Cele trei volume publicate acum de Editura Nemira (Jurnal pe sărite, Jurnal de căldură mare, Jurnal de noapte lungă) oferă o contribuție importantă la mai buna cunoaștere a lui Paul Goma.
Fiindcă la noi, românii - fie aceia și pecenegi - regula este asta: ne mai facem câte o mică porcărioară înde noi (că oameni suntem!), dar nu în perechi, nu prin relații bilaterale: propostă-ripostă - ci în cerc! Ca la Perinița, măi frate al meu! (...)... dacă eu te torn pe tine, tu nu mă torni pe mine, boule, că nu suntem la box, înde noi doi! - tu torni mai departe..." Din acest carnaval al complicităților a știut să se sustragă Paul Goma. Și a făcut-o respingând orice componentă ,,intelectualistă", de bună creștere și socialitate, care este o piedică în calea rostirii, până la capăt, a adevărului. El și-a asumat, cu premeditare, dar și cu amărăciune, rolul bufonului care, luându-i pe toți peste picior, spune adevărul în gura mare, camuflat sub platoșa satirei: Știu, firește, că nu pot cere de la alții să facă ceea ce fac eu. Eu nu sunt om, nu sunt membru al societății, eu nu respect conveniențele, nu respect fidelitatea-în-prietenie [în sensul, firește, că înțelege să-și critice, în situații bine motivate, și prietenii, la fel ca dușmanii], sunt brutal, sunt nedrept, sunt imposibil - deci îmi merit locul <<în colț>> - în care singur m-am postat - sau: încolțat... (și de acolo împroșc venin și înjurături)
A publicat la Editura de Stat pentru Literatură și Artă romanul Ostinato și a debutat la revista Luceafărul cu povestirea Când tace toba (1966). După 1989 i s-au publicat și în România o parte din cărți. I-au apărut articole în revistele Vatra, Familia, Timpul, Jurnalul literar.