Cînd vedem o inimă și o săgeată, ne gîndim instantaneu la iubire. Oare de ce?
Între iubire și inimă legătura e veche. În secolul VII î.e.n., Sappho a scris: „Iubirea mi-a cutremurat inima / Ca vîntul ce șuieră pe munte și scutură stejarii” (p.15). Tot în Antichitate găsim ideea că iubirea se trezește în cutare nefericit de îndată ce Eros îi trimite o săgeată fatală drept în inimă (p.17). Săgeata e ca o flacără subțire, trece prin ochi și se înfige negreșit în cord. Pentru totdeauna.
Dar inima n-a devenit la fel de repede un semn iconic (inimă = love). A fost nevoie de secole. Imaginea / reprezentarea inimii ca simbol al iubirii a/u apărut abia în miniaturile medievale din secolele XIII-XIV: „Primele inimi aveau formă de conuri de pin, de vinete sau de pere” (p.116). Sînt desenate stîngaci. De obicei, artiștii îl reprezintă pe cavaler oferindu-i cu multă umilință o inimă vineție domniței infiorate. Putem vedea această scenă emoționantă într-o tapiserie găzduită de muzeul Luvru. Tapiseria se numește L'Offrande / Le Don du coeur și datează din intervalul 1400-1410. Dar nu numai cavalerul își dăruiește inima. Pe la 1338-1344, în Roman d'Alexandre, Jean / Jehan de Grise înfățișează o domniță făcînd un gest similar (p.105).
N-are rost să scriu mai mult. Cartea lui Marilyn Yalom (1932 - 2019) cuprinde o sumedenie de amănunte foarte interesante. Autoarea amintește, desigur, cultul inimii lui Iisus din literatura mistică: sfînta Teresa de Avila, Gertrude de Hefta, Margareta Maria Alacoque etc. Călugărițele fac schimb de inimi cu Mîntuitorul (p.147). Termenul „Heart” a fost folosit de Shakespeare în opera lui de peste o mie de ori (pp.171-184)...