In anii '50 urmeaza Facultatea de Filologie la Cluj. Debuteaza cu poezie ca student in 1952 in revista „Almanahul Literar”, condusa de poetul A.E. Baconsky. Primele volume aparute sunt volume de poezii: Cântecul constelației și Ochii (1960 si 1962), iar din 1964 publica doar romane: Toporul de argint, Aventura si contraaventura, Febra de origine necunoscuta, Chirie pentru speranța, Speranta pentru Marele Vis, Inotatorul rănit, Legenda cavalerilor absenți, etc ...
O carte în care, pe lângă umor dement, putere de-a dreptul extravagantă a imaginației și absurd delicios, Leonida Neamțu mai dă dovadă și de calități de teoretician literar:
„— Măi nătărăule, se întoarse Krick istovit către Vinoacă, măcar știi cum se numește partea vaporului de deasupra liniei de plutire? — Știu: opera moartă. — Știe! se minună Muke. Dar, să-mi spui, limbă, cum se numește partea de sub linia de plutire, cea în care ne aflăm noi. — Opera vie, bolborosi Vinoacă. — Știi și asta; ești cretin numai pe trei sferturi. Da, asta e opera vie, aici unde noi astupăm fără încetare găurile... Dacă n-am fi noi, butoiul ăsta afurisit s-ar duce la fund. — Nu înțeleg de fel, zise Vinoacă. Un vas atât de modern... cel puțin ce se vede la suprafață... cum poate fi atât de?... — Auzi? făcu posomorit Muke, limba are nedumeriri! Nedumeriri, adăugă, supraveghind peretele, voind să știe dacă nu se ivise vreo nouă scurgere. Nedumeriri cum poate avea numai o limbă de suprafață... Ea n-are de unde să afle că numai partea de deasupra a vaporului e nouă, iar ceea ce e jos e făcut din galerele antice, din epavele putrede culese de prin mâluri, dintre moluște și caracatițe! De unde să știe una ca asta o limbă de suprafață?...”
Îmi plac caracterele cum sunt descrise în carte, dar acțiunea mi se pare lentă, umorul ei nu este pe gustul meu și durează foarte mult să ajungă la un punct unde să-mi stârnească interesul să o continui.