Am scris aceasta carte cu credinta ca e necesara. Uimitoarele descoperiri facute mai ales in ultimii 20 de ani au aruncat o noua lumina asupra civilizatiei si istoriei dacilor.
Arheolog și istoric , fiul istoricului Constantin Daicoviciu. A obținut titlul științific de doctor în istorie. A depus o muncă susținută de cercetare dedicată aproape exclusiv istoriei Daciei dinainte și după cucerirea romană. Este autorul mai multor lucrări despre istoria și cultura dacilor. A obținut Premiul „Vasile Pârvan“ al Academiei Române.
Scrisă intr-o perioadă dificila din istoria română unde interpretarea datelor și a izvoarelor arheologice putea fi politic manevrată in diverse scopuri, cartea menține un balans între controverse referitoare la diferite aspecte unde cercetători nu cad de acord, cum ar fi: limba, religia, continuitatea și acuratețea surselor. Ți se menționează mereu care izvoare sunt potențial mai de încredere, care parte a descrierilor este un Exercițiu de imaginație bazat pe descoperiri arheologice făcute pana in acel moment ș.a.m.d.
Este o lectura ușor de descifrat, nu este uscata enumerare de date și descoperiri. Dacă exista enumerați de orice fel (tezaur de monede, de unelte, de ulcele etc) acestea sunt mereu puse in context istoric ușor de înțeles.
Cartea este partiționată cronologic de la prima apariție pe radarul grecesc al istoriei, când au fost fondate coloniile de la Histria și Callatis, pana la căderea statului dac condus de Decebal sub cucerirea romană a lui Traian in 106 e.n. In cazul primei apariții a geților și dacilor in istorie vorbim de descoperiri de bordeiuri și morminte ale băștinașilor ce făceau negoț cu grecii coloniști pe meleagurile Dobrogene, iar spre sfârșit vorbim de surse scrise, interpretări din scene de pe coloana lui Traian și descoperiri arheologice.
Mi-ar plăcea să spun ca totul este explicat și definitoriu dar autorul explica foarte clar că suntem limitați de lipsa informațiilor și imposibilitatea de a determina validitatea acelor surse pe care le avem. Chiar și așa găsesc fantastic faptul ca a găsit un ton echilibrat și foarte accesibil omului nespecialist, un ton cu care să prezinte foarte real cum oamenii pe care ii consideram strămoșii noștri s-au dezvoltat, au trăit și au luptat pentru aș apăra bucata de pământ pe care au viețuit.
Pentru cei ce doresc sa consulte sursele originale pe care autorul le citează e foarte utila lista de Note unde apar acei istorici citați in carte cum ar fi: Arrian, Strabo, Iordanes, Dio Cassius, Tacit, Pliniu cel Tânăr etc. Sunt date acele opere sau fragmente ale operelor ce corespund citatelor pentru a înlesni căutarea lor.
In final: am cartea aceasta de zeci de ani de zile la dispoziție și am citit-o abia acum. Sunt convinsă ca multe lucruri au fost descoperite între timp și că au fost completate sau elucidate multe teme care in 1965 (ediția cărții mele) erau problematice. M-a bucur însă că am citit-o. Este o imagine generală a geto-dacilor care am uitat-o din clasele de istorie ca-n eram in gimnaziu. Asta dacă am învățat aceste lucruri, pentru ca nu îmi amintesc sa fi învățat Inafara de luptele sub Burebista și Decebal nimic.
O recomand sincer celor interesați in istoria geto-dacilor.
O carte scrisă cu har și cu talent de către unul din marii arheologi ai României. O carte care prezintă pe strămoșii noștri geto-daci așa cum au fost, fără exagerări, pornind de la izvoarele antice și de la descoperirile arheologice.
Scrisă într-un limbaj frumos, plăcut, pe alocuri chiar vecin stilului beletristic, lucrarea se recomandă tuturor celor pasionați de istoria veche a României.
Comunismul nu a făcut doar represiune și blocuri. Paradoxal sau nu a făcut istorie în sensul cel mai complet al termenului. De-a lungul celor 45 de ani în România s-au săpat sistematic așezări, necropole, cetăți, lăcașuri de cult, începând din preistorie și până în epoca medievală. Perioada dacică a făcut obiectul unor astfel de explorări, precum cea de la Sarmizegetusa Regia, care au oferit rezultate excepționale. În general perspectivele noastre despre geto-daci pendulează între dacopatie și dispreț. Seduși de întrebările fără răspuns, unii exagerează/delirează, în vreme ce alții pur și simplu trivializează. Obsesia și ignoranța își dau mâna în acest dans al extremelor. În acest context sinteza lui Hadrian Daicoviciu este un exemplu de echilibru științific. Trecând peste inevitabilele doze de marxism ale epocii și înțelegând că anumite interpretări ale unor descoperiri arheologice sunt inevitabil personale, cartea rezistă foarte bine probei timpului. Binevenit este și că Daicoviciu prezintă opinii diferite, admite limitele cunoașterii și chiar faptul că unele lucruri vor rămâne veșnic necunoscute. De asemenea, este esențial că autorul accentuează zonele de consens ale specialiștilor și dă respectabilitate și credibilitate unei istorii atât de disputate. Bonus: stilul care face ca lectura să nu fie aridă, plictisitoare. Ba dimpotrivă.
O carte care nu este in niciun caz despre daci. Este despre greci si despre romani. Nu încearcă deloc sa ne valorifice ca popor ci mai mult se vrea o desconsiderare a neamului nostru, presupunând multe aberatii. La capitolul 'lumea spirituală' nici macar nu se menționează despre Zamolxis. Imi pare rau dar nu pot sa continui sa citesc asa ceva.