What do you think?
Rate this book
Waarom het zo aantrekkelijk is om gelukkig te zijn
Cesare Annunziata is een man van weinig woorden en vele eigenaardigheden. Als 77-jarige weduwnaar doet hij waar hij zelf zin in heeft: voornamelijk mijmeren over zijn vreemde levensgeschiedenis en afspraakjes maken met Rossana, een verpleegster van lichte zeden. Zolang hij zijn buurvrouw met al haar katten maar niet tegen hoeft te komen.
Maar sinds kort woont de mooie, jonge Emma met haar man naast Cesare, en als hij met haar kennismaakt, wordt er iets in hem geroerd. Hij raakt nieuwsgierig en bezorgd. Er is iets met dat huwelijk aan de hand, maar wat? Terwijl hij een heus onderzoek instelt naar Emma, doet hij ook nieuwe, verwoede pogingen om zijn kinderen te begrijpen en voor fouten te behoeden. Zo openen zich onverwachte deuren en valkuilen in het leven van deze oude cynicus.
Maar sinds kort woont de mooie, jonge Emma met haar man naast Cesare, en als hij met haar kennismaakt, wordt er iets in hem geroerd. Hij raakt nieuwsgierig en bezorgd. Er is iets met dat huwelijk aan de hand, maar wat? Terwijl hij een heus onderzoek instelt naar Emma, doet hij ook nieuwe, verwoede pogingen om zijn kinderen te begrijpen en voor fouten te behoeden. Zo openen zich onverwachte deuren en valkuilen in het leven van deze oude cynicus.
304 pages, Paperback
First published January 1, 2015
206 people are currently reading
4640 people want to read
About the author
Lorenzo Marone
31 books319 followersLorenzo Marone è uno scrittore italiano. Laureato in Giurisprudenza, ha esercitato per quasi dieci anni la professione di avvocato. Ha pubblicato La tentazione di essere felici (Longanesi, 2015), La tristezza ha il sonno leggero (Longanesi, 2016), Magari domani resto (Feltrinelli, 2017), Un ragazzo normale, uscito sempre (Feltrinelli, 2018). A novembre del 2018 è uscita per Feltrinelli la raccolta Cara Napoli, che racchiude gli articoli pubblicati dal 2015 su La Repubblica Napoli e che è giunto alla seconda ristampa. Nel 2019 ha pubblicato, ancora per Feltrinelli, Tutto sarà perfetto.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 793 reviews
May 7, 2023
Un roman greu de judecat (la prima lectură i-aș fi dat 4 steluțe, la a doua doar una, acum îi dau 3). Bătrînul Cesare Annunziata (73 ani), penintentul ironic al acestei „confesiuni”, se judecă pe sine și constată că și-a greșit definitiv viața, pentru că:
- nu a fost în stare să decidă, cînd trebuia să decidă, și s-a mulțumit să fie „un maestru al compromisului” și al eschivei (p.84); fiica lui, Sveva, îi seamănă leit: „alege încă o dată să nu aleagă” (p.198);
- s-a mulțumit să fie un domn „cinic și ursuz” (p.28), un „sociopat” (pp.38, 69), în loc să fie asertiv cu fiica și fiul lui (Dante, homosexual); în final - minune a minunilor! -, își va corija defectul și va accepta situația așa cum e;
- și-a trăit viața după bunul plac, mînat de impulsuri iraționale, „a navigat la întîmplare” (p.93); a refuzat să-și asume un destin; viața înseamnă să-ți iei soarta în propriile mîini, dar Cesare, deși știa foarte bine asta, a lăsat-o să treacă fără să intervină în cursul ei dezlînat;
- a fost indiferent cu soția, iar soția (Caterine) l-a înșelat; a fost prea preocupat de sine și n-a băgat de seamă nici măcar acest amănunt jenant; Sveva îi dezvăluie adevărul (p.138), iar el nu găsește nimic mai bun decît să se supere de răposată;
- n-a binevoit să-l denunțe la poliție pe soțul Emmei, un idiot bătăuș, nici măcar cînd a însoțit-o pe Emma la spital, iar medicul l-a privit suspicios, fiindcă femeia era plină de răni (p.125); în fond, don Cesare e vinovat de moartea ei: „Ar fi trebuit să-l denunț pe ticălos și să o salvez cu adevărat pe Emma” (p.227);
- cînd a făcut socoteala, a constatat că viața lui a fost o sumă ireparabilă de greșeli, de gesturi lipsite de sens (p.142-143);
- n-a învățat nimic din experiență (p.13).
Concluzia:
„Adevărata mea esență, dorințele, energia și instinctul sînt conservate în tot ceea ce aș fi vrut să fac. Nu-i plăcut să auzi cum ți se repetă că ai greșit o viață întreagă, ți-ai jucat aiurea cărțile și te-ai retras de la masă în timp ce ar fi trebuit să mergi să joci mai departe, chiar dacă riscai să pierzi toate fisele pe care le aveai în față. Nu-i deloc simplu să recuperezi timpul pierdut, în cîțiva ani trebuie să corectezi o existență [întreagă]. Aproape imposibil” (p.50).
Dacă am înțeles corect, morala romanului semnat de Lorenzo Marone ar fi următoarea: ca să fim fericiți, nu e bine să facem precum Cesare Annunziata. Deși tot Cesare afirmă cu mult temei: „Există două feluri de a înfrunta lucrurile, cu disperare sau cu ironie, și nici unul [în carte e „nici una”, n.m.] nu schimbă lucrurile în nici un fel” (p.235). Povestea bătrînului se termină cu un al doilea infarct...
P. S. Romanul lui Marone adună meticulos toate poncifele care se spun despre viață, cînd oamenii au băut un păhărel și au devenit foarte înțelepți...
- nu a fost în stare să decidă, cînd trebuia să decidă, și s-a mulțumit să fie „un maestru al compromisului” și al eschivei (p.84); fiica lui, Sveva, îi seamănă leit: „alege încă o dată să nu aleagă” (p.198);
- s-a mulțumit să fie un domn „cinic și ursuz” (p.28), un „sociopat” (pp.38, 69), în loc să fie asertiv cu fiica și fiul lui (Dante, homosexual); în final - minune a minunilor! -, își va corija defectul și va accepta situația așa cum e;
- și-a trăit viața după bunul plac, mînat de impulsuri iraționale, „a navigat la întîmplare” (p.93); a refuzat să-și asume un destin; viața înseamnă să-ți iei soarta în propriile mîini, dar Cesare, deși știa foarte bine asta, a lăsat-o să treacă fără să intervină în cursul ei dezlînat;
- a fost indiferent cu soția, iar soția (Caterine) l-a înșelat; a fost prea preocupat de sine și n-a băgat de seamă nici măcar acest amănunt jenant; Sveva îi dezvăluie adevărul (p.138), iar el nu găsește nimic mai bun decît să se supere de răposată;
- n-a binevoit să-l denunțe la poliție pe soțul Emmei, un idiot bătăuș, nici măcar cînd a însoțit-o pe Emma la spital, iar medicul l-a privit suspicios, fiindcă femeia era plină de răni (p.125); în fond, don Cesare e vinovat de moartea ei: „Ar fi trebuit să-l denunț pe ticălos și să o salvez cu adevărat pe Emma” (p.227);
- cînd a făcut socoteala, a constatat că viața lui a fost o sumă ireparabilă de greșeli, de gesturi lipsite de sens (p.142-143);
- n-a învățat nimic din experiență (p.13).
Concluzia:
„Adevărata mea esență, dorințele, energia și instinctul sînt conservate în tot ceea ce aș fi vrut să fac. Nu-i plăcut să auzi cum ți se repetă că ai greșit o viață întreagă, ți-ai jucat aiurea cărțile și te-ai retras de la masă în timp ce ar fi trebuit să mergi să joci mai departe, chiar dacă riscai să pierzi toate fisele pe care le aveai în față. Nu-i deloc simplu să recuperezi timpul pierdut, în cîțiva ani trebuie să corectezi o existență [întreagă]. Aproape imposibil” (p.50).
Dacă am înțeles corect, morala romanului semnat de Lorenzo Marone ar fi următoarea: ca să fim fericiți, nu e bine să facem precum Cesare Annunziata. Deși tot Cesare afirmă cu mult temei: „Există două feluri de a înfrunta lucrurile, cu disperare sau cu ironie, și nici unul [în carte e „nici una”, n.m.] nu schimbă lucrurile în nici un fel” (p.235). Povestea bătrînului se termină cu un al doilea infarct...
P. S. Romanul lui Marone adună meticulos toate poncifele care se spun despre viață, cînd oamenii au băut un păhărel și au devenit foarte înțelepți...
January 5, 2024
Cesare is a 77 year-old widower with a son and a daughter whom he has little contact with and little outward affection is shown between him and either his son or daughter. Those who are his neighbors and friends would likely have good things to say about him or nothing at all. He keeps pretty much to himself, and he has grown to appreciate the silence that surrounds him most of the time. He does have a female companion of sorts, Rossana, she was his nurse many years ago, now she tends to more than just his health issues these days. Still, he hates to classify his relationship with her in any way. He doesn’t want to hear the judgment in his children’s voices. He has a male friend, Marino, who lives in the same building, which he never leaves. And then there is the cat lady, and her cats, whose aroma arrives before her physical presence.
And then Emma moves in next door to Cesare. She’s young, sweet and married to a man who seems a bit of a bully. She’s a bit reticent to make acquaintances with her new neighbors, but at the same time, she knows she needs to find a way out of her darkness, and maybe then she can truly begin to live again.
”I would like to come to your aid, to help you to save yourself, Emma. Really I would. But I fear I’m not up to it. One life wasn’t enough for me to learn how to hold out a hand without trembling.”
And so Cesare becomes her sounding board, her confidant, and eventually this begins to fill a void in him he didn’t really know was missing. Of course, all the neighbors weigh in on what they think is going on behind closed doors. He now feels that he once again has a purpose.
This will draw the inevitable comparisons to “A Man Called Ove”, or ”The Story of Arthur Trulove”, Cesare and friends are best described as a combination of the two and perhaps with a healthy dash of The Unlikely Pilgrimage of Harold Fry“. All grumpy old men are not created equally, but there is a certain unique charm about Ove, Arthur and Harold Fry, and there is a certain unique charm about Cesare. This story has its own way of making its way into your heart, it’s really quite touching, and yet also heartbreaking, with very memorable characters- especially Cesare - but each touched my heart in their own way.
Originally published in Italian in 2015, this has been translated into english, and I have to say that the translator, Shaun Whiteside, did a wonderful job.
Pub Date: 05 Oct 2017
Many thanks for the ARC provided by Oneworld Publications
January 24, 2022
4★
“Luckily old age has come to my aid: I have worked out that for the sake of my health it’s better not to listen to family problems. After all, you never solve them.”
Cesare Annunziata is a grouchy old widower who likes to think he’s at odds with pretty much everyone. He’s determined to be miserable.
“I don’t hate people, it’s just that I’m too caught up with myself to attend to anyone else. Even Caterina always said the same thing: ‘You’re not bad, you’re just an egoist.’ I’ve never agreed with that. An egoist is someone who pursues his own well-being at all costs, whereas I’ve never attained well-being. I’ve even failed as an egoist.”
Determined. His daughter actually dotes on him, but he finds her difficult to deal with.
“She’s a brusque character, all sharp edges and tetchiness. I would never deign to look at a woman like that; I like broad curves, the kind to be approached in a low gear. Sharp bends weary me – they force you to shift up a gear or two. My daughter is like an alpine pass, a sequence of switchback turns.”
His son, Dante, is obviously gay but has never told Cesare, who just wishes Dante would say something and get it over and done with. Cesare doesn’t care.
Where Cesare differs from someone like A Man Called Ove, or other lovable curmudgeons, is that he still loves the ladies! His appetite for admiring and commenting on them hasn’t dimmed in the slightest, and he maintains an active relationship with a prostitute, Rosanna, who’s become something of a friend.
“Rossana makes you think you’re a better man. Maybe she’s pretending, but even if she is, dear Christ, she’s a great actress.”
Some of his observations are a little uncomfortable, but having known many politically incorrect older men in my time, I know he’s not alone making them.
“At first I didn’t notice her; as a boy you try to flirt with older women, to feel important. And at the end of the day that isn’t so much of a mistake, because in fact you have your whole life to flirt with the younger ones.”
This began slowly for me, and I’ve shared a lot of quotes to indicate the tone and style of the translation. It grew on me after a while as did Cesare. I enjoyed the natural way he came to understand a bit more about himself and his family and to accept, even if grudgingly, what life still has to offer an old bloke.
The cat lady, his old mate, the art community his son is part of, his daughter’s possible affair – these are all things he’d kind of like to avoid (and enjoy his wine instead), but he can’t seem to help being dragged into their problems. He is a bit of a dirty old man, but he does have some redeeming qualities.
One final quote:
“I drain a glass of wine in one gulp. I think life must be a woman: when it needs to point out a mistake you’ve made, it doesn’t beat around the bush.”
I enjoyed it very much. Thanks to NetGalley and Oneworld Publications for the review copy from which I’ve quoted (so quotes may have changed).
“Luckily old age has come to my aid: I have worked out that for the sake of my health it’s better not to listen to family problems. After all, you never solve them.”
Cesare Annunziata is a grouchy old widower who likes to think he’s at odds with pretty much everyone. He’s determined to be miserable.
“I don’t hate people, it’s just that I’m too caught up with myself to attend to anyone else. Even Caterina always said the same thing: ‘You’re not bad, you’re just an egoist.’ I’ve never agreed with that. An egoist is someone who pursues his own well-being at all costs, whereas I’ve never attained well-being. I’ve even failed as an egoist.”
Determined. His daughter actually dotes on him, but he finds her difficult to deal with.
“She’s a brusque character, all sharp edges and tetchiness. I would never deign to look at a woman like that; I like broad curves, the kind to be approached in a low gear. Sharp bends weary me – they force you to shift up a gear or two. My daughter is like an alpine pass, a sequence of switchback turns.”
His son, Dante, is obviously gay but has never told Cesare, who just wishes Dante would say something and get it over and done with. Cesare doesn’t care.
Where Cesare differs from someone like A Man Called Ove, or other lovable curmudgeons, is that he still loves the ladies! His appetite for admiring and commenting on them hasn’t dimmed in the slightest, and he maintains an active relationship with a prostitute, Rosanna, who’s become something of a friend.
“Rossana makes you think you’re a better man. Maybe she’s pretending, but even if she is, dear Christ, she’s a great actress.”
Some of his observations are a little uncomfortable, but having known many politically incorrect older men in my time, I know he’s not alone making them.
“At first I didn’t notice her; as a boy you try to flirt with older women, to feel important. And at the end of the day that isn’t so much of a mistake, because in fact you have your whole life to flirt with the younger ones.”
This began slowly for me, and I’ve shared a lot of quotes to indicate the tone and style of the translation. It grew on me after a while as did Cesare. I enjoyed the natural way he came to understand a bit more about himself and his family and to accept, even if grudgingly, what life still has to offer an old bloke.
The cat lady, his old mate, the art community his son is part of, his daughter’s possible affair – these are all things he’d kind of like to avoid (and enjoy his wine instead), but he can’t seem to help being dragged into their problems. He is a bit of a dirty old man, but he does have some redeeming qualities.
One final quote:
“I drain a glass of wine in one gulp. I think life must be a woman: when it needs to point out a mistake you’ve made, it doesn’t beat around the bush.”
I enjoyed it very much. Thanks to NetGalley and Oneworld Publications for the review copy from which I’ve quoted (so quotes may have changed).
February 8, 2025
Viața te pune la încercare chiar și când ai trecut de 70 de ani, iar când iubești să trăiești viața e cu atât mai interesantă. Cesare Anunzziata este un fel de Ove , dar mult mai viu și plin de viață. El se prezintă așa " Mă numesc Cesare Anunzziata, am șaptezeci și trei de ani și timp de șaptezeci și doi de ani și o suta unsprezece zile mi-am aruncat viața la gunoi. Apoi am înțeles că a venit vremea să folosesc considerația câștigată pentru a începe să mă bucur cu adevărat de viață." Plină de umor, cinică și tragică povestea lui Cesare Anunzziata este o lecție de viață atunci când nu mai există constrângerea vârstei.
January 31, 2019
O carte frumoasă ca un zâmbet..
”Ceea ce suntem dispare odată cu corpul, însă ceea ce am fost se păstrează în cei dragi.”
”Corpul ne trădează întotdeauna emoțiile, fie atunci când ne legănăm pradă nehotărârii sau fricii, fie când ne agităm de fericire. Pe ultima chiar nu reușim să o mascăm prea mult.”
”Încercăm să ne înconjurăm de persoane, iluzionându-ne că astfel suntem mai puțin expuși, dar adevărul e că în sala de operații intrăm singuri. Noi și trupul nostru. Nimic mai mult.”
”Consider că lucrurile au funcționat cum trebuie până la crearea maimuței, după care ceva s-a împotmolit în mecanism și a apărut omul, o ființă prea inteligentă pentru sarcina care i-a fost rezervată. Inteligența e un bun prețios, și ca atare ar trebui să aibă un scop prestabilit. Nouă însă nu ne folosește la aproape nimic, în afară de a inventa obiecte tot mai ciudate care ne dau iluzia că suntem perfecți. Nu ne ajută să înțelegem de ce suntem pe pământ, nu ne face mai puțin vulnerabili decât alte creaturi. Nu dă răspunsuri, dimpotrivă, dă naștere altor întrebări.
Iar prea multe întrebări fac să crească nefericirea. Nu știu dacă în natură există ființe vii, în afară de om, care să-și ia viața, dar și dacă ar fi așa, noi suntem singurii care o facem din cauza răului de viață. De ce? Pentru că cine ne-a plăsmuit a greșit amestecul de ingrediente, iată de ce.”
”Ceea ce suntem dispare odată cu corpul, însă ceea ce am fost se păstrează în cei dragi.”
”Corpul ne trădează întotdeauna emoțiile, fie atunci când ne legănăm pradă nehotărârii sau fricii, fie când ne agităm de fericire. Pe ultima chiar nu reușim să o mascăm prea mult.”
”Încercăm să ne înconjurăm de persoane, iluzionându-ne că astfel suntem mai puțin expuși, dar adevărul e că în sala de operații intrăm singuri. Noi și trupul nostru. Nimic mai mult.”
”Consider că lucrurile au funcționat cum trebuie până la crearea maimuței, după care ceva s-a împotmolit în mecanism și a apărut omul, o ființă prea inteligentă pentru sarcina care i-a fost rezervată. Inteligența e un bun prețios, și ca atare ar trebui să aibă un scop prestabilit. Nouă însă nu ne folosește la aproape nimic, în afară de a inventa obiecte tot mai ciudate care ne dau iluzia că suntem perfecți. Nu ne ajută să înțelegem de ce suntem pe pământ, nu ne face mai puțin vulnerabili decât alte creaturi. Nu dă răspunsuri, dimpotrivă, dă naștere altor întrebări.
Iar prea multe întrebări fac să crească nefericirea. Nu știu dacă în natură există ființe vii, în afară de om, care să-și ia viața, dar și dacă ar fi așa, noi suntem singurii care o facem din cauza răului de viață. De ce? Pentru că cine ne-a plăsmuit a greșit amestecul de ingrediente, iată de ce.”
November 1, 2016
Ispričano na klasičan šmekerski način, vrckavo, neopterećeno ičim a naročito stilom, sa usputnim opaskama, sa ogoljenim humorom, sa toliko ljubavi prema ljudima i pisanju kako valjda samo italijanski autori znaju. Između nemoguće kvalitetno dizajniranih korica koje su me pri kupovini oduvale i nakratko zamračile potrebu da se uopšte upoznajem sa autorom ili sadržajem, krije se dakle ultimativna i tužna proslava života, na italijanski način o rekao sam to već toliko puta, obožavam ga.
April 15, 2020
Până azi dimineață eram convinsă că nu va trece de 3 stele in topul preferințele mele. Ultimele 50 de pagini fac toată cartea. Am "taxat-o" pentru că acțiunea evoluează greu pentru o carte atât de scurtă, dar altfel o super recomand.
October 23, 2021
Meraviglioso come pochi, una storia semplice ma allo stesso tempo profonda e commovente, si legge velocemente e le parole che scorrono ti lasciamo il tempo di pensare alla bellezza della vita.
January 5, 2024
English: The Temptation to be Happy. Happiness is so overrated and yet we continue to be so obsessed by it that we often make our lives extremely unhappy. On top of that it prevents us from seeing the little happiness that surrounds us. In this short novel the Italian writer Francesco Marone (° 1974) offers a variation on that theme. His narrator and protagonist is the 77-year-old widower, Cesare Annunziata, a first class grouchy with sexist and macho traits, very egocentric and even narcissistic. These are all character traits that should make him particularly unsympathetic. But Cesare apparently also has another side: he is capable of empathy, and is even willing to help people close to him, such as an equally old neighbor in the condominium in Naples where he lives. That gives this misanthrope a certain charm.
The narrating Cesare constantly confronts us with the negative and positive sides of his character, through encounters, dialogues, flashbacks, and, above all, a lot of self-reflection. The main storyline revolves around the young, attractive neighbor Emma who has just moved into the apartment next to him. It soon turns out that Emma is being abused by her aggressive husband. And apparently there is enough chivalry in Cesare that he takes her fate to heart. This will become the dramatic element in the story.
Marone has divided his book into short chapters which makes it digestible (I read it in Italian, so that helped). Although you may occasionally be annoyed by Cesare's mischief, the story contains many comic elements, and clearly also a tragic side, so you can call this a real tragicomedy, with soap opera allure. There's a twist at the end, when Marone has Cesare giving a long list of everything he likes, the big and the small things in life. That’s nice and even endearing to read, certainly, on the edge of corny, but not entirely consistent with Cesare's character, turning the novel a 'feel good' movie. Still, this was an enjoyable read to me; and I should add: also the Neapolitan setting certainly contributed to this.
The narrating Cesare constantly confronts us with the negative and positive sides of his character, through encounters, dialogues, flashbacks, and, above all, a lot of self-reflection. The main storyline revolves around the young, attractive neighbor Emma who has just moved into the apartment next to him. It soon turns out that Emma is being abused by her aggressive husband. And apparently there is enough chivalry in Cesare that he takes her fate to heart. This will become the dramatic element in the story.
Marone has divided his book into short chapters which makes it digestible (I read it in Italian, so that helped). Although you may occasionally be annoyed by Cesare's mischief, the story contains many comic elements, and clearly also a tragic side, so you can call this a real tragicomedy, with soap opera allure. There's a twist at the end, when Marone has Cesare giving a long list of everything he likes, the big and the small things in life. That’s nice and even endearing to read, certainly, on the edge of corny, but not entirely consistent with Cesare's character, turning the novel a 'feel good' movie. Still, this was an enjoyable read to me; and I should add: also the Neapolitan setting certainly contributed to this.
August 31, 2016
4 e mezzo ⭐️in realtà. Era da tanto che non leggevo un libro che mi facesse sorridere di gusto. Non si può fare a meno di adorare questo vecchietto burbero e cinico ma in fondo tanto buono. Non è un libro comico è un libro drammatico che ci ricorda di non smettere mai di cercare la nostra felicità personale
January 2, 2020
Divna knjiga za početak, nadam se, još bolje godine.
Ako ste voleli Uvea, obožavaćete Čezarea.
Ocena: 5/5
Ako ste voleli Uvea, obožavaćete Čezarea.
Ocena: 5/5
May 20, 2020
A minha opinião em vídeo: https://youtu.be/0cejF2jYt6Y
November 2, 2025
Под отвратителната бг корица се крие също такава книга…
Чезаре е дърт пергиш, който довел изкуството на егоизма си до съвършенство. Никога не се е опитал да промени живота си и сега горко се окайва за това. Няма как да настигнеш щастието, нито да се върнеш назад във времето…
Не знам, какво са харесали читателите в този роман, на мен лично ми се гади от историята в него.
Сам нещастен, главния герой се опитва да размаже околните, твърде често успявайки в начинанието.
Непоправим женкар, приема тежко новината, че починалата му съпруга е имала продължителна любовна афера. Обиден, защото неговото било само забежки…🤮
Защо ли му е било на Мароне да напише тази книга е загадка за мен. И силно се надявам, някои от героите да не са били взети от собствения му живот!
Насилих се да дочета текста, а може би не трябваше…
Чезаре е дърт пергиш, който довел изкуството на егоизма си до съвършенство. Никога не се е опитал да промени живота си и сега горко се окайва за това. Няма как да настигнеш щастието, нито да се върнеш назад във времето…
Не знам, какво са харесали читателите в този роман, на мен лично ми се гади от историята в него.
Сам нещастен, главния герой се опитва да размаже околните, твърде често успявайки в начинанието.
Непоправим женкар, приема тежко новината, че починалата му съпруга е имала продължителна любовна афера. Обиден, защото неговото било само забежки…🤮
Защо ли му е било на Мароне да напише тази книга е загадка за мен. И силно се надявам, някои от героите да не са били взети от собствения му живот!
Насилих се да дочета текста, а може би не трябваше…
July 13, 2017
Cesare Annunziata is a very cynical man. His is a rather lonely life. He’s a 77-year-old widower who doesn’t have much of a relationship with either his son or his daughter. His long-time friend, Marino, lives downstairs in Cesare’s building but Marino hasn’t been out of his apartment in years. Cesare occasionally does see a nurse, Rossana, but he’s not sure exactly how he feels about her. There’s also the cat lady in the building who Cesare tries to avoid at all costs.
And then beautiful, young Emma moves into the building with her husband and life will never be the same for Cesare. He’s always had an eye for the ladies so he’s completely intrigued by the elusive Emma. But then he and the cat lady start hearing awful sounds coming from Emma’s apartment and she starts showing signs of abuse. Should Cesare become involved or keep his nose out of it?
What is a perfect delight this little book is! It’s written in a light manner but has deep philosophical undertones. I laughed out loud as I read, that is whenever I wasn’t crying. I continually nodded my head in agreement at the things that Cesare said and thought. This is really quite a touching story and I absolutely loved grumpy old Cesare and all of the residents in the building. I was shocked to learn that the author is only 42 as he nailed this elderly man to a tee. The author is Italian and I believe this is the only book of his that has been translated to English. I do hope to see more of his work available.
Highly recommended.
This book was given to me by the publisher in return for an honest review.
And then beautiful, young Emma moves into the building with her husband and life will never be the same for Cesare. He’s always had an eye for the ladies so he’s completely intrigued by the elusive Emma. But then he and the cat lady start hearing awful sounds coming from Emma’s apartment and she starts showing signs of abuse. Should Cesare become involved or keep his nose out of it?
What is a perfect delight this little book is! It’s written in a light manner but has deep philosophical undertones. I laughed out loud as I read, that is whenever I wasn’t crying. I continually nodded my head in agreement at the things that Cesare said and thought. This is really quite a touching story and I absolutely loved grumpy old Cesare and all of the residents in the building. I was shocked to learn that the author is only 42 as he nailed this elderly man to a tee. The author is Italian and I believe this is the only book of his that has been translated to English. I do hope to see more of his work available.
Highly recommended.
This book was given to me by the publisher in return for an honest review.
October 13, 2021
Em poucas palavras podemos resumir o protagonista desta história, Cesare, como: idoso, cínico, rezingão, solitário, indisponível, pouco simpático e muito pouco afável.
Uma nova vizinha enigmática vai levá-lo a uma descoberta sobre si mesmo, olhando em perspectiva para tudo o que foi a sua vida nos últimos anos, o que poderia ter sido, o que poderia ter feito, o que poderia ter dito.
Sobre velhice, sobre sabedoria, sobre respeito, sobre resignação e conformidade, sobre aceitação, sobre perdão, sobre solidão, sobre compromisso, sobre violência, sobre traição, sobre desprezo, sobre escolhas, sobre oportunidade. Sobre a vida e sobre a confusão e trapalhada que por vezes algumas decisões tornam a nossa vida.
Sobre ser feliz.
ADOREI este livro.
Não estava à espera de gostar tanto. Lê-se num ápice e apesar de não me identificar muito com a maior parte das atitudes do Cesare é impossível não reconhecer toda a ternura e o ser humano por detrás de toda uma camada.
Vão à confiança e sejam felizes.
Uma nova vizinha enigmática vai levá-lo a uma descoberta sobre si mesmo, olhando em perspectiva para tudo o que foi a sua vida nos últimos anos, o que poderia ter sido, o que poderia ter feito, o que poderia ter dito.
Sobre velhice, sobre sabedoria, sobre respeito, sobre resignação e conformidade, sobre aceitação, sobre perdão, sobre solidão, sobre compromisso, sobre violência, sobre traição, sobre desprezo, sobre escolhas, sobre oportunidade. Sobre a vida e sobre a confusão e trapalhada que por vezes algumas decisões tornam a nossa vida.
Sobre ser feliz.
ADOREI este livro.
Não estava à espera de gostar tanto. Lê-se num ápice e apesar de não me identificar muito com a maior parte das atitudes do Cesare é impossível não reconhecer toda a ternura e o ser humano por detrás de toda uma camada.
Vão à confiança e sejam felizes.
December 13, 2020
Još jedan za mene novi italijanski autor na koga ću obratiti pažnju... Još jedan odličan Gocin prevod... Čista uživancija :)
July 29, 2016
Napolitanska lezernost u punom sjaju. Kao pizza: jednostavno, zabavno i ukusno. Dobro, brokoli ima neke omega gama raspade za bolest, al' sta sad...A i prevodilica opustila rucicu dobrano!
August 7, 2019
Recenzie: https://bit.ly/2ZFcQHJ
Cesare merită un loc în bibliotecă alături de Ove, Hendrik Groen, Bernadette și Eleanor Oliphant. Îmi plac protagoniștii ironici și brutal de sinceri, care nu se tem să rostească adevărul și să ia taurul de coarne. Sunt foarte populari în literatura contemporană și le savurez poveștile cu o plăcere vinovată, cu atât mai mult când le împărtășesc o parte din opinii și/sau mă regăsesc în copiii lor.
Ce pot să vă zic despre Cesare? Are 77 de ani și vizitează periodic o prostituată. Nu este tatăl anului, nici măcar tatăl secolului, dar își iubește copiii, chiar dacă îi jignește, provoacă sau întristează cu fiecare ocazie ivită. E tentat să îi spună vecinei cu o mie de pisici că pute și recunoaște că a fost un soț imposibil. Nu ascultă sfaturile medicului și trăiește intens: măcar la bătrânețe să facă orice își dorește. Merge gratis cu taxiul (nu vă spun de ce și cum - nu vreau să vă dau idei).
Ah, să nu uit: e un filosof care nu se rușinează să folosească termeni indecenți pentru a-și exprima opiniile nedorite.
Aparențele pot să fie foarte înșelătoare; romanul se află la limita dintre comedie și tragedie. Conflictele și problemele zilnice sunt îmbrăcate în haine vesele și țipătoare, dar iluzia este ușor de spulberat. Abuzul crește într-un ritm înfricoșător, tristețea țese pânze de durere, iar identitatea sexuală capătă ramificații adânci în clipa în care trecutul se răzbună pe Cesare.
Toți vrem să fim fericiți, însă, cât timp suntem înconjurați de minciuni, regrete și secrete, amânăm inevitabilul și le facem rău celor din jur. Poate ei nu ne vor reproșa acest aspect. Dar noi da. Peste cinci, zece, douăzeci, cincizeci de ani.
Și s-ar putea să fie prea târziu.
Cesare merită un loc în bibliotecă alături de Ove, Hendrik Groen, Bernadette și Eleanor Oliphant. Îmi plac protagoniștii ironici și brutal de sinceri, care nu se tem să rostească adevărul și să ia taurul de coarne. Sunt foarte populari în literatura contemporană și le savurez poveștile cu o plăcere vinovată, cu atât mai mult când le împărtășesc o parte din opinii și/sau mă regăsesc în copiii lor.
Ce pot să vă zic despre Cesare? Are 77 de ani și vizitează periodic o prostituată. Nu este tatăl anului, nici măcar tatăl secolului, dar își iubește copiii, chiar dacă îi jignește, provoacă sau întristează cu fiecare ocazie ivită. E tentat să îi spună vecinei cu o mie de pisici că pute și recunoaște că a fost un soț imposibil. Nu ascultă sfaturile medicului și trăiește intens: măcar la bătrânețe să facă orice își dorește. Merge gratis cu taxiul (nu vă spun de ce și cum - nu vreau să vă dau idei).
Ah, să nu uit: e un filosof care nu se rușinează să folosească termeni indecenți pentru a-și exprima opiniile nedorite.
Aparențele pot să fie foarte înșelătoare; romanul se află la limita dintre comedie și tragedie. Conflictele și problemele zilnice sunt îmbrăcate în haine vesele și țipătoare, dar iluzia este ușor de spulberat. Abuzul crește într-un ritm înfricoșător, tristețea țese pânze de durere, iar identitatea sexuală capătă ramificații adânci în clipa în care trecutul se răzbună pe Cesare.
Toți vrem să fim fericiți, însă, cât timp suntem înconjurați de minciuni, regrete și secrete, amânăm inevitabilul și le facem rău celor din jur. Poate ei nu ne vor reproșa acest aspect. Dar noi da. Peste cinci, zece, douăzeci, cincizeci de ani.
Și s-ar putea să fie prea târziu.
July 31, 2017
If, as the title suggests, you are tempted to be happy you should go right now and get your hands on this book. I'm not just happy but am overjoyed at having had the opportunity of reading The Temptation To Be Happy by Lorenzo Moreno. Written in Italian & published in 2015, now translated to English by Shaun Whiteside I was moved beyond imagining by this simple but beautifully told story of seventy seven year old Cesare Annunziatta. Cesare is a bit of a cad, a grumpy old bugger with a short fuse. Politically correct he is not. He has a tendency to say exactly what he thinks even when he knows he should not. Except, that is, when it comes to matters of the heart in which case he cannot force his mouth to produce the words he knows he should say. He's flippant but at the same time he is deeply thoughtful. He has a lifetime of experience and regrets, with an accumulation of almost 80 years of mistakes and poor choices to beat himself up over, or to put behind him and make the best of the years he has left. Cesare is the definition of eccentric. Far from crazy but certainly not typical. He has very few friends, he doesn't have a great relationship with his children and he's certainly not the doting grandfather. So how on earth does the title of the book apply to a character described this way? Well, his prostitute friend Rosanna said it perfectly when she told him "I think you're a beautiful person who's doing everything you can to seem ugly." He was harsher on himself than he ever was towards others and he proved he cared deeply for his friends and family. He was open minded and had a quirky (if slightly crass) sense of humour. I would say he was wise beyond his years, but that saying is usually applied to the young. He denied being philosophical but he sure seemed to have some great theories about how to live life, or how to avoid living an incomplete life as he himself had done. Though he said the old can't change he sure did a good impression of changing himself for the better. If you liked Ove or Arthur Trulove (or both as I did) I'm sure Cesare will find a place in your heart.
I'm aware I haven't hinted at a storyline but I assure you there was one and though it was difficult to read at times, the author treated the topic sensitively.
When I'm reading I often switch across to my notepad to record a passage or quote I am especially fond of. In this case I seemed to spend almost as much time in the notepad recording as I did reading. Simple lines of text kept jumping out at me again and again and again delivering important messages. I loved the writing, enjoyed every little detail about Cesare, even when he was acting like a fool and it was capped off with a beautiful story. A moving novel worthy of five stars.
Well done Lorenzo Moreno for a great book and sincere thanks to Oneworld Publications and Edelweiss for the digital ARC.
I'm aware I haven't hinted at a storyline but I assure you there was one and though it was difficult to read at times, the author treated the topic sensitively.
When I'm reading I often switch across to my notepad to record a passage or quote I am especially fond of. In this case I seemed to spend almost as much time in the notepad recording as I did reading. Simple lines of text kept jumping out at me again and again and again delivering important messages. I loved the writing, enjoyed every little detail about Cesare, even when he was acting like a fool and it was capped off with a beautiful story. A moving novel worthy of five stars.
Well done Lorenzo Moreno for a great book and sincere thanks to Oneworld Publications and Edelweiss for the digital ARC.
September 13, 2023
Daca s-ar putea sa ii dau 6 stelute, i-as da. Daca stai pana la 1-2 dimineata sa termini o carte, inseamna ca ti-a placut enorm. Asa a fost si cazul meu. O aveam pe lista mea de ceva timp, dar am tot amanat-o. Nu este o grea greu de citit, ba este atat de captivanta, incat nu mai vrei sa faci nimic altceva, decat sa citesti. Cesare este un napolitan de aproape 80 de ani care ne povesteste amanunte din viata lui. Ii cunoastem pe fiica lui, Sveva, pe fiul lui, Dante, pe Eleonora, batrana pisicareasa, pe Emma, vecina tanara si maltratata de sot, pe Marino, batranul lui prieten si pe Rosanna si Caterina. Cartea mi s-a parut un spectacol inedit. Cesare incearca sa se bucure de ultimii ani din viata lui. Nu l-am citit inca pe Ove al Backman (multi l-au asemuit pe Cesare cu Ove) si nu ii pot compara pe cei doi. Dar dupa ce citesc Ove, cu siguranta va voi spune daca cei doi se aseamana sau dimpotriva. Cesare este un batranel simpatic, da dovada de fapte mari in cartea asta si este bunicul pe care eu mi l-as fi dorit. Desi el spune despre sine ca este un batran ciufut, nu cred ca e chiar asa. Faptele lui vorbesc de la sine. Asadar, daca nu ati citit romanul, va recomand calduros sa o faceti.
Recenzia completa pe blog:
http://www.stildescriitor.ro/2021/04/...
Recenzia completa pe blog:
http://www.stildescriitor.ro/2021/04/...
November 6, 2025
"Na realidade, os anos em que toda a gente nos convida a aguentar com força para construirmos um futuro são os melhores e não devem ser atirados ao vento para pensar nos seguintes que, em todo o caso, não valem um décimo dos que já passaram."
A idade avança e devora, inexoravelmente.
E aqui temos um idoso que não o aceitava sê-lo.
No rescaldo do passado sobressai "o não feito" do qual se arrepende amargamente. Compreende tarde demais que os sonhos, às vezes, apresentam-se à porta, mas é necessário o arrojo de os convidar a entrar.
No presente tenta viver em conformidade com o que lhe apetece sem ligar a mínima a convenções ou o que quer que seja. Tenta inclusive difundir nos mais novos essa prática.
Tem imensa dificuldade em deixar transparecer o que lhe vai na alma e guarda para si o que de melhor sente ou pensa sobre os outros. Ao invés, na linguagem, dispara sem a mínima reflexão o primeiro comentário mordaz que lhe vem ao pensamento.
Para ele há duas formas de enfrentar as coisas, com desespero ou ironia, e nenhuma das duas muda as cartas que estão na mesa, por isso escolhe a segunda e vive bem com isso. Com este sentido de humor o livro acaba por ter este toque irreverente e leve, apesar do drama que o acompanha.
Quanto a este flagelo, o leitor acaba por levar um murro no estômago, confrontado com o acto de adiar o inadiável; nunca é a decisão certa virar a cara para o lado, achar que não se deve imiscuir na vida dos outros, não mexer no fogo para não se queimar… porque poderá arrepender-se amargamente até ao fim dos seus dias.
Gostei muito de acompanhar este velho rezingão e gabo a mestria subtil do autor de nos fazer reflectir sobre tantos assuntos relevantes.
"Aquilo que somos desaparece com o corpo, mas aquilo que fomos fica guardado nos nossos entes queridos."
Nota: se nos próximos tempos ouvir a palavra enésima… vomito! Arre! Em toda a minha vida nunca devo ter lido tantas vezes a palavra enésima! Que falta de imaginação.
A idade avança e devora, inexoravelmente.
E aqui temos um idoso que não o aceitava sê-lo.
No rescaldo do passado sobressai "o não feito" do qual se arrepende amargamente. Compreende tarde demais que os sonhos, às vezes, apresentam-se à porta, mas é necessário o arrojo de os convidar a entrar.
No presente tenta viver em conformidade com o que lhe apetece sem ligar a mínima a convenções ou o que quer que seja. Tenta inclusive difundir nos mais novos essa prática.
Tem imensa dificuldade em deixar transparecer o que lhe vai na alma e guarda para si o que de melhor sente ou pensa sobre os outros. Ao invés, na linguagem, dispara sem a mínima reflexão o primeiro comentário mordaz que lhe vem ao pensamento.
Para ele há duas formas de enfrentar as coisas, com desespero ou ironia, e nenhuma das duas muda as cartas que estão na mesa, por isso escolhe a segunda e vive bem com isso. Com este sentido de humor o livro acaba por ter este toque irreverente e leve, apesar do drama que o acompanha.
Quanto a este flagelo, o leitor acaba por levar um murro no estômago, confrontado com o acto de adiar o inadiável; nunca é a decisão certa virar a cara para o lado, achar que não se deve imiscuir na vida dos outros, não mexer no fogo para não se queimar… porque poderá arrepender-se amargamente até ao fim dos seus dias.
Gostei muito de acompanhar este velho rezingão e gabo a mestria subtil do autor de nos fazer reflectir sobre tantos assuntos relevantes.
"Aquilo que somos desaparece com o corpo, mas aquilo que fomos fica guardado nos nossos entes queridos."
Nota: se nos próximos tempos ouvir a palavra enésima… vomito! Arre! Em toda a minha vida nunca devo ter lido tantas vezes a palavra enésima! Que falta de imaginação.
November 18, 2024
My kind of cozy read
S-a dat verdictul: ador poveștile bune cu bătrânei
Cesare mușcă din viață, e foarte ingenios și găsește mereu mici șiretlicuri pentru a o păcăli puțin.
M-a sensibilizat foarte tare, m-am bucurat odată cu el, am căutat gingășia oamenilor pe care îi iubește, am plâns pentru neputința sa, și m-a supărat la aflarea trecutului său.
El nu a avut o viață perfectă, nu e fără de păcat, dar nici nu pozează în asta, își deschide sufletul în fața oricui are puțin timp să îl asculte.
Mi-a amintit de Ove? Nu chiar, lui Cesare nu i-a trecut niciodată prin cap să renunțe la bucuriile de care se poate bucura pe drum, el nu își dorește deloc să ajungă la capătul liniei.
Sper să vă placă dacă îi dați o șansă 🌞
S-a dat verdictul: ador poveștile bune cu bătrânei
Cesare mușcă din viață, e foarte ingenios și găsește mereu mici șiretlicuri pentru a o păcăli puțin.
M-a sensibilizat foarte tare, m-am bucurat odată cu el, am căutat gingășia oamenilor pe care îi iubește, am plâns pentru neputința sa, și m-a supărat la aflarea trecutului său.
El nu a avut o viață perfectă, nu e fără de păcat, dar nici nu pozează în asta, își deschide sufletul în fața oricui are puțin timp să îl asculte.
Mi-a amintit de Ove? Nu chiar, lui Cesare nu i-a trecut niciodată prin cap să renunțe la bucuriile de care se poate bucura pe drum, el nu își dorește deloc să ajungă la capătul liniei.
Sper să vă placă dacă îi dați o șansă 🌞
May 6, 2020
Dvoumila sam se izmedju 3 i 4 zvezdice, i posle dubljeg razmisljanja, odlucih se za trojku. Zasto? Prva trecina knjige mi je je bila izuzetno zanimljiva, duhovita, cak sam se i smejala naglas. Kako je radnja romana odmicala, to mi se Cezare kao glavni lik sve manje dopadao. Znam, sto licno, sto iz price bake i deke kada sam bila nesto mladja, nekoliko takvih ljudi i ovakav tip osoba me jako iritira i ne mogu da ih cenim. To sto neko pokusava da se promeni pred kraj zivota bas zato sto zna da mu je kraj, kod mene ne moze da ga iskupi za sve nedolicno sto je radio tokom zivota. Ja sam takva. Ali, u isto vreme knjiga je puna zivotnih recenica zbog kojih se zamislis, a na samom kraju, u poslednjem poglavlju, kada smo stigli do svih tih "sitnica koje zivot znace", i suze su mi posle na oci. Ipak, i glavni lik je evoluirao i shvatio neke stvari, pa makar mu to bilo poslednje u zivotu (a nadam se da nije). :) Knjiga koja tera na razmisljanje i mozda bude uticala na nekoga da promeni svoj zivot pre nego bude kasno.
August 23, 2017
Gostei muito do Cesare Annunziata, o velhote que conta 77 primaveras e embora seja "uma excelente pessoa, tudo faz para parecer o contrário"
Porquê? Receio de que muito sentimentalismo se confunda com fragilidade? Com fraqueza? Diga-se de passagem que aos 77 anos fragilidades é o que não falta… alguém as aceita? Não me parece…
Então, é esse o ponto de partida; a consciência de caminhar para a reta final sabendo que agora é sempre a descer, a perder saúde, qualidade de vida, autonomia. Fazer frente aos novatos, qual galo de capoeira empedernido pode ser uma maneira de mostrar que ainda se está cá para as curvas. É um consolo para a autoestima.
Já para os arrependimentos e os pesares de consciência, a terapêutica não se mostra tão eficaz. Será preciso descer a guarda, serenar o mau feitio, para reconquistar confiança e afetos.
É uma leitura que se faz de corrida, a escrita é ligeira e bem-disposta e há um conjunto de personagens com temperamentos razoavelmente díspares para não deixarem a história cair na monotonia.
(nota negativa para a desastrosa mania de repetir a palavra enésima a toda a hora. Irritou-me deveras. Não haverá um dicionário de sinónimos lá na terrinha?! )
Cesare Annunziata fez-me rir, comoveu-me e surpreendeu-me ao longo da história.
E ainda me pôs a lacrimejar nas páginas finais com aquela lista de “gostos”, que já de si é respeitável, mas inserida naquele contexto é ainda mais enternecedora.
Bravo, Cesare, quando tiver 77 quero ser como tu!
Porquê? Receio de que muito sentimentalismo se confunda com fragilidade? Com fraqueza? Diga-se de passagem que aos 77 anos fragilidades é o que não falta… alguém as aceita? Não me parece…
Então, é esse o ponto de partida; a consciência de caminhar para a reta final sabendo que agora é sempre a descer, a perder saúde, qualidade de vida, autonomia. Fazer frente aos novatos, qual galo de capoeira empedernido pode ser uma maneira de mostrar que ainda se está cá para as curvas. É um consolo para a autoestima.
Já para os arrependimentos e os pesares de consciência, a terapêutica não se mostra tão eficaz. Será preciso descer a guarda, serenar o mau feitio, para reconquistar confiança e afetos.
É uma leitura que se faz de corrida, a escrita é ligeira e bem-disposta e há um conjunto de personagens com temperamentos razoavelmente díspares para não deixarem a história cair na monotonia.
(nota negativa para a desastrosa mania de repetir a palavra enésima a toda a hora. Irritou-me deveras. Não haverá um dicionário de sinónimos lá na terrinha?! )
Cesare Annunziata fez-me rir, comoveu-me e surpreendeu-me ao longo da história.
E ainda me pôs a lacrimejar nas páginas finais com aquela lista de “gostos”, que já de si é respeitável, mas inserida naquele contexto é ainda mais enternecedora.
Bravo, Cesare, quando tiver 77 quero ser como tu!
March 12, 2020
Tentația de a fi fericit, Lorenzo Marone
Am început cu mult timp în urmă această carte. În aparență, o lectură scurtă, de parcurs într-o singură zi. N-a funcționat așa pentru mine. Am tot stat și m-am gândit de ce nu o pot continua din punctul de la care m-am oprit. Ba chiar mi-am adus-o pe noptieră, cu ideea fixă de a o avea aproape, pentru a crea vreun soi de conexiune între ea și mine. Nu m-a strigat. Ne-am aruncat priviri piezișe, dar nu s-a legat nimic. Și nu a fost nicidecum din pricina lui Cesare. Ba dimpotrivă. Acum, analizând momentul în care am reluat lectura, realizez că nu am fost pregătită să aflu despre rețeta miraculoasă a fericirii. Azi am fost.
Bineînțeles, m-au speriat cei 77 de ani ai protagonistului și lipsa lui de... empatie, să zic așa. Ba chiar a existat o clipă în care mi-am spus exact așa: ,,o viață trăită degeaba, o simplă existență".
Dar m-am înșelat, Cesare este exemplul perfect al unui om care se încăpățânează să trăiască, în monotonie sau nu, în singurătate sau înconjurat de oameni. Viața i-a oferit multe daruri, dar nu prea a știut să fie recunoscător. Am adorat franchețea din acest roman, realismul izbitor, personajele defecte și atât de umane. O lecție, nimic altceva.
Dacă ar fi să extrag pasaje, ar trebui să transcriu cartea. Nici nu știu ce mi-a plăcut mai mult. Dar sigur acesta mi-a rămas în minte.
,,Deschid o cutie și încep să scotocesc printre vechile fotografii: călătorii, nunți, petreceri de absolvire, zile de naștere, cine, revelioane și sărbători de Crăciun. Nu există înăuntru nici o imagine a unei zile oarecare. Nimic. Si totuşi eu am amintiri numai de când mă sculam, mă bărbieream, mă îmbrăcam, luam micul dejun, apoi o duceam pe Sveva la școală, și după o zi de muncă mă întorceam acasă, o sărutam pe nevastă-mea, cinam, îi duceam la culcare pe copii și mă trânteam pe divan cu Caterina lângă mine. Din multele petreceri nu mi-a rămas nimic, în afară de niște imagini șterse. Într-una e Sveva, care râde și îi lipsește un dințișor. Zâmbesc și eu și în liniștea casei râsul pare să aibă un ecou, asemenea fâșâitului fotografiilor în mâinile mele." (pag. 148)
Am început cu mult timp în urmă această carte. În aparență, o lectură scurtă, de parcurs într-o singură zi. N-a funcționat așa pentru mine. Am tot stat și m-am gândit de ce nu o pot continua din punctul de la care m-am oprit. Ba chiar mi-am adus-o pe noptieră, cu ideea fixă de a o avea aproape, pentru a crea vreun soi de conexiune între ea și mine. Nu m-a strigat. Ne-am aruncat priviri piezișe, dar nu s-a legat nimic. Și nu a fost nicidecum din pricina lui Cesare. Ba dimpotrivă. Acum, analizând momentul în care am reluat lectura, realizez că nu am fost pregătită să aflu despre rețeta miraculoasă a fericirii. Azi am fost.
Bineînțeles, m-au speriat cei 77 de ani ai protagonistului și lipsa lui de... empatie, să zic așa. Ba chiar a existat o clipă în care mi-am spus exact așa: ,,o viață trăită degeaba, o simplă existență".
Dar m-am înșelat, Cesare este exemplul perfect al unui om care se încăpățânează să trăiască, în monotonie sau nu, în singurătate sau înconjurat de oameni. Viața i-a oferit multe daruri, dar nu prea a știut să fie recunoscător. Am adorat franchețea din acest roman, realismul izbitor, personajele defecte și atât de umane. O lecție, nimic altceva.
Dacă ar fi să extrag pasaje, ar trebui să transcriu cartea. Nici nu știu ce mi-a plăcut mai mult. Dar sigur acesta mi-a rămas în minte.
,,Deschid o cutie și încep să scotocesc printre vechile fotografii: călătorii, nunți, petreceri de absolvire, zile de naștere, cine, revelioane și sărbători de Crăciun. Nu există înăuntru nici o imagine a unei zile oarecare. Nimic. Si totuşi eu am amintiri numai de când mă sculam, mă bărbieream, mă îmbrăcam, luam micul dejun, apoi o duceam pe Sveva la școală, și după o zi de muncă mă întorceam acasă, o sărutam pe nevastă-mea, cinam, îi duceam la culcare pe copii și mă trânteam pe divan cu Caterina lângă mine. Din multele petreceri nu mi-a rămas nimic, în afară de niște imagini șterse. Într-una e Sveva, care râde și îi lipsește un dințișor. Zâmbesc și eu și în liniștea casei râsul pare să aibă un ecou, asemenea fâșâitului fotografiilor în mâinile mele." (pag. 148)
June 6, 2017
Cista petica! :)
August 8, 2021
Knjiga koja tera na dugo razmišljanje. Ono iskonsko razmišljanje o smislu i svrsi života.
Moram priznati da me je glavni lik, namćorasti Čezare, na početku nervirao. Čak sam poželela i da prestanem sa čitanjem. Dobro je da nisam! Poslušala sam savet da ne budem nestrpljiva i dam joj šansu. Stvarno je to zaslužila.
Ovaj zadrti starac umnogome može podsetiti na Uvea, ali čitajte dalje – ipak se u još više stvari razlikuju. Kroz neprestano preplitanje priča i događaja iz prošlosti i sadašnjosti, autor nam pruža potpuni profil glavnog lika, dok sve osobe bliske njemu vidimo isključivo iz starčeve prizme.
Roman koji otvara mnoga životna pitanja i postavlja nas pred gotovo nemoguće odabire. Da li zaista možeš da pomogneš ljudima koji pomoć ne prihvataju? I da li bi spasio nekome život samo da si tu pomoć bezuslovno pružio. Je li zaista kasno uvideti i pokajati se za sve greške pred sam kraj života?
Autor nam kroz mnoštvo motiva pruža sliku prave ljubavi, sliku preljube, strasti, tajni i nasilja. Izražen je i odnos između roditelja i dece i koliko iskrenosti može postojati.
Moram priznati da me je glavni lik, namćorasti Čezare, na početku nervirao. Čak sam poželela i da prestanem sa čitanjem. Dobro je da nisam! Poslušala sam savet da ne budem nestrpljiva i dam joj šansu. Stvarno je to zaslužila.
Ovaj zadrti starac umnogome može podsetiti na Uvea, ali čitajte dalje – ipak se u još više stvari razlikuju. Kroz neprestano preplitanje priča i događaja iz prošlosti i sadašnjosti, autor nam pruža potpuni profil glavnog lika, dok sve osobe bliske njemu vidimo isključivo iz starčeve prizme.
Roman koji otvara mnoga životna pitanja i postavlja nas pred gotovo nemoguće odabire. Da li zaista možeš da pomogneš ljudima koji pomoć ne prihvataju? I da li bi spasio nekome život samo da si tu pomoć bezuslovno pružio. Je li zaista kasno uvideti i pokajati se za sve greške pred sam kraj života?
Autor nam kroz mnoštvo motiva pruža sliku prave ljubavi, sliku preljube, strasti, tajni i nasilja. Izražen je i odnos između roditelja i dece i koliko iskrenosti može postojati.
October 3, 2020
O poveste frumoasa, impresionanta si amuzanta, care ridica numeroase intrebari asupra conditiei umane si ofera raspunsuri pe cat de simple, pe atat de dure. Tentatia de a fi fericit este o alta lectie de viata strecurata intre paginile unei carti la care cititorul se va gandi mult timp dupa incheierea lecturii.
February 3, 2020
Inteligenta. Haioasa. Ironica (mai ales auto). Uneori sarcastica, alteori furioasa. Uneori tandra si zambitoare, alteori plina de regrete si nostalgii.
Dar in primul rand, umana. Si in ultimul rand, tot umana.
Dar in primul rand, umana. Si in ultimul rand, tot umana.
July 28, 2019
Uglavnom počnemo s kritikom/ocenom/prikazom nekog dela, tako što govorimo o pročitanom od početka - od prvih stranica neke knjige - pa sve do kraja - epiloga priče, obrazlažući svoju ocenu na taj način.
Napraviću ovaj put iznimku, pa ću o "Sitnicama koje život znače" prvo da napišem sledeće: Da je knjiga sačinjena samo od poslednjih par stranica (od 234 do 237 stranice; Deretino izdanje), vredelo bi je imati u kućnoj biblioteci.
Zapravo, vredelo bi je imati tik uz uzglavlje - pored lampe za čitanje, pored čaše/flaše vode (u zavisnosti od preferencija čitatelja).
Nakon pročitanog, kupila sam dva primerka knjige - jedan za najdražeg muškarca (samim tim, i meni će knjiga uvek biti na dohvat ruke), a drugi za divan, osamdesetogodišnji, bračni par, koji (mi) vraća veru u postajnost bračne harmonije, u mogućnost opstanka bračne zajednice u vremenu koje na pijedestal stavlja suprotne vrednosti - vrednosti suprotne onima koje krase višedecenijski odnos prožet ljubavlju, poštovanjem, poverenjem, požrtvovanošću, komplementarnošću, ...
Kako bi to kazao Ibrica Jusić ".. O ljubavi takvoj kakvih nema više.." - primer takve ljubavi su njih dvoje, a knjiga će im se, sigurna sam, dopasti.
Lorenco Marone je mlad, savremen pisac, ali nasuprot velikom broju drugih mladih pisaca, Marone se ne trudi da nas zadivi svojom erudicijom. Njegov stil odiše životnošću; vrcavo, simpatično, dopadljivo piše o svakodnevici, ne opterećujući nas suvišnim opisima, detaljima, pojedinostima..
A opet, u trenucima kada priča to zahteva, ume da bude detaljista, s izraženim osećajem za suptilnosti života - za one životne nijanse koje često izmiču oku nepažljivog posmatrača (za sitnice neosetljivog ili: na sitnice neosetljivog čitača, jelte).
Naposletku, ostaje samo da napišem:
Ne sitničarite - uživajte u sitnicama - sami, u društvu drage osobe, u društvu dragih ljudi i... Čitajte. Čitajte sebi. U sebi. Čitajte naglas. Čitajte drugima. Dragom. Dragoj. Dragima. Deci. Odraslim. Starim. Mladim. Svima.
Napraviću ovaj put iznimku, pa ću o "Sitnicama koje život znače" prvo da napišem sledeće: Da je knjiga sačinjena samo od poslednjih par stranica (od 234 do 237 stranice; Deretino izdanje), vredelo bi je imati u kućnoj biblioteci.
Zapravo, vredelo bi je imati tik uz uzglavlje - pored lampe za čitanje, pored čaše/flaše vode (u zavisnosti od preferencija čitatelja).
Nakon pročitanog, kupila sam dva primerka knjige - jedan za najdražeg muškarca (samim tim, i meni će knjiga uvek biti na dohvat ruke), a drugi za divan, osamdesetogodišnji, bračni par, koji (mi) vraća veru u postajnost bračne harmonije, u mogućnost opstanka bračne zajednice u vremenu koje na pijedestal stavlja suprotne vrednosti - vrednosti suprotne onima koje krase višedecenijski odnos prožet ljubavlju, poštovanjem, poverenjem, požrtvovanošću, komplementarnošću, ...
Kako bi to kazao Ibrica Jusić ".. O ljubavi takvoj kakvih nema više.." - primer takve ljubavi su njih dvoje, a knjiga će im se, sigurna sam, dopasti.
Lorenco Marone je mlad, savremen pisac, ali nasuprot velikom broju drugih mladih pisaca, Marone se ne trudi da nas zadivi svojom erudicijom. Njegov stil odiše životnošću; vrcavo, simpatično, dopadljivo piše o svakodnevici, ne opterećujući nas suvišnim opisima, detaljima, pojedinostima..
A opet, u trenucima kada priča to zahteva, ume da bude detaljista, s izraženim osećajem za suptilnosti života - za one životne nijanse koje često izmiču oku nepažljivog posmatrača (za sitnice neosetljivog ili: na sitnice neosetljivog čitača, jelte).
Naposletku, ostaje samo da napišem:
Ne sitničarite - uživajte u sitnicama - sami, u društvu drage osobe, u društvu dragih ljudi i... Čitajte. Čitajte sebi. U sebi. Čitajte naglas. Čitajte drugima. Dragom. Dragoj. Dragima. Deci. Odraslim. Starim. Mladim. Svima.
Displaying 1 - 30 of 793 reviews