El Hombre de la Mascara de Hierro

by Alexandre Dumas

Diversos historiadores y escritores han relatado como fue la misteriosa vida del hombre de la mascara de hierro. El principal fue Voltaire quien, estando en la Bastilla en calidad de reo, recibio narraciones de presos mas antiguos que hablaban de la existencia del misterioso personaje. Segun la leyenda, el personaje murio en 1703 y fue enterrado en el cementerio de San Pablo, en Paris, con el seudonimo de Marchiali, pero su verdadero nombre y las razones por las cuales habia sido encerrado eran considerados secreto de Estado. Otra referencia es la de Alejandro Dumas, quien en el siglo XIX, en su novela El vizconde de Bragelonne, se ocuparia del asunto. Narra que el hombre de la mascara de hierro probablemente era un hermano gemelo de Luis XIV de Francia, que disputaria su derecho al trono; a lo que le anadio la imaginacion popular al asunto. Otros lo consideran origen de una union entre Ana de Austria y el Cardenal Mazarino, o como hijo fuera del matrimonio de Carlos I, de Inglaterra. Con el tiempo, tales argumentos contribuyeron a abonar el mito de su existencia.

Genres: Classics, Historical Fiction, Historical, Fiction, Drama

176 pages, Paperback

Published February 2, 2018

About the author

This note regards Alexandre Dumas, père, the father of Alexandre Dumas, fils (son). For the son, see Alexandre Dumas fils.

Alexandre Dumas père, born Alexandre Dumas Davy de la Pailleterie, was a towering figure of 19th-century French literature whose historical novels and adventure tales earned global renown. Best known for The Three Musketeers, The Count of Monte Cristo, and other swashbuckling epics, Dumas crafted stories filled with daring heroes, dramatic twists, and vivid historical backdrops. His works, often serialized and immensely popular with the public, helped shape the modern adventure genre and remain enduring staples of world literature.
Dumas was the son of Thomas-Alexandre Dumas, a celebrated general in Revolutionary France and the highest-ranking man of African descent in a European army at the time. His father’s early death left the family in poverty, but Dumas’s upbringing was nonetheless marked by strong personal ambition and a deep admiration for his father’s achievements. He moved to Paris as a young man and began his literary career writing for the theatre, quickly rising to prominence in the Romantic movement with successful plays like Henri III et sa cour and Antony.
In the 1840s, Dumas turned increasingly toward prose fiction, particularly serialized novels, which reached vast audiences through French newspapers. His collaboration with Auguste Maquet, a skilled plotter and historian, proved fruitful. While Maquet drafted outlines and conducted research, Dumas infused the narratives with flair, dialogue, and color. The result was a string of literary triumphs, including The Three Musketeers and The Count of Monte Cristo, both published in 1844. These novels exemplified Dumas’s flair for suspenseful pacing, memorable characters, and grand themes of justice, loyalty, and revenge.
The D’Artagnan Romances—The Three Musketeers, Twenty Years After, and The Vicomte of Bragelonne—cemented his fame. They follow the adventures of the titular Gascon hero and his comrades Athos, Porthos, and Aramis, blending historical fact and fiction into richly imagined narratives. The Count of Monte Cristo offered a darker, more introspective tale of betrayal and retribution, with intricate plotting and a deeply philosophical core.
Dumas was also active in journalism and theater. He founded the Théâtre Historique in Paris, which staged dramatizations of his own novels. A prolific and energetic writer, he is estimated to have written or co-written over 100,000 pages of fiction, plays, memoirs, travel books, and essays. He also had a strong interest in food and published a massive culinary encyclopedia, Le Grand Dictionnaire de cuisine, filled with recipes, anecdotes, and reflections on gastronomy.
Despite his enormous success, Dumas was frequently plagued by financial troubles. He led a lavish lifestyle, building the ornate Château de Monte-Cristo near Paris, employing large staffs, and supporting many friends and relatives. His generosity and appetite for life often outpaced his income, leading to mounting debts. Still, his creative drive rarely waned.
Dumas’s mixed-race background was a source of both pride and tension in his life. He was outspoken about his heritage and used his platform to address race and injustice. In his novel Georges, he explored issues of colonialism and identity through a Creole protagonist. Though he encountered racism, he refused to be silenced, famously replying to a racial insult by pointing to his ancestry and achievements with dignity and wit.
Later in life, Dumas continued writing and traveling, spending time in Belgium, Italy, and Russia. He supported nationalist causes, particularly Italian unification, and even founded a newspaper to advocate for Giuseppe Garibaldi. Though his popularity waned somewhat in his final years, his literary legacy grew steadily. He wrote in a style that was accessible, entertaining, and emotionally reso

Reviews

[Ana Maria · Rating 5 out of 5]

Me quedé, pero con el ojo cuadrado, buena historia, diálogos profundos y las luchas un poco desesperantes porque te gustaría entrar y ayudar, pero claramente no puedes.
Un gran clásico.

[Andrei Stoian · Rating 5 out of 5]

Romanian review: După peste 3000 de pagini, povestea celor trei (care sunt patru) mușchetari s-a încheiat și parcă nu îmi vine să cred că nu voi mai citi vreodată o pagină nouă despre D'Artagnan, Athos, Porthos și Aramis. Nu-mi vine să cred că totul s-a terminat, iar Dumas nu a avut milă de inimile cititorilor, astfel încât i-a ucis pe Porthos, Raul, Athos și D'Artagnan. Le-a oferit măcar niște morți glorioase, demne pentru niște războinici- a lui Athos mai puțin demnă de un războinic, dar demnă pentru un tată care își pierde fiul .
Ultimul volum din Vicontele de Bragelonne, sau ,,Omul cu masca de fier", are la bază o intrigă politică extraordinară, despre care nu vreau să spun prea multe pentru ai păstra misterul și care a făcut ca primele 200 de pagini ale cărții să fie atât de captivante, încât nu mă puteam opri din citit. Este probabil cel mai bun complot politic din această serie- corecție, cel mai bun fir narativ din această serie. Complotul îl are în prim-plan pe Aramis- probabil cel mai inteligent personaj din carte- și pe Filip, care pare a fi un prizonier închis în Bastillia, dar, în realitate, este fratele geamăn al regelui Ludovic al-XIV-lea.
Ca în toate cărțile lui Dumas, deliciul îl reprezintă dialogurile, care sunt pur și simplu extraordinare, pline de subtilități și lirice. De asemenea, acțiunea este foarte bine scrisă, alertă și captivantă.
Dacă ai citit toată seria, vei simți nostalgia adesea în paginile acestei cărți, și este incredibil cât s-au schimbat personajele pe parcursul acestor cărți, mai ales Athos- nu-mi vine să cred că în ,,Cei trei mușchetari" era un alcoolic- și D'Artagnan.
Trecutul este cu siguranță foarte romanțat. În realitate, viața- și mai ales politica- în Franța secolului al-XVII-lea probabil se asemăna mai mult cu cea din Game of Thrones decât cu cea din aceste cărți. Dar asta nu înseamnă că nu avem momente întunecate, iar povestea este atât de epică, încât nu pot să nu-i dau cinci stele (afirmație valabilă pentru întreaga serie).
Îmi va fi dor de aceste personaje, de intrigile de la curtea regelui Ludovic al-XIV-lea, de aventurile cu mușchetari și de dialogurile lui Alexandre Dumas.



English review: After more than 3,000 pages, the story of the Three (who are Four) Musketeers has come to an end, and I can hardly believe that I’ll never read a new page about D’Artagnan, Athos, Porthos, and Aramis again. I can’t believe it’s all over, and Dumas had no mercy on the hearts of his readers as he killed off Porthos, Raoul, Athos, and D’Artagnan. At least he gave them glorious deaths, worthy of warriors—except for Athos, whose death wasn’t fitting for a warrior but was deeply fitting for a father mourning the loss of his son .
The final volume of "The Vicomte de Bragelonne", or "The Man in the Iron Mask", is built around an extraordinary political intrigue that I won’t delve into to preserve the mystery. This intrigue made the first 200 pages so gripping that I couldn’t put the book down. It’s probably the best political plot in the series—correction, the best storyline in the series. The plot revolves around Aramis—likely the most intelligent character in the book—and Philippe, who appears to be a prisoner in the Bastille but is, in reality, the twin brother of King Louis XIV.
As with all of Dumas’ books, the highlight is the dialogue, which is simply extraordinary—full of subtlety and lyricism. Additionally, the action is exceptionally well-written, fast-paced, and engaging.
If you’ve read the entire series, you’ll frequently feel a sense of nostalgia in this book’s pages. It’s incredible how much the characters have changed over the course of these books, especially Athos—it’s hard to believe that in "The Three Musketeers", he was an alcoholic—and D’Artagnan.
The past is certainly highly romanticized here. In reality, life—and especially politics—in 17th-century France was probably closer to Game of Thrones than what’s depicted in these books. But that doesn’t mean the story lacks dark moments, and it’s so epic that I can’t help but give it five stars (a sentiment that applies to the entire series).
I will miss these characters, the court intrigues of King Louis XIV, the musketeers’ adventures, and Alexandre Dumas’ brilliant dialogue.

[Srta. Lupei · Rating 3 out of 5]

Este es un libro de muchos matices, y dependiendo de cómo veas el concepto en si del libro puede gustarte, puede que no o como me paso a mí que te deje con muchas incógnitas. En lo personal siento que me quedó a deber. El libro me lo habían afamado tanto que traía unas expectativas muy altas. No soy mucho de leer novela histórica, sin embargo quería darle una oportunidad a este y no puedo decir más que tengo sentimientos contradictorios.

Me gusto en cuanto a personajes ya que tiene unos personajes que son fáciles de querer y tomar aprecio, así como también que llegas a odiar a otros en su momento. Me gusto igualmente las relaciones y emociones a las que el autor le da mayor importancia a lo largo de la novela. Me encanto que le diera énfasis al honor, la amistad, lazos de familia, y sobre todo a ser leales a nosotros mismo. Siempre me ha llamado el tema de los mosqueteros y el conocer como sigue su historia, ver sus acciones y su manera de proceder en este libro fue una de las cosas que más disfrute, su amistad y su cariño entre ellos era palpable en la historia.

Sin embargo si debo decir que aunque entiendo que el libro fuera parte de otro la historia en si de “El Hombre de la Máscara de Hierro” únicamente es de titulo, es decir al principio por lo que me deja un poco con la incógnita de su relación con la historia en si, su relevancia, el porqué de mencionarlo, vamos que si está bien que sea el punto para que se desarrolle el conflicto y lo entiendo; sin embargo me pareció un poco sin gracia su participación y sus momentos dentro de la historia; y que además al final me diera un personaje para luego dejarlo olvidado sin ninguna gracia y de una manera tan plana y absurda.

[Karin · Rating 4 out of 5]

He visto las películas pero nada se compara a la verdadera historia.
Que final tan triste pero siempre fieles y leales el uno al otro hasta la muerte, unidos por una amistad y lealtad los 4 mosqueteros.

[Marcela Lozano · Rating 5 out of 5]

Muy bueno, me gustó mucho.

[Angie Ugalde · Rating 5 out of 5]

Que linda historia, la escuché en Audible y todo el rato me imagignaba a los actores de la película aunque sus voces eran otras, siempre amé la película y es en síntesis mucho más graciosa y llena de detalles pero el libro es igualmente excelente!

[Poncho González · Rating 1 out of 5]

un libro interesante pero muy pesado, se utiliza el español gallego y resulta muy confuso muchas oraciones, ademas presenta muchos personajes y no sabes muy bien quien es quien y que representan o cual es su funcion, no se si esto se debe a que es la ultima entrega d elos mosqueteros y en anteriores libros mucho personajes son representados y en este libro solo hacen aportaciones, lo cual esta mal, porque si e smuy confuso, tenia muchos animos deleerlo por que ya he visto la pelicula, la cual me gusto mucho y es de esa pocas veces que puedo decir, es mejor la peli que el libro, tiene pasajes interesantes y debes de ponerle muchisima atencion, pues es un clasico, pero despues de el primer tercio de libro, se vuelve todo muy confuso y solo reconoces a muy pocos personajes.

[Unchiu Iasa · Rating 5 out of 5]

Very good story, especially with the man in the iron mask, although Fouquet didn't deserve the ending he got. Also the last part of the book is a bit sad with the deaths of Porthos, Athos and the Vicomte of Bragelonne.

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Athos nu-şi mai pierdu timpul încercând să lupte împotriva acestei hotărâri nestrămutate. El se îngriji, în cele două zile câte îi fuseseră îngăduite de duce, să pregătească echipamentul lui Raoul. Treaba asta cădea în sarcina bunului Grimaud, care se şi apucă să strângă şi să împacheteze totul, cu dragostea şi cu priceperea ce i se cunosc.

Athos îi dădu ordin acestui vrednic servitor să pornească spre Paris de îndată ce echipajele vor fi gata şi pentru a nu-l face pe duce să aştepte, sau, în orice caz, pentru ca Raoul să nu întârzie dacă ducele i-ar fi simţit lipsa, apucă, chiar a doua zi după vizita domnului de Beaufort, drumul Parisului, împreună cu fiul său.

Întoarcerea aceasta la Paris, în mijlocul tuturor oamenilor care-l cunoscuseră şi care-l iubiseră, era pentru bietul tânăr motivul unei tulburări uşor de înţeles. Fiecare înfăţişare îi amintea o suferinţă celui care suferise atâta, un episod al dragostei lui, celui care iubise atâta. Apropiindu-se de Paris, Raoul se simţea murind. Odată ajuns la Paris, nici nu mai ştia ce e cu el. Se duse la de Guiche, dar acolo i se spuse că domnul de Guiche era plecat la Domnul.

Raoul se îndreptă spre Luxembourg şi, odată ajuns aici, fără a se fi îndoit o clipă că se afla într-un loc unde trăise La Vallière, auzi atâta muzică şi sorbi atâtea parfumuri, în urechi îi răsunară atâtea râsete voioase şi văzu atâtea umbre dansând, încât, dacă n-ar fi fost o femeie miloasă care-l zări stând posomorât şi palid sub un portic, ar fi rămas acolo câteva clipe, apoi ar fi plecat fără a se mai întoarce vreodată. Dar, după cum am spus, în primele anticamere el se opri, numai pentru a nu se amesteca printre toţi acei oameni fericiţi pe care-i simţea mişcându-se prin sălile învecinate. Şi când un valet al Domnului, recunoscându-l, îl întrebă dacă voia să-l vadă pe Domnul sau pe Doamna, Raoul abia putu să-i răspundă şi căzu pe o bancă de lângă o draperie de catifea, cu ochii aţintiţi la un orologiu ce se oprise din mers de mai bine de un ceas. Valetul trecu mai departe; peste puţin se ivi altul, mai deprins cu obiceiurile casei şi schimbă câteva vorbe cu Raoul, pentru a afla dacă voia să fie anunţat domnul de Guiche. Acest nume nu produse nicio mişcare în sărmanul Raoul. Valetul, stăruind, începu să povestească atunci că de Guiche născocise un nou joc de loterie şi că tocmai le învăţa pe doamne cum să joace. Raoul făcu nişte ochi mari, ca un om căzut din cer, dar nu răspunse nimic; tristeţea lui însă deveni şi mai vizibilă.

Cu capul pe spate, cu picioarele moi, cu gura întredeschisă pentru a lăsa să-i scape mai uşor suspinele, Raoul rămase astfel uitat în această anticameră, când deodată o rochie apăru foşnind pe uşa unui salon lateral ce dădea în galerie. O femeie tânără, frumoasă şi veselă, dojenind un ofiţer de serviciu, ieşi de acolo, vorbind cu multă însufleţire. Ofiţerul răspundea prin cuvinte domoale, dar hotărâte; era mai curând o cicăleală de îndrăgostiţi decât o ceartă între doi oameni de curte şi totul sfârşi printr-o sărutare depusă pe degetele doamnei. Dintr-o dată, zărindu-l pe Raoul, doamna tăcu şi, îndepărtându-l pe ofiţer, zise:

― Retrage-te, Malicorne; credeam că nu e nimeni aici. Te voi blestema dacă ne-a auzit sau ne-a văzut cineva!

Malicorne dispăru numaidecât; tânăra doamnă se apropie la spatele lui Raoul şi, ascuţindu-şi buzele glumeţe, zise:

― Domnul e un bărbat galant şi, fără îndoială… Dar se întrerupse, ca să scoată un ţipăt. Raoul! exclamă ea, înroşindu-se.

― Domnişoara de Montalais! murmură Raoul, mai palid la faţă decât moartea.

Se ridică împleticindu-se şi vru s-o ia la fugă pe mozaicul alunecos; dar fata înţelese această durere sălbatică şi crudă şi simţi că în fuga lui Raoul era o învinuire sau, în orice caz, o bănuială ce se răsfrângea asupra ei. Femeie totdeauna prevăzătoare, socoti că nu trebuie să lase să-i scape prilejul unei explicaţii; Raoul însă, oprit de dânsa în mijlocul acelei galerii, nu părea că vrea să se predea fără luptă. Îi răspunse pe un ton atât de rece şi de fâstâcit, încât, dacă unul sau altul ar fi fost surprinşi astfel în acea clipă, toată curtea n-ar fi avut nici cea mai mică îndoială asupra purtării domnişoarei de Montalais.

[Paola F. · Rating 4 out of 5]

Existe la leyenda, sobre un hombre que fue encarcelado por razones desconocidas en la prisión de la Bastilla, el cual llevaba una mascara de hierro.
El filósofo Voltaire hizo la primera referencia a su existencia con su obra El siglo de Luis XIV.
Y esta es la historia que cuenta Alexandre Dumas, sobre la leyenda, de la que sus mosqueteros son sus principales protagonistas.
Esta es una de las historias, que conforma el universo que Dumas creo alrededor de sus mosqueteros.
Corta y entretenida.

[Andy Bautista · Rating 3 out of 5]

Poca.veces dire que prefiero la pelicula que el libro, esta es una de esa veces!

[Francisco Sousa Faria da Silva · Rating 5 out of 5]

Alexandre Dumas assina em "O Visconde de Bragelonne" o monumental épico que conclui a saga dos mosqueteiros.
  Esta obra densa e romanesca rivaliza com "O Engenhoso Fidalgo D. Quixote de La Mancha" no que toca ao número de páginas, com mais de 1200! De forma pormenorizada e quase exaustiva, Dumas transporta os leitores para a França da segunda metade do século XVII.
  Luís XIV atingiu a maior idade há pouco tempo e à semelhança de seu pai, o jovem rei não passa apenas de um joguete nas mãos do seu primeiro-ministro, Mazarino.
  É a guerra de poder entre o jovem monarca e este hábil italiano que Dumas tão bem ilustra na primeira parte da obra. O rei não passa de um adolescente facilmente manipulado, perdido num pequeno romance com a jovem Maria Mancini, sobrinha de Mazarino e que o desvia dos deveres da governação.
  Estes eventos são seguidos pelo olhar atento do mosqueteiro d'Artagnan que, dececionado com o rei e o rumo do país, demite-se e parte em busca dos seus velhos amigos e companheiros de armas.
 Athos, Porthos e Aramis, os famosos três mosqueteiros são agora homens envelhecidos e um tanto desenquadrados da evolução sociocultural que os rodeia.
  A narrativa é lenta e à medida que vamos redescobrindo os três mosqueteiros, várias histórias cruzam-se e justapõem-se. Depois da Restauração Inglesa e de uma inteligente investida de Athos para culminar este assunto, segue-se a ascensão do jovem rei francês após a morte de seu primeiro-ministro. Entretanto d'Artagnan descobre uma fortificação numa ilha remota no golfo da Gasconha, próxima da costa da Bretanha. A ilha, de nome Belle-Île-en-Mer pode colocar em risco a paz do reino. É na sequência desta narrativa que começam as conspirações e as intrigas na corte.
 Aramis, agora bispo de Vannes, guarda um segredo de Estado: nos calabouços da Bastilha encontra-se incógnito Filipe, irmão gémeo de Luís XIV. Aramis, General da Ordem dos Jesuítas, pretende tirar toda a vantagem deste rapaz inocente. Conta com Porthos para o ajudar a substituir o rei por Filipe, podendo assim controlar a regência da França. Segue-se o episódio de "O Homem da Máscara de Ferro" e mais uma vez a amizade dos quatro mosqueteiros é posta à prova quando d'Artagnan, na qualidade de capitão dos mosqueteiros, tem de perseguir os conspiradores. A amizade acaba por falar mais alto, não antes de sucederem trágicos eventos.
 Apresentam-se personagens históricos como Fouquet e Colbert, inimigos declarados, e desenvolve-se o caráter destrutivo da heroína da história, Louise de La Vallière. Esta bela rapariga loura vai ser a desgraça de dois personagens principais. É a noiva de Raoul, visconde de Bragelonne, o jovem e corajoso filho do mosqueteiro Athos.
 Neste romance, Raoul é a personificação da juventude dos quatro mosqueteiros. É um personagem com os valores de conduta dos velhos tempos. Alexandre Dumas deixa bem claro que os ideais antigos estão à beira da extinção, dando lugar à injustiça social, egoísmo, mesquinhez, hipocrisia e traição.
 Louise de La Vallière não é comparável à pérfida Milady de Winter mas não deixa de ser cruel à sua maneira, principalmente no que toca à traição no amor proferido pelo seu noivo. La Vallière deslumbra-se com Luís XIV e parte o coração a Raoul de Bragelonne. Mas a sua consciência acaba por falar mais alto.
 "Uma mulher orava de joelhos sobre aquela terra húmida. Viu-a bater no peito com a compunção da mulher cristã. Ouviu-a proferir muitas vezes este grito arrancado de um coração lacerado:
- Perdão! Perdão!
D'artagnan, tocado por este amor aos seus amigos tão chorados, deu alguns passos para a sepultura, a fim de interromper aquele sinistro colóquio da penitente com os mortos.
(...) a desconhecida levantou a cabeça e deixou ver a d'Artagnan um rosto inundado de lágrimas, um rosto amigo.
Era a menina de La Vallière! (...)
- Sr. d 'Artagnan! - murmurou ela
- Aqui minha Senhora?! - respondeu o capitão com voz sombria.
- A notícia chegou ontem à corte. Venci, desde ontem à noite, quarenta léguas para vir pedir perdão (...).
- Repetir-lhe-ei, minha Senhora - disse d'Artagnan -, o que me disse em Antibes o Sr. de Bragelonne (...): «Se o orgulho e o coquetismo a arrastaram, perdoo-lhe, jurando-lhe que ninguém a amaria mais que eu.»
- (...) hoje já não tenho nada que desejar; (...) porque já não ouso amar sem remorsos, e porque, bem o pressinto, aquele a quem amo me causará a dor que eu fiz sentir aos outros."
 As intenções de Dumas são claras quando joga com todas estas personagens, centrando-as no processo de amadurecimento do rei Luís XIV. O rei é apresentado como um jovem rapaz amedrontado e traumatizado com a infância, seguindo o leitor o seu percurso até ao homem que finalmente erradicou os seus ministros e tomou o poder absoluto para si. "O Estado sou eu."
 O tom melancólico da narrativa acentua-se cada vez mais à medida que se desenvolve a história do mosqueteiro Athos. O conde de La Fère é agora um velho ancião, débil e cadavérico, perseguido pelas memórias da condessa de Winter e de Mordaunt, o filho de Milady que aparece em Vinte Anos Depois Depois e que Athos tem quase a certeza ser também seu. De tudo o que este gentil-homem já sofreu, é em "O Visconde de Bragelonne" que o antigo líder dos mosqueteiros tem a sua derradeira batalha!
 No meio deste turbilhão de acontecimentos e emoções o leitor chega às últimas páginas da história resignado com o destino de Athos, Phortos e Aramis. D'Artagnan quer acreditar que a amizade e o seu lema: "Um por todos e todos por um!" ficarão para sempre imortais nas páginas do tempo.
 "Atrás da capela estendia-se, fechado por aveleiras, sabugueiros e espinheiros, cingindo por um fosso profundo, o pequeno cerrado inculto, porém risonho (...) porque debaixo dos castanheiros surdia uma larga nascente de água (...) enquanto os tentilhões e os cardeais cantavam alegremente sobre as flores. (...)
 D'Artagnan, ficando só, notou que a noite se avizinhava. Tinha esquecido o tempo, pensando nos tempos."

[PRIOR O'BRIEN · Rating 5 out of 5]

Dumas cierra el ciclo de los mosqueteros con una historia que es a la vez épica y melancólica. La intriga palaciega y la amistad puesta a prueba se entrelazan en una narración vibrante. Es un libro que habla del honor, de la lealtad y del paso implacable del tiempo sobre los héroes.

[Lectura Consciente · Rating 3 out of 5]

Me sorprendió este libro. Es muy bueno, igual sentí en varios momentos que le sobraban páginas.
Nunca te esperas que se trate de la muerte de los mosqueteros, y la moraleja que deja al final.
Nada que ver con la película y creo que el nombre del libro está mal puesto, en ningún momento se trata de ese hombre, por mas que es el disparador de parte del relato. Veo que en Francés se llama de otra manera. Quizá deba leer otros libros para saber si sabremos que paso luego con el.

[Leo Salomon · Rating 5 out of 5]

"El Hombre de la Mascara de Hierro" (1850) de Alejandro Dumas, es uno de los clásicos que hay que leer alguna vez en la vida.
Una historia de reyes y lucha por el trono. Dos hermanos gemelos hijos de la Reina de Francia, son separados al nacer, otorgándole la gracia de suceder a uno y condenando al otro a la prisión perpetua. El descubrimiento de esa verdad, la conjura de mosqueteros aliados que buscan su liberación, el rescate del trono francés en cabeza del excluido, la participación de gente cercana al Rey en la conspiración, el fracaso del proyecto espectacular de desplazarlo (sustituirlo por su hermano), la cruel venganza y condenas desplegadas por el elegido de los padres Reyes, la mascara de hierro y prisión en la Bastilla como condena, constituyen el centro de esta maravillosa narrativa, barnizada de perfiles humanos sensacionales, diálogos exquisitos, batallas épicas y muestras de honorabilidad, amor filial, amistad genuina, enseñamientos, traiciones, persecuciones y tragedias, contadas en un lenguaje poético. Entre los espectaculares cuatro mosqueteros (Athos, Porthos, D`artagnan y Aranis) destaca en su carácter y protagoniza el gran D`artagnan, uno de los más grandes personajes de la literatura universal.
Citas que destacan en el texto:
"En la tierra el hombre ha de esperarlo todo y superarlo todo."
"Cuánto más absurda una calumnia más posibilidad de popularizarse "
"Blando con el débil severo con el fuerte."

[PJ · Rating 2 out of 5]

Laaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaargo, se pierde entrevisillos y cortejos en la corte del rey mientras nos morimos de ganas de saber que les pasa a cada uno de nuestros cuatro amigos. Ni de lejos son protagonistas en esta historia, ojala Dumas hubiera ido mas al grano y hubiera desarrollado mas la parte de Athos, Porthos, Aramis y D'Artagnan, y no la parte del triangulo amoroso de Raúl, La Valliere y el rey (y todo el sequito de la corte). Obviando los largos y tediosos capítulos de romanticismo en la corte, es imposible no sentir algo al despedirte de las aventuras de estos mosqueteros, por que si algo es este libro es una despedida.

- Trama La Valliere
+ Trama Hombre de la mascara de hierro

[Eba Munoz · Rating 3 out of 5]

tenía muchas expectativas puestas en él: la historia me apasiona, el trasfondo socio-político con los cuatro mosqueteros también... Y qué chasco. No sé si debe a una mala traducción, pero la historia se te atraganta. La técnica de narración es confusa, pues pretende recrear acciones simultáneas de varios de sus personajes de un modo tan poco efectivo, que le obliga a continuos apuntes e indicaciones temporales, vueltas en el tiempo, intercalación de un presente con un pasado cercano en cada una de las tramas... De modo que el lector se encuentra irremediablemente perdido, abrumado o aburrido a mitad de libro.

[FRan · Rating 3 out of 5]

Dentro de la Bastilla hay un preso peculiar, mediante el que Aramis hará girar un complot, un ingenioso juego de marionetas, un baile en el que no todos sus compañeros estarán en el mismo bando. Alejados de su juventud los mosqueteros vuelven a la carga.

Muy alejado de las películas que había visto, me ha gustado encontrarme con esta versión de los mosqueteros quizás deba leer la obra original y ver los personajes como los creo Dumas en su momento.

[Marius-Cristian Sava · Rating 5 out of 5]

Este al treilea și ultimul roman despre aventurile lui D’Artagnan și ale mușchetarilor. Acest roman are 6 parti. In afara de cei 4 muschetari, il mai avem ca personaj principal pe Vicontele de Bragelonne, Raoul(cum ne putem da seama din titlu). Ca personaje secundare ii avem pe : regele Ludovic al XIV-lea, La Valliere(logodnica Vicontelui de Bragelonne), domnul Fouquet(ministrul de finante), Colbert si multe alte personaje.
Abia acum afla deznodamantul vietii celor patru prieteni.

[Víctor Arturo Mercado Fernández · Rating 5 out of 5]

Difícil hacer una reseña sin caer en el spoiler. A diferencia de Los tres mosqueteros que tenía demasiada intriga política, este libro contiene el balance perfecto de acción, intriga y romance. Una perfecta presentación de los personajes.

[Cris · Rating 3 out of 5]

Ya había leído la trilogía completa de los mosqueteros, por lo que leer este libro ha sido como releer el final de la misma, palabra por palabra. No sé por qué esperaba algo más, pero no es que me haya desilusionado o sorprendido, pero no esperaba volver a leer el mismo final que El vizconde de Bragelonne otra vez.

[Chalinviri · Rating 3 out of 5]

Es una leyenda con muchas teorías sobre el verdadero Hombre de la Máscara de Hierro...

Estuvo muy interesante, pero me quedó con el primer libro de los 3 Mosqueteros...

Me agrado ver nuevamente al cuarteto babas jaha pero mucho más maduros, experimentados y aunque tienen caminos totalmente opuestos, amigos y unidos como siempre...

"Uno para todos, y todos para uno"

[Mathias Villafañe · Rating 2 out of 5]

La historia en sí me llamaba mucho la atención, pero con el correr de las paginas no me cerro del todo, si bien tiene pasajes que estan escritos como la hostía, no creo que fue un libro que disfruté al 100%. Dos cosas creo que influyeron en esto:1) la edición antigua y en formato de dos columnas del año 1945 que leí; 2) Que es la 3ra parte de la saga de los mosqueteros. Porthos mi favorito.

[Jose Vera · Rating 4 out of 5]

Durante el reinado de Luis XIV un complot urdido por Aramis y Porthos deja al descubierto un delicado secreto de la corona francesa y desata una serie de intrigas que pondrán en riesgo la vida de los mosqueteros.

Hice una reseña de la novela en mi blog:
http://lectorcompulsivo.com/2021/11/e...

[Eduardo Literario (Torres Literarias) · Rating 5 out of 5]

Ahora lo entiendo todo.

No sé si existió una trilogía antes de esta, pero aquí se marcan las bases de una trilogía, las capas de un personaje, sus motivaciones, sus fantasmas, sus errores, su redención, los personajes de apoyo, los giros de tuerca.

El hombre de la máscara de Hierro es la historia perfecta para cerrar a un gran personaje como lo es D'artagnan

[Victor · Rating 4 out of 5]

Pros:
+ este ultima parte din trilogia "Cei trei muschetari";
+ scade in intensitate, dar tot te bucuri de personajele preferate;
+ inconfundabil stilul de scris al lui Dumas, vesel-usor-rasturnari de situații.

Cons:
- n/a.

[Anita Rodz · Rating 4 out of 5]

Me propuse leer tantos libros de la literatura clásica como pueda. En este se narra la historia de los mosqueteros que servían al rey de Francia, su gemelo y una conspiración. No me fascinó, pero lo encontré interesante!!! 💜🩷💜

[Noel Urban · Rating 3 out of 5]

Clásico de la literatura

[Vir · Rating 5 out of 5]

EXTRAORDINARIO

[Jesus Requena · Rating 4 out of 5]

Me ha gustado.