O femeie, o fotografie, un anticariat. O imagine declanseaza o poveste din alte vremuri. Cine e personajul din portretul descoperit in magazinul de carti vechi? O epoca apusa reinvie in romanul de atmosfera al Rodicai Ojog-Brasoveanu. La zeci de ani dupa intamplari, in Romania postcomunista, o femeie vrea sa dezlege misterul in care e invaluita straina din fotografie.
Rodica Ojog-Brasoveanu was a Romanian writer of mystery novels. She published 35 novels, most of them mystery, some of them also romantic and historic novels. She is believed to be the "Lady of the Romanian policier".
Her cozy mystery series are aundant with humor and have a quick, light pace.
Some recurring characters: - Melania Lupu, an elderly lady getting involved in crime solving, with a unique and charming style; the authority figure whose cases she gets involved in is Major Cristescu - Minerva Tutovan, an authoritarian figure, a severe and extremely smart, unattractive woman; the authority figure whose cases she meddles with is Lieutanant Dobrescu
Romanian version: Rodica Ojog-Brasoveanu(28 august 1939, Bucuresti – 2 septembrie 2002) a fost o scriitoare de romane politiste din Romania. A urmat primele clase la scoala „Maison de Francais” si si-a continuat studiile la liceul „Domnita Ileana” (astazi Liceul „Eminescu”). A inceput apoi cursurile Facultatii de Drept din Bucuresti, dar, dupa doi ani, in 1956, a fost exmatriculata pe motive politice. Dupa un an de munca necalificata la fabrica de medicamente Galenica, a reluat studiile de drept, de data aceasta la Iasi. Dupa finalizarea studiilor a inceput sa profeseze avocatura. In 1969 a debutat cu un scenariu de televiziune, iar primul roman politist, Moartea semneaza indescifrabil, l-a scris la insistenta sotului ei, actorul Cosma Brasoveanu, si l-a publicat in 1971. Dupa sapte ani de practica a renuntat la avocatura si s-a dedicat in intregime scrisului. Pana in 1999, a publicat 35 de romane, in majoritate politiste, dar si cateva istorice si unul stiintifico-fantastic. Este considerata, in mod unanim, marea doamna a literaturii politiste romanesti.
Câteodată lectura unui roman ține de arta supraviețuirii, mai ales atunci când autorul nu dă semne că ar dori să te ajute în vreun fel. Titlul, aruncat cumva într-o doară, pare extras dintr-o compunere de clasa a treia la vreo școală ajutătoare. Primele pagini se digeră greu, nu poți decât să constați că eroina este o persoană egoistă, funciarmente răutăcioasă și bigotă, combinație departe de a ferici pe cineva, inclusiv vreun cititor rătăcit. Și totuși, ceva pare să se lege. Câte o vorbă de duh, ceva aduceri aminte despre vremuri demult apuse, eventual și o anumită curiozitate te îndeamnă să întorci paginile. Pentru a afla, dacă ai supraviețuit(!), că ai citit un roman (pseudo)polițist, în care criminalul a ales cea mai proastă soluție de a se alege cu ceva. Promițător spre mediocru, doamna sigur a putut mai mult...
Un roman intetesant și melancolic al cărui final e complet neașteptat.Este povestea multora care după Revoluție au crezut că lumea se va întoarce la anii dinaintea comunismului.O interesantă analiză a vieții din comunism și de după care dovedește talentul extraordinar al autoarei de a înțelege societata.
Abia in ultimele 2 pagini mi-am dat seama cat de buna e cartea. Recunosc ca a devenit un fel de provocare personala sa 'ma prind' ce urmeaza sa se intample sau cine ce a facut in cartile Rodicai Ojog-Brasoveanu. Mai trebuie sa recunosc ca inca nu am reusit sa imi dau seama vreodata, nu in totalitate cel putin. Nu inceteaza sa ma surprinda. Si mai e ceva ce mi se pare definitoriu pentru cartile ei: cat de pline de viata si reale sunt personajele ei.
Cel mai mult mi-au plăcut la această carte modul de construire a personajelor și atmosfera inedită a cărții. Personaje românești, deosebite care prezintă o altfel de societate față de cea în care trăim noi acum. O societate mai simplă, în care personajele duc un trai decent sau dimpotrivă, mizer și plin de lipsuri.
Ingenios construită, pînă în ultima clipă i-am suspectat pe editori de misleading pentru că apărea pe prima pagină, ca un subtitlu, „roman polițist” în timp ce mie mi se părea că citesc mai degrabă un roman „fantasy”.
Orișicum, finalul e cam tras de păr și cam neverosimil pentru gen. Da-i Rodica așa că pînă la urmă merge 😃.
Abia la sfarsitul cartii am aflat ca este vorba despre o crima. Mi-a placut foarte mult cum a fost scrisa povestea si ar fi primit 5 stelute de la mine daca nu erau ultimele pagini. Finalul mi s-a parut in plus si foaaaarte tras de par :)
Scrisa intr un mod satisfăcător, dar foarte lungita povestea. Nu prea ai plot twists și o tot tine asa între doua fire narative dar nu foarte interesante. Finalul e si el nesatisfăcător. Overall un început bun dar s a pierdut pe parcurs.
Carte ce pare in primele capitole ca fiind un mister fantasy se transorma pe la mijlocul ei intr-o drama si se termina in ultimele pagini intr-o carte politista fara a da nici un idiciu pe toata durata cartii despre cine ar fi criminalul sau ca ar urma sa fie un criminal. Doua stele din cinci pentru ca a fost o carte destul de detaliata si autoarea prezenta foarte bine "peisajele" din fiecare act.
Și așa mai găsești, în mormanul impresionant de hârțoage, și o carte a doamnei Brașoveanu cu un pic mai mult zvâc, nu doar agitație cu nemiluita. Încă mă cam sâcâie că a inserat elemente, personaje și interacțiuni care nu prea aveau sens, sau ar fi avut mai mult sens dar poate într-o altă carte. Poate or fi fost editori care i-au sugerat să "taie" și nu i-o fi ascultat, cert e că nu m-am obișnuit și pace cu descrieri multe despre evenimente de care cititorului nu îi pasă și fușărit prin acțiuni care ar fi trebuit cizelate mai tare. Mă, e mai bine decât ultimele câteva ale ei pe care le-am rumegat dar cred că următorul thriller o să îl iau mai de la coada carierei dumisale să fiu sigură că e mai concis... Poate...
Cred că aveam treisprezece sau paisprezece ani, în orice caz nu mai mult de cincisprezece, când am început să simt că legăturile mele cu trecutul sunt de esenţă specială. Fire puternice, a căror explicaţie cu aromă „lama“ sau „druidă“ nu mă satisface nici azi, mă ancorează într-o anume epocă precisă, situată între pitorescul fin de siècle şi începutul celui de-al II-lea război mondial. Tot ce ţine de acei ani ― peisaje imortalizate în albume sau cărţi poştale, fotografii, literatură, oamenii acelei jumătăţi de veac şi amintirile lor, totul m-a fascinat de atunci, din pragul adolescenţei mele; „iconografia” epocii îmi trezeşte şi azi emoţii pe care mi-e imposibil să le descriu. Îmi lipseşte cuvântul definitoriu, îmi scapă printre degete, ştiu că există, dar nu-i întrezăresc decât conturul, siluetă vagă dizolvată în ceaţă. Dinaintea unor asemenea imagini inima începe să-mi bată, mă scufund în atmosfera călătoriei vremii şi, în funcţie de privelişte, simt concret aroma salcâmilor de mult scuturaţi, praful unei zile de iulie defunct topite pe Calea Griviţei, urmăresc tramvaiele care trec prin faţa Fundaţiei Carol; ocolesc restaurantul Cina, dispar în tumultul Bulevardului Brătianu.
Începând din clasa a V-a şi până la terminarea liceului, am frecventat asiduu l’école buissonière. N-a fost o profesiune de credinţă, n-o făceam din golănie simpatică sau teribilism, ci pur şi simplu chiuleam. De frică. Pentru mine, un copil cu memorie slabă, care pe deasupra mai eram şi nulă la disciplinele pozitive, şcoala a constituit un calvar. O poezie învăţată pe dinafară sau o lecţie de istorie însemnau două-trei ore de cazne. Bagajul meu de versuri ştiute pe dinafară este inexistent, detest şi azi luna septembrie.
Într-o anumită măsură, prietenia dintre Laura și Delia mi-a amintit de cea dintre Ilinca și Diana din romanul Cellei Serghi, "Pânza de păianjen", pe care nu l-am putut termina niciodată.
În sfârșit, cineva a scris într-o recenzie că romanul de față (polițist?) are personaje și întâmplări aiurea, care frizează banalitatea, să spunem așa, cu detalii neinteresante. Ei bine, eu nu pot fi de acord, dar asta ține, bineînțeles, de gusturi personale; pe mine chiar asta mă atrage, ordinarul.
Cartea mi-a plăcut moderat, a fost plăcută. Sfârșitul a fost complet neașteptat pentru un începător ca mine.
3,5 ⭐️ rotunjit pentru ca m-am trezit atașata de personaje… mai ales de Calin si povestea lui. O alta lectură de Rodica Ojog-Brasoveanu. Poate nu la fel de buna ca alta carte pe care am citit-o de la dansa. Mi-a luat ceva sa trec prin ea, mai ales inceputul, luand pauze lungi si citind alte carti intre timp. Are defecte, dar totusi parca se leaga ceva pana la urma. Mi-a placut atmosfera si chiar m-am simtit transportata intr-un Bucuresti post-decembrist, aspect care ma fascineaza teribil. Bunicica!
O carte dezamăgitoare de-a dreptul. Aștepți la nesfârșit să se întâmple ceva palpitant și abia finalul are o urmă de "extraordinar". Un final tras de păr extrem de mult, care te lasă cu o grămadă de întrebări "Cum a fost posibil X lucru?", "Era Călin un complice?" pentru că sunt amănunte care nu se leagă. Preferam să fie o carte din domeniul fantasticului, cu fantome, spirite și reîncarnare. Ar fi avut mai mult sens așa.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Pe parcursul lecturii am avut sentimentul ca locuiesc in apartamentul Laurei, personajul principal feminin. M-au atras intriga originala, rememorari ale trecutului precum si constructia atat de interesanta a personajelor, caracteristica autoarei, de altfel. De final..nu mai zic.. I-am acordat 4 stelute pentru ca alte romane ale Rodicai Ojog-Brasoveanu mi-au placut mai mult, insa merita citita.
I-as fi dat 4 stele, pentru ca m-a tinut cu sufletul la gura pana la sfarsit, dar tocmai din cauza sfarsitului nu pot sa-i dau mai mult de 3 ... Pentru ca nu l-am inteles, mi s-a parut neverosimil si nesustinut de restul cartii ...
This entire review has been hidden because of spoilers.
Deznodamantul este aproape imposibil de ghicit. Totusi, descrierea societatii de la inceputul anilor '90 mi s-a parut mai interesanta decat intriga politista, mai ales ca eram prea mica sa imi amintesc exact ce se intampla atunci.
Cel mai slab roman de până acum, doamna Rodica Ojog fiind autoarea româncă preferata mie. Din păcate, acest roman nu prea are substanță, se pierde în detalii, dar dialogul este delicios, la fel ca stilul inconfundabil al scriiturii.