Mi-a plăcut mult.
Rămas fără unul dintre ingredientele poțiunii magice care le dă puteri deosebite oamenilor, Panoramix îi trimite pe Asterix și Obelix în Mesopotamia, să i-l aducă. Dornic să afle secretul galilor nesupuși, un druid aflat în serviciul Romei li se alătură celor doi eroi și încearcă, prin orice mijloace, să le saboteze misiunea.
Al doilea album realizat doar de Uderzon menține ștacheta ridicată. Da, mi se pare că autorul apelează la un truc care nu poate da rezultate pe termen lung, dar care, pe termen scurt, cucerește. Trucul fiind acela că se folosește de elementele pe care seria deja le-a inoculat în mintea cititorului și le inserează în jurul unei povești care te prinde, fără să fie ieșită din comun. Ici-colo sunt inserate și câteva elemente originale, ce dau impresia de prospețime, partea vizuală este fără cusur - și iată cum, din toate aceste elemente, iese un produs finit care arată bine.
În general, poveștile unde Asterix și Obelix călătoresc în sânul altor civilizații au reprezentat punctul de atracție al seriei, deoarece translatarea stereotipurilor popoarelor actuale la strămoși a fost făcută mereu inteligent, aducând hohote de râs garantate (pentru cei care gustă acest tip de umor, desigur - iar eu mă număr printre respectivii). De data asta, cei doi ajung în Fenicia, Israel și călătoresc spre Mesopotamia - acest din urmă periplu oferind un regal deopotrivă amuzant și menit a pune pe gânduri, mai ales în contextul conflictelor interminabile din Orientul Mijlociu.
Druidul-spion Zerozerosix, care, la a șaptea încercare, a trecut probele, oferă ocazia parodierii parțiale a celebrului 007 (personajul chiar aduce destul de bine cu Sean Connery) - de data aceasta aflat în tabăra „băieților răi”. Insecta îndrăgostită, ce transportă mesaje scrise pe pergamente minuscule, mi s-a părut o găselniță teribil de amuzantă. Pirații au din nou parte de suficient timp de expunere, iar modul cum sunt tratați în acest episod este original. A fost plăcută reîntâlnirea cu fenicianul ce-și conduce ambarcațiunea ca pe o societate pe acțiuni, m-au amuzat bufnițele plecate în pribegie, ce apăreau periodic pe parcursul acțiunii, iar cei doi mistreți care puneau la punct strategii menite să le salveze pielea în fața lui Obellix au fost savuroși.
Cum am spus, partea vizuală a fost impecabilă. Prim planuri perfecte, scene de acțiune extrem de vii, imagini panoramice excepționale plasate exact acolo unde trebuia pentru a avea impact maxim - toate au contribuit la realizarea unui regal în ceea ce privește desenele.
După două albume realizate fără sprijinul lui Goscinny, pot spune că Uderzon se achită excelent de misiunea sa, iar seria pare a cunoaște o nouă perioadă de glorie.