Începutul groaznicei întâmplări s-a petrecut, aşa cum e cazul cu mai toate întâmplările de groază, în toiul nopţii, în timp ce majoritatea lumii dormea. Casa în care a avut loc înfiorătorul eveniment era o clădire guvernamentală din Londra. Una de mărime înşelătoare, din cărămidă, construită în stil palladianist în Whitehall, având cea mai veche şi mai cunoscută adresă din lume. În faţa faimoasei uşi negre din faţă, stătea un poliţist; pe partea cealaltă a străzii, alte clădiri guvernamentale se înşirau până spre Westminster şi spre Palatul Parlamentului şi mai departe, spre mocirlosul fluviu Tamisa. Cu mult după miezul nopţii, într-o noapte rece de aprilie, în ultimii ani ai mileniului trecut, clădirea de la numărul zece, de pe strada Downing era cufundată în linişte.
O fetiţă în vârstă de unsprezece ani era singură în camera ei; fetiţa însă nu dormea, ci se ghemuise sub plapumă şi citea o carte la lumina lanternei. Tatăl ei, prim-ministrul Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, împreună cu mama ei dormeau adânc în camera lor, aflată de cealaltă parte a holului. La parter, într-o încăpere situată în spatele biroului premierului, erau de serviciu agentul de pază al prim-ministrului şi purtătorul de cuvânt al acestuia. Cam pe la ora douăsprezece şi patruzeci de minute, fetiţa îşi ridică privirea de pe romanul pe care-l citea, încruntându-se nedumerită. I se păruse că aude răsunând un râs. Un râs ciudat, de femeie. Sau mai degrabă un chicotit răutăcios şi copilăresc.
Ciudat!
Îşi scoase capul de sub adăpostul plăpumii şi ascultă cu atenţie, timp de câteva clipe; dar după aceea nu-i mai dădu importanţă.
Cred că mi s-a părut.
Dar în clipa în care râsul de fetiţă se făcu din nou auzit, ea se ridică în capul oaselor şi-şi azvârli cartea deoparte.
Chicotitul ăsta! Îmi dă fiori!
Coborî din pat, hotărâtă să vadă despre ce era vorba. Trăgându-şi pe ea un halat, deschise uşa camerei şi aruncă o privire în lungul holului. Chicotitul părea să se audă din dormitorul părinţilor.
Ce se întâmplă oare? Nu e mama cea care râde. Ea nu râde aşa. De fapt, de când ne-am mutat pe strada Downing, nu mai râde deloc.
Fetiţa porni tiptil pe hol şi chicotitul se auzi dintr-odată mai tare, mai răutăcios şi chiar un pic obraznic, dar, în clipa în care deschise uşa dormitorului şi păşi înăuntru, încetă brusc, chiar dacă numai pentru o clipă.