What do you think?
Rate this book
Purgatoriul îngerilor
Spunem mereu, și a devenit un clișeu, că literatura înseamnă empatie. Însă prea puțini dintre noi, scriitorii, facem din literatura noastră un document real, emoționant, mișcător al acestei empatii. Romanul Cameliei Cavadia tocmai așa ceva este: documentul emoționant al unei lumi a copiilor dispăruți. Un document al infernului și al purgatoriului pe care acești îngeri căzuți fără voia lor sunt nevoiți să-l parcurgă. Tocmai astfel de documente îți dau speranța că literatura înseamnă, totuși, mai mult decât un joc estetic. Mă bucur mult, așadar, că o astfel de carte e posibilă
376 pages, Paperback
First published January 1, 2018
6 people are currently reading
341 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 44 reviews
January 16, 2019
Cartea aceasta mi-a rupt sufletul. Nici nu stiu cum si ce sa zic despre ea ... e o lectura atat de greu de digerat, care te rascoleste pur si simplu.
Voiam de multa vreme sa o citesc pe Camelia Cavadia, pentru ca auzisem cat e de talentata si cat de frumos scrie. Iata ca s-a ivit ocazia cu Purgatoriul Ingerilor, un roman ales de altcineva pentru mine. Abia astept sa citesc Vina si Mastile fricii. Autoarea nu doar ca scrie frumos, are darul de a-ti intra in suflet, scrie simplu si profund. Are ceva special, greu de descris sau definit.
Purgatoriul ingerilor e un strigat de ajutor. E despre suferinta si prietenie, despre speranta si rautate, dar si despre familie. E despre toti copiii smulsi de langa parintii lor. Despre toate mamele care nu mai cred intr-un Dumnezeu ce le-a luat copilul de langa ele, despre toti tatii care se prabusesc sub povara unei familii distruse, despre fratii care isi plang jumatatea lipsa, despre politistii pe care cosmarurile nu ii lasa sa plece de la birou seara si despre nedreptate, o nedreptate atat de cruda...
In Romania, sute de copii dispar. Se evaporeaza pur si simplu, fara ca nimeni sa vada sau auda ceva. Ce se intampla cu aceste suflete? Unde sunt? Ce se alege de familiile lor? Dar de viata lor?
Camelia Cavadia reda o realitate cutremuratoare, realitatea strazilor. V-ati gandit vreodata la povestea copilului de la coltul strazii prost imbracat, urat mirositor, cate cerseste? V-ati gandit ca ar putea fi daca nu copilul vostru, poate nepotul, sau fiul prietenei cele mai bune...?
Cred ca e cumplit ca mama sa iti fie rapit copilul de langa tine, sa nu ai parte nici macar de lamurirea daca mai traieste sau nu ...mi se face pielea de gaina numai daca ma gandesc la asta.
Am avut de fapt piele de gaina pe tot parcursul romanului, a avut un impact puternic asupra mea.
Cititi-l si ganditi-va la toti acei copii ai nimanui, de peste tot si nicaieri. Si spuneti o rugaciune pentru ei si familiile lor.
Voiam de multa vreme sa o citesc pe Camelia Cavadia, pentru ca auzisem cat e de talentata si cat de frumos scrie. Iata ca s-a ivit ocazia cu Purgatoriul Ingerilor, un roman ales de altcineva pentru mine. Abia astept sa citesc Vina si Mastile fricii. Autoarea nu doar ca scrie frumos, are darul de a-ti intra in suflet, scrie simplu si profund. Are ceva special, greu de descris sau definit.
Purgatoriul ingerilor e un strigat de ajutor. E despre suferinta si prietenie, despre speranta si rautate, dar si despre familie. E despre toti copiii smulsi de langa parintii lor. Despre toate mamele care nu mai cred intr-un Dumnezeu ce le-a luat copilul de langa ele, despre toti tatii care se prabusesc sub povara unei familii distruse, despre fratii care isi plang jumatatea lipsa, despre politistii pe care cosmarurile nu ii lasa sa plece de la birou seara si despre nedreptate, o nedreptate atat de cruda...
In Romania, sute de copii dispar. Se evaporeaza pur si simplu, fara ca nimeni sa vada sau auda ceva. Ce se intampla cu aceste suflete? Unde sunt? Ce se alege de familiile lor? Dar de viata lor?
Camelia Cavadia reda o realitate cutremuratoare, realitatea strazilor. V-ati gandit vreodata la povestea copilului de la coltul strazii prost imbracat, urat mirositor, cate cerseste? V-ati gandit ca ar putea fi daca nu copilul vostru, poate nepotul, sau fiul prietenei cele mai bune...?
Cred ca e cumplit ca mama sa iti fie rapit copilul de langa tine, sa nu ai parte nici macar de lamurirea daca mai traieste sau nu ...mi se face pielea de gaina numai daca ma gandesc la asta.
Am avut de fapt piele de gaina pe tot parcursul romanului, a avut un impact puternic asupra mea.
Cititi-l si ganditi-va la toti acei copii ai nimanui, de peste tot si nicaieri. Si spuneti o rugaciune pentru ei si familiile lor.
November 6, 2020
Am citit “Purgatoriul îngerilor” într-o noapte, la fel ca și “Măștile fricii”.
O poveste cu subiect real de dureros: răpirea copiilor și munca forțată la care sunt supuși.
Ce am (avem de) învățat din povestea lui Teodor:
🔖- Că bunătatea există și în cele mai dificile momente ale vieții;
🔖- Că mereu trebuie să înveți (chiar ceva nou);
🔖 -Că trebuie să lupți pentru ceea ce îți dorești, chiar dacă, uneori este foarte dureros procesul obținerii rezultatelor dorite;
🔖- Că poți ajuta și când ai foarte puțin (foarte puținul tău poate însemna totul pentru altcineva);
🔖- Politețea să nu te părăsească niciodată;
🔖- Să vezi partea bună a lucrurilor chiar și atunci când situația nu este favorabilă.
Și lista poate continua, dar vă îndemn să descoperiți povestea lui Teodor și a altor copii aflați în aceeași situație.
“Câștigasem, era cel mai bun lucru care mi se întâmplase de când mă aflam aici. Aveam nume. Aveam numele MEU. “
“ - Se pare că azi fericirea m-a găsit, (..) Are gust de ciocolată și portocale. Și are râsul tău.”
“ - Și ce-ar trebui să facă oamenii, Manuel?
- Să trăiască simplu și frumos, asta ar trebui să învețe omul.”
O poveste cu subiect real de dureros: răpirea copiilor și munca forțată la care sunt supuși.
Ce am (avem de) învățat din povestea lui Teodor:
🔖- Că bunătatea există și în cele mai dificile momente ale vieții;
🔖- Că mereu trebuie să înveți (chiar ceva nou);
🔖 -Că trebuie să lupți pentru ceea ce îți dorești, chiar dacă, uneori este foarte dureros procesul obținerii rezultatelor dorite;
🔖- Că poți ajuta și când ai foarte puțin (foarte puținul tău poate însemna totul pentru altcineva);
🔖- Politețea să nu te părăsească niciodată;
🔖- Să vezi partea bună a lucrurilor chiar și atunci când situația nu este favorabilă.
Și lista poate continua, dar vă îndemn să descoperiți povestea lui Teodor și a altor copii aflați în aceeași situație.
“Câștigasem, era cel mai bun lucru care mi se întâmplase de când mă aflam aici. Aveam nume. Aveam numele MEU. “
“ - Se pare că azi fericirea m-a găsit, (..) Are gust de ciocolată și portocale. Și are râsul tău.”
“ - Și ce-ar trebui să facă oamenii, Manuel?
- Să trăiască simplu și frumos, asta ar trebui să învețe omul.”
February 4, 2024
O carte despre o lume groaznică - lumea copiilor dispăruți, care ajung să cerșească și să fie supuși unor orori pe care nicio intervenție divină nu le poate alina sau explica.
M-a sfâșiat și nu prea am multe de spus în acest moment.
Doar o recomand, pentru că, oricât de ușor ar fi să ne prefacem că nu există, trecem zilnic prin această lume în care, undeva, un părinte își plânge copilul dispărut. Iar copilul plânge pentru că nu înțelege cu ce a greșit.
M-a sfâșiat și nu prea am multe de spus în acest moment.
Doar o recomand, pentru că, oricât de ușor ar fi să ne prefacem că nu există, trecem zilnic prin această lume în care, undeva, un părinte își plânge copilul dispărut. Iar copilul plânge pentru că nu înțelege cu ce a greșit.
June 3, 2018
Aș fi vrut să spun „Camelia Cavadia s-a întrecut pe sine cu romanul ăsta”. Din păcate sau din fericire (pentru că eu cred sincer că voi mai citi în continuare ceva bun scris de Camelia), „Purgatoriul îngerilor” nu s-a ridicat la așteptările create. Mi-a plăcut tema și încercarea de a trata subiectul din multiple perspective. Dar, cumva, de la un moment încolo, pe mine m-a pierdut. Am iubit și m-am lăsat sensibilizată de perspectiva lui Teodor, însă n-am înțeles prezența multor personaje care mi s-au părut cumva că au fost acolo doar din dorința de a arăta o perspectivă (nu suficient conturată, aveam să aflu mai târziu). Poate e și de vină faptul că nu sunt mamă și poate nu am cum să înțeleg durerea pe care ar putea să o simtă o mamă care și-ar pierde copilul. Poate e de vină și subiectul greu digerabil. Cert e că am avut așteptări (prea) mari. Dacă m-ar întreba cineva acum ce carte scrisă de Camelia Cavadia aș recomanda, aș spune fără ezitare „Măștile fricii” care mi-a plăcut mult mai mult.
January 13, 2019
Îmi place să judec cărțile după emoția transmisă. Din acest punct de vedere, Camelia Cavadia a scris un roman deosebit! Îl recomand!
August 9, 2018
La început cartea îmi părea de 4⭐️, spre mijloc de vreo 3, însă ultimele pagini mi-au dat lumea peste cap, mi-au făcut pielea găină și nu am putut, per general, să nu-i dau 5⭐️. Dacă “Vina” și “Măștile fricii” ale Cameliei Cavadia le-am citit în maxim 3 zile, “Purgatoriul îngerilor” mi-a luat ceva timp. Nu din cauza că are un stil mai complicat, dar pentru că detaliile cutremurătoare, mizeria (altfel nu pot s-o numesc) în care ajung să trăiască copiii răpiți sau plecați binevol de acasă mi-au pus un nod în gât, pe care l-am păstrat pe parcursul întregii lecturi.
“Anual, în întreaga lume, dispar aproape un milion de copii. Fără a lua în calcul plecările voluntare sau numărul celor găsiți în cele din urmă, rămân sutele de mii de copii despre soarta cărora nimeni nu mai știe nimic. Copiii nimănui, pierduți în neant sau înghițiți în burta unei lumi cu care nu vrem să avem de-a face. O lume bolnavă, perversă, de o brutalitate ce-ți strepezește dinții. Trimiși la cerșit, abuzați fizic și emoțional, copiii devin sclavii celor care ajung să îi dețină, ai celor care au dintr-odată drept de viață și de moarte asupra lor. Creaturi numite pe nedrept oameni. Într-o astfel de lume, viața își pierde sensul și valoarea. Fiecare zi devine o luptă pentru supraviețuire, un strigăt de ajutor, un oftat de capitulare. Foamea, frigul, nesiguranța preiau controlul și ajung să le ghideze viața, în îngenunchează și îi transformă iremediabil. Uneori, sămânța de umanitate dinăuntrul fiecărui copil lipsit de apărare dispare cu desăvârșire, alteori rămâne vie și pâlpâie în preajma celei mai mici manifestări de bunătate.
Trecem în fiecare zi pe lângă copii cu mâinile întinse, copii înfrigurați, inhalând din pungi cu aurolac, fără a cunoaște poverile ce i-au adus acolo. Ne e greu să ne plasăm mental în locul lor. Dar cât de greu ne-ar fi dacă destinul ar face schimb de locuri? Nu vrem să ne imaginăm. Întoarcem capul sau ne apărăm în orice fel posibil, uitând că adevăratele victime sunt ei, nu noi.”
Nu știu ce ne face în timp să ne pierdem OMUL din noi, să renunțăm la credința în bine și la speranța că mâine va fi o zi mai bună, însă uite că autoarea mi-a adus aminte că și în cea mai mare beznă este loc pentru un strop de lumină, că răul, cât de mare nu ar fi, pălește în fața unei inimi deschise și a unui suflet curat.
“Anual, în întreaga lume, dispar aproape un milion de copii. Fără a lua în calcul plecările voluntare sau numărul celor găsiți în cele din urmă, rămân sutele de mii de copii despre soarta cărora nimeni nu mai știe nimic. Copiii nimănui, pierduți în neant sau înghițiți în burta unei lumi cu care nu vrem să avem de-a face. O lume bolnavă, perversă, de o brutalitate ce-ți strepezește dinții. Trimiși la cerșit, abuzați fizic și emoțional, copiii devin sclavii celor care ajung să îi dețină, ai celor care au dintr-odată drept de viață și de moarte asupra lor. Creaturi numite pe nedrept oameni. Într-o astfel de lume, viața își pierde sensul și valoarea. Fiecare zi devine o luptă pentru supraviețuire, un strigăt de ajutor, un oftat de capitulare. Foamea, frigul, nesiguranța preiau controlul și ajung să le ghideze viața, în îngenunchează și îi transformă iremediabil. Uneori, sămânța de umanitate dinăuntrul fiecărui copil lipsit de apărare dispare cu desăvârșire, alteori rămâne vie și pâlpâie în preajma celei mai mici manifestări de bunătate.
Trecem în fiecare zi pe lângă copii cu mâinile întinse, copii înfrigurați, inhalând din pungi cu aurolac, fără a cunoaște poverile ce i-au adus acolo. Ne e greu să ne plasăm mental în locul lor. Dar cât de greu ne-ar fi dacă destinul ar face schimb de locuri? Nu vrem să ne imaginăm. Întoarcem capul sau ne apărăm în orice fel posibil, uitând că adevăratele victime sunt ei, nu noi.”
Nu știu ce ne face în timp să ne pierdem OMUL din noi, să renunțăm la credința în bine și la speranța că mâine va fi o zi mai bună, însă uite că autoarea mi-a adus aminte că și în cea mai mare beznă este loc pentru un strop de lumină, că răul, cât de mare nu ar fi, pălește în fața unei inimi deschise și a unui suflet curat.
April 13, 2021
"Dacă nu vrei să fii un om învins, nu te purta ca și cum ai fi deja!"
Purgatoriul îngerilor este a doua carte citită de la autoare și încă o dată am citit cu inima strânsă, cutremurată și cu piele de găină. Subiectul ales este sensibil și nici nu vreau să mă gândesc ce aș fi simțit dacă aș fi fost părinte. Durerea suportată de un părinte când i se răpește copilul este imposibil de descris în cuvinte - să nu știi dacă mai este în viață, dacă îi este foame sau frig.
Cartea are în centru familia lui Teodor și viața acestora după ce a fost răpit. Fiecare dintre ei se dezintegrează. În tabără, Teodor interacționează cu alți copii cu povești scoase parcă dintr-un coșmar. El este pus să facă scamatorii, dar ceilalți sunt puși să cerșească, să fure, sau sunt abuzați.
Mi-a plăcut enorm că autoarea a reușit să scoată bunătate din fundul infernului, a transpus atât de frumos în cuvinte că viața, oricât de grea ar fi, are mai multe nuanțe. ❤
"Când durerea devine ascuțită ca vârful unui ac, se cere experimentată cu orice risc. Dacă nu ar fi țipată în gura mare, ar produce răni atât de grave, încât ar deveni fatale. Uneori durerea se cere transpusă în gesturi limită, de neînțeles, care cioplesc adânc din tine și din alții la întâmplare. Devii victimă și călău și tot ce poți face e să te supui. De fapt, i te supui ei, durerii, dar nu mai contează, căci ești totuna cu ea."
"Ar trebui lăsați în pace cei îndurerați, să poarte un semn "om bolnav de durere", iar asta să-i absolve de orice vină. Să fie tratați ca niște creaturi cerești, cu trupuri filiforme, pentru care nici măcar nu poți avea certitudinea că există. Dar care să aibă libertate deplină, câștigată ca un revers al durerii ce nu îi părăsește niciodată."
Purgatoriul îngerilor este a doua carte citită de la autoare și încă o dată am citit cu inima strânsă, cutremurată și cu piele de găină. Subiectul ales este sensibil și nici nu vreau să mă gândesc ce aș fi simțit dacă aș fi fost părinte. Durerea suportată de un părinte când i se răpește copilul este imposibil de descris în cuvinte - să nu știi dacă mai este în viață, dacă îi este foame sau frig.
Cartea are în centru familia lui Teodor și viața acestora după ce a fost răpit. Fiecare dintre ei se dezintegrează. În tabără, Teodor interacționează cu alți copii cu povești scoase parcă dintr-un coșmar. El este pus să facă scamatorii, dar ceilalți sunt puși să cerșească, să fure, sau sunt abuzați.
Mi-a plăcut enorm că autoarea a reușit să scoată bunătate din fundul infernului, a transpus atât de frumos în cuvinte că viața, oricât de grea ar fi, are mai multe nuanțe. ❤
"Când durerea devine ascuțită ca vârful unui ac, se cere experimentată cu orice risc. Dacă nu ar fi țipată în gura mare, ar produce răni atât de grave, încât ar deveni fatale. Uneori durerea se cere transpusă în gesturi limită, de neînțeles, care cioplesc adânc din tine și din alții la întâmplare. Devii victimă și călău și tot ce poți face e să te supui. De fapt, i te supui ei, durerii, dar nu mai contează, căci ești totuna cu ea."
"Ar trebui lăsați în pace cei îndurerați, să poarte un semn "om bolnav de durere", iar asta să-i absolve de orice vină. Să fie tratați ca niște creaturi cerești, cu trupuri filiforme, pentru care nici măcar nu poți avea certitudinea că există. Dar care să aibă libertate deplină, câștigată ca un revers al durerii ce nu îi părăsește niciodată."
November 2, 2020
Autoarea ce nu m-a dezamăgit niciodată 🥰
February 4, 2024
La naiba cu cartea asta! M-a trecut prin toate stările. A meritat.
March 7, 2025
❣️O carte care mi-as fi dorit sa nu fi existat, nu pentru ca nu mi-a plăcut, ci din cauza subiectului ales! O carte deosebita, cu un stil liniștit, un stil care, indiferent ca are un subiect extrem de trist, aceasta îți oferă o anume căldură!
❣️Au fost unele parti care m-au făcut sa ma opresc din citit și sa ma gândesc la cele scrise, pentru ca mi-au ajuns în suflet și "scormoneau" în el ca pentru a-și gasi locul și a rămâne acolo.
❣️Momentul în care am început sa citesc, cazurile de dispariții de copii mi-a frânt inima, pentru ca am realizat cât de mici suntem noi în comparație cu Raul din lume! Momentul în care Maria "a avut" discuția cu Dumnezeu m-a făcut sa realizez cat de ușor uitam Binele ce ni se întâmplă în momentul în care "ne împiedicam" în viața!
❣️Pentru fiecare personaj în parte am simțit durere, pentru ca fiecare poveste este dureroasă.
❣️Finalul a fost unul fericit, dar dacă, comparam cu ceilalți copii care rămân pierduti, finalul este trist, mult prea trist!
❣️Aceasta carte va rămâne în sufletul meu mereu și o voi recomanda mereu cu tot dragul!
🌟🌟🌟🌟🌟
❣️Au fost unele parti care m-au făcut sa ma opresc din citit și sa ma gândesc la cele scrise, pentru ca mi-au ajuns în suflet și "scormoneau" în el ca pentru a-și gasi locul și a rămâne acolo.
❣️Momentul în care am început sa citesc, cazurile de dispariții de copii mi-a frânt inima, pentru ca am realizat cât de mici suntem noi în comparație cu Raul din lume! Momentul în care Maria "a avut" discuția cu Dumnezeu m-a făcut sa realizez cat de ușor uitam Binele ce ni se întâmplă în momentul în care "ne împiedicam" în viața!
❣️Pentru fiecare personaj în parte am simțit durere, pentru ca fiecare poveste este dureroasă.
❣️Finalul a fost unul fericit, dar dacă, comparam cu ceilalți copii care rămân pierduti, finalul este trist, mult prea trist!
❣️Aceasta carte va rămâne în sufletul meu mereu și o voi recomanda mereu cu tot dragul!
🌟🌟🌟🌟🌟
August 28, 2018
Cartea asta mi-a lăsat un gust amarui, dorința de a citi continuarea care nu există, dar de unde aș vrea să găsesc răspunsuri la întrebările cu care am rămas. Anual dispar sute de mii de copii, care deseori devin copiii străzii, trec pe lângă noi zilnic, dar nu ne întrebăm care este istoria lor. Este foarte interesantă, are mai multe narațiuni paralele care se unesc la sfârșit intr-o poveste completă si răvășitoare.
February 4, 2023
Foarte faină carte, dar m-a dezamăgit puțin de tot finalul. A lăsat niște lucruri în pom și nu știu cât de mult și de ușor pot fi interpretate.
10/10 pentru stilul de scriere ❤️
10/10 pentru stilul de scriere ❤️
March 6, 2024
✨” Ce faci atunci când durerea te mănâncă de vie , dar tot ea e cea care te ține în viață ? “
✨” Ar trebui să fie lăsați în pace cei îndurerați , să poarte un semn ,, om bolnav de durere “ , iar asta să-i absolve de orice vină . Să fie tratați ca niște creaturi cerești , cu trupuri filiforme , pentru care nici măcar nu poți avea certitudinea ca există . Dar care să aibă libertate deplină, câștigată ca un revers al durerii ce nu îi părăsește niciodată . Așa ceva nu trebuia să-i se întâmple niciunui om , darămite unei mame , pentru ca durerea pricinuită de pierderea unui copil nu e ceva cu care să se poată trăi .”
✨” Ar trebui să fie lăsați în pace cei îndurerați , să poarte un semn ,, om bolnav de durere “ , iar asta să-i absolve de orice vină . Să fie tratați ca niște creaturi cerești , cu trupuri filiforme , pentru care nici măcar nu poți avea certitudinea ca există . Dar care să aibă libertate deplină, câștigată ca un revers al durerii ce nu îi părăsește niciodată . Așa ceva nu trebuia să-i se întâmple niciunui om , darămite unei mame , pentru ca durerea pricinuită de pierderea unui copil nu e ceva cu care să se poată trăi .”
October 20, 2018
Acum după ce-am terminat şi cea de-a treia carte a Cameliei Cavadia, pot spune ferm si răspicat că această scriitoare a devenit una din favoritele mele. O iubesc pentru potopul de sentimente ce l-a iscat în mine.
V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă cu acei copii ce dispar, sunt răpiți sau fug de acasă? Cum trec părinții peste dispariția lor? Ori pot trece vreodată peste durerea provocată de lipsa lor?
O lume găunoasă, plină de caverne, în care se împletesc poveşti aproape neverosimile prin tragismul lor. Copii mutilați de soartă, copii care n-au şanse egale la viață ori sănătate, copii cu suflete fragede ce află mult prea devreme ce e durerea şi chinul pe pământ. Copii ce dispar, copii ai nimănui pierduți într-o lume bolnavă, defectă, perversă, de-o brutalitate ce-ți strepezeşte dinții. Copii trimişi la cerşit, abuzați fizic şi emoțional, ce devin sclavii unor creaturi numite pe nedrept oameni. O lume în care viața îşi pierde sensul şi valoarea.
Atata durere ce țâşneşte din filele acestei cărți...şi atât de greu mi-a fost s-o citesc. Cred că NIMENI, absolut NIMENI nu are dreptul sa fure inocența unui copil. Niciun copil nu ar trebui împovarat cu griji şi probleme, niciun copil nu ar trebui să simtă lipsa iubirii, niciun copil nu ar trebui să guste din amăreala nefericirii sau să calce pe tărâmul purgatoriului.
V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă cu acei copii ce dispar, sunt răpiți sau fug de acasă? Cum trec părinții peste dispariția lor? Ori pot trece vreodată peste durerea provocată de lipsa lor?
O lume găunoasă, plină de caverne, în care se împletesc poveşti aproape neverosimile prin tragismul lor. Copii mutilați de soartă, copii care n-au şanse egale la viață ori sănătate, copii cu suflete fragede ce află mult prea devreme ce e durerea şi chinul pe pământ. Copii ce dispar, copii ai nimănui pierduți într-o lume bolnavă, defectă, perversă, de-o brutalitate ce-ți strepezeşte dinții. Copii trimişi la cerşit, abuzați fizic şi emoțional, ce devin sclavii unor creaturi numite pe nedrept oameni. O lume în care viața îşi pierde sensul şi valoarea.
Atata durere ce țâşneşte din filele acestei cărți...şi atât de greu mi-a fost s-o citesc. Cred că NIMENI, absolut NIMENI nu are dreptul sa fure inocența unui copil. Niciun copil nu ar trebui împovarat cu griji şi probleme, niciun copil nu ar trebui să simtă lipsa iubirii, niciun copil nu ar trebui să guste din amăreala nefericirii sau să calce pe tărâmul purgatoriului.
March 26, 2019
Purgatoriul îngerilor, Camelia Cavadia este un semnal de alarmă, o nevoie acută de a striga neîncetat spre cei care chiar pot face ceva pentru toți acești copii cu aripi frânte, a cărora viitor este incert, întunecat, rece și plin de singurătate. Este o imagine a unei realități pe care refuzăm să o acceptăm, dar o trăim, cu sau fără voia noastră. Este semul clar, răsunător că orice lipsă de atitudine rănește mult prea tare copiii, dar și familiile care speră într-o minune.
Purgatoriul îngerilor, Camelia Cavadia este mesajul din spatele cuvintelor, iar acest mesaj aparține copiilor dispăruți fără urmă de zile, de săptămâni, de luni, de ani.. de-o viață. Este vocea înlăcrimată a celor care încă speră să ajungă acasă, să-și revadă familia, să simtă iar liniștea și pacea, dar și siguranța.
https://bookcaffe.wordpress.com/2019/...
Purgatoriul îngerilor, Camelia Cavadia este mesajul din spatele cuvintelor, iar acest mesaj aparține copiilor dispăruți fără urmă de zile, de săptămâni, de luni, de ani.. de-o viață. Este vocea înlăcrimată a celor care încă speră să ajungă acasă, să-și revadă familia, să simtă iar liniștea și pacea, dar și siguranța.
https://bookcaffe.wordpress.com/2019/...
April 14, 2020
O poveste reala din pacate, spusa fara menajamente, iti face sufletul bucati si neputinta iti da fiori reci pe sira spinarii. Numai Maria sa nu fii. Oare a cator Marii este si povestea asta? M-a impresionat scriitura, la inceput voiam sa ii dau 5 stele, apoi 4, in final i-am dat 3. M-au plictisit anumite capitole, multe, peste care am si sarit spre final. Poate erau necesare totusi. Sau nu.
M-a mai durut asa "O viata marunta". Sunt carti in care scriitoarele au pus toata durerea lumii.
M-a mai durut asa "O viata marunta". Sunt carti in care scriitoarele au pus toata durerea lumii.
September 12, 2024
„Mai erau copii fugiți de acasă, găsiți pe străzi înfometați, copii ce se opreau în brațele primului om pe care îl vedeau și-i puneau la picioare speranțele lor neprihănite. Mulți dintre ei povesteau cum fuseseră ținuți în cuști sau grajduri de propriii părinți, nemâncați și goi. Copii care la primul semn de neatenție reaușeau să fugă unde vedeau cu ochii, fără să gândească încotro, numai să scape din închisoare cu sau fără gratii.
Erau copii plecați din pricina muncilor grele la care îi puneau părinții mereu amețiți de băutură, cei bătuți nebunește doar de dragul țipetelor pe care le scoteau, al groazei ce le dansa în priviri, copii ce-și luau lumea în cap și porneau pe străzi, convinși că oriunde viața e mai bună. Mulți dintre aceștia ajungeau în centre de plasament unde la început aveau credința că l-au apucat pe Dumnezeu de un picior. Mai târziu însă, ajungeau să se convingă că nu e decât un alt iad, cu altfel de pedepse”
Lumea este un ocean cu mirări, unde oamenii sunt preocupați mai mult să pună în cârligul undițelor întrebări, decât să reflecteze asupra răspunsurilor pescuite.
Erau copii plecați din pricina muncilor grele la care îi puneau părinții mereu amețiți de băutură, cei bătuți nebunește doar de dragul țipetelor pe care le scoteau, al groazei ce le dansa în priviri, copii ce-și luau lumea în cap și porneau pe străzi, convinși că oriunde viața e mai bună. Mulți dintre aceștia ajungeau în centre de plasament unde la început aveau credința că l-au apucat pe Dumnezeu de un picior. Mai târziu însă, ajungeau să se convingă că nu e decât un alt iad, cu altfel de pedepse”
Lumea este un ocean cu mirări, unde oamenii sunt preocupați mai mult să pună în cârligul undițelor întrebări, decât să reflecteze asupra răspunsurilor pescuite.
March 29, 2020
Am amânat lectura acestei cărți doi ani, crezând că va fi prea dură și prea dureroasă, dar nu a fost așa, cu toate că subiectul dispariției unui copil e ca o sabie a lui Damocles pentru orice părinte, o stare permanentă de teamă care sălășluiește în tine. Era deci o carte necesară, așa cum sunt romanele de război. Cum își duc viața părinții după ce le dispare un copil, ori le este furat? Unde ajung copiii care fug de acasă, sătui de bătăi și de viața apăsătoare? Unde dorm copiii dispăruți, cum reușesc să supraviețuiască, ce e în sufletele lor? Autoarea a izbutit să creeze personaje veridice, cu o voce proprie. Prietenia strânsă dintre Teodor și Manuel, trăirile Mariei, mama căreia i-a dispărut unul dintre copii, viața grea, dar cu multe momente luminoase din tabăra copiilor dispăruți, eforturile poliției (Lara și Camil) de a elucida disparițiile, alcăuiesc o poveste cu care n-ai cum să nu empatizezi, în care coexistă binele și răul, bunătatea și cruzimea, durerea și bucuria, disperarea și speranța.
„Fericirea e ușoară ca un fulg. Doar te gâdilă, abia te atinge, nu e la fel ca tristețile grele, care dau cu tine de pământ.”
„Era pe înserat, când lumina se lasă înghițită puțin câte puțin și nu numai cerul pare difuz, ci durerea însăși se împrăștie năucă.”
„Uneori, după ce a depășit limita suportabilității, răul continuă să facă victime. Atât de obișnuite cu teroarea, trupul și sufletul se războiesc cu el, doar că acum nu-l mai văd decât în amintirile ce revin în valuri și continuă să le țină prizoniere într-o carceră fără gratii. Omul chinuit se simte între două lumi, fără posibilitatea de a se desprinde de trecut. Răul se întinde ca o pecingine și la un moment dat devine imun la orice tratament. Curând se instalează ca o boală incurabilă de care cel în cauză știe că nu se poate vindeca.”
„Oamenii merg pe străzi cu chipuri ferecate, din care nu ies nici tristețea, nici bucuria. Le trăiesc în ei pe amândouă, de parcă le-ar fi frică să nu le fie furate.”
„Fericirea e ușoară ca un fulg. Doar te gâdilă, abia te atinge, nu e la fel ca tristețile grele, care dau cu tine de pământ.”
„Era pe înserat, când lumina se lasă înghițită puțin câte puțin și nu numai cerul pare difuz, ci durerea însăși se împrăștie năucă.”
„Uneori, după ce a depășit limita suportabilității, răul continuă să facă victime. Atât de obișnuite cu teroarea, trupul și sufletul se războiesc cu el, doar că acum nu-l mai văd decât în amintirile ce revin în valuri și continuă să le țină prizoniere într-o carceră fără gratii. Omul chinuit se simte între două lumi, fără posibilitatea de a se desprinde de trecut. Răul se întinde ca o pecingine și la un moment dat devine imun la orice tratament. Curând se instalează ca o boală incurabilă de care cel în cauză știe că nu se poate vindeca.”
„Oamenii merg pe străzi cu chipuri ferecate, din care nu ies nici tristețea, nici bucuria. Le trăiesc în ei pe amândouă, de parcă le-ar fi frică să nu le fie furate.”
June 28, 2024
Un roman despre un subiect sensibil, prea puțin abordat sau disecat : copiii dispăruți. Ai avea impresia că ficțiunea e menită să te distanțeze de realitatea crudă, să te facă să visezi și să evadezi pe culmi nebănuite ale imaginației.
Eh, iată că avem parte și o dovadă de empatie, un semnal necesar de alarmă adus cu brio de autoarea noastră care scrie mereu din suflet pt suflete și care are curajul necesar ( admir personal asta!) să abordeze și subiecte mai puțin " apreciate" în domeniul literar.
O carte cruntă cu trimiteri spre purgatoriul/infernul acestor suflete nevinovate , desfășurare de forțe când vine vorba de salvarea lor, care uneori însă poate veni prea târziu pt unii, dar nefiind poate de ajuns pt alții mai puțin norocoși.
Pe tot mapamondul dispar anual peste un milion de copii. Le este furată cu brutalitate inocența, omenia și sunt abuzați și trimiși să facă diverse chestii.
De cele mai multe ori, întoarcem capul atunci când îi vedem, suntem orbi și surzi la durerile lor , participând astfel la aceste numere crunte.
Recomand cartea părinților dar și celor care vor să citească ceva profund și dureros de sincer.
Eh, iată că avem parte și o dovadă de empatie, un semnal necesar de alarmă adus cu brio de autoarea noastră care scrie mereu din suflet pt suflete și care are curajul necesar ( admir personal asta!) să abordeze și subiecte mai puțin " apreciate" în domeniul literar.
O carte cruntă cu trimiteri spre purgatoriul/infernul acestor suflete nevinovate , desfășurare de forțe când vine vorba de salvarea lor, care uneori însă poate veni prea târziu pt unii, dar nefiind poate de ajuns pt alții mai puțin norocoși.
Pe tot mapamondul dispar anual peste un milion de copii. Le este furată cu brutalitate inocența, omenia și sunt abuzați și trimiși să facă diverse chestii.
De cele mai multe ori, întoarcem capul atunci când îi vedem, suntem orbi și surzi la durerile lor , participând astfel la aceste numere crunte.
Recomand cartea părinților dar și celor care vor să citească ceva profund și dureros de sincer.
October 4, 2022
Vai de capul meu! De ochii mei! De sufletul meu!
Sunt la prima întâlnire cu scriitoarea Camelia Cavadia. Are femeia aceasta un stil...!
Purgatoriul Îngerilor mi-a sfâșiat sufletul, m-a aruncat pe culmile disperării, m-a îngropat în gropile neputinței. Povestea unui copil răpit, întâmplările împletite cu povestea lui îți sfâșie pur și simplu sufletul.
Cum îmbină Cavadia personajele, cum leagă firele cuvintelor...plângi în hohote, cum poate femeia aceasta să descrie durerea!
Povestește atât de bine, încât romanul ei de ficțiune pare în totalitate realitatea care te izbește ca un pumn în piept și te face să deschizi ochii și să conștientizezi Răul din jurul tău, să vezi și să știi că "Lumea nu va fi stârpită de răufăcători, ci de cei care nu fac nimic pentru stârpirea răului". Romanul ei îți strecoară frica în sân, frica pentru propriul copil, dar și mila, înțelegerea față de cei ai străzii.
Dur, mușcător, sfâșie din tine romanul ăsta!
Sunt la prima întâlnire cu scriitoarea Camelia Cavadia. Are femeia aceasta un stil...!
Purgatoriul Îngerilor mi-a sfâșiat sufletul, m-a aruncat pe culmile disperării, m-a îngropat în gropile neputinței. Povestea unui copil răpit, întâmplările împletite cu povestea lui îți sfâșie pur și simplu sufletul.
Cum îmbină Cavadia personajele, cum leagă firele cuvintelor...plângi în hohote, cum poate femeia aceasta să descrie durerea!
Povestește atât de bine, încât romanul ei de ficțiune pare în totalitate realitatea care te izbește ca un pumn în piept și te face să deschizi ochii și să conștientizezi Răul din jurul tău, să vezi și să știi că "Lumea nu va fi stârpită de răufăcători, ci de cei care nu fac nimic pentru stârpirea răului". Romanul ei îți strecoară frica în sân, frica pentru propriul copil, dar și mila, înțelegerea față de cei ai străzii.
Dur, mușcător, sfâșie din tine romanul ăsta!
June 14, 2022
De piatră de ai fi și tot ai lăcrima citind această carte. Tulburătoare, emoționantă, reală!
V-ați întrebat vreodată ce poveste se ascunde în spatele unui copil ce stă la colț de stradă cu mâna întinsă?!
Camelia Cavadia ne-a dezvăluit povestea lui Teodor și a tovarășilor lui, dar și zbuciumul și drama familiei Martin și transformările care apar în această familie după dispariția lui Teodor.
Nu poți să rămâi indiferent nici la deznodământul tragic al poveștilor celor doi băieți ce au reușit să fugă de la Ciro, la povestea Elenei, a lui Manuel sau a lui Negruțu, sau...
"Când crezi că ți-e rău, gândește-te că, undeva în lume, cuiva îi e de mii de ori mai rău decât ți-e ție. Și că răul tău dintr-o singură zi poate fi ceva normal pentru altul în fiecare zi."
V-ați întrebat vreodată ce poveste se ascunde în spatele unui copil ce stă la colț de stradă cu mâna întinsă?!
Camelia Cavadia ne-a dezvăluit povestea lui Teodor și a tovarășilor lui, dar și zbuciumul și drama familiei Martin și transformările care apar în această familie după dispariția lui Teodor.
Nu poți să rămâi indiferent nici la deznodământul tragic al poveștilor celor doi băieți ce au reușit să fugă de la Ciro, la povestea Elenei, a lui Manuel sau a lui Negruțu, sau...
"Când crezi că ți-e rău, gândește-te că, undeva în lume, cuiva îi e de mii de ori mai rău decât ți-e ție. Și că răul tău dintr-o singură zi poate fi ceva normal pentru altul în fiecare zi."
November 1, 2018
Sunt mama, iar aceasta carte, clar, nu e ușor de digerat. Oricât m-as pune in locul unei mame căreia i s-a răpit copilul, nu as putea simti ceea ce simte aceasta. Si totuși, sentimentele care ma trec doar gândindu-ma la aceasta nenorocire, ma face sa fiu recunoscătoare de zeci de ori pe zi ca nu sunt in aceasta situație.
Mie mi-a plăcut romanul Cameliei Cavadia, mi-au plăcut personajele cum ar fi Teodor, Elena si Manuel. Mi-a plăcut cum sunt așezate pe hartie gândurile acestor copii, trăirile lor, modul cum văd ei viața: viața lor si cea de dincolo, o lume la care ei nu au acces.
Mi-ar fi plăcut sa știu mai mult despre alte personaje, însă, in acest sens, sa sper oare la o continuare?
Mie mi-a plăcut romanul Cameliei Cavadia, mi-au plăcut personajele cum ar fi Teodor, Elena si Manuel. Mi-a plăcut cum sunt așezate pe hartie gândurile acestor copii, trăirile lor, modul cum văd ei viața: viața lor si cea de dincolo, o lume la care ei nu au acces.
Mi-ar fi plăcut sa știu mai mult despre alte personaje, însă, in acest sens, sa sper oare la o continuare?
November 18, 2025
Prima întâlnire cu scriitoarea. WoW!
O carte care redă atât de bine zbuciumul sufletului rănit, care nu-și poate găsi liniștea...drame sfâșietoare pe care este bine să le cunoaștem doar din cărți, dar a căror realitate unii oameni o respiră zilnic...nu poți descrie în cuvinte mesajul cărții...
O carte care redă atât de bine zbuciumul sufletului rănit, care nu-și poate găsi liniștea...drame sfâșietoare pe care este bine să le cunoaștem doar din cărți, dar a căror realitate unii oameni o respiră zilnic...nu poți descrie în cuvinte mesajul cărții...
August 3, 2019
A treia carte foarte bine scrisa a Cameliei Cavadia, povestea unuia din sutele de mii de copii disparuti din lumea asta mare (in Canada peste 45 de mii de copii dispar anual!)
December 21, 2019
Felicitari autoarei! Mi-a placut mult, o sa citesc si celelalte romane ale ei si ma simt incurajata sa mai citesc scriitori români! ❤
January 21, 2021
Am terminat de citit romanul Cameliei Cavadia cu un oftat adânc și un singur cuvânt: Dumnezeule!
M-a fascinat și cutremurat aceasta carte... Gânduri de tot felul mi-au măcinat mintea, amintiri și potențiale scenarii de coșmar m-au năpădit și am văzut ce înseamnă durerea unui părinte care își pierde copilul.
In urmă cu ceva vreme, cineva drag mie a trăit o astfel de dramă și atunci am realizat cât de sfâșietoare poate fi durea unui părinte care își vede dragostea, speranțele, sufletul cum dispare in neant... Dar știți ce este cel mai absurd? Momentul acela de maximă durere nu se termină. Viața merge mai departe surdă și oarbă, iar totul se retrăiește, iar și iar...
Copilul este un înger care prin zâmbetul și puritatea lui te înalță aproape de divinitate, te poartă prin vise și speranțe, prin împliniri și dorințe de mai bine. El te face să vezi in tine ceea ce ai crezut pierdut odată cu maturitatea. Poți crede in basme și povești cu happy-end.
Dar ce se întâmplă cu un astfel de înger este pierdut în răutatea lumii? Ei bine el ajunge in purgatoriu... Este răpit și chinuit, ținut departe de părinți. Obligat să cerșească sau să se prostitueze. Sa cadă din norii calzi ai dragostei părintești...
"Purgatoriul îngerilor" este un roman care pe fondul destăinuirii sub formă de jurnal a unei astfel de victime, urmărește destinul unor oameni care au fost implicați forțat, sau nu, în dispariția unor copii.
Inocența și puritatea lui Teodor mi-a ajuns in suflet, iar disperarea cu care caută o umbră de atașament în persoana unui alt destin lovit de soartă, un paralitic nefericit, mi s-a părut înduioșătoare.
Totul în acest roman este deosebit de profund și recunosc că au fost multe fraze pe care le-am recitit pentru a-mi astâmpăra setea din înțelepciunea lor.
Maria și Aron sunt părinți de copil răpit și sunt surprinși în drama vieții lor. Dacă Maria trăiește într-o buclă a suferinței, Aron înțelege că trebuie să trăiască pentru ce a mai rămas din familie și încearcă să se apropie de o normalitate aparentă. Zguduitor e ceea ce am citit aici, iar suferința atinge cote de nesuportat.
In ajutorul acestor părinți intervin polițiștii pe care îi cunoaștem in amănunt. Ei sunt niste oameni dedicați meseriei și fiecare suferă pentru cazurile nerezolvate. Comisarul Camile are o poveste tragică cu un destin bizar ce îl însoțește în zbuciumul său fără să bănuiască că prin ceea ce face își caută fiul aparent mort și îngropat...
Ei sunt de o parte a baricadei. Ei sunt raiul... De cealaltă parte îi avem pe stăpânul Sabad si răul absolut Ciro, care mutilează suflete și întinează trupuri.
Victimele sunt surprinse în purgatoriu, iar percepția lor este in mod tragic, gri. Răul nu este chiar rău, iar uneori limanul nu înseamnă decât o aprofundare a suferinței. Cicatricile sunt prea evidente pentru a supraviețui normal.
Mi-a plăcut acest roman și îl recomand tuturor. Este o capodoperă foarte bine documentată impregnată cu psihologie și parfum de filozofie. M-am bucurat de fiecare pagină parcursă!
Dacă ești părinte sau ai în plan sa fii, vei trăi acest roman și vei înțelege importanța iubirii.
https://ursulescu.blogspot.com/2021/0...
M-a fascinat și cutremurat aceasta carte... Gânduri de tot felul mi-au măcinat mintea, amintiri și potențiale scenarii de coșmar m-au năpădit și am văzut ce înseamnă durerea unui părinte care își pierde copilul.
In urmă cu ceva vreme, cineva drag mie a trăit o astfel de dramă și atunci am realizat cât de sfâșietoare poate fi durea unui părinte care își vede dragostea, speranțele, sufletul cum dispare in neant... Dar știți ce este cel mai absurd? Momentul acela de maximă durere nu se termină. Viața merge mai departe surdă și oarbă, iar totul se retrăiește, iar și iar...
Copilul este un înger care prin zâmbetul și puritatea lui te înalță aproape de divinitate, te poartă prin vise și speranțe, prin împliniri și dorințe de mai bine. El te face să vezi in tine ceea ce ai crezut pierdut odată cu maturitatea. Poți crede in basme și povești cu happy-end.
Dar ce se întâmplă cu un astfel de înger este pierdut în răutatea lumii? Ei bine el ajunge in purgatoriu... Este răpit și chinuit, ținut departe de părinți. Obligat să cerșească sau să se prostitueze. Sa cadă din norii calzi ai dragostei părintești...
"Purgatoriul îngerilor" este un roman care pe fondul destăinuirii sub formă de jurnal a unei astfel de victime, urmărește destinul unor oameni care au fost implicați forțat, sau nu, în dispariția unor copii.
Inocența și puritatea lui Teodor mi-a ajuns in suflet, iar disperarea cu care caută o umbră de atașament în persoana unui alt destin lovit de soartă, un paralitic nefericit, mi s-a părut înduioșătoare.
Totul în acest roman este deosebit de profund și recunosc că au fost multe fraze pe care le-am recitit pentru a-mi astâmpăra setea din înțelepciunea lor.
Maria și Aron sunt părinți de copil răpit și sunt surprinși în drama vieții lor. Dacă Maria trăiește într-o buclă a suferinței, Aron înțelege că trebuie să trăiască pentru ce a mai rămas din familie și încearcă să se apropie de o normalitate aparentă. Zguduitor e ceea ce am citit aici, iar suferința atinge cote de nesuportat.
In ajutorul acestor părinți intervin polițiștii pe care îi cunoaștem in amănunt. Ei sunt niste oameni dedicați meseriei și fiecare suferă pentru cazurile nerezolvate. Comisarul Camile are o poveste tragică cu un destin bizar ce îl însoțește în zbuciumul său fără să bănuiască că prin ceea ce face își caută fiul aparent mort și îngropat...
Ei sunt de o parte a baricadei. Ei sunt raiul... De cealaltă parte îi avem pe stăpânul Sabad si răul absolut Ciro, care mutilează suflete și întinează trupuri.
Victimele sunt surprinse în purgatoriu, iar percepția lor este in mod tragic, gri. Răul nu este chiar rău, iar uneori limanul nu înseamnă decât o aprofundare a suferinței. Cicatricile sunt prea evidente pentru a supraviețui normal.
Mi-a plăcut acest roman și îl recomand tuturor. Este o capodoperă foarte bine documentată impregnată cu psihologie și parfum de filozofie. M-am bucurat de fiecare pagină parcursă!
Dacă ești părinte sau ai în plan sa fii, vei trăi acest roman și vei înțelege importanța iubirii.
https://ursulescu.blogspot.com/2021/0...
December 12, 2023
Cartea vorbește despre o tema foarte importanta și anume dispariția copiilor. Marea parte a copiiilor dispar voluntar. Dispariția lor este soluționata dar mai exista o mică parte care rămâne nesoluționată. În această carte este vorba despre dispariția lui Teodor, ce s-a întâmplat cu el după ce a dispărut și unde a ajuns. Ce s-a întâmplat cu familia lui, mama, tatal și fratele lui geamăn, Angel. Ce s-a întâmplat cu oamenii care au avut de-a face cu dispariția lui și familia lui (polițiștii, jurnaliștii, alți copii dispăruți de la el din tabara). Această carte aduce aminte și de alți copii care pleacă de acasă pentru ca sunt tratați execrabil dar și oameni care profita si fac trafic de copii sau îi molesteaza.
April 21, 2025
Am simțit de multe ori un sentiment de vină și neputință în timp ce citeam această carte. Camelia Cavadia ne pune față în față cu o realitate pe care o ignorăm adesea – copiii străzii, copiii dispăruți, copiii uitați. În roman, vedem atât suferința celor răpiți și obligați să cerșească, cât și durerea familiilor rămase în urmă, copleșite de absență și speranță.
Lectura m-a făcut să-mi amintesc de copiii pe lângă care am trecut în grabă, poate invitându-i, în cel mai bun caz, într-o patiserie, să aleagă ce vor. Dar e oare suficient? Evident că nu.
Cartea e un strigăt de ajutor, o chemare la empatie și acțiune. M-a făcut să mă întreb cât de des alegem, din comoditate, să nu vedem suferința din jurul nostru. Purgatoriul Îngerilor nu e doar o poveste – e o oglindă. Și e imposibil să nu te întrebi, după ce o citești: ce pot face eu mai mult?
Lectura m-a făcut să-mi amintesc de copiii pe lângă care am trecut în grabă, poate invitându-i, în cel mai bun caz, într-o patiserie, să aleagă ce vor. Dar e oare suficient? Evident că nu.
Cartea e un strigăt de ajutor, o chemare la empatie și acțiune. M-a făcut să mă întreb cât de des alegem, din comoditate, să nu vedem suferința din jurul nostru. Purgatoriul Îngerilor nu e doar o poveste – e o oglindă. Și e imposibil să nu te întrebi, după ce o citești: ce pot face eu mai mult?
February 18, 2023
„Purgatoriul îngerilor” scrisă de Camelia Cavadia este un roman cu un subiect sfâșâietor - răpirea unui copil și teme precum: suferința familiei, viața copilului răpit în „tabără”, adică în locul în care sunt exploatați copiii, prietenie, dar și implicarea poliției îm astfel de situații. Astfel, autoarea a plasat diverși naratori în cadrul unor capitole scurte, intercalate, care relatează, descriu fire narative care la un moment dat se împletesc. Pentru mine minusul acestui roman este că finalul este foarte previzibil, ceea ce uneori poate demotiva, însă Cavadia scrie atât de viu, încât ți-e greu să lași cartea din mână.
Pe scurt, Teodor, fratele geamăn al lui Angel, fiul Mariei și al lui Aron, este răpit și ajunge într-un loc cu alți copii care sunt exploatați. Li se cere să aducă bani la Stăpânu Sabad făcând jonglerii sau cerșind. Acolo Teodor se împrietenește cu Manuel, un băiat cu dizabilități și mai târziu cu Negruțu. Și tot acolo Teodor este persecutat încontinuu de către alt băiat, poreclit Tartoru.
Este interesant cum autoarea a surprins o temă care se referă la supraviețuirea în condiții-limită, și mai specific, acționarea conform propriilor valori pentru a-ți păstra mintea și sufletul întregi. Căci Teodor este bătut crunt, dar nu acceptă să i se pună poreclă, el vrea să-și păstreze numele. Căci Teodor este amenințat cu cuțitul și totuși refuză să fure. Căci Teodor renunță la locul lui de dormit pentru băiatul cel nou. Oare ce arată aceste acțiuni dacă nu spirit justițiar, integritate, generozitate? Oare de cine ne amintește acest Teodor dacă nu de Viktor Frankl, Nicolae Steinhardt, Ioana d'Arc, Martin Luther King, Gandhi, medicii care și-au riscat viața în pandemie sau salvatorii care săptămâna trecută au muncit zeci de ore să scoată vieți omenești de sub dărâmături și mulți alții care pentru mine sunt eroi?
Și această idee mă invită să reflectez la cine sunt și cine vor fi modelele noastre în această epocă și poate merită să vă adresați aceeași întrebare. Căci influencerii or fi ei mai vizibili, dar puțini sunt cei care contribuie cu ceva la binele acestei societăți. Inteligența artificială? Ceva michiduță din metaverse? Hmm...
Revenind la Teodor, acest băiat cu trup firav dar reziliență fantastică, vreau să pomenesc și de prietenia lui minunată cu Manuel, despre care noi vom ști chiar mai multe detalii decât Teodor. Manuel îl învață să scrie și să citească, îi împrumută cărți, povestește cu el dându-i lecții de viață. Teodor este pentru Manuel ochii prin care poate el să vadă lumea, căci lui îi este imposibil, fiind imobilizat. M-a impresionat acest pasaj despre prietenie: „Prieten e acela care te desenează fidel, cu calitățile și defectele tale, iar la final îți întinde foaia de hârtie fericit. Ești uimit să vezi că te cunoaște atât de bine, dar și mai uimit că n-a-ncercat să te schimbe. Dacă ți-e prieten cu adevărat, vei ști singur ce schimbări ai de făcut. Iar dacă nu vei dori să faci niciuna, el va fi tot acolo, unde te-ai obișnuit să fie. Miezul prieteniei e chiar îngăduința de a-ți accepta prietenul exact așa cum e [ ...] . Eu îl luminez pe el, iar el îndreaptă însutit lumina înspre mine”.
Alături de Manuel, Teodor poate să guste din momentele de fericire oferite de destin cu zgârcenie și apoi să reflecteze la cuvintele amicului său: „nu trebuie să stai să aștepți fericirea. Dacă e să vină, te găsește ea, stai fără grijă... Uneori fericirea e atât de simplă, că poate fi trecută cu vederea”. Un astfel de moment este acela când primește portocală și ciocolată, și o doamnă „cu ochi buni de mamă” îl mângâie pe cap și îi spune „drăguțule”. Lui, unui copil al străzii. Lui, înfățișarea atâtor copii ai străzii pe care îi alungăm parcă golindu-ne tot sufletul de orice sentiment uman :(.
Prietenul este pentru Teodor o ancoră, un sprijin care fără doar și poate îl ajută să treacă mai ușor peste zilele grele, uneori de coșmar. Și dacă ne uităm la conceptul de reziliență față de stres în literatura de specialitate, studiile din psihologie menționează întotdeauna suportul social, adică să avem oameni alături de noi, să nu trăim izolați, să împărtășim, să ne întâlnim unii cu alții, să ne îmbrățișăm, să simțim pe viu relațiile. Se consideră că izolarea din pandemia a avut un efect negativ asupra satisfacției față de relațiile noastre și cred că ați observat și voi. Deci, dacă este să învățăm ceva din această frumoasă relație de prietenie instituită în cele mai ostile condiții, atunci cred că această idee a hrănirii pe viu (nu online) a relațiilor este cea mai valoroasă. Deja simt bucurie că mâine îmi voi revedea verișorii și ne vom putea bucura unii de alții.
Cea mai sfâșâietoare perspectivă din roman este cea a mamei care nu știe nimic despre copilul ei. Mi-a amintit de faptul că pentru un părinte căruia îi moare copilul nu există denumire. Copilul fără părinte este orfan, soțul fără soție este văduv, dar părintele fără copil este inimaginabil de închipuit. Și nu voi menționa aici niciun citat despre suferința sfâșâietoare a mamei, căci sunt nenumărate și foarte greu de digerat, dar există totuși un episod în care mama își revine temporar. Și cred că este important de precizat aici rolul orientării atenției spre exterior, a implicării treptate în viața aceasta deseori rutinieră, banală, alteori magică, plină de daruri, în diminuarea suferinței pas cu pas. A face lucruri (scurt și poate simplist spus) este prima linie de tratament în depresie. Iată cum pândește mirat Angel ce face mama: „am simțit-o mai prezentă. A reînceput să facă prăjituri, să înveselească casa cu flori, să vorbească mai tare, să aibă ochii mai vii, să stea de vorbă cu tata, să mergem împreună să dea zăpada din drum... N-am observat că făcea toate acestea decât atunci când nu le mai făcea din nou”.
Asta face durerea mare din oameni: îi amorțește, nu le mai permite să se bucure de lucrurile de care se bucurau odinioară, parcă le pune o ceață pe ochi, un văl cenușiu astfel încât nu mai văd, nu mai miros, nu mai aud, nu mai simt splendoarea acestei lumi. Și vă rog tare mult să nu-i judecăm, dacă știm pe cineva care suferă să-i fim alături, să ascultăm ce ne zice, să nu-i zicem că va fi bine, să nu-i zicem că trece, să nu-i zicem că știm prin ce trece, că niciodată nu avem cum să știm. Să fim acolo, să-i spunem te ascult, spune-mi ce ai nevoie, spune-mi cu ce te pot ajuta, văd că treci prin momente grele. Căci, ați văzut din ce am scris mai sus, să ai pe cineva alături contează enorm.
Și ce m-a surprins, în sensul în care nu m-aș fi gândit atât de în detaliu, a mai fost găsirea pierderea identității celuilalt frate. Iată monologul lui: „eram un singuratic. Și, fără voia mea, eram un copil fără identitate. Eram «fratele celui dispărut» «pianistul» «copilul bărbatului ăluia cu părul alb» «băiatul femeii care iese rar din casă» «copilul familiei care și-a pierdut celălalt copil», eram toate acestea la un loc, fără să fiu vreodată Angel. Dar uite cât de rafinat este penelul autoarei Camelia Cavadia!
Urmărind un interviu cu autoarea, am reținut că s-a documentat temeinic pentru scrierea acestui roman și a vizitat inclusiv secții de poliție. Pe parcursul unui an de muncă la protecția copilului am fost și eu în nenumărate birouri de poliție (ordine publică, biroul/ serviciul de investigații criminale, rutieră, transporturi feroviare) asistând la audierile minorilor. Am observat că asistăm la o decredibilizare a instituțiilor statului, dar poate nu ne dăm seama că astfel îi demotivăm și îi jignim și pe cei care își fac cu adevărat datoria. Mi se întâmplă să aud: „nu am încredere în medici”, „medicii nu se pricep”, „polițiștii sunt niște proști” ș.a.m.d., dar mi se întâmplă și să cunosc personal medici valoroși care îmi prezintă pe viu cum arată o zi din viața lor, mi s-a întâmplat și să văd în ce condiții lucrează polițiștii noștri și cred că cei mai mulți dintre noi sunt feriți de acestea. Sunt de acord că niciun sistem nu este perfect, că în fiecare meserie și profesie sunt și oameni incompetenți, dar în ceea ce-i privește tocmai pe acei oameni meniți să se îngrijească de sănătatea și siguranța noastră, pledez pentru mai multă bunăvoință.
Dar poate vă întrebați ce legătură are această divagare de la romanul despre care am ajuns să scriu eu însămi un roman. Ei bine, situația copiilor răpiți și exploatați este văzută și prin lentila autorităților. Aici, Cavadia a surprins omenescul din profesia de polițist, lipsurile în materie de resurse, pericolele la care se expun, dar mai ales presiunea care vine din partea aparținătorilor și cu care ei sunt nevoiți să trăiască. Dar dincolo de acestea, cel mai mult am reflectat la ideea aceasta de mai sus, a pierderii credibilității în autoritățile statului. Ieri am văzut, de pildă, că s-a generat cod caen pentru numerolog. Și cel mai trist este că omul la necaz se lasă dus de nas de orice șarlatan, deoarece se agață de orice speranță pentru a se salva. Și nu se duce la un om cu studii și experiență. Mda...
Doresc să închei cu un pasaj care mi se pare că rezumă viziunea autoarei asupra acestei dicrepanțe între noi, cei care suntem privilegiați să avem libertate și cel puțin confortul caselor noastre, și acei copii ai străzii. Da, copii. 😞 Ultimele ființe de pe planetă care ar trebui să sufere, să îndure :(.
„Cu cât are mai mult, cu atât omul e mai nefericit. Tot ce-și dorește este să adune pe lângă el, nu în el, iar asta îl face deseori să piardă. Să nu mai știe cine e și ce vrea de la viață. Preferă să fie înconjurat mai degrabă de lucruri, decât de oameni. Și a uitat de compasiune. De cei mai amărâți ca ei. Fiecare se vede doar pe el, se pune în centrul Universului, se urcă pe un soclu și nu-l mai interesează restul”.
........................................................................................................
Pe scurt, Teodor, fratele geamăn al lui Angel, fiul Mariei și al lui Aron, este răpit și ajunge într-un loc cu alți copii care sunt exploatați. Li se cere să aducă bani la Stăpânu Sabad făcând jonglerii sau cerșind. Acolo Teodor se împrietenește cu Manuel, un băiat cu dizabilități și mai târziu cu Negruțu. Și tot acolo Teodor este persecutat încontinuu de către alt băiat, poreclit Tartoru.
Este interesant cum autoarea a surprins o temă care se referă la supraviețuirea în condiții-limită, și mai specific, acționarea conform propriilor valori pentru a-ți păstra mintea și sufletul întregi. Căci Teodor este bătut crunt, dar nu acceptă să i se pună poreclă, el vrea să-și păstreze numele. Căci Teodor este amenințat cu cuțitul și totuși refuză să fure. Căci Teodor renunță la locul lui de dormit pentru băiatul cel nou. Oare ce arată aceste acțiuni dacă nu spirit justițiar, integritate, generozitate? Oare de cine ne amintește acest Teodor dacă nu de Viktor Frankl, Nicolae Steinhardt, Ioana d'Arc, Martin Luther King, Gandhi, medicii care și-au riscat viața în pandemie sau salvatorii care săptămâna trecută au muncit zeci de ore să scoată vieți omenești de sub dărâmături și mulți alții care pentru mine sunt eroi?
Și această idee mă invită să reflectez la cine sunt și cine vor fi modelele noastre în această epocă și poate merită să vă adresați aceeași întrebare. Căci influencerii or fi ei mai vizibili, dar puțini sunt cei care contribuie cu ceva la binele acestei societăți. Inteligența artificială? Ceva michiduță din metaverse? Hmm...
Revenind la Teodor, acest băiat cu trup firav dar reziliență fantastică, vreau să pomenesc și de prietenia lui minunată cu Manuel, despre care noi vom ști chiar mai multe detalii decât Teodor. Manuel îl învață să scrie și să citească, îi împrumută cărți, povestește cu el dându-i lecții de viață. Teodor este pentru Manuel ochii prin care poate el să vadă lumea, căci lui îi este imposibil, fiind imobilizat. M-a impresionat acest pasaj despre prietenie: „Prieten e acela care te desenează fidel, cu calitățile și defectele tale, iar la final îți întinde foaia de hârtie fericit. Ești uimit să vezi că te cunoaște atât de bine, dar și mai uimit că n-a-ncercat să te schimbe. Dacă ți-e prieten cu adevărat, vei ști singur ce schimbări ai de făcut. Iar dacă nu vei dori să faci niciuna, el va fi tot acolo, unde te-ai obișnuit să fie. Miezul prieteniei e chiar îngăduința de a-ți accepta prietenul exact așa cum e [ ...] . Eu îl luminez pe el, iar el îndreaptă însutit lumina înspre mine”.
Alături de Manuel, Teodor poate să guste din momentele de fericire oferite de destin cu zgârcenie și apoi să reflecteze la cuvintele amicului său: „nu trebuie să stai să aștepți fericirea. Dacă e să vină, te găsește ea, stai fără grijă... Uneori fericirea e atât de simplă, că poate fi trecută cu vederea”. Un astfel de moment este acela când primește portocală și ciocolată, și o doamnă „cu ochi buni de mamă” îl mângâie pe cap și îi spune „drăguțule”. Lui, unui copil al străzii. Lui, înfățișarea atâtor copii ai străzii pe care îi alungăm parcă golindu-ne tot sufletul de orice sentiment uman :(.
Prietenul este pentru Teodor o ancoră, un sprijin care fără doar și poate îl ajută să treacă mai ușor peste zilele grele, uneori de coșmar. Și dacă ne uităm la conceptul de reziliență față de stres în literatura de specialitate, studiile din psihologie menționează întotdeauna suportul social, adică să avem oameni alături de noi, să nu trăim izolați, să împărtășim, să ne întâlnim unii cu alții, să ne îmbrățișăm, să simțim pe viu relațiile. Se consideră că izolarea din pandemia a avut un efect negativ asupra satisfacției față de relațiile noastre și cred că ați observat și voi. Deci, dacă este să învățăm ceva din această frumoasă relație de prietenie instituită în cele mai ostile condiții, atunci cred că această idee a hrănirii pe viu (nu online) a relațiilor este cea mai valoroasă. Deja simt bucurie că mâine îmi voi revedea verișorii și ne vom putea bucura unii de alții.
Cea mai sfâșâietoare perspectivă din roman este cea a mamei care nu știe nimic despre copilul ei. Mi-a amintit de faptul că pentru un părinte căruia îi moare copilul nu există denumire. Copilul fără părinte este orfan, soțul fără soție este văduv, dar părintele fără copil este inimaginabil de închipuit. Și nu voi menționa aici niciun citat despre suferința sfâșâietoare a mamei, căci sunt nenumărate și foarte greu de digerat, dar există totuși un episod în care mama își revine temporar. Și cred că este important de precizat aici rolul orientării atenției spre exterior, a implicării treptate în viața aceasta deseori rutinieră, banală, alteori magică, plină de daruri, în diminuarea suferinței pas cu pas. A face lucruri (scurt și poate simplist spus) este prima linie de tratament în depresie. Iată cum pândește mirat Angel ce face mama: „am simțit-o mai prezentă. A reînceput să facă prăjituri, să înveselească casa cu flori, să vorbească mai tare, să aibă ochii mai vii, să stea de vorbă cu tata, să mergem împreună să dea zăpada din drum... N-am observat că făcea toate acestea decât atunci când nu le mai făcea din nou”.
Asta face durerea mare din oameni: îi amorțește, nu le mai permite să se bucure de lucrurile de care se bucurau odinioară, parcă le pune o ceață pe ochi, un văl cenușiu astfel încât nu mai văd, nu mai miros, nu mai aud, nu mai simt splendoarea acestei lumi. Și vă rog tare mult să nu-i judecăm, dacă știm pe cineva care suferă să-i fim alături, să ascultăm ce ne zice, să nu-i zicem că va fi bine, să nu-i zicem că trece, să nu-i zicem că știm prin ce trece, că niciodată nu avem cum să știm. Să fim acolo, să-i spunem te ascult, spune-mi ce ai nevoie, spune-mi cu ce te pot ajuta, văd că treci prin momente grele. Căci, ați văzut din ce am scris mai sus, să ai pe cineva alături contează enorm.
Și ce m-a surprins, în sensul în care nu m-aș fi gândit atât de în detaliu, a mai fost găsirea pierderea identității celuilalt frate. Iată monologul lui: „eram un singuratic. Și, fără voia mea, eram un copil fără identitate. Eram «fratele celui dispărut» «pianistul» «copilul bărbatului ăluia cu părul alb» «băiatul femeii care iese rar din casă» «copilul familiei care și-a pierdut celălalt copil», eram toate acestea la un loc, fără să fiu vreodată Angel. Dar uite cât de rafinat este penelul autoarei Camelia Cavadia!
Urmărind un interviu cu autoarea, am reținut că s-a documentat temeinic pentru scrierea acestui roman și a vizitat inclusiv secții de poliție. Pe parcursul unui an de muncă la protecția copilului am fost și eu în nenumărate birouri de poliție (ordine publică, biroul/ serviciul de investigații criminale, rutieră, transporturi feroviare) asistând la audierile minorilor. Am observat că asistăm la o decredibilizare a instituțiilor statului, dar poate nu ne dăm seama că astfel îi demotivăm și îi jignim și pe cei care își fac cu adevărat datoria. Mi se întâmplă să aud: „nu am încredere în medici”, „medicii nu se pricep”, „polițiștii sunt niște proști” ș.a.m.d., dar mi se întâmplă și să cunosc personal medici valoroși care îmi prezintă pe viu cum arată o zi din viața lor, mi s-a întâmplat și să văd în ce condiții lucrează polițiștii noștri și cred că cei mai mulți dintre noi sunt feriți de acestea. Sunt de acord că niciun sistem nu este perfect, că în fiecare meserie și profesie sunt și oameni incompetenți, dar în ceea ce-i privește tocmai pe acei oameni meniți să se îngrijească de sănătatea și siguranța noastră, pledez pentru mai multă bunăvoință.
Dar poate vă întrebați ce legătură are această divagare de la romanul despre care am ajuns să scriu eu însămi un roman. Ei bine, situația copiilor răpiți și exploatați este văzută și prin lentila autorităților. Aici, Cavadia a surprins omenescul din profesia de polițist, lipsurile în materie de resurse, pericolele la care se expun, dar mai ales presiunea care vine din partea aparținătorilor și cu care ei sunt nevoiți să trăiască. Dar dincolo de acestea, cel mai mult am reflectat la ideea aceasta de mai sus, a pierderii credibilității în autoritățile statului. Ieri am văzut, de pildă, că s-a generat cod caen pentru numerolog. Și cel mai trist este că omul la necaz se lasă dus de nas de orice șarlatan, deoarece se agață de orice speranță pentru a se salva. Și nu se duce la un om cu studii și experiență. Mda...
Doresc să închei cu un pasaj care mi se pare că rezumă viziunea autoarei asupra acestei dicrepanțe între noi, cei care suntem privilegiați să avem libertate și cel puțin confortul caselor noastre, și acei copii ai străzii. Da, copii. 😞 Ultimele ființe de pe planetă care ar trebui să sufere, să îndure :(.
„Cu cât are mai mult, cu atât omul e mai nefericit. Tot ce-și dorește este să adune pe lângă el, nu în el, iar asta îl face deseori să piardă. Să nu mai știe cine e și ce vrea de la viață. Preferă să fie înconjurat mai degrabă de lucruri, decât de oameni. Și a uitat de compasiune. De cei mai amărâți ca ei. Fiecare se vede doar pe el, se pune în centrul Universului, se urcă pe un soclu și nu-l mai interesează restul”.
........................................................................................................
February 20, 2023
“Sufletul te învață lecții pe care, nimeni altcineva nu ți le poate preda. Ca o scoică, dinăuntrul căreia îi auzi respirația și pe care nu trebuie decât să o asculți.”
“Viața ne-o dă Dumnezeu tuturor, dar puțini știm ce să facem cu ea. Câteodată ne dăm seama prea târziu, alteori deloc. Trăim zi, după zi, ca și când am înșira automat o mărgea după cealaltă, pe un fir de ață ordinară, fără să știm că stă în puterea noastră să transformăm plasticul în diamante și ața în mătase.”
“Viața ne-o dă Dumnezeu tuturor, dar puțini știm ce să facem cu ea. Câteodată ne dăm seama prea târziu, alteori deloc. Trăim zi, după zi, ca și când am înșira automat o mărgea după cealaltă, pe un fir de ață ordinară, fără să știm că stă în puterea noastră să transformăm plasticul în diamante și ața în mătase.”
Displaying 1 - 30 of 44 reviews