„În anii 1917–1918, statalitatea României atârnă de un fir de păr. În plan militar, țara, atât cât a mai rămas din ea, este amenințată cu anihilarea în fața Puterilor Centrale. În plan social, bolșevismul adus de aliații ruși amenință să cuprindă o populație exasperată de lipsuri și să destrame ființa națiunii. În aceste momente cruciale, parlamentul rămâne un stâlp al statalității României. Dar cu ce preț? Aflăm din paginile lăsate de Grigore Procopiu, senator și avocat, liberal de modă veche, numărându-se printre cei care votează, în vara anului 1917, pentru reformă agrară și vot universal. La începutul anului 1918, în urma evacuării pe teritoriul unei Rusii în plină fierbere revoluționară, este arestat de către bolșevici la Odessa, împreună cu alte câteva zeci de parlamentari români, într-un context politic care avea să prevestească Teroarea Roșie, apoi lunga noapte totalitară. Marele merit al memoriilor lui Grigore Procopiu este că aduc lumină asupra unui episod prea puțin cunoscut, scoțând totodată la iveală detalii prețioase despre atmosfera politică a vremii și personajele-cheie care au scris istoria României din noiembrie 1916 până spre finalul anului 1918.“ (Daniel Cain)
Volumul se ocupă de un moment mai puțin cunoscut în istoria românească. Este vorba de o scurtă perioadă în care Parlamentul Românie a tinut ședințele in Ucraina, parte din Rusia Țaristă, în timpul primului război mondial. Scrisă cu multă atenție pentru detalii și momente mci ale timpului este o carte interesantă. Am spus mai multe pentru Litera 13 - https://www.youtube.com/watch?v=IeA9n...
Pros: + un jurnal al perioadei primului razboi mondial care te cutremura si surprinde cu detaliile sale; + autorul fiind martor direct, ajuta la surprinderea vietii cotidiene si la alte autenticitatea relatarilor; + nu exista sursa mai bună decat jurnalele personale la descifrarea evenimentelor vremii.