Niciunul dintre soldaţii Companiei a cincea nu voia să ajungă în unitatea de pază de la Sennelager. Dar ce contează ce vrea sau nu vrea un soldat? Soldatul este o maşină. Singurul scop al soldatului este acela de a executa ordine. Doar o singură greşeală să facă, şi se pomeneşte foarte curând transferat la degradantul Batalion disciplinar, numărul 999, ghena de gunoi pentru toţi delincvenţii.
Exemple sunt nenumărate. Să luăm, de pildă, pe comandantul unităţii de tancuri, care a refuzat să asculte ordinul de a arde până în temelii un sat împreună cu toţi locuitorii lui: Curtea Marţială, degradarea până la gradul de soldat, Germerscheim, 999… Succesiunea era rapidă şi inevitabilă.
Sau să luăm pe Obersturmführer-ul SS, care s-a opus transferării sale în serviciul securităţii: Curtea Marţială, degradarea până la gradul de soldat, Torgau, 999…
Toate exemplele au o anumită monotonie lugubră. Şablonul, o dată stabilit, nu mai putea fi modificat, deşi, după o vreme, rândurile batalioanelor disciplinare au început să fie îngroşate atât prin transferarea criminalilor, cât şi a delincvenţilor militari.
În partea I, paragraful 1, a Regulamentului Armatei Germane pot fi citite următoarele: „Serviciul militar este o datorie de onoare”…
Iar în paragraful 13: „Oricine primeşte o condamnare la închisoare mai mare de cinci luni nu va mai fi considerat demn pentru serviciul militar şi pe viitor i se va refuza dreptul de a servi în vreuna dintre forţele armate de uscat, maritime sau aeriene”.