fini par lui donner une vraie chance et je ne regrette pas d’avoir découvert la plume de Yourcenar.
Elles sont pleines de finesse et de retenue. Cela faisait un bon moment que ce livre me regardait depuis ma bibliothèque et que je l’abandonnais après quelques pages, mais j’ai fini par lui donner une vraie chance et je ne regrette pas d’avoir découvert la plume de Yourcenar.
July 7, 2018
I read this in French, which I still only capture at about 80%, so take this for what it’s worth. I enjoyed Alexis, particularly the gloomy, fatalistic, dreariness of it. But I can’t help thinking if I’d read it at 15 and not 30 years later, I would have loved it and carried it with me everywhere like a good friend of mine does. But it’s so dramatic and my heart is entirely too cold (old?) these days to be moved sufficiently.
Le Coup de Grace surprised me. I spent much of it wishing it would hurry up and end, and then spent the last 20 or 30 pages licking my wounds and wondering why it hadn’t been further developed. It’s “coup de grace” hit me as it was intended, with a gulp and swallow of bitter acceptance.
Le Coup de Grace surprised me. I spent much of it wishing it would hurry up and end, and then spent the last 20 or 30 pages licking my wounds and wondering why it hadn’t been further developed. It’s “coup de grace” hit me as it was intended, with a gulp and swallow of bitter acceptance.
July 5, 2017
In un'accorata e lunga lettera Alexis svela la sua omosessualità e il suo cuore alla giovane moglie, lasciandola poi non senza terribile tormento d'anima.
Un libro breve ma assolutamente perfetto che unisce, in una armonia esemplare e inappuntabile, lo stile pulito, il contenuto profondo e una straordinaria capacità di sondare l'intimo.
Alexis o il trattato della lotta vana
Marguerite Yourcenar
Traduzione: Maria Luisa Spaziani
Editore: Feltrinelli
Pag: 96
Voto: 5/5
Un libro breve ma assolutamente perfetto che unisce, in una armonia esemplare e inappuntabile, lo stile pulito, il contenuto profondo e una straordinaria capacità di sondare l'intimo.
Alexis o il trattato della lotta vana
Marguerite Yourcenar
Traduzione: Maria Luisa Spaziani
Editore: Feltrinelli
Pag: 96
Voto: 5/5
January 25, 2021
beautiful writing with very quotable musings on suffering. full of a lot of internalized homophobia and self-admonishing, but i will say this is the only queer classic i have read that doesn't end in a tradgedy. in fact, the ending is more hopeful than any other part of the book. this doesn't seem to be that popular but i think it is definitely worth the read if you can get your hands on a copy
February 20, 2025
un recueil de deux romans qui se font écho dans leurs thématiques : ça parle d'histoires d'amour non réciproques, de conscience de soi et d'homoérotisme. la plume est somptueuse, et l'écriture de la pudeur si propre à Yourcenar m'a fait un très grand effet. une préférence pour "alexis" qui m'a touchée en plein cœur.
November 10, 2018
Uma carta de Alexis dirigida à esposa Monique, na qual Alexis descreve seu drama existencial de não ser fiel a seus próprios sentimentos e impulsos. Muito sensível! É até difícil de acreditar que Yourcenar escreveu este livro aos 20 anos, gênio precoce.
January 14, 2016
un coming out écrit à son épouse sans jamais en citer les mots ; circonvolutions et intimité cachée, souffrance refoulée. La qualité de l'écriture ne fait pas tout pour apprécier un livre
September 19, 2021
J’étais à Toronto quand j’ai vu le film le coup de grâce basé sur cette nouvelle et je l’aimais bien. Mais je n’ai pas compris s’il y avait une tension homoérotique entre les deux officiers et j’ai décidé de trouver la nouvelle pour éclairer cette question. Par chance, avant trouvant cette nouvelle j’ai trouvé une traduction d’Hadrian en turc, un autre roman de Yourcenar en environ 2011 mais je l’ai trouvé trop difficile à lire et Hadrian en deux langues m’attendent encore pour les lire. À Bruxelles j’ai acheté ce livre, Alexis et Le coup à Pêle-Mêle 26 août 2014 où on vends les livres d’occasion. Le Français de Yourcenar est un peu difficile pour moi mais même en turc je pense je trouverais sa lange difficile. Pas beaucoup d’événements mais au contraire une philosophie profonde, descriptions littéraires. Pour Alexis j’ai lu un article académique très intéressant de Ana de Medeiros. Alexis avoue son secret à sa femme, elle dit, mais au même temps il la blâme et il se défend. Je lirai deux articles sur le coup. Mais je n’ai pas pu réussir à trouver une réponse à ma première question en le lisant. J’ai devenu un peu curieux pour un livre de Gide écrit au même temps d’Alexis sur le même sujet de l’amour d’un homme pour les autres hommes. C’est bizarre que après les années vingt et trente avec une liberté est venue la deuxième guerre mondiale. Comment vivaient ces auteurs sous l’occupation ?
Read
January 6, 2025Eu comprei este livro maioritariamente porque a capa era um retrato do Egon Schiele. É o primeiro romance da Marguerite Yourcenar e há coisas interessantes aqui, a personagem principal tem algumas contemplações existencialistas bem pensadas. O sentimento de ''desassociamento'' entre o que o seu corpo deseja e o que a sua moral exige é algo interessante, especialmente visto através da lente de um homem homossexual no séc. XX. O livro perde um pouco exatamente porque fica permanentemente nesta fase, a personagem principal faz as suas contemplações, sente pena de si própria, da sua situação, de quem magoou e do sentimento de indiferença que o mundo tem para consigo, mas tudo num registro melancólico constante que não entusiasma demasiado o leitor. Dito isto é um primeiro trabalho excelente, há muitas passagens que contêm pensamentos profundos e refletidos. Gostava de ler mais algo desta autora eventualmente.
April 30, 2025
"Alexis sau Tratat despre lupta zadarnică"
Acest roman epistolar prezintă confesiunea lui Alexis către soția sa, Monique, în care își dezvăluie lupta interioară legată de propria sexualitate și motivele pentru care nu poate rămâne în relația lor. Alexis, aflat în căutarea sincerității și a autenticității, își recunoaște homosexualitatea, sperând că astfel va găsi o eliberare personală și va încheia o existență plină de minciuni și auto-negare.
Alexis oferă o explorare profundă a identității și a luptei pentru acceptarea de sine. Stilul poetic și concis al lui Yourcenar aduce o forță emoțională puternică fiecărei pagini, transformând această scrisoare de despărțire într-o operă de introspecție sensibilă și universală.
"Lovitura de grație"
“Lovitura de grație", publicat în 1939, este o poveste despre război, dragoste și pasiune distructivă. Romanul este plasat în perioada războiului civil din Letonia, la finalul Primului Război Mondial. Protagonistul, Eric von Lhomond, este un ofițer prins într-o intensă relație de prietenie și rivalitate cu Conrad și, în același timp, se confruntă cu sentimente contradictorii față de sora acestuia, Sophie. Sophie se îndrăgostește obsesiv de Eric, însă acesta nu îi poate răspunde iubirii, fiind dominat de un amestec de mândrie, repulsie și dorință de auto-distrugere. Romanul explorează complexitatea relațiilor interumane, atracția fatală și forța distructivă a pasiunilor neîmpărtășite. Sophie este dispusă să-și sacrifice viața în numele sentimentelor ei, iar finalul tragic al poveștii subliniază imposibilitatea eliberării din propriile constrângeri și slăbiciuni umane.
Romanul se bazează pe complexitatea pasiunilor umane, tema iubirii neîmpărtășite și efectul devastator al respingerii. Scrisul lui Yourcenar este la fel de dens și poetic, oferind o imagine profundă asupra naturii conflictuale a iubirii și a suferinței pe care aceasta o poate aduce.
De ce mi-au plăcut:
1. Pentru stilul poetic și concis folosit: M-a impresionat limbajul elegant, profund și concentrat al romanelor, având în vedere că autoarea avea doar 24 de ani când le-a scris. Prima mea întâlnire cu opera ei a fost prin “Memoriile lui Hadrian”, un roman pe care l-a conceput la 20 de ani și pe care l-a rescris complet 25 de ani mai târziu (după mult timp de lucru și maturizare a „condeiului”). Dar da, prin cele două romane de mai sus, a demonstrat – mie, cel puțin – that she had it in her all along. Yourcenar folosește un stil care elimină detaliile superflue și se concentrează pe esențial, pe trăirile și gândurile cele mai intime ale personajelor sale. Fiecare propoziție pare încărcată de sens, iar frazele au o frumusețe aproape lirică, transformând un simplu moment de introspecție într-o experiență poetică.
2. Pentru explorarea psihologică profundă: Ambele romane sunt studii de caz asupra psihicului uman, tratând teme precum identitatea, vinovăția, dragostea și refuzul de sine. Yourcenar se adâncește în universul interior al personajelor, explorându-le dorințele ascunse, fricile și conflictele. Scrierile ei sunt mai puțin despre acțiune și mai mult despre procesele mentale și emoționale ale personajelor, ceea ce aduce o dimensiune psihologică autentică și complexă.
3. Pentru felul cum a abordat tematica iubirii și a suferinței: În ambele romane, iubirea este un sentiment complex, plin de contradicții și intensități extreme. Yourcenar nu prezintă iubirea într-o lumină simplificată sau idealizată, ci mai degrabă ca pe o forță duală, capabilă de distrugere și de eliberare. În "Alexis", iubirea este legată de acceptarea sinelui și de frământarea identității, în timp ce în "Lovitura de grație" este o sursă de suferință, neîmplinire și auto-distrugere, mai ales în cazul Sofiei. Yourcenar scrie despre iubirea umană în întreaga ei complexitate, fără judecată, dar cu o profundă înțelegere a vulnerabilității și intensității emoționale pe care o aduce.
4. Pentru explorarea nuanțată a temei identității și a autenticității: Atât Alexis, cât și Eric sunt personaje aflate în căutarea autenticității, însă fiecare se confruntă cu imposibilitatea de a-și trăi identitatea pe deplin. Alexis își scrie scrisoarea ca un act de eliberare, recunoscându-și orientarea și dorințele, în timp ce Eric pare prins într-o existență conflictuală, refuzând iubirea Sofiei și trăind o legătură ambiguă cu Conrad. Ambii sunt personaje care se confruntă cu normele și convențiile sociale, iar căutarea lor de sine este profund emoționantă, într-o lume care nu le oferă loc de acceptare.
5. Pentru skill-ul prin care le-a transformat în povestiri atemporale: Romanele lui Yourcenar, deși plasate în contexte istorice diferite, au o relevanță universală și atemporală. Fie că vorbim despre frământările legate de sexualitate din "Alexis", fie despre pasiunea tragică din "Lovitura de grație", aceste teme sunt în continuare actuale și pot rezona cu cititorii din orice vreme. Yourcenar explorează dorințele și conflictele umane fundamentale, fără a fi îngrădită de un loc sau timp anume.
6. Pentru cum a jucat cartea ambiguității și introspecției: Yourcenar scrie într-un mod care lasă loc pentru interpretare și care invită cititorul să se implice activ în înțelegerea personajelor. Acestea sunt adesea echivoce, cu dorințe și sentimente contradictorii, ceea ce le face să fie autentice și profund umane. Această ambiguitate îi permite cititorului să rezoneze mai ușor cu povestea, regăsindu-se în complexitatea și vulnerabilitatea caracterelor.
Acest roman epistolar prezintă confesiunea lui Alexis către soția sa, Monique, în care își dezvăluie lupta interioară legată de propria sexualitate și motivele pentru care nu poate rămâne în relația lor. Alexis, aflat în căutarea sincerității și a autenticității, își recunoaște homosexualitatea, sperând că astfel va găsi o eliberare personală și va încheia o existență plină de minciuni și auto-negare.
Alexis oferă o explorare profundă a identității și a luptei pentru acceptarea de sine. Stilul poetic și concis al lui Yourcenar aduce o forță emoțională puternică fiecărei pagini, transformând această scrisoare de despărțire într-o operă de introspecție sensibilă și universală.
"Lovitura de grație"
“Lovitura de grație", publicat în 1939, este o poveste despre război, dragoste și pasiune distructivă. Romanul este plasat în perioada războiului civil din Letonia, la finalul Primului Război Mondial. Protagonistul, Eric von Lhomond, este un ofițer prins într-o intensă relație de prietenie și rivalitate cu Conrad și, în același timp, se confruntă cu sentimente contradictorii față de sora acestuia, Sophie. Sophie se îndrăgostește obsesiv de Eric, însă acesta nu îi poate răspunde iubirii, fiind dominat de un amestec de mândrie, repulsie și dorință de auto-distrugere. Romanul explorează complexitatea relațiilor interumane, atracția fatală și forța distructivă a pasiunilor neîmpărtășite. Sophie este dispusă să-și sacrifice viața în numele sentimentelor ei, iar finalul tragic al poveștii subliniază imposibilitatea eliberării din propriile constrângeri și slăbiciuni umane.
Romanul se bazează pe complexitatea pasiunilor umane, tema iubirii neîmpărtășite și efectul devastator al respingerii. Scrisul lui Yourcenar este la fel de dens și poetic, oferind o imagine profundă asupra naturii conflictuale a iubirii și a suferinței pe care aceasta o poate aduce.
De ce mi-au plăcut:
1. Pentru stilul poetic și concis folosit: M-a impresionat limbajul elegant, profund și concentrat al romanelor, având în vedere că autoarea avea doar 24 de ani când le-a scris. Prima mea întâlnire cu opera ei a fost prin “Memoriile lui Hadrian”, un roman pe care l-a conceput la 20 de ani și pe care l-a rescris complet 25 de ani mai târziu (după mult timp de lucru și maturizare a „condeiului”). Dar da, prin cele două romane de mai sus, a demonstrat – mie, cel puțin – that she had it in her all along. Yourcenar folosește un stil care elimină detaliile superflue și se concentrează pe esențial, pe trăirile și gândurile cele mai intime ale personajelor sale. Fiecare propoziție pare încărcată de sens, iar frazele au o frumusețe aproape lirică, transformând un simplu moment de introspecție într-o experiență poetică.
2. Pentru explorarea psihologică profundă: Ambele romane sunt studii de caz asupra psihicului uman, tratând teme precum identitatea, vinovăția, dragostea și refuzul de sine. Yourcenar se adâncește în universul interior al personajelor, explorându-le dorințele ascunse, fricile și conflictele. Scrierile ei sunt mai puțin despre acțiune și mai mult despre procesele mentale și emoționale ale personajelor, ceea ce aduce o dimensiune psihologică autentică și complexă.
3. Pentru felul cum a abordat tematica iubirii și a suferinței: În ambele romane, iubirea este un sentiment complex, plin de contradicții și intensități extreme. Yourcenar nu prezintă iubirea într-o lumină simplificată sau idealizată, ci mai degrabă ca pe o forță duală, capabilă de distrugere și de eliberare. În "Alexis", iubirea este legată de acceptarea sinelui și de frământarea identității, în timp ce în "Lovitura de grație" este o sursă de suferință, neîmplinire și auto-distrugere, mai ales în cazul Sofiei. Yourcenar scrie despre iubirea umană în întreaga ei complexitate, fără judecată, dar cu o profundă înțelegere a vulnerabilității și intensității emoționale pe care o aduce.
4. Pentru explorarea nuanțată a temei identității și a autenticității: Atât Alexis, cât și Eric sunt personaje aflate în căutarea autenticității, însă fiecare se confruntă cu imposibilitatea de a-și trăi identitatea pe deplin. Alexis își scrie scrisoarea ca un act de eliberare, recunoscându-și orientarea și dorințele, în timp ce Eric pare prins într-o existență conflictuală, refuzând iubirea Sofiei și trăind o legătură ambiguă cu Conrad. Ambii sunt personaje care se confruntă cu normele și convențiile sociale, iar căutarea lor de sine este profund emoționantă, într-o lume care nu le oferă loc de acceptare.
5. Pentru skill-ul prin care le-a transformat în povestiri atemporale: Romanele lui Yourcenar, deși plasate în contexte istorice diferite, au o relevanță universală și atemporală. Fie că vorbim despre frământările legate de sexualitate din "Alexis", fie despre pasiunea tragică din "Lovitura de grație", aceste teme sunt în continuare actuale și pot rezona cu cititorii din orice vreme. Yourcenar explorează dorințele și conflictele umane fundamentale, fără a fi îngrădită de un loc sau timp anume.
6. Pentru cum a jucat cartea ambiguității și introspecției: Yourcenar scrie într-un mod care lasă loc pentru interpretare și care invită cititorul să se implice activ în înțelegerea personajelor. Acestea sunt adesea echivoce, cu dorințe și sentimente contradictorii, ceea ce le face să fie autentice și profund umane. Această ambiguitate îi permite cititorului să rezoneze mai ușor cu povestea, regăsindu-se în complexitatea și vulnerabilitatea caracterelor.
April 18, 2025
gros banger que j’ai dû lire pour le séminaire de littérature des femmes de l’entre-deux-guerres; je pensais un peu naïvement ne pas tomber sur une réflexion aussi mature de l’homosexualité, et les intentions de désamorcer les idées reçues sur les facteurs qui conduisent à cette attirance — mais paradoxalement à cette déconstruction le mot n’est pas utilisé une seule fois dans le roman entier
hâte de passer mon aprèm à bosser dessus 🙏
hâte de passer mon aprèm à bosser dessus 🙏
August 14, 2024
Alexis ou le traité de Vain combat :
Sublime ! Le tonne est triste, mais c’est incroyable a lire. L’écrivaine réussi à décrire des pensées et sentiments très complexes mais réels. C’est encore plus impressionnant en considérant que cette histoire a été écrit il y a presque 100 ans.
Sublime ! Le tonne est triste, mais c’est incroyable a lire. L’écrivaine réussi à décrire des pensées et sentiments très complexes mais réels. C’est encore plus impressionnant en considérant que cette histoire a été écrit il y a presque 100 ans.
May 26, 2025
« Je me borne à traduire. Mais on ne traduit que son trouble. C’est toujours de soi-même que l’on parle. » Le huis-clos pénible et agaçant et déprimant et poétique de l’écriture épistolaire n’a jamais été si bien illustré
May 12, 2018
‘Wat is het moeilijk niet onrechtvaardig voor jezelf te zijn!’
Displaying 1 - 30 of 93 reviews