Cuvintelor, necuvintelor. Poeme create de Nichita Stanescu si alese de Matei Visniec Limbajul poetic inventat de Nichita era in acelasi timp un nou continent, dar si un mijloc de navigatie. Mai mult decat oricare alt poet, de la Nichita am invatat ca poezia poate fi busola si instrument de cunoastere, ritual si mister, explorare a sinelui si bucurie de a trai, forma de libertate si mijloc de eliberare, zbor planat peste toate celelalte discipline ale spiritului si expresie a tot ceea ce simturile si creierul pot produce mai frumos si mai subtil impreuna. - Matei Visniec
He made his literary debut in the Tribuna literary magazine.
For much of his career, Stănescu was a contributor to and editor of Gazeta Literară, România Literară and Luceafărul.
His editorial debut was the poetry book Sensul iubirii ("The Aim of Love"), which appeared under the Luceafărul selection, in 1960. The last volume of poetry published in his lifetime was Noduri şi semne ("Knots and Signs"), published in 1982. He died of hepatitis.
Nichita Stănescu received numerous poetry awards, of which the most important was the Herder Prize (1975) as well as a Nobel Prize nomination. Unfortunately, he died relatively young, leaving behind some of the most important poetry in post-war Romanian literature.
Admir de mult timp poezia lui Stănescu, cu toate că trebuie să recunosc - rușinos- că nu i-am citit toate poeziile. Această antologie mi-a plăcut în special, având și o mică prefață scrisă de Matei Vișniec, care a fost silit de noroc să se cunoască personal cu Marele Poet(precum scrie Matei). Această prefață scrisă într-o manieră comică carcateristică lui Vișniec, ne dezvăluie personalitatea lui Stănescu așa cum era el, în viață boemă Bucureșteană pe care o ducea, ciudat , cu o gândire nestandardă cu cea comună, dar una fără dubii lucidă.
Casa cu ziduri mișcate cu odăile călătorind una într-alta. Sub pene de pasăre, tavanele toate trec marea, spre Malta. Salon cu masă lungă cu scaune, solzi de șarpe-ncolăcit. Eu stau în capăt, la nuntă, cu o talpă afară ieșindu-mi din mit. O, și deasupra ce ploaie de capete, torențială, capete de bărboși, de cârni, de bătrâni, ploaie de noapte, pe podeaua goală, ploaie bubuitoare, ținând săptămâni. Dă-mi mâna, mireasă a mea, speriată, și să fugim, să fugim amândoi. În curând va ploua cu trupuri, plonjată bolta va fi peste noi. Va ploua cu trupuri decapitate. Să fugim, să fugim, eu și tu, din casa cu ziduri întruna mișcate unde cina noastră de taină se petrecu...
Nichita Stănescu nu mai are nevoie de introducere. A fost, este și va rămâne poetul meu preferat!
Și pentru că a fost ziua lui de naștere de curând, m-am reîntors la poezia stănesciană şi am scris niște gânduri tare faine pentru Jurnalul de sâmbătă, https://jurnaluldesambata.ro/2025/04/...
Un "best-of" al poeziei lui Nichita facut de Visniec (care are si o introducere superba, cu povesti despre Nichita si cum i-a influentat acesta viata si opera) - ce poti cere mai mult?
"Bate întotdeauna alt clopot, genunchii mei stau în altă biserică și-n altă vreme. Peste mine doarme alt înger. Eu mă ridic de sub aripa lui și spun: - Du-te, du-te, nu vezi că ești altul? El îmi răspunde: - Lasă-mă, mai lasă-mă puțin, mi-e foarte somn, mai lasă-mă puțin... De ce te uiți, că ești și tu altul!" (Bate întotdeauna alt clopot)