O carte importantă despre istoria orașului București într-una dintre perioadele sale cele mai dificile: anii Primului Război Mondial, sub ocupație străină. Dincolo de valoarea documentară a lucrării, se remarcă capacitatea autorului de a-l purta pe cititor în culisele politicii fără a-l plictisi, ba dimpotrivă – trezindu-i interesul pentru trecut.
Constantin Bacalbașa a fost un ziarist, memorialist și om politic român. A fondat ziarele cotidiene: Țara, Patriotul, Românimea și revista umoristică Ghiță Berbecul. A îndeplinit funcțiile de membru fondator al Societății Presei și al Sindicatului Ziariștilor, președinte al Sindicatelor Ziariștilor (din 1919) și a scris volume despre Bucureștiul din anii 1800.
„Sunt un povestitor“, scria Bacalbaşa la apariţia Bucureştilor de altădată. „N-am avut altă grijă decât să scriu adevărul asupra trecutului, fiind cât mai complet despre fapte şi cât mai nepărtinitor despre oameni.“
Nu cunosc o a doua țară pe lume în care virtuțile cetățenești să fie mai puțin răsplătite și vinovățiile mai puțin pedepsite. [...] Să n-avem iertări lașe, să n-avem amânări leneșe, să nu îngăduim reproducerea ticăloșiilor. Să gonim din vocabularul nostru vorba „asta nu se spune” și s-o înlocuim permanent cu vorba cealaltă: „asta nu se face!”.
la finalul cărții nu știi pe cine învinovățește Bacalbașa pentru starea în care a ajuns populația din capitală în vremea ocupației: pe germani, pe evrei, pe bulgari, pe germanofili sau pe femei. e și puțin amuzant să vezi cum critică femeile care, vezi doamne, au întreținut diverse relații cu diverși germani pentru diverse favoruri (: (a nu se înțelege că-i judec gândirea după rațiuni moderne, a fost pentru mine doar un laitmotiv sâcâitor). cu toate scuzele de rigoare, n-aș fi citit cartea dacă nu era pentru seminarul de România în secolul XX. avantajos e faptul că este accesibilă, capitolele sunt cuprinzătoare în materie de aspecte surprinse cu privire la ocupația „dușmanilor” (îndeobște a germanilor), unele ușor fantaziste (legate de impresia armatei germane după înfrângerea de la Mărăști, Mărășești și Oituz), dar mai mult decât atât nu știu ce aș mai putea adăuga despre carte.
Scorul e mai mult pentru informațiile interesante din acea vreme. Conținutul e dubios organizat. Unele informații se repetă de mai multe ori și nu urmează o ordine cronologică.