What do you think?
Rate this book
Hanul lui Manuc
Romanul Simonei Antonescu ne poartă cu două veacuri în urmă, în Principatele Române. Remitizarea istoriei nu doar însufleţeşte destine individuale, ci dă viaţă şi tensiune unor evenimente cruciale de mult arhivate. Această călătorie de şase ani în perioada războiului ruso-turc, terminat cu pierderea Basarabiei, este o autentică evadare în trecut. Pe moşiile Ţării Româneşti, grînarul marilor imperii, sau în bătălii pe mare şi pe uscat, pe uliţele tîrgului Bucureştilor, traversate de picioare desculţe şi taine de palat, sau la Constantinopole, în serai şi catacombe, printre intrigi şi capete tăiate, istoria îşi urmează cursul. Hanul lui Manuc, la fel ca primele romane ale Simonei Antonescu – Fotograful Curţii Regale şi Darul lui Serafim –, se situează sub aceeaşi inscripţie heraldică: „Dacă nu revezi trecutul, nu vezi prezentul şi nu prevezi viitorul.“
664 pages, Mass Market Paperback
First published March 1, 2017
26 people are currently reading
555 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 33 reviews
April 30, 2024
Sunt la a treia carte a Simonei Antonescu și mă declar fan. Ce pot spune despre autoare este că te face să iubești istoria, să o înțelegi și să simți că devii tu însuți parte din poveste. Nu încetez să mă minunez cât de firesc și ușor pune cuvintele pe hârtie și cât de bine îi iese acest lucru. Te absoarbe total în atmosfera poveștii încât ai impresia că toate se petrec aievea în jurul tău și efectiv simți gustul și parfumul acelei epoci. Indiferent de subiect, scrie cu o plăcere debordantă și o seninătate care se transmit cititorului și îi dau o stare de bine.
"Hanul lui Manuc" ne poartă la început de secol XIX, în timpul războiului ruso-turc finalizat cu tragica pierdere a Moldovei orientale în urma semnării tratatului de la București în chiar hanul lui Manuc. Manuc, negustorul armean extrem de bogat, e personajul cheie care unește planurile cărții. El face legătura între cele două lumi/culturi; pe de o parte boierimea din Țara Românească cu tradiții și obiceiuri specifice, pe de altă parte lumea otomană care pare desprinsă din "O mie și una de nopți" cu haremul și cadânele ei, cu lupte pentru putere și ambiții politice. Manuc este și nașul de cununie al celor doi tineri, Ruxandra și Vlaicu, a căror poveste de iubire oferă prilejul perfect pentru evocarea obiceiului petitului dar și a pandurilor lui Iancu Jianu.
Sunt multe personaje care apar pe parcurs și care dau farmec și culoare poveștii: doftoroaia, țigăncusele de la curtea boierului Sămărghitan, Aisha, Bairactar, Pasvante Oglu/ Chiorul. E o lume întreagă care așteaptă să fie descoperită în cele peste 550 de pagini. Citiți-o! Nu veți regreta!
"Hanul lui Manuc" ne poartă la început de secol XIX, în timpul războiului ruso-turc finalizat cu tragica pierdere a Moldovei orientale în urma semnării tratatului de la București în chiar hanul lui Manuc. Manuc, negustorul armean extrem de bogat, e personajul cheie care unește planurile cărții. El face legătura între cele două lumi/culturi; pe de o parte boierimea din Țara Românească cu tradiții și obiceiuri specifice, pe de altă parte lumea otomană care pare desprinsă din "O mie și una de nopți" cu haremul și cadânele ei, cu lupte pentru putere și ambiții politice. Manuc este și nașul de cununie al celor doi tineri, Ruxandra și Vlaicu, a căror poveste de iubire oferă prilejul perfect pentru evocarea obiceiului petitului dar și a pandurilor lui Iancu Jianu.
Sunt multe personaje care apar pe parcurs și care dau farmec și culoare poveștii: doftoroaia, țigăncusele de la curtea boierului Sămărghitan, Aisha, Bairactar, Pasvante Oglu/ Chiorul. E o lume întreagă care așteaptă să fie descoperită în cele peste 550 de pagini. Citiți-o! Nu veți regreta!
September 5, 2020
5 stele sunt prea puține pentru această carte!
November 14, 2017
"Hanul lui Manuc" e o poveste ce se deapănă la gura sobei pe inserat....te prinde si nu îți mai da drumul !
August 7, 2018
Aflată deja la a treilea roman ancorat în istoria mai îndepărtată sau nu a Bucureștiului, Simona Antonescu pare să își fi găsit aici o nișă proprie și fertilă. „Formulei” scriitoarei i se poate adăuga amestecul abil între materialul documentar și ficțiunea romantică, între istoria „mare” și detaliile vieții de zi cu zi, exploatarea atentă a eșalonului secund al personajelor fiecărei epoci, compoziția de mari dimensiuni, un limbaj bogat și uneori liric, dar nu exagerat.
„Hanul lui Manuc”, publicat în 2017, ne poartă cu mai bine de două secole în urmă, în vremea războiului ruso-turc, terminat cu pierderea Basarabiei. Figura lui Manuc, bogat și influent negustor și dregător, cu relații și la Poarta Otomană, și la ruși, și la curtea domnitorului Țării Românești, nu doar că trezește curiozitatea cititorului care e imposibil să nu fi auzit de celebrul său han din capitală, dar se dovedește și pretextul perfect pentru a preda o lecție complicată de istorie care împletește intrigile lui Napoleon cu conflictele din Istanbul și cu ambițiile tânărului țar Alexandru I, dar și cu ienicerii răzvrătiți ai lui Pazvante Chioru sau haiducii lui Iancu Jianu.
Dacă istoria reprezintă axa principală a cărții, ea se împletește cu alte două secundare: una născută din interesul autoarei pentru detaliul de epocă (de la descrierea unei nunți sau a „păzitului usturoiului’, la bragagiul cu cobiliță din Istanbul sau la scandalul refacerii ulițelor Bucureștiului, de care iată că nu am scăpat până în zilele noastre) și alta din curiozitatea cu care încearcă să își imagineze viața femeilor vremii (de la țigăncușa roabă chemată noaptea să „frece picioarele” boierului, și fetița săracă vândută de părinți pentru a ajunge în haremul sultanului, la boieroaica ce la treizeci și ceva de ani se trezește că luată cu treburile casei a uitat de idealurile din adolescență, și la jupânița cea mică, ce se visează haiduc luptând cu sabia în mână împotriva invadatorilor, și se îndrăgostește cu adevărat de unul din ei).
Mi-a plăcut cartea și o recomand cu căldură oricui e interesat să învețe ceva despre trecut.
Din păcate nu pot să nu îi aduc și câteva reproșuri.
Unul ține de structura cărții, oarecum dezlânată. Suntem purtați din București pe moșia Mironeștilor, din Istanbul la Rusciuc, din odăile secrete în care se negociază tratatul de pace în odăile la fel de secrete ale haremului sultanului, de la secretele negoțului și ale construcției hanului lui Manuc, la povestea frăției de sânge născute în copilărie între acesta și pașa de la Rusciuc, socoteala muncilor agricole se amestecă cu nemulțumirile ienicerilor, o poveste tragică de dragoste, fapte de vitejie și un copil din flori. Autoarea încearcă să lege toate acestea cumva împreună, dar cumva forțat. În încercarea de a strecura în carte cât mai multe detalii de epocă și cât mai multe perspective se pierde ceva din cursivitatea acțiunii și din profunzimea personajelor. Pentru unii cititori cartea poate deveni pe alocuri ușor plictisitoare, iar cei care o vor deschide în căutare de aventuri s-ar putea să fie dezamăgiți.
Al doilea ține de perspectiva romantică și ușor comodă cu care e scrisă cartea, care e imposibil să nu îți sară în ochi mai ales în opoziție cu pragmatismul detaliilor istorice. Foametea acelor ani e trăită în mare parte în bucătăria totuși încă îmbelșugată a boierului, toate personajele sunt zugrăvite fie în negru, fie în alb, dragostea e curată și împărtășită, alesul inimii jupâniței se dovedește un viteaz fără egal, interesele negustorești ale lui Manuc parcă înclină mai puțin decât dorința de a curma un război ca acela în care i-a fost ucisă familia, etc.
Am apreciat însă detaliul tainic sub semnul căruia e scrisă cartea: credința că trecutul știut sau neștiut ne determină pe noi cei de acum. Detaliu care singur m-a făcut să îi dau o steluță în plus.
„Hanul lui Manuc”, publicat în 2017, ne poartă cu mai bine de două secole în urmă, în vremea războiului ruso-turc, terminat cu pierderea Basarabiei. Figura lui Manuc, bogat și influent negustor și dregător, cu relații și la Poarta Otomană, și la ruși, și la curtea domnitorului Țării Românești, nu doar că trezește curiozitatea cititorului care e imposibil să nu fi auzit de celebrul său han din capitală, dar se dovedește și pretextul perfect pentru a preda o lecție complicată de istorie care împletește intrigile lui Napoleon cu conflictele din Istanbul și cu ambițiile tânărului țar Alexandru I, dar și cu ienicerii răzvrătiți ai lui Pazvante Chioru sau haiducii lui Iancu Jianu.
Dacă istoria reprezintă axa principală a cărții, ea se împletește cu alte două secundare: una născută din interesul autoarei pentru detaliul de epocă (de la descrierea unei nunți sau a „păzitului usturoiului’, la bragagiul cu cobiliță din Istanbul sau la scandalul refacerii ulițelor Bucureștiului, de care iată că nu am scăpat până în zilele noastre) și alta din curiozitatea cu care încearcă să își imagineze viața femeilor vremii (de la țigăncușa roabă chemată noaptea să „frece picioarele” boierului, și fetița săracă vândută de părinți pentru a ajunge în haremul sultanului, la boieroaica ce la treizeci și ceva de ani se trezește că luată cu treburile casei a uitat de idealurile din adolescență, și la jupânița cea mică, ce se visează haiduc luptând cu sabia în mână împotriva invadatorilor, și se îndrăgostește cu adevărat de unul din ei).
Mi-a plăcut cartea și o recomand cu căldură oricui e interesat să învețe ceva despre trecut.
Din păcate nu pot să nu îi aduc și câteva reproșuri.
Unul ține de structura cărții, oarecum dezlânată. Suntem purtați din București pe moșia Mironeștilor, din Istanbul la Rusciuc, din odăile secrete în care se negociază tratatul de pace în odăile la fel de secrete ale haremului sultanului, de la secretele negoțului și ale construcției hanului lui Manuc, la povestea frăției de sânge născute în copilărie între acesta și pașa de la Rusciuc, socoteala muncilor agricole se amestecă cu nemulțumirile ienicerilor, o poveste tragică de dragoste, fapte de vitejie și un copil din flori. Autoarea încearcă să lege toate acestea cumva împreună, dar cumva forțat. În încercarea de a strecura în carte cât mai multe detalii de epocă și cât mai multe perspective se pierde ceva din cursivitatea acțiunii și din profunzimea personajelor. Pentru unii cititori cartea poate deveni pe alocuri ușor plictisitoare, iar cei care o vor deschide în căutare de aventuri s-ar putea să fie dezamăgiți.
Al doilea ține de perspectiva romantică și ușor comodă cu care e scrisă cartea, care e imposibil să nu îți sară în ochi mai ales în opoziție cu pragmatismul detaliilor istorice. Foametea acelor ani e trăită în mare parte în bucătăria totuși încă îmbelșugată a boierului, toate personajele sunt zugrăvite fie în negru, fie în alb, dragostea e curată și împărtășită, alesul inimii jupâniței se dovedește un viteaz fără egal, interesele negustorești ale lui Manuc parcă înclină mai puțin decât dorința de a curma un război ca acela în care i-a fost ucisă familia, etc.
Am apreciat însă detaliul tainic sub semnul căruia e scrisă cartea: credința că trecutul știut sau neștiut ne determină pe noi cei de acum. Detaliu care singur m-a făcut să îi dau o steluță în plus.
March 18, 2018
Nimeni nu vine pe lume cu o singura sarcina. Nimeni nu poarta in albie un singur râu. Catre sfarsitul vietii, atunci cand poti pune lucrurile cap la cap, ajungi sa vezi cum râul cel din adancuri te-a condus de fapt toata viata catre implinirea unei alte mari sarcini, formata din micile tale impliniri cunoscute, obisnuite, cele de zi cu zi.
De-ai inceput sa vezi deja acest fir ascuns, atunci ori faci parte dintre cei putini, alesi, ori esti pe cale sa-ti indeplinesti ale tale toate. De nu vezi inca, si nu crezi, atunci cel putin nu te teme sa pleci urechea si inima catre vreo soapta venita din adancuri, uneori. Acela esti tu.
Magistral scris
De-ai inceput sa vezi deja acest fir ascuns, atunci ori faci parte dintre cei putini, alesi, ori esti pe cale sa-ti indeplinesti ale tale toate. De nu vezi inca, si nu crezi, atunci cel putin nu te teme sa pleci urechea si inima catre vreo soapta venita din adancuri, uneori. Acela esti tu.
Magistral scris
April 20, 2017
„În mijlocul şantierului, un meşter braşovean îşi pornise deja lucrarea. Bătăile lui ritmice de ciocan în lemnul proaspăt tăiat împrăştiau încă şi mai mult mirosul curat de brad al scândurilor din care îşi ridica schela.
- Pe bătaia inimii, fecior, ca să nu osteneşti curând şi să munceşti cu bucurie, învăţă el calfa ce-i stătea alături. Tot pe-a doua bătaie, ridici ciocanul şi păleşti. Tot pe-a doua, tot pe-a doua.
Şi la fiecare rostire a cuvântului „a doua”, meşterul lovea lemnul cu ciocanul, umplând văzduhul de ecou. Pesemne calfei – un băietan uşor de stârnit la joacă – îi plăcu ideea, căci puse mâna de îndată pe alt ciocan şi intră în ritmul meşterului, lovind printre bătăile lui, iar pe deasupra Bucureştiului se ridicară bătăile unei inimi noi – inima hanului lui Manuc.”
- Pe bătaia inimii, fecior, ca să nu osteneşti curând şi să munceşti cu bucurie, învăţă el calfa ce-i stătea alături. Tot pe-a doua bătaie, ridici ciocanul şi păleşti. Tot pe-a doua, tot pe-a doua.
Şi la fiecare rostire a cuvântului „a doua”, meşterul lovea lemnul cu ciocanul, umplând văzduhul de ecou. Pesemne calfei – un băietan uşor de stârnit la joacă – îi plăcu ideea, căci puse mâna de îndată pe alt ciocan şi intră în ritmul meşterului, lovind printre bătăile lui, iar pe deasupra Bucureştiului se ridicară bătăile unei inimi noi – inima hanului lui Manuc.”
August 28, 2017
O carte scrisă cu atâta dragoste pentru cuvinte încât e imposibil să nu-ți placă. Am scris mai multe pe blog https://dorinadanila.com/2017/08/28/h...
April 27, 2018
Simona Antonescu scrie foarte bine și reușește să te poarte cu totul la începutul anilor 1800, când are loc acțiunea cărții. Mi se par fascinante cărțile astea care îți arată cum se trăia pe vremuri, că așa pot să apreciez mai bine cum se trăiește acum, deși nici acum nu e minunat.
Mi s-au părut cam multe povești, unele care nu aveau prea mare legătură cu cartea și peste care ar fi putut foarte bine să sară, iar alte personaje despre care aș fi vrut să citesc mai multe nu aveau povestea lor, dar, în orice caz, am petrecut niște ore tare plăcute cu cartea asta.
Mi s-au părut cam multe povești, unele care nu aveau prea mare legătură cu cartea și peste care ar fi putut foarte bine să sară, iar alte personaje despre care aș fi vrut să citesc mai multe nu aveau povestea lor, dar, în orice caz, am petrecut niște ore tare plăcute cu cartea asta.
August 3, 2018
"Cuvintele au acest rau obicei de a-ti iesi usor din stapanire. Odata rostite, ele prind viata si isi fac lucrarea lor in lume, nu intotdeauna cea pe care le-ai menit-o tu."
"Atunci cand mori cu cugetul curat, nechinuit si fara sa lasi pe urma ta neimpliniri ori cainte, se cheama ca moartea a fost buna cu tine. Este buna cu cei drepti, indiferent in ce moment al vietii lor ii ia."
"Manuc se intreba daca rautatea oamenilor face pamantul sa se cutremure, ori cutremurarea pamantului inraieste oamenii, facand sa tasneasca din ei pacurile negre ale dorintei de putere. Ca si cum binele si raul s-ar fi sfadit peste crestetele oamenilor, atragandu-i intr-un joc nebun ce nu era al lor."
"Nimeni nu vine pe lume cu o singura sarcina. Nimeni nu poarta in albie un singur rau. Catre sfarsitul vietii, atunci cand poti pune lucrurile cap la cap, ajungi sa vezi cum raul cel din adancuri te-a condus de fapt toata viata catre implinirea unei alte mari sarcini, formata din micile tale impliniri cunoscute, obisnuite, cele de zi cu zi.
De-ai inceput deja sa vezi acest fir ascuns, atunci ori faci parte din cei putini, alesi, ori esti pe cale sa-ti implinesti ale tale toate. De nu vezi inca, si nu crezi, atunci cel putin nu te teme sa pleci urechea si inima catre vreo soapta venita din adancuri, uneori. Acela esti tu."
O carte frumoasa care mi-a starnit toata pleiada de sentimente. Plina de personaje fel de fel foarte bine construite, cu istorii personale complicate si interesante.
Nu pot trece cu vederea nici partea de cercetare istorica facuta temeinic si silitor. A fost o lectura foarte placuta ca o scufundare in istorie, povesti si mituri tesute frumos.
"Atunci cand mori cu cugetul curat, nechinuit si fara sa lasi pe urma ta neimpliniri ori cainte, se cheama ca moartea a fost buna cu tine. Este buna cu cei drepti, indiferent in ce moment al vietii lor ii ia."
"Manuc se intreba daca rautatea oamenilor face pamantul sa se cutremure, ori cutremurarea pamantului inraieste oamenii, facand sa tasneasca din ei pacurile negre ale dorintei de putere. Ca si cum binele si raul s-ar fi sfadit peste crestetele oamenilor, atragandu-i intr-un joc nebun ce nu era al lor."
"Nimeni nu vine pe lume cu o singura sarcina. Nimeni nu poarta in albie un singur rau. Catre sfarsitul vietii, atunci cand poti pune lucrurile cap la cap, ajungi sa vezi cum raul cel din adancuri te-a condus de fapt toata viata catre implinirea unei alte mari sarcini, formata din micile tale impliniri cunoscute, obisnuite, cele de zi cu zi.
De-ai inceput deja sa vezi acest fir ascuns, atunci ori faci parte din cei putini, alesi, ori esti pe cale sa-ti implinesti ale tale toate. De nu vezi inca, si nu crezi, atunci cel putin nu te teme sa pleci urechea si inima catre vreo soapta venita din adancuri, uneori. Acela esti tu."
O carte frumoasa care mi-a starnit toata pleiada de sentimente. Plina de personaje fel de fel foarte bine construite, cu istorii personale complicate si interesante.
Nu pot trece cu vederea nici partea de cercetare istorica facuta temeinic si silitor. A fost o lectura foarte placuta ca o scufundare in istorie, povesti si mituri tesute frumos.
July 17, 2017
O carte pe care, pur și simplu, am adorat-o! Simona Antonescu este, fără îndoială, unul dintre cei mai buni scriitori contemporani români (și nu numai). În cele 565 de pagini avem șansa de a descoperi o altă lume, alți oameni, o viață fermecătoare care, în ciuda lipsei liniștii și a păcii, o eclipsează pe a noastră, mult prea preocupată de lucruri lipsite de importanță. Povestea este extrem de complexă, stilul este de-a dreptul fascinant, capabil să realizeze trecerea dintre primii ani ai secolului al XIX-lea și veacul tehnologiei, al vitezei. Descoperim, încet-încet, societatea românească din anii 1806-1812, afectată de interesele tot mai proeminente ale Imperiului Țarist Rus, dar care nu s-a dezlipit definitiv de moștenirea Imperiului Otoman. E o plăcere să te lași purtat prin curtea boierilor Sămărghiteni de la Mironești, prin Bucureștiul altor timpuri, prin Istanbulul marcat de revolte ale ienicerilor și de detronări ale sultanilor! Și, fără să îți dai seama, în fața ochilor tăi se țese o istorie deosebită care are drept reper ,,Hanul lui Manuc”, construcția impunătoare a marelui negustor armean, paharnic și dragoman al Sublimei Porți. Romanul Simonei Antonescu nu prezintă o singură poveste, ci mai multe, unele mai lungi, altele mai scurte. Toate se intersectează, se desfășoară simultan, se întrepătrund, dând naștere unui tablou plin de culoare, dar nelipsit de tonuri cenușii...
May 27, 2018
Ce carte! Intamplator am ajuns sa o citesc si am savurat fiecare pagina din cele 564 cu cea mai mare placere, cu zambete, cu lacrimi, cu fiori si piele de gaina! Simona Antonescu a devenit autorul meu contemporan favorit!
November 30, 2017
Primul roman al Simonei Antonescu pe care îl citesc m-a dus într-un fel de continuare firească și cronologică a călătoriei mele prin Bucureștiul fanariot, călătorie începută alături de Mâța Vinerii. Doina Ruști m-a convins să gust autori români contemporani, iar Simona Antonescu mi-a confirmat o generație de femei scriitor cu mult har și pasiune. Două femei scriitor care deși au preocupări similiare și au abordat cu succes romanul istoric, au un temperament foarte diferit. Cel puțin asta este impresia mea după ce le-am citit romanele. Aștept acum cu nerăbdare să mă întâlnesc și cu Ligia Ruscu în “O dimineață la vânătoare”!
Să revenim însă la acest al treilea roman al Simonei Antonescu; din fiecare pagină răzbate acea bucurie sinceră a cercetătorului care descoperă noi detalii interesante! Doar că spre deosebire de un cercetător istoric, Simona are har de mare povestitoare, revelând un context istoric complicat prin intermediul unor personaje fictive care se amestecă ușor în viața unor personaje istorice deloc comode. Iar dacă personajele principale ne țin cu sufletul la gură pe toată durata războiului ruso-turc, din 1806 și până la Pacea de la București, semnată într-una dintre încăperile Hanului lui Manuc, personajele secundare sunt cele care pun în evidență detaliile și toate acele mici amănunte care dau gust unei povești, și care au fost descoperite poate întâmplător, dar entuziasmul descoperirii a fost prea mare pentru a nu le da o voce sau un loc în firul narațiunii.
Se simte dragostea autorului pentru personajele sale și grija cu care sunt crescute. Poate din acest motiv am simțit uneori o frică pentru viitorul unora dintre personajele principale. Însă această frică este compensată de intensitatea trăirilor personajelor secundare. Un roman istoric curat și echilibrat, aș spune eu, fără artificii. Autoarea nu pare să fi simțit nevoia de a născoci ceva nou, bucurându-se de ingredientele unei rețete clasice, pe care a știut să o prepare cu succes, fără a abuza de arhaisme – suficiente însă pentru a compune un tablou de epocă și atmosferă – sau răsturnări de situație șocante. Ușor previzibil pe anumite planuri, romanului nu îi lipsește nici un ușor iz de spionaj, o doză de aventură și eroism și câțiva stropi de amor. În orice caz, foarte probabil ca din adolescență, de la romanele lui Dumas sau Hugo, să nu mai fi citit cu atât de multă plăcere un astfel de roman! Și cum ar putea fi altfel, când e condimentat cu spioni, haiduci și generali, sultani și împărați, cadâne și boieroaice?! Personajele mele preferate au fost în primul rând Aurică ispravnicul, alături de care m-am bucurat să țin condica, Baba Niculina, doftoroaie a satului și a curților boierești, pentru că reprezintă atât de bine acel tipar de țărancă puternică și încăpățânată, Jamal, ienicerul, pentru că m-a făcut să trăiesc atât de intens alături de el, ultimele lui clipe și Alioșa care, în scurta lui viață a reușit să fie atât de odios încât am simțit o satisfacție imensă când a murit. Și, desigur, Manuc! Însă, ce mi-a plăcut cel mai mult în construcția personajelor e că nu avem super-eroi, nu avem persoane imaculate; toți sunt umani, toți greșesc, uneori chiar dezamăgesc.
Aburii încărcați de magie din Mâța Vinerii se transformă în bucătăria Hanului lui Manuc și a boierilor Sămărghiteni în nori de furtună, aducători de război și răzmeriță, din calea căreia nici măcar cadânele din haremul sultanului nu vor avea scăpare. La adăpostul culelor Sămărghitenilor, aburii de țuică de dud alb, fiartă cu piper și miere, nu mai sunt semn de tihnă în timpul iernii; în ei se simt acum foamea și frigul aduse de război în curțile și satele boierilor, grija pentru ce va aduce ziua de mâine. M-au bucurat mult descrierile atât de amănunțite, fără însă a fi obositoare, ale culelor regățene, curților moșierești și a tuturor acareturilor; modul de organizare al muncilor agricole dintr-o moșie, în acele timpuri, descrierea amănunțită și plină de culoare a hainelor, precum și contrastul strecurat cu abilitate, al influențelor străine. Căci hainele îndeplineau și rolul unei afirmații sau afinități politice, pe langă cel care sublinia diferența de clasă. Identitatea este afirmată prin datini, care sunt la fel de generos descrise precum oamenii sau locurile. Păzitul usturoiului în noaptea de Sfântul Andrei, ziua pelinului sau nunta după datina strămoșească aduc porția de magie care prevestește răul, îl oblojește și îi răzbate într-un final. Lumea satului și cea a orașului în expansiune se completează în chip firesc. Există o armonie între țiganii, țăranii și boierii care par a trăi după reguli nescrise mai vechi decât lumea. Acest respect față de vechi nu înseamnă însă un refuz al noului, reprezentat mai ales de marele negustor Manuc și de cei care vin de la oraș. Supraviețuirea în acele locuri și acele timpuri înseamnă mai ales adaptare.
Nu știu cât s-a documentat Simona Antonescu pentru acest roman, nu cunosc foarte bine nici perioada respectivă, însă pe măsură ce citești și eventual mai arunci un ochi prin vreo carte de istorie, realizezi că există o bază solidă de adevăr de pe care s-a început construcția ficțiunii; apreciez mult curajul autoarei de a vedea într-o altă notă – decât cea de trădare premeditată – acțiunile lui Manuc Bei și încercarea de transpunere și înțelegere a contextului istoric, din prisma tuturor părților implicate. Acolo unde alții au dat deja verdicte, autoarea ridică semne de întrebare. Cine a fost Manuc Bei, acest personaj atât de complex și cu o evoluției atât de controversată, ce îl motivează, ce iubește, ce îl sperie? Era fidel vreunui loc, vreunui colț de lume acest negustor, posibil cel mai bogat negustor din Balcanii acelor vremuri? Dacă da, cui? Dacă nu, de ce? Cum e posibil ca un negustor de origine armeană și nu greacă să ajungă mare dragoman al Porții și mai mult, să fie numit Domn al Moldovei? Ce valori are, după ce se ghidează? Autoarea își conturează personajul – și încearcă(poate) oferirea unor răspunsuri, nu însă fără a naște și alte întrebări -, în raport cu persoanele care îl înconjoară. Unul este Manuc, cel din relația cu Bairactar, pașa de Rusciuc și Mare Vizir, altul este Manuc în raport cu jupânița Ruxandra Sămărghitan sau cu boierul Miron Sămărghitan, altul în raport cu nevasta sa, Mariam, cu tânărul Vlaicu, cu trubadurul Ilarie, garda lui de corp, Bogumil sau reprezentanții diplomatici ai celor două imperii beligerante și cei ai marilor puteri europene, deosebit de interesate de modul în care se va soluționa acest conflict care a prins Țările Române la mijloc.
Romanul se învârte categoric în jurul vieții lui Manuc și mai puțin în jurul Hanului său, deși cel din urmă servește ca fundație pentru construirea poveștii acestor șase ani din viață negustorului și care s-au suprapus peste perioada războiului ruso-turc. Vizionar, diplomat ca orice bun negustor, bine informat tot timpul, Manuc te atrage în timpul său cu ușurință, confruntându-se cu probleme care par a nu se rezolva nici la două secole distanță.
Însă dacă viața dragomanului este plină de întrebări, la fel se întâmplă și în cazul construcției sale din București; construcție luminoasă și modernă pentru vremurile sale, cu rețea de încălzire, astfel încăt să atragă și să răspundă gusturilor celor mai influenți oameni ai vremii care ar fi avut treabă pe la București și prin Țările Române ridică următoarea întrebare: a fost el construit doar pentru un scop comercial sau pentru a fi un loc de extras informații, o bază numai bună pentru un spion. Desigur, partea comercială și accesul la informații nu se exclud, ci se completează reciproc, însă nu de puține ori balanța pare să încline mai mult spre obținerea unor informații într-un mod mai mult sau mai puțin ortodox.
Sau poate o întrebare mai potrivită ar fi dacă nu cumva Hanul l-a construit pe Manuc? Indiferent de răpuns, Hanul emblematic al Bucureștilor rămâne locul unde în urma tratatului semnat aici, pe 28 mai 1812, Moldova se înjumătățește, Imperiul Rus intrând, printr-un vicleșug, în posesia Moldovei orientale. La Hanul lui Manuc s-a piedut ceea ce astăzi numim Basarabia. Tot aici s-a câștigat însă și încetarea ocupației ruse a Țărilor Române(cel puțin pentru o perioadă). La hanul lui, Manuc a câștigat pacea atât de necesară comerțului înfloritor dar a pierdut încrederea și respectul finei sale, Ruxandră Sămărghitan și a celor reprezentați de ea. La un secol depărtare însă va fi locul unde elita intelectuală a vremii va pune la cale unirea României cu Transilvania și Bucovina și intarea în Marile Războaie.
Pentru selecția mea de citate și pasaje din roman, vezi - http://www.dinmansarda.com/hanul-lui-...
Să revenim însă la acest al treilea roman al Simonei Antonescu; din fiecare pagină răzbate acea bucurie sinceră a cercetătorului care descoperă noi detalii interesante! Doar că spre deosebire de un cercetător istoric, Simona are har de mare povestitoare, revelând un context istoric complicat prin intermediul unor personaje fictive care se amestecă ușor în viața unor personaje istorice deloc comode. Iar dacă personajele principale ne țin cu sufletul la gură pe toată durata războiului ruso-turc, din 1806 și până la Pacea de la București, semnată într-una dintre încăperile Hanului lui Manuc, personajele secundare sunt cele care pun în evidență detaliile și toate acele mici amănunte care dau gust unei povești, și care au fost descoperite poate întâmplător, dar entuziasmul descoperirii a fost prea mare pentru a nu le da o voce sau un loc în firul narațiunii.
Se simte dragostea autorului pentru personajele sale și grija cu care sunt crescute. Poate din acest motiv am simțit uneori o frică pentru viitorul unora dintre personajele principale. Însă această frică este compensată de intensitatea trăirilor personajelor secundare. Un roman istoric curat și echilibrat, aș spune eu, fără artificii. Autoarea nu pare să fi simțit nevoia de a născoci ceva nou, bucurându-se de ingredientele unei rețete clasice, pe care a știut să o prepare cu succes, fără a abuza de arhaisme – suficiente însă pentru a compune un tablou de epocă și atmosferă – sau răsturnări de situație șocante. Ușor previzibil pe anumite planuri, romanului nu îi lipsește nici un ușor iz de spionaj, o doză de aventură și eroism și câțiva stropi de amor. În orice caz, foarte probabil ca din adolescență, de la romanele lui Dumas sau Hugo, să nu mai fi citit cu atât de multă plăcere un astfel de roman! Și cum ar putea fi altfel, când e condimentat cu spioni, haiduci și generali, sultani și împărați, cadâne și boieroaice?! Personajele mele preferate au fost în primul rând Aurică ispravnicul, alături de care m-am bucurat să țin condica, Baba Niculina, doftoroaie a satului și a curților boierești, pentru că reprezintă atât de bine acel tipar de țărancă puternică și încăpățânată, Jamal, ienicerul, pentru că m-a făcut să trăiesc atât de intens alături de el, ultimele lui clipe și Alioșa care, în scurta lui viață a reușit să fie atât de odios încât am simțit o satisfacție imensă când a murit. Și, desigur, Manuc! Însă, ce mi-a plăcut cel mai mult în construcția personajelor e că nu avem super-eroi, nu avem persoane imaculate; toți sunt umani, toți greșesc, uneori chiar dezamăgesc.
Aburii încărcați de magie din Mâța Vinerii se transformă în bucătăria Hanului lui Manuc și a boierilor Sămărghiteni în nori de furtună, aducători de război și răzmeriță, din calea căreia nici măcar cadânele din haremul sultanului nu vor avea scăpare. La adăpostul culelor Sămărghitenilor, aburii de țuică de dud alb, fiartă cu piper și miere, nu mai sunt semn de tihnă în timpul iernii; în ei se simt acum foamea și frigul aduse de război în curțile și satele boierilor, grija pentru ce va aduce ziua de mâine. M-au bucurat mult descrierile atât de amănunțite, fără însă a fi obositoare, ale culelor regățene, curților moșierești și a tuturor acareturilor; modul de organizare al muncilor agricole dintr-o moșie, în acele timpuri, descrierea amănunțită și plină de culoare a hainelor, precum și contrastul strecurat cu abilitate, al influențelor străine. Căci hainele îndeplineau și rolul unei afirmații sau afinități politice, pe langă cel care sublinia diferența de clasă. Identitatea este afirmată prin datini, care sunt la fel de generos descrise precum oamenii sau locurile. Păzitul usturoiului în noaptea de Sfântul Andrei, ziua pelinului sau nunta după datina strămoșească aduc porția de magie care prevestește răul, îl oblojește și îi răzbate într-un final. Lumea satului și cea a orașului în expansiune se completează în chip firesc. Există o armonie între țiganii, țăranii și boierii care par a trăi după reguli nescrise mai vechi decât lumea. Acest respect față de vechi nu înseamnă însă un refuz al noului, reprezentat mai ales de marele negustor Manuc și de cei care vin de la oraș. Supraviețuirea în acele locuri și acele timpuri înseamnă mai ales adaptare.
Nu știu cât s-a documentat Simona Antonescu pentru acest roman, nu cunosc foarte bine nici perioada respectivă, însă pe măsură ce citești și eventual mai arunci un ochi prin vreo carte de istorie, realizezi că există o bază solidă de adevăr de pe care s-a început construcția ficțiunii; apreciez mult curajul autoarei de a vedea într-o altă notă – decât cea de trădare premeditată – acțiunile lui Manuc Bei și încercarea de transpunere și înțelegere a contextului istoric, din prisma tuturor părților implicate. Acolo unde alții au dat deja verdicte, autoarea ridică semne de întrebare. Cine a fost Manuc Bei, acest personaj atât de complex și cu o evoluției atât de controversată, ce îl motivează, ce iubește, ce îl sperie? Era fidel vreunui loc, vreunui colț de lume acest negustor, posibil cel mai bogat negustor din Balcanii acelor vremuri? Dacă da, cui? Dacă nu, de ce? Cum e posibil ca un negustor de origine armeană și nu greacă să ajungă mare dragoman al Porții și mai mult, să fie numit Domn al Moldovei? Ce valori are, după ce se ghidează? Autoarea își conturează personajul – și încearcă(poate) oferirea unor răspunsuri, nu însă fără a naște și alte întrebări -, în raport cu persoanele care îl înconjoară. Unul este Manuc, cel din relația cu Bairactar, pașa de Rusciuc și Mare Vizir, altul este Manuc în raport cu jupânița Ruxandra Sămărghitan sau cu boierul Miron Sămărghitan, altul în raport cu nevasta sa, Mariam, cu tânărul Vlaicu, cu trubadurul Ilarie, garda lui de corp, Bogumil sau reprezentanții diplomatici ai celor două imperii beligerante și cei ai marilor puteri europene, deosebit de interesate de modul în care se va soluționa acest conflict care a prins Țările Române la mijloc.
Romanul se învârte categoric în jurul vieții lui Manuc și mai puțin în jurul Hanului său, deși cel din urmă servește ca fundație pentru construirea poveștii acestor șase ani din viață negustorului și care s-au suprapus peste perioada războiului ruso-turc. Vizionar, diplomat ca orice bun negustor, bine informat tot timpul, Manuc te atrage în timpul său cu ușurință, confruntându-se cu probleme care par a nu se rezolva nici la două secole distanță.
Însă dacă viața dragomanului este plină de întrebări, la fel se întâmplă și în cazul construcției sale din București; construcție luminoasă și modernă pentru vremurile sale, cu rețea de încălzire, astfel încăt să atragă și să răspundă gusturilor celor mai influenți oameni ai vremii care ar fi avut treabă pe la București și prin Țările Române ridică următoarea întrebare: a fost el construit doar pentru un scop comercial sau pentru a fi un loc de extras informații, o bază numai bună pentru un spion. Desigur, partea comercială și accesul la informații nu se exclud, ci se completează reciproc, însă nu de puține ori balanța pare să încline mai mult spre obținerea unor informații într-un mod mai mult sau mai puțin ortodox.
Sau poate o întrebare mai potrivită ar fi dacă nu cumva Hanul l-a construit pe Manuc? Indiferent de răpuns, Hanul emblematic al Bucureștilor rămâne locul unde în urma tratatului semnat aici, pe 28 mai 1812, Moldova se înjumătățește, Imperiul Rus intrând, printr-un vicleșug, în posesia Moldovei orientale. La Hanul lui Manuc s-a piedut ceea ce astăzi numim Basarabia. Tot aici s-a câștigat însă și încetarea ocupației ruse a Țărilor Române(cel puțin pentru o perioadă). La hanul lui, Manuc a câștigat pacea atât de necesară comerțului înfloritor dar a pierdut încrederea și respectul finei sale, Ruxandră Sămărghitan și a celor reprezentați de ea. La un secol depărtare însă va fi locul unde elita intelectuală a vremii va pune la cale unirea României cu Transilvania și Bucovina și intarea în Marile Războaie.
Pentru selecția mea de citate și pasaje din roman, vezi - http://www.dinmansarda.com/hanul-lui-...
February 19, 2019
O poveste frumoasă, țesută cu fire de iubire de neam , cu taine ale primei iubiri, cu dezvăluiri demult uitate ale istoriei pământurilor noastre și cu tradițiile de care nici nu mai bănuiam că s-au fi putut păstra. Și toate astea meșteșugite în cuvinte vechi, de-ale noastre, de-ale buneilor noștri încât am trăit această carte, nu doar am citit-o. Am lăsat să treacă timpul peste noi , delectandu-ma cu fiecare descriere savuroasă, deși sunt obișnuită cu lecturi mai rapide, unde subiectul și intriga te fura și alergi printre rânduri că mai repede să dezlegi misterul, aici nu am avut grabă, am putut sa rad și să plâng în voie alături de personajele frumoase ale cărții.
Recomand mai ales iubitorilor de romane istorice, nu știu cat adevăr se ascunde în spatele evenimentelor acestui roman, dar cert e că are o documentare bună, cel puțin la capitolul tradiții și limbaj autentic de început al secolului XIX.
Recomand mai ales iubitorilor de romane istorice, nu știu cat adevăr se ascunde în spatele evenimentelor acestui roman, dar cert e că are o documentare bună, cel puțin la capitolul tradiții și limbaj autentic de început al secolului XIX.
June 30, 2024
Cărțile Simonei Antonescu sunt adevărate lecții de istorie... Un pic diferite față de ceea ce se știe și se învață în mod uzual.
August 6, 2021
Este o carte atât de frumoasă și de reușită, încât nu am cuvinte să-i fac cinste
May 24, 2022
Cartea prezinta povestea negustorului armean Emanuel Martirosi Mârzaian (Manuc bei), in vremea razboiului ruso-turc si a lui Voda Ipsilanti.
E scrisa intr-un stil placut, care m-a dus cu gandul la filmele cu haiduci (intr-un capitol chiar apare Iancu Jianu, tangential), iar povestea curge frumos pe mai multe planuri - mosia de la Mironesti, hanul din Bucuresti, palatul sultanului din Istanbul, toate impletite in jurul intrigilor si planurilor din mijlocul razboiului ruso-turc.
I-am dat doar 4 stele pentru ca pe alocuri actiunea lancezeste, se pierde in personaje episodice, care par sa nu aiba niciun rol in poveste si par introduse doar de umplutura. In general, cartea pare un pic prea lunga, stilul narativ arhaic devine cam repetitiv si obositor dupa jumatatea cartii, iar punctul care ar trebui sa fie culminant (deznodamantul razboiului) parca nu are intensitatea pe care o asteptam.
E scrisa intr-un stil placut, care m-a dus cu gandul la filmele cu haiduci (intr-un capitol chiar apare Iancu Jianu, tangential), iar povestea curge frumos pe mai multe planuri - mosia de la Mironesti, hanul din Bucuresti, palatul sultanului din Istanbul, toate impletite in jurul intrigilor si planurilor din mijlocul razboiului ruso-turc.
I-am dat doar 4 stele pentru ca pe alocuri actiunea lancezeste, se pierde in personaje episodice, care par sa nu aiba niciun rol in poveste si par introduse doar de umplutura. In general, cartea pare un pic prea lunga, stilul narativ arhaic devine cam repetitiv si obositor dupa jumatatea cartii, iar punctul care ar trebui sa fie culminant (deznodamantul razboiului) parca nu are intensitatea pe care o asteptam.
January 4, 2020
”Hanul lui Manuc” este – ia fiți atenți acilea, că nu vreau să mă repet – o carte de referință pentru orice bucureștean. Dap, am zis-o. Și nu zic asta pe motiv că este o carte cu multe poze și cu multe explicații mai puțin sau mai mult științifico-istorice. Căci nu este așa ceva. Nici pe departe. Dar este o carte care te face să simți lumea din zona asta la început de secol XIX așa cum nu am mai citit nici o carte care să mă facă să o simt în halul ăsta.
Mai mult în articolul de pe blog https://cristianchinabirta.ro/2017/06...
Mai mult în articolul de pe blog https://cristianchinabirta.ro/2017/06...
Read
March 28, 2018fotograful curtii regale mo a placut foarte mult! cu asta nu am avut deloc succes! de 2 ori am inceput o, dar nu am reusit sa trec de primele 40 50 de pagini.
November 2, 2025
Bilingual Review
Hanul lui Manuc se citește ca o frescă istorică amplă. Este un roman construit în straturi de culoare și detaliu care își dezvăluie frumusețea pe măsură ce te despri zi de fiecare scenă şi te g��ndeşti per ansamblu.
În centrul tabloului se află Manuc, negustorul armean bogat și carismatic, liantul dintre două universuri contrastante: boierimimea româneasca (cu iz de La Medeleni) și rafinamentul crud, oriental, al lumii otomane. Pe fundalul războiului ruso-turc și al tratatului de la București, Simona Antonescu recompune cu finețe o epocă tensionată în care intrigile politice și ambițiile personale se ciocnesc spectaculos.
Autoarea surprinde nu doar marile evenimente ale vremii ci și vibrația vieții de zi cu zi, de la obiceiuri și superstiții la destinul femeilor uitate de istorie. Fiecare personaj, de la țigăncușa din curtea boierului până la boieroaica prinsă între datorie și vis, contribuie la bogăția romanului, asemenea unor figuri miniaturale într-o compoziție amplă.
Privit de la distanță romanul Hanul lui Manuc este o reconstituire istorică solidă;. Privit de aproape, un roman plin de atmosferă și umanitate în care trecutul capătă culoare, miros și sunet.
Review: *Manuc’s Inn* by Simona Antonescu
Manuc’s Inn reads like a grand historical fresco, a novel layered with color and detail, revealing its beauty scene by scene. At its center stands Manuc, the wealthy and charismatic Armenian merchant, the bridge between two contrasting worlds: the refinement of Wallachian nobility and the cruel yet opulent allure of the Ottoman court. Set against the backdrop of the Russo-Turkish War and the Treaty of Bucharest, Antonescu skillfully reconstructs a charged era where political intrigue and personal ambition collide.
The author captures not only the great events of the time but also the pulse of everyday life, its customs, superstitions, and especially the overlooked lives of women. Each character, from the gypsy servant girl in the boyar’s courtyard to the noblewoman torn between duty and desire, enriches the story like a delicate figure in a vast composition.
Seen from afar, Manuc’s Inn is a meticulously crafted historical reconstruction; up close, it’s a novel of atmosphere and humanity, where the past comes alive with color, scent, and sound.
Hanul lui Manuc se citește ca o frescă istorică amplă. Este un roman construit în straturi de culoare și detaliu care își dezvăluie frumusețea pe măsură ce te despri zi de fiecare scenă şi te g��ndeşti per ansamblu.
În centrul tabloului se află Manuc, negustorul armean bogat și carismatic, liantul dintre două universuri contrastante: boierimimea româneasca (cu iz de La Medeleni) și rafinamentul crud, oriental, al lumii otomane. Pe fundalul războiului ruso-turc și al tratatului de la București, Simona Antonescu recompune cu finețe o epocă tensionată în care intrigile politice și ambițiile personale se ciocnesc spectaculos.
Autoarea surprinde nu doar marile evenimente ale vremii ci și vibrația vieții de zi cu zi, de la obiceiuri și superstiții la destinul femeilor uitate de istorie. Fiecare personaj, de la țigăncușa din curtea boierului până la boieroaica prinsă între datorie și vis, contribuie la bogăția romanului, asemenea unor figuri miniaturale într-o compoziție amplă.
Privit de la distanță romanul Hanul lui Manuc este o reconstituire istorică solidă;. Privit de aproape, un roman plin de atmosferă și umanitate în care trecutul capătă culoare, miros și sunet.
Review: *Manuc’s Inn* by Simona Antonescu
Manuc’s Inn reads like a grand historical fresco, a novel layered with color and detail, revealing its beauty scene by scene. At its center stands Manuc, the wealthy and charismatic Armenian merchant, the bridge between two contrasting worlds: the refinement of Wallachian nobility and the cruel yet opulent allure of the Ottoman court. Set against the backdrop of the Russo-Turkish War and the Treaty of Bucharest, Antonescu skillfully reconstructs a charged era where political intrigue and personal ambition collide.
The author captures not only the great events of the time but also the pulse of everyday life, its customs, superstitions, and especially the overlooked lives of women. Each character, from the gypsy servant girl in the boyar’s courtyard to the noblewoman torn between duty and desire, enriches the story like a delicate figure in a vast composition.
Seen from afar, Manuc’s Inn is a meticulously crafted historical reconstruction; up close, it’s a novel of atmosphere and humanity, where the past comes alive with color, scent, and sound.
July 23, 2020
Romanul poate purta veșmintele unei povești de dragoste, a unei aventuri sau a unui roman cu valențe istorice. Însă, nu îmbinarea armonioasă a celor 3 vrăjește, ci veridicitatea personajelor.
Pe tot parcursul lecturii, "Hanul lui Manuc" lasă o vagă atmosferă asemănătoare celei din "Regii blestemați" unde, istoria nu este alcătuită doar din mari bătălii și tratate. Omul face istorie, iar el este mânat înainte de propriile dorințe și interese pe care, de multe ori, nici el însuși nu le cunoaște.
Personajele nu sunt puternice exclusiv prin faptele de vitejie pe care le săvârșesc sau prin călătoriile anevoioase la care se înhamă. Ele trăiesc și simt cu putere, dând dovadă totodată de o mare capacitate de analiză și introspecție.
Pe tot parcursul lecturii, "Hanul lui Manuc" lasă o vagă atmosferă asemănătoare celei din "Regii blestemați" unde, istoria nu este alcătuită doar din mari bătălii și tratate. Omul face istorie, iar el este mânat înainte de propriile dorințe și interese pe care, de multe ori, nici el însuși nu le cunoaște.
Personajele nu sunt puternice exclusiv prin faptele de vitejie pe care le săvârșesc sau prin călătoriile anevoioase la care se înhamă. Ele trăiesc și simt cu putere, dând dovadă totodată de o mare capacitate de analiză și introspecție.
January 2, 2025
1 / 2024
● Hanul lui Manuc - Simona Antonescu (576 pag)
Simona Antonescu este o scriitoare pe care am descoperit-o anul trecut, cu cartea anului pentru mine -Chiajna din casa Mușatinilor. Deci am plecat spre Hanul lui Manuc cu ceva așteptări, clar. Iar acestea nu mi-au fost deloc înșelate. Are Simona așa un stil de a povesti...! Picură cuvinte cu tâlc, să te țină aproape de firele poveștii țesute cu măiestrie pe filele construite cu mister, cu istorie, cu dragoste, cu tot ceea ce alcătuiește viața personajelor ei.
Mi-a plăcut cum a descris-o pe jupâniţa Ruxandra, ce frumos a reieșit prietenia dintre armeanul Manuc și turcul Bairactar, povestea lor de când erau copii, dragostea lui Vlaicu pentru Ruxandra...limbaj, creativitate, talent.
● Hanul lui Manuc - Simona Antonescu (576 pag)
Simona Antonescu este o scriitoare pe care am descoperit-o anul trecut, cu cartea anului pentru mine -Chiajna din casa Mușatinilor. Deci am plecat spre Hanul lui Manuc cu ceva așteptări, clar. Iar acestea nu mi-au fost deloc înșelate. Are Simona așa un stil de a povesti...! Picură cuvinte cu tâlc, să te țină aproape de firele poveștii țesute cu măiestrie pe filele construite cu mister, cu istorie, cu dragoste, cu tot ceea ce alcătuiește viața personajelor ei.
Mi-a plăcut cum a descris-o pe jupâniţa Ruxandra, ce frumos a reieșit prietenia dintre armeanul Manuc și turcul Bairactar, povestea lor de când erau copii, dragostea lui Vlaicu pentru Ruxandra...limbaj, creativitate, talent.
September 28, 2020
I didn't expect to be so good.
The book tells the story of how one of the wealthiest merchants of Bucharest's 19th century builds hiss famous inn, on the background of the Russian-Turkish War which ended in 1812 and the treaty was signed in his inn.
On this premise, we get to see the daily life on a manor and how a little girl becomes a woman.
The author is very well documented. The historical events we take part in are described in detail.
For better authenticity and immersion for the reader, lots of words and expression from tat time is used. For some, this cand be a little hard to read.
The book tells the story of how one of the wealthiest merchants of Bucharest's 19th century builds hiss famous inn, on the background of the Russian-Turkish War which ended in 1812 and the treaty was signed in his inn.
On this premise, we get to see the daily life on a manor and how a little girl becomes a woman.
The author is very well documented. The historical events we take part in are described in detail.
For better authenticity and immersion for the reader, lots of words and expression from tat time is used. For some, this cand be a little hard to read.
November 11, 2020
"Nimeni nu vine pe lume cu o singură sarcină. Nimeni nu poartă în albie un singur râu. Către sfârșitul vieții, atunci când poți pune lucrurile cap la cap, ajungi să vezi cum râul cel din adâncuri te-a condus de fapt toată viața către îndeplinirea unei alte mari sarcini, formată din micile tale împliniri cunoscute, obișnuite, cele de zi cu zi.
De-ai început deja să vezi acest fir ascuns, atunci ori faci parte dintre cei puțini, aleși, ori ești pe cale să-ți împlinești ale tale toate. De nu vezi încă, și nu crezi, atunci cel puțin nu te teme să pleci urechea și inima către vreo șoaptă venită din adâncuri, uneori. Acela ești tu."
De-ai început deja să vezi acest fir ascuns, atunci ori faci parte dintre cei puțini, aleși, ori ești pe cale să-ți împlinești ale tale toate. De nu vezi încă, și nu crezi, atunci cel puțin nu te teme să pleci urechea și inima către vreo șoaptă venită din adâncuri, uneori. Acela ești tu."
May 5, 2021
Aceasta carte este una dintre micile mele placeri nevinovate.
As putea s-o recitesc din cand in cand si tot as gasi arome si imagini noi, peste care e posibil sa fi trecut in viteza din dorinta de a urmari toate povestile, de a iubi, de a ma bucura, de a suferi sau supara alaturi si prin minunatele personaje create. Am "vazut" cu ochii mintii orase vechi, straie de altadata, oameni si fapte.
Asa cum autoarea ne promite, am iesit din aceasta carte, "tulburata, schimbata" si tare mi-as fi dorit sa se continue, sa devina o saga, sau cel putin un roman fluviu. Dar cine stie? Pana atunci insa, nu ratati un roman istoric cu o savoare mai rar intilnita.
Lectura placuta!
As putea s-o recitesc din cand in cand si tot as gasi arome si imagini noi, peste care e posibil sa fi trecut in viteza din dorinta de a urmari toate povestile, de a iubi, de a ma bucura, de a suferi sau supara alaturi si prin minunatele personaje create. Am "vazut" cu ochii mintii orase vechi, straie de altadata, oameni si fapte.
Asa cum autoarea ne promite, am iesit din aceasta carte, "tulburata, schimbata" si tare mi-as fi dorit sa se continue, sa devina o saga, sau cel putin un roman fluviu. Dar cine stie? Pana atunci insa, nu ratati un roman istoric cu o savoare mai rar intilnita.
Lectura placuta!
March 24, 2020
Cu tot sufletul dau 5 stele acestei cărți, este scrisă cu atâta dragoste pentru cuvinte și istorie! Te transpune foarte ușor in perioada anilor 1800, într-o Românie mâcinată de lupte ruso-turce, prin arhaisme, grai vechi si descrierea obiceiurilor vremii.
Cu mare meșteșug sunt descrise trăirile personajelor în această succesiune a zilelor, anotimpurilor si anilor într-o scindare între păstrarea tradițiilor si a pământurilor strămoșești și acceptarea noilor orânduiri, conducători și granițe.
Sunt 653 pagini care curg ușor, se citește cu drag si încăntare fiecare pagină.
O recomand!
Cu mare meșteșug sunt descrise trăirile personajelor în această succesiune a zilelor, anotimpurilor si anilor într-o scindare între păstrarea tradițiilor si a pământurilor strămoșești și acceptarea noilor orânduiri, conducători și granițe.
Sunt 653 pagini care curg ușor, se citește cu drag si încăntare fiecare pagină.
O recomand!
March 2, 2021
După cum am citit si alte review-uri de 4 stele, am aceleași impresii. O incursiune fantastica in lumea de început de secol 19, fie ca e o cula boiereasca, Bucuresti sau Constantinopol. Bogăția detaliilor si folosirea unui limbaj presărat de cuvinte arhaice care se potrivesc de minune cu atmosfera creată, fac ca cititorul sa fie complet acaparat de acest univers al trecutului. Ii dau o stea mai putin de 5 din cauza ultimii părți a cartii, care nu mi s-a părut ca se ridica la același nivel cu prima jumătate.
September 15, 2025
O carte ce împletește istoria cu o poveste de dragoste!Te duce in vremea războiului ruso -turc,perioada ce a coincis cu construirea Hanului lui Manuc!
Un "monument "ce dăinuie si azi si daca ii calci pragul te duce parca in vremurile de demult!
Frumoasa poveste tesuta de Simona Antonescu ce parca te-a introdus total in poveste ca si cum ai fi făcut parte din ea!
Un "monument "ce dăinuie si azi si daca ii calci pragul te duce parca in vremurile de demult!
Frumoasa poveste tesuta de Simona Antonescu ce parca te-a introdus total in poveste ca si cum ai fi făcut parte din ea!
June 22, 2017
o altfel de poveste despre București, poarta Orientului
February 8, 2022
10 out of 10 I will read it again.
August 30, 2025
Mult prea lunga pt gusturile mele, dar bine scrisa
Displaying 1 - 30 of 33 reviews