What do you think?
Rate this book
Raftul cu ultimele suflări
"Înainte de a se sinucide în apele reci ale lacului Zürich, autoarea romanului "De ce fierbe copilul în mămăligă" îşi încheiase cea de pe urmă carte, intitulată "Raftul cu ultimele suflări/Das Regal der Letzten Atemzüge". Titlu mai mult decît simbolic, fiindcă, aşa cum afirmă Jens Nielsen, partenerul de viaţă al autoarei şi Werner Lochner-Lawrence, lectorul manuscriselor ei, în epilogul la acest ultim roman: "A scrie a însemnat pentru Aglaja Veteranyi un mod de a birui lumea, scrisul a fost calea pe care ea a ales-o pentru a-şi afla locul într-o altă lume, mai bună", este un testament literar, procesul verbal al unei morţi programate, este un strigăt de durere în faţa vidului despămîntenirii şi a pierderii identităţii. Dar, tocmai prin logica paradoxului la care poate instinctiv a recurs pentru a-şi articula, prin forţa talentului ei literar, identitatea, Aglaja Veteranyi reuşeşte să nu cadă în plasa anonimatului literar sau a efemerei excentricităţi estetice chiar atunci cînd, aşa cum scria un critic literar german, "...ea dansează cu virtuozitate pe sîrmă, la mare înălţime, iar eu o privesc de jos cu răsuflarea tăiată"." (Rodica Binder)
„Fiecare om ii aduce lui Dumnezeu ultima suflare… In aceasta suflare Dumnezeu poate sa citeasca viata acelui om ca intr-o carte. Biblioteca lui Dumnezeu e un raft plin cu suflari.” (Aglaja Veteranyi)
„Fiecare om ii aduce lui Dumnezeu ultima suflare… In aceasta suflare Dumnezeu poate sa citeasca viata acelui om ca intr-o carte. Biblioteca lui Dumnezeu e un raft plin cu suflari.” (Aglaja Veteranyi)
152 pages, Paperback
First published January 1, 2002
12 people are currently reading
493 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 62 reviews
June 1, 2020
Ochiul albastru al mătușii s-a făcut argintiu.
Se uită la mine.
E încă aici, mă gândeam. În piele.
În ochi se cojea timpul.
Un pat.
Sunt mică. Sunt cât brațul mătușii.
Vreau să mă vâr în perete.
Pe mătușa se întinde o piele. Miroase altfel.
Peretele bate.
Se uită la mine.
E încă aici, mă gândeam. În piele.
În ochi se cojea timpul.
Un pat.
Sunt mică. Sunt cât brațul mătușii.
Vreau să mă vâr în perete.
Pe mătușa se întinde o piele. Miroase altfel.
Peretele bate.
April 12, 2021
"Raftul cu ultimile suflări"
Aglaja Veteranyi 4/5⭐
Mătușa mea a murit 3 ani în urmă.
Mătușa mea era de-o dulceață extraordinară.
Mereu cu explicații și sfaturi, toate la ordinea zilei. Explicații pentru toți și toate. În ziua in care noi am înmormântat-o, eu am înțeles că amintirile au preț și greutate. Eu am văzut unde a fost pus punct în viața ei, și cât de înspăimântător era coșciugul pus într-un mormânt înghețat de luna ianuarie.
Ea, Aglaja, a trecut prin același ritual. Vegherea acțiunii de trecere dincolo, în lumea celor drepți, ultimile clipe, dialog care treptat se transforma în monolog, presiunea simțită de orice atom, speranța bătută de fiecare respirație sacadată. Mătușă Aglajei era altfel, ea o iubea, cu adevărat. Era mamă, mâna caldă care o mângâia, mai aproape de sufletul ei decât ceilalți.
Percepția pierderii aproapelui este diferită la toți, Aglaja a vorbit despre asta, despre omul ei drag care nu mai este. Ea mi-a relatat rupt, fără menaj despre momentele care au definit-o pe cea care a părăsit-o subit.
Nu am idee cum e să decizi să vorbesti sau să scrii lumii întregi despre durere, ce formă de terapie este mai bună pentru delirul din realitatea ta, cum sa faci ca să nu pierzi simțul tactil cu lumea care te înconjoară și care nu vrea să renunțe la tine, pentru tu, tu ai mai fi avut de spus multe, dar, fiind o egoistă, tu ai decis să pleci, să pleci după ea.
Propoziții clare, uneori, scurte - deseori, idei frânte, de lacrimi cred eu, Aglaja mi-a vorbit despre sfârșitul lumii ei, când nu a mai văzut sens sau dorință. Nu am plâns împreună cu ea, dat am înțeles-o.
Aglaja, eu vreau să îți mulțumesc pentru că ai reușit să scrii 2 cărți. Sunt mulți scriitori care scriu mult și degeaba, pe-o ureche a intrat, pe alta a ieșit. Tu, cu proza ta scurtă și memorabilă, tu ai reușit să te oprești pe un raft nou, pregătit pentru profunzimea ta.
Editura Polirom Polirom Moldova
#foxbooks #editurapolirom #aglajaveteranyi #raftulcuultimilesuflari
Aglaja Veteranyi 4/5⭐
Mătușa mea a murit 3 ani în urmă.
Mătușa mea era de-o dulceață extraordinară.
Mereu cu explicații și sfaturi, toate la ordinea zilei. Explicații pentru toți și toate. În ziua in care noi am înmormântat-o, eu am înțeles că amintirile au preț și greutate. Eu am văzut unde a fost pus punct în viața ei, și cât de înspăimântător era coșciugul pus într-un mormânt înghețat de luna ianuarie.
Ea, Aglaja, a trecut prin același ritual. Vegherea acțiunii de trecere dincolo, în lumea celor drepți, ultimile clipe, dialog care treptat se transforma în monolog, presiunea simțită de orice atom, speranța bătută de fiecare respirație sacadată. Mătușă Aglajei era altfel, ea o iubea, cu adevărat. Era mamă, mâna caldă care o mângâia, mai aproape de sufletul ei decât ceilalți.
Percepția pierderii aproapelui este diferită la toți, Aglaja a vorbit despre asta, despre omul ei drag care nu mai este. Ea mi-a relatat rupt, fără menaj despre momentele care au definit-o pe cea care a părăsit-o subit.
Nu am idee cum e să decizi să vorbesti sau să scrii lumii întregi despre durere, ce formă de terapie este mai bună pentru delirul din realitatea ta, cum sa faci ca să nu pierzi simțul tactil cu lumea care te înconjoară și care nu vrea să renunțe la tine, pentru tu, tu ai mai fi avut de spus multe, dar, fiind o egoistă, tu ai decis să pleci, să pleci după ea.
Propoziții clare, uneori, scurte - deseori, idei frânte, de lacrimi cred eu, Aglaja mi-a vorbit despre sfârșitul lumii ei, când nu a mai văzut sens sau dorință. Nu am plâns împreună cu ea, dat am înțeles-o.
Aglaja, eu vreau să îți mulțumesc pentru că ai reușit să scrii 2 cărți. Sunt mulți scriitori care scriu mult și degeaba, pe-o ureche a intrat, pe alta a ieșit. Tu, cu proza ta scurtă și memorabilă, tu ai reușit să te oprești pe un raft nou, pregătit pentru profunzimea ta.
Editura Polirom Polirom Moldova
#foxbooks #editurapolirom #aglajaveteranyi #raftulcuultimilesuflari
August 3, 2019
M-a răpus acest roman poetic sau această poezie de roman... e greu să pui cuvintele cap la cap după ce citeşti o operă de o asemenea anvergură literară. Destinul scriitoarei Aglaja Veteranyi se leagă ca un apendice de operele ei... un apendice pe care a ales să-l excizeze. Pe undeva, totul prevestea totul. Cred că despre cărțile doamnei Veteranyi nu se poate vorbi, dar se poate simți. Din plin. Aşa ca domnia sa. ❤
Neapărat de recitit şi de "înrămat".
Neapărat de recitit şi de "înrămat".
September 27, 2021
Frasi brevi e asciutte, immagini di vite sospese tra la Svizzera, dove si sono rifugiate, e la Romania, portata in valigia insieme alle voci dei morti.
È proprio questa l’impressione, che attraverso la protagonista siano i defunti a parlare, in un unico lungo viaggio fatto di dolci tradizionali, riti, sogni e segni premonitori della fine imminente.
Tutte morti racchiuse e rivissute in quella della zia tanto amata, l’unica persona con cui la voce narrante sia riuscita a parlare “una lingua senza lingua”. Con gli altri solo parole, come quelle allineate nel romanzo, staccate, ma dirompenti, a indicare l’incapacità di comunicare e di apprendere una lingua diversa da quella del paese che l’ha accolta.
La nostalgia non è per il paese in cui è nata. È un sentirsi vuota, priva di qualcosa che, probabilmente, solo Dio riuscirà a interpretare.
“Ogni morto porta a Dio il suo ultimo respiro, secondo Costel. In questo respiro Dio può leggere la vita di quell’uomo come in un libro.
La biblioteca di Dio è uno scaffale pieno di ultimi respiri”.
È proprio questa l’impressione, che attraverso la protagonista siano i defunti a parlare, in un unico lungo viaggio fatto di dolci tradizionali, riti, sogni e segni premonitori della fine imminente.
Tutte morti racchiuse e rivissute in quella della zia tanto amata, l’unica persona con cui la voce narrante sia riuscita a parlare “una lingua senza lingua”. Con gli altri solo parole, come quelle allineate nel romanzo, staccate, ma dirompenti, a indicare l’incapacità di comunicare e di apprendere una lingua diversa da quella del paese che l’ha accolta.
La nostalgia non è per il paese in cui è nata. È un sentirsi vuota, priva di qualcosa che, probabilmente, solo Dio riuscirà a interpretare.
“Ogni morto porta a Dio il suo ultimo respiro, secondo Costel. In questo respiro Dio può leggere la vita di quell’uomo come in un libro.
La biblioteca di Dio è uno scaffale pieno di ultimi respiri”.
May 25, 2020
Ador cărțile ciudate, au un fel al lor care te pune pe gânduri parca mai mult decât o carte obișnuită.
După 'de ce fierbe copilul în mamaliga' am hotărât ca ar fi bine sa mai citesc ceva de Aglaja. E o carte micuța, dar plina de lucruri mari sa zicem asa. E o carte despre moarte, asa cum îmi place mie(nustiu de ce dar ma fascinează cărțile cu aceasta tematica). Se începe cu moartea mătușii, continua cu relatări despre spitale, cimitir, rude, nepoata, mamă.
Cartea are o mulțime de citate, metafore și expresii delicioase (pentru iubitorii de 'întunecat')
*grâul trebuie spălat în noua ape spuse Costel, pentru ca sunt noua ceruri, pentru fiecare cer un spălat
*muritul începe de jos, mai întâi muri un degete la picior, pe urma piciorul
*fiecare mort ii duce lui Dumnezeu ultima suflare, în aceasta suflare Dumnezeu poate sa citească viata acelui om a într-o carte, biblioteca lui Dumnezeu e un raft plin cu suflari
Mi'a plăcut cuvântul lămuritor de la sfârșitul cărții, acesta răspunde unor întrebări legate de autoare și de cărțile ei
Păcat ca autoarea s'a sinucis după ce a scris aceasta cărțulie
După 'de ce fierbe copilul în mamaliga' am hotărât ca ar fi bine sa mai citesc ceva de Aglaja. E o carte micuța, dar plina de lucruri mari sa zicem asa. E o carte despre moarte, asa cum îmi place mie(nustiu de ce dar ma fascinează cărțile cu aceasta tematica). Se începe cu moartea mătușii, continua cu relatări despre spitale, cimitir, rude, nepoata, mamă.
Cartea are o mulțime de citate, metafore și expresii delicioase (pentru iubitorii de 'întunecat')
*grâul trebuie spălat în noua ape spuse Costel, pentru ca sunt noua ceruri, pentru fiecare cer un spălat
*muritul începe de jos, mai întâi muri un degete la picior, pe urma piciorul
*fiecare mort ii duce lui Dumnezeu ultima suflare, în aceasta suflare Dumnezeu poate sa citească viata acelui om a într-o carte, biblioteca lui Dumnezeu e un raft plin cu suflari
Mi'a plăcut cuvântul lămuritor de la sfârșitul cărții, acesta răspunde unor întrebări legate de autoare și de cărțile ei
Păcat ca autoarea s'a sinucis după ce a scris aceasta cărțulie
February 17, 2014
Trăirea ritualului morții.
"O să-i spunem lui Dumnezeu o poveste, altfel se supără cînd ajung la el.
Cu asta reușea să mă amăgească de fiecare dată.
Îi întîmpină pe toți personal?
Ce știu eu, nu-mi amintesc să-și fi luat rămas bun de la mine. Mai toate lucrurile se petrec în absența noastră. Dumnezeu are o inimă plină de morți" (Aglaja Veteranyi)
"O să-i spunem lui Dumnezeu o poveste, altfel se supără cînd ajung la el.
Cu asta reușea să mă amăgească de fiecare dată.
Îi întîmpină pe toți personal?
Ce știu eu, nu-mi amintesc să-și fi luat rămas bun de la mine. Mai toate lucrurile se petrec în absența noastră. Dumnezeu are o inimă plină de morți" (Aglaja Veteranyi)
August 30, 2023
Autoarea aduce în prim plan moartea și teama de moarte. În prima ei carte, "De ce fierbe copilul în mămăligă", ea se teme să nu cumva să-și piardă mama într-un accident în timpul prestației acesteia la circ, în timp ce în prezentul volum, deja și-a pierdut mătușa, răpusă de boală în spital, mătușă de care era foarte apropiată, atât de apropiată încât și-ar fi dorit ca ea să fi fost mama ei. Însă și mama și mătușa aveau "dependențele" lor - una le cam avea cu băutura, cealaltă schimba bărbații ca șosetele.
Deși nu are încărcătura emoțională extremă din prima carte, aceasta este un pic mai macabră aș spune. Nu lipsesc nici de aici referirile istorice și culturale la Romania perioadei comuniste și puțin după revoluție, văzute prin ochii celor ce au "fugit" din țară.
Un roman de poezie, dacă îmi este îngăduit să-l numesc așa, deoarece cuvintele curg ca un râu nestăvilit, care câteodată matură tot ce găsește în cale, alteori înaintează cu un susur blând. Și acesta este un roman ce nu ai cum să nu-l simți cu inima și să-ți reanalizezi cum te raportezi la pierdere și moarte.
Deși nu are încărcătura emoțională extremă din prima carte, aceasta este un pic mai macabră aș spune. Nu lipsesc nici de aici referirile istorice și culturale la Romania perioadei comuniste și puțin după revoluție, văzute prin ochii celor ce au "fugit" din țară.
Un roman de poezie, dacă îmi este îngăduit să-l numesc așa, deoarece cuvintele curg ca un râu nestăvilit, care câteodată matură tot ce găsește în cale, alteori înaintează cu un susur blând. Și acesta este un roman ce nu ai cum să nu-l simți cu inima și să-ți reanalizezi cum te raportezi la pierdere și moarte.
October 23, 2021
♡ "Când vizitezi un mort, vizitezi toți morții, spunea mătușa, sufletele se fac în cer un singur suflet.
Îmi închipui cerul ca o garderobă.
Acolo își au îngerii recuzita lor. Și sufletele se îmbracă în oameni înainte de a fi născuți."
♡ "Am inspirat-o în mine.
Căldura ei. Chipul ei. Chipul meu se transformase în chipul ei.
[...] Căldura mătușii pătrundea în pielea mea.
Ca o voce, o voce din carne."
Îmi închipui cerul ca o garderobă.
Acolo își au îngerii recuzita lor. Și sufletele se îmbracă în oameni înainte de a fi născuți."
♡ "Am inspirat-o în mine.
Căldura ei. Chipul ei. Chipul meu se transformase în chipul ei.
[...] Căldura mătușii pătrundea în pielea mea.
Ca o voce, o voce din carne."
July 25, 2022
Un roman care nu se citește deloc ușor, care te face să îți oprești respirația, să urli de durere, să strigi de neputință, să fierbi de mânie.
Un roman care m-a cucerit de la primul rând, unde Aglaja Veteranyi ne spune că "Suntem mai multă vreme morți decât vii, de aceea, ca morți, avem nevoie de mai mult noroc". Și parcă așa înțeleg de ce bunicii sau părinții noștri "se luptă" atâta pentru cei plecați din lumea noastră, de ce atâtea ritualuri, obiceiuri, muncă...
Un roman despre o mătușă ca o mamă și o mamă ca o străină. Despre o mătușă care moare și vrea să i se aprindă lumina ca să vadă noaptea și o mamă cu ochii ei căprui care erau verzi. Un roman cu oameni fugiți din România, cu durere și chin, cu o bibliotecă a lui Dumnezeu, unde sunt rafturi cu suflete, unde este și Raftul cu ultimele suflări.
Un roman care m-a cucerit de la primul rând, unde Aglaja Veteranyi ne spune că "Suntem mai multă vreme morți decât vii, de aceea, ca morți, avem nevoie de mai mult noroc". Și parcă așa înțeleg de ce bunicii sau părinții noștri "se luptă" atâta pentru cei plecați din lumea noastră, de ce atâtea ritualuri, obiceiuri, muncă...
Un roman despre o mătușă ca o mamă și o mamă ca o străină. Despre o mătușă care moare și vrea să i se aprindă lumina ca să vadă noaptea și o mamă cu ochii ei căprui care erau verzi. Un roman cu oameni fugiți din România, cu durere și chin, cu o bibliotecă a lui Dumnezeu, unde sunt rafturi cu suflete, unde este și Raftul cu ultimele suflări.
August 9, 2025
3.5 stars
I think everyone who wants to read this book should first read De ce fierbe copilul în mămăligă because it makes sense timeline-wise, plus she does mention some things that are easier to grasps if you are already familiar with her first novel.
This one is not as gut-wrenching (for me, personally) as the first book and I felt that the first time I read and now, rereading it more than a decade after. Although this time I spent more time with certain moments which made me appreciate the book even more for what it is.
Oh how I wish there was more to read from her...
I think everyone who wants to read this book should first read De ce fierbe copilul în mămăligă because it makes sense timeline-wise, plus she does mention some things that are easier to grasps if you are already familiar with her first novel.
This one is not as gut-wrenching (for me, personally) as the first book and I felt that the first time I read and now, rereading it more than a decade after. Although this time I spent more time with certain moments which made me appreciate the book even more for what it is.
Oh how I wish there was more to read from her...
Read
February 12, 2022 Rudele plângeau tot anul după morții trecuți și morții viitori. Turnau vin pe pământ și îmbătau mormintele. Îi scriau mătușii, ne-am dat ultimul ban pentru mâncarea moților. Toate rudele își dădeau, în fiecare duminică, ultimul ban pentru morți. Morții trecuți și morții viitori ajunseseră patronii care le dădeau de lucru rudelor.
October 8, 2023
O carte de care nu lipsește râsul și nu va dispărea până nu ajungi la final…
April 3, 2025
Romanul semnat de Aglaja Veteranyi conturează atât dinamica din cadrul unei familii ce trebuie să-și ia adio de la un membru, cât și greutățile prin care trec personajele în perioada regimului comunist. Vedem trecutul prin ochii protagonistei, care-și amintește momentele-cheie legate de mătușa ei din copilăria sa. În amintiri se strecoară detalii care sunt irelevante pentru un copil, dar care subliniază realitatea adulților de atunci și deciziile dificile pe care au trebuit să le ia.
Recenzia, aici.
Recenzia, aici.
September 30, 2021
Aici: https://ramona.boldizsar.ro/ziua-in-c...
Îmi doresc în continuare să citesc De ce fierbe copilul în mămăligă despre care înțeleg că este mult mai bună (și, în aceeași măsură, mult mai sfâșietoare). Tatiana Țîbuleac recomandă această autoare și cred că, poate, într-o anumită măsură, se revendică de la ea (asumpție poate greșită), însă mulți dintre cititorii amândurora spun că le oferă senzații similare. Oricum ar fi, Raftul cu ultimele suflări nu m-a impresionat într-atât, însă cred că în original este mai poetică și asta probabil îi dă un aer mai sfâșietor. Ce m-a atras a fost însă scrierea de pe acest teren autobiografic și corelarea conținutului cu experiențele cititoarei și faptul că spunea că nu ar mai scrie dacă nu s-ar mai simți vulnerabilă. Am avut ediția din Top10 de la Polirom și cred că-și face excelent treaba, în traducerea Norei Iuga. E o carte care explorează un teren intim și profund, acolo unde întâlnești mai întâi senzațiile și, doar mai apoi, aspectul lor formal — transpunerea în cuvinte se face în mod aproape rudimentar, dar nu în sensul unei precarități de limbaj, ci în sensul unei simplități asumate prin care esențialul se transpune într-o formulare esențială (cu tăișuri, în sensul ăsta). Privită din direcția insolubilă a autobiografismului, devine lesne o carte care te atinge. Sper să dau și eu de copilul în mămăligă pentru că nu e pe nicăieri. *Interesant de citit ar mai fi și articolul Danielei Luca în numărul 27 al revistei Poesis Internațional (Casa de Editură Max Blecher, 2021) unde scrie despre Aglaja Veteranyi: Acrobații prin Circul Vieții spre Cer(c)ul Morții (p. 123-128).
Îmi doresc în continuare să citesc De ce fierbe copilul în mămăligă despre care înțeleg că este mult mai bună (și, în aceeași măsură, mult mai sfâșietoare). Tatiana Țîbuleac recomandă această autoare și cred că, poate, într-o anumită măsură, se revendică de la ea (asumpție poate greșită), însă mulți dintre cititorii amândurora spun că le oferă senzații similare. Oricum ar fi, Raftul cu ultimele suflări nu m-a impresionat într-atât, însă cred că în original este mai poetică și asta probabil îi dă un aer mai sfâșietor. Ce m-a atras a fost însă scrierea de pe acest teren autobiografic și corelarea conținutului cu experiențele cititoarei și faptul că spunea că nu ar mai scrie dacă nu s-ar mai simți vulnerabilă. Am avut ediția din Top10 de la Polirom și cred că-și face excelent treaba, în traducerea Norei Iuga. E o carte care explorează un teren intim și profund, acolo unde întâlnești mai întâi senzațiile și, doar mai apoi, aspectul lor formal — transpunerea în cuvinte se face în mod aproape rudimentar, dar nu în sensul unei precarități de limbaj, ci în sensul unei simplități asumate prin care esențialul se transpune într-o formulare esențială (cu tăișuri, în sensul ăsta). Privită din direcția insolubilă a autobiografismului, devine lesne o carte care te atinge. Sper să dau și eu de copilul în mămăligă pentru că nu e pe nicăieri. *Interesant de citit ar mai fi și articolul Danielei Luca în numărul 27 al revistei Poesis Internațional (Casa de Editură Max Blecher, 2021) unde scrie despre Aglaja Veteranyi: Acrobații prin Circul Vieții spre Cer(c)ul Morții (p. 123-128).
January 3, 2018
The book is mainly about Aglaja's aunt dying and it mirrored some of the darkest months of my own life and it goes to show how alike our experience of life is, how predictable we are when dealing with death, and I was angry and sad and depressed and I even sobbed uncontrollably for a while, remembering the family and doctors willing to do anything to keep you alive a little longer, "it's the quantity of life that matters, not the quality of it" they seemed to be thinking, and the dying wants to die, wakes up every day whispering "I hope I'll die today", the others ask god for help, cursing him when he remains silent, and outside it's spring and children ride their bikes happily. So fuck this book, fuck it, it reminded me why I should love life a little less and how a prolonged death casts a lasting shadow over the brightest life.
March 7, 2020
Wir sind viel laenger tot als lebendig,
deswegen brauchen wir als Tote viel mehr Glueck
a doua carte pe care o citesc in germana anul acesta (mi-am facut chiar un tel din asta - sa citesc 10 carti in germana anul asta) si trebuie sa spun ca am ales un roman foarte frumos. nici nu stiu daca este roman. este proza poetica? nu stiu, dar stiu ca mi-a placut foarte mult.
deswegen brauchen wir als Tote viel mehr Glueck
a doua carte pe care o citesc in germana anul acesta (mi-am facut chiar un tel din asta - sa citesc 10 carti in germana anul asta) si trebuie sa spun ca am ales un roman foarte frumos. nici nu stiu daca este roman. este proza poetica? nu stiu, dar stiu ca mi-a placut foarte mult.
September 18, 2025
"Mă sinucideam zilnic, mă spînzuram de instalația termică sau mă aruncam de la balcon, zăceam terciuită pe șinele de cale ferată, mă sufocam într-o pungă de plastic sau mă trăgeam de limbă pînă ieșea totul din mine. Muream de întuneric, de vară, de tristețe sau de piele prea lungă.
Dar, în primul rînd, muream din cauza mamei, care îmi ieșise pe nas."
Dar, în primul rînd, muream din cauza mamei, care îmi ieșise pe nas."
November 3, 2023
Pentru ca un om sufera, nu inseamna ca si stie sa asterne cuvintele pe hartie si ca cititorii trebuie sa dea bani pe gandurile lui. Haosul nu mi-a placut niciodata, iar aceasta carte e tare haotica. Am asteptat foarte mult timp sa citesc starile scriitoarei, suferinta ei, asa cum promitea sinopsisul cartii, dar nu am observat asta, in mai mult de doua, trei idei vagi.
O carte sinistra, dar destul de superficiala, fara emotie.
O carte sinistra, dar destul de superficiala, fara emotie.
May 6, 2022
"Fii generos cu bolile tale, spune mătușa, cu cât ești mai zgârcit cu ele, cu atât vor mai mult din carnea ta. Dă-le parul tau căzut, dinții tăi stricați, unghiile tăiate, sângele rănilor tale. Altfel, îți iau corpul să se încălzească."
December 13, 2022
È un libro ostico, acuminato. Vuole esserlo.
Eppure, è poesia. È un grande poema sulle lingue, sulle culture, sulla morte, sull’amore profondo e sulle relazioni.
Aglaja Veteranyi è una poeta potente e spietata.
Eppure, è poesia. È un grande poema sulle lingue, sulle culture, sulla morte, sull’amore profondo e sulle relazioni.
Aglaja Veteranyi è una poeta potente e spietata.
April 5, 2012
Wonderful style and powerful imaginative "poetry"... too bad we can't read more of her work...
December 1, 2019
Răvășitoare și, totuși, superbă în tristețea ei resemnată
March 12, 2026
3,5 ⭐️
Een eigen plek in Gods bibliotheek
Sommige auteurs hebben maar één of twee boeken nodig om een volstrekt eigen plek in de literatuur op te eisen. Dat is ook het geval voor de Roemeens-Zwitserse Aglaja Veteranyi (1962-2002). Na haar succesvolle debuut Waarom het kind in de polenta kookt uit 1999 verscheen na haar dood in 2002 haar tweede en meteen ook laatste boek Het schap met de laatste ademhalingen. Een boek over de aftakeling en de dood van haar tante, een vrouw van wie Veteranyi meer hield dan van haar eigen moeder.
Terwijl haar debuut onder meer draaide rond haar verstoorde relatie met haar moeder, is Het schap met de laatste ademhalingen vooral opgebouwd rond het sterfbed en de dood van haar tante. Wat blijft er en wat verdwijnt er? Hoe gaat de omgeving om met iemand die sterft? Die vragen. Maar de moeizame, getroebleerde verhouding met de moeder is ook hier nooit ver weg. Zo schrijft ze bijvoorbeeld: "Mijn moeder is net zo mooi als Bambi, het hertje. Ik kan niet van haar houden, alleen naar haar kijken." Of nog: "Mijn moeder en ik deelden geen taal met elkaar. Alleen woorden." Of in een van de meest treffende passages van het boek:
"Ik doodde mezelf dagelijks, hing me op aan de radiator of bungelde aan het balkon, lag uiteengereten op het spoor, stikte in een plastic zak of trok net zo lang aan mijn tong tot alles eruit kwam. Ik stierf aan de duisternis, de zomer, het verdriet of aan een uitgerekte huid. Ik stierf vooral aan mijn moeder, die uit mijn gezicht groeide."
Wie op zoek is naar een roman met een klassieke verhaallijn of een netjes opgebouwd plot, zoekt misschien best even verder. Veteranyi schrijft in een vrij grillige stroom van losse associaties en beelden. Die stroom gaat dus zelden van a naar b en is van stijl afwisselend beschrijvend, rauw, ontroerend, geestig, poëtisch, enz… Soms is het als lezer wat zoeken naar houvast in de staccato opeenvolging van zinnen en beelden, maar telkens opnieuw slaagt Veteranyi erin om je bij de les te houden met een treffend beeld, zoals: "Het liedje klonk als een verwelkt blaadje dat je tussen je vingers fijnwrijft", of met een kwinkslag zoals: "Zwitserland is heel mooi, maar zelfs met je ogen knipperen kost er geld."
Ook de passage die de titel van het boek verklaart, is treffend. Het idee is dat iedere dode zijn laatste ademhaling naar God brengt. "In die ademhaling kan God het leven van die persoon lezen als in een boek. Gods bibliotheek is een schap vol ademhalingen."
De onvergelijkbare stijl van Veteranyi is moeilijk los te zien van haar persoonlijke levensverhaal. Ze werd in 1962 in Boekarest geboren in een familie van rondreizende circusartiesten die in 1967 het land zijn ontvlucht om aan Ceaușescu te ontsnappen. Het gezin kreeg asiel in Zwitserland en zwierf vervolgens jarenlang door Europa, Afrika en Zuid-Amerika. Door dat nomadische bestaan bleef Veteranyi tot haar 17de analfabeet en heeft ze nooit leren schrijven in haar moedertaal. Na haar terugkeer naar Zwitsterland in 1978 leerde Veteranyi zichzelf Duits lezen en schrijven.
In 1999 publiceerde ze Waarom het kind in de polenta kookt. Het leverde Veteranyi internationale erkenning op. Maar nog voor het verschijnen van haar tweede boek in 2002 verdonk ze zichzelf in het Meer van Zürich. Bij zo’n tragische vroegtijdige dood is de verleiding groot om het literaire werk door de lens van die zelfdoding te bekijken. Maar vertaalster Josephine Rijnaarts verwijst in haar nawoord terecht naar de woorden van criticus Werner Morlang die geneigd was om het leven van Veteranyi als "een regelrecht succesverhaal te beschouwen", namelijk het verhaal van een ongeschoold en ongeletterd meisje dat zich vastberaden de taal eigen maakte en succes en erkenning kreeg als schrijfster.
Net zoals je de stem van Amy Winehouse meteen herkent en net zoals je bij een film na een paar scènes de hand van regisseur David Lynch opmerkt, zo kan je zeggen dat je eigenlijk maar een paar zinnen of pagina’s nodig hebt om de unieke vertelstem van Veteranyi te herkennen. De bepekte omvang van haar oeuvre doet daarbij niets af aan het feit dat ze voor zichzelf een uniek hoekje in de Europese literatuur heeft uitgehouwen.
Een eigen plek in Gods bibliotheek
Sommige auteurs hebben maar één of twee boeken nodig om een volstrekt eigen plek in de literatuur op te eisen. Dat is ook het geval voor de Roemeens-Zwitserse Aglaja Veteranyi (1962-2002). Na haar succesvolle debuut Waarom het kind in de polenta kookt uit 1999 verscheen na haar dood in 2002 haar tweede en meteen ook laatste boek Het schap met de laatste ademhalingen. Een boek over de aftakeling en de dood van haar tante, een vrouw van wie Veteranyi meer hield dan van haar eigen moeder.
Terwijl haar debuut onder meer draaide rond haar verstoorde relatie met haar moeder, is Het schap met de laatste ademhalingen vooral opgebouwd rond het sterfbed en de dood van haar tante. Wat blijft er en wat verdwijnt er? Hoe gaat de omgeving om met iemand die sterft? Die vragen. Maar de moeizame, getroebleerde verhouding met de moeder is ook hier nooit ver weg. Zo schrijft ze bijvoorbeeld: "Mijn moeder is net zo mooi als Bambi, het hertje. Ik kan niet van haar houden, alleen naar haar kijken." Of nog: "Mijn moeder en ik deelden geen taal met elkaar. Alleen woorden." Of in een van de meest treffende passages van het boek:
"Ik doodde mezelf dagelijks, hing me op aan de radiator of bungelde aan het balkon, lag uiteengereten op het spoor, stikte in een plastic zak of trok net zo lang aan mijn tong tot alles eruit kwam. Ik stierf aan de duisternis, de zomer, het verdriet of aan een uitgerekte huid. Ik stierf vooral aan mijn moeder, die uit mijn gezicht groeide."
Wie op zoek is naar een roman met een klassieke verhaallijn of een netjes opgebouwd plot, zoekt misschien best even verder. Veteranyi schrijft in een vrij grillige stroom van losse associaties en beelden. Die stroom gaat dus zelden van a naar b en is van stijl afwisselend beschrijvend, rauw, ontroerend, geestig, poëtisch, enz… Soms is het als lezer wat zoeken naar houvast in de staccato opeenvolging van zinnen en beelden, maar telkens opnieuw slaagt Veteranyi erin om je bij de les te houden met een treffend beeld, zoals: "Het liedje klonk als een verwelkt blaadje dat je tussen je vingers fijnwrijft", of met een kwinkslag zoals: "Zwitserland is heel mooi, maar zelfs met je ogen knipperen kost er geld."
Ook de passage die de titel van het boek verklaart, is treffend. Het idee is dat iedere dode zijn laatste ademhaling naar God brengt. "In die ademhaling kan God het leven van die persoon lezen als in een boek. Gods bibliotheek is een schap vol ademhalingen."
De onvergelijkbare stijl van Veteranyi is moeilijk los te zien van haar persoonlijke levensverhaal. Ze werd in 1962 in Boekarest geboren in een familie van rondreizende circusartiesten die in 1967 het land zijn ontvlucht om aan Ceaușescu te ontsnappen. Het gezin kreeg asiel in Zwitserland en zwierf vervolgens jarenlang door Europa, Afrika en Zuid-Amerika. Door dat nomadische bestaan bleef Veteranyi tot haar 17de analfabeet en heeft ze nooit leren schrijven in haar moedertaal. Na haar terugkeer naar Zwitsterland in 1978 leerde Veteranyi zichzelf Duits lezen en schrijven.
In 1999 publiceerde ze Waarom het kind in de polenta kookt. Het leverde Veteranyi internationale erkenning op. Maar nog voor het verschijnen van haar tweede boek in 2002 verdonk ze zichzelf in het Meer van Zürich. Bij zo’n tragische vroegtijdige dood is de verleiding groot om het literaire werk door de lens van die zelfdoding te bekijken. Maar vertaalster Josephine Rijnaarts verwijst in haar nawoord terecht naar de woorden van criticus Werner Morlang die geneigd was om het leven van Veteranyi als "een regelrecht succesverhaal te beschouwen", namelijk het verhaal van een ongeschoold en ongeletterd meisje dat zich vastberaden de taal eigen maakte en succes en erkenning kreeg als schrijfster.
Net zoals je de stem van Amy Winehouse meteen herkent en net zoals je bij een film na een paar scènes de hand van regisseur David Lynch opmerkt, zo kan je zeggen dat je eigenlijk maar een paar zinnen of pagina’s nodig hebt om de unieke vertelstem van Veteranyi te herkennen. De bepekte omvang van haar oeuvre doet daarbij niets af aan het feit dat ze voor zichzelf een uniek hoekje in de Europese literatuur heeft uitgehouwen.
March 14, 2021
4/5
„Raftul cu ultimele suflări” e un raft cu titluri diverse - Jalea, Dorul, Durerea, Moartea - care diseacă pierderea și răscolește prin măruntaie în căutare de pace, lumină, hodină.
Ca o poezie, înșirată în versuri, citim și absorbim partea lirică a morții. Cumva, faptul sinuciderii autoarei în lupta sa cu depresia, pune piesele cap la cap și pricepi că anume așa trebuia să scrie, că altfel nu se putea. Este un text cu coloratură intens monotonă, zeci de nuanțe de gri se revarsă și dau caracter scriiturii. Acest strigăt de durere reprezintă adevăratul testament literar al morții sale premeditate.
„Raftul cu ultimele suflări”, al doilea și ultimul roman al lui Veteranyi, e un bocet scris pentru toți morții, existenți sau viitori.
„Suntem mult mai mult timp morți decât vii”, scrie Aglaja.
„Când vizitezi un mort, vizitezi toți morții”, stă scris în carte.
„Pregătirile de călătorie a morților durează mult.
Vanilie.
Rom.
Esență de migdale.
Zahăr.
Sare.
Coajă de lămâie rasă.
Stafide”, mai zice ea. Și zice bine.
„Raftul cu ultimele suflări” e un raft cu titluri diverse - Jalea, Dorul, Durerea, Moartea - care diseacă pierderea și răscolește prin măruntaie în căutare de pace, lumină, hodină.
Ca o poezie, înșirată în versuri, citim și absorbim partea lirică a morții. Cumva, faptul sinuciderii autoarei în lupta sa cu depresia, pune piesele cap la cap și pricepi că anume așa trebuia să scrie, că altfel nu se putea. Este un text cu coloratură intens monotonă, zeci de nuanțe de gri se revarsă și dau caracter scriiturii. Acest strigăt de durere reprezintă adevăratul testament literar al morții sale premeditate.
„Raftul cu ultimele suflări”, al doilea și ultimul roman al lui Veteranyi, e un bocet scris pentru toți morții, existenți sau viitori.
„Suntem mult mai mult timp morți decât vii”, scrie Aglaja.
„Când vizitezi un mort, vizitezi toți morții”, stă scris în carte.
„Pregătirile de călătorie a morților durează mult.
Vanilie.
Rom.
Esență de migdale.
Zahăr.
Sare.
Coajă de lămâie rasă.
Stafide”, mai zice ea. Și zice bine.
Read
June 14, 2022“Quando tornai, fu soltanto la mia pelle a entrare nella stanza, io e la paura non ci stavamo.”
[...]
“La zia piangeva. Le sue lacrime erano solitarie.”
“Quando la zia piangeva, mi cadeva la pelle dal petto.”
[...]
“Prima di morire, la zia dimenticò anche le parole. Abitava soltanto alcuni resti di se stessa. Le parti abbandonate si ritiravano, si seccavano.”
Questo secondo e ultimo romanzo di Veteranyi, pubblicato postumo, mi ha messo una tristezza assurda. Lo stile, come in Perché il bambino cuoce nella polenta, è delicato e profondo insieme, ma questo è molto ma molto più triste. Dolceamaro e malinconico.
[...]
“La zia piangeva. Le sue lacrime erano solitarie.”
“Quando la zia piangeva, mi cadeva la pelle dal petto.”
[...]
“Prima di morire, la zia dimenticò anche le parole. Abitava soltanto alcuni resti di se stessa. Le parti abbandonate si ritiravano, si seccavano.”
Questo secondo e ultimo romanzo di Veteranyi, pubblicato postumo, mi ha messo una tristezza assurda. Lo stile, come in Perché il bambino cuoce nella polenta, è delicato e profondo insieme, ma questo è molto ma molto più triste. Dolceamaro e malinconico.
July 4, 2020
" Fiecare mort îi aduce lui Dumnezeu ultima suflare... În această suflare Dumnezeu poate să citească viața acelui om ca într-o carte. Biblioteca lui Dumnezeu e un raft plin cu suflări."
Un roman pe cât de mic, pe atât de bizar, melancolia exacerbat împregnată fiind strâns legată cu umorul negru.
Nu mi-a plăcut la fel de mult precum a fost cu "De ce fierbe copilul în mămăligă". Volumul se învârte în jurul unui eveniment tragic: moartea mătușii sale, ce-i fusese mai mult decât o mamă, cea de la care primise alinare și afecțiune. Pierderea ființei dragi îi provoacă un gol imens în suflet.
Un roman pe cât de mic, pe atât de bizar, melancolia exacerbat împregnată fiind strâns legată cu umorul negru.
Nu mi-a plăcut la fel de mult precum a fost cu "De ce fierbe copilul în mămăligă". Volumul se învârte în jurul unui eveniment tragic: moartea mătușii sale, ce-i fusese mai mult decât o mamă, cea de la care primise alinare și afecțiune. Pierderea ființei dragi îi provoacă un gol imens în suflet.
January 7, 2026
“Suntem mai mult morți decât vii, spune mătușa.
Morții au nevoie de mai mult noroc.
Pământul nu se satură niciodată, vrea mereu să mănânce.
Dumnezeu se lasă așteptat.
Mai toate lucrurile se petrec în absența noastră. Dumnezeu are o inimă plină de morți.
Biblioteca lui Dumnezeu e un raft plin cu suflări.
Lacrimile ei erau singure” doar câteva dintre frazele care m-au marcat profund. Am savurat și simțit această carte cu fiecare pagină. Excepțională🙌
Morții au nevoie de mai mult noroc.
Pământul nu se satură niciodată, vrea mereu să mănânce.
Dumnezeu se lasă așteptat.
Mai toate lucrurile se petrec în absența noastră. Dumnezeu are o inimă plină de morți.
Biblioteca lui Dumnezeu e un raft plin cu suflări.
Lacrimile ei erau singure” doar câteva dintre frazele care m-au marcat profund. Am savurat și simțit această carte cu fiecare pagină. Excepțională🙌
January 31, 2023
Nu reusesc sa rezonez cu modul de a scrie. Pentru mine este lipsita de esenta, alambicata, ciudata...pare a fi un text scris pe fuga, care cuprinde toata avalansa de ganduri a autoarei, fara "cap si coada", fara scop, fara intentie...
February 24, 2021
Pot sa spun ca subiectul nu a fost pe placul meu. Totusi, acest nou stil de roman m-a uimit putin. O sa citesc si prima carte publicata cand apare la Bookster.
Displaying 1 - 30 of 62 reviews