Cartografia lumii de dincolo

by Laura T. Ilea

Harta e o reprezentare a lumii. Dar, odată răsturnate reperele obișnuite, ea devine altceva. Fie că e vorba de hărțile diabolice ale lui Johannes Müller sau de harta subiectivă, interioară a Amaliei, călătoriile din romanul Laurei T. Ilea reconfigurează un spațiu al nefamiliarului, a cărui traversare presupune transformări – sufletești, psihice, morale – fundamentale. Lumea în continuă schimbare, reactualizarea, prin intermediul unor scenarii misterioase, a unor momente vitale din Marea Istorie, întâlnirile incredibile între personaje extravagante, care modifică pe nesimțite structura intimă a lucrurilor așa cum le cunoaștem, sunt câteva dintre temele de meditație ale romanului.

„Cartografia lumii de dincolo deambulează între regiuni arhaice ale Transilvaniei şi straniul imperiu al tinereţii eterne creat de Johannes Müller la Aachen, în Germania; între Paris şi New York, oraşul în care Armand Carpentier vrea să pună în practică un proiect pe cât de revoluţionar, pe atât de înspăimântător; între dansul cu rezonanţe barbare de la târgul de fete şi survolarea în trombă a Americii de către Amalia, personajul central al romanului. Mi-am dorit ca această carte să fie premoniţia lumii viitorului. O lume stranie, pe alocuri monstruoasă, condusă de obsesia lui all inclusive şi de noile reguli ale procreării. O lume pe măsura proiectelor extravagante ale celor câţiva excentrici notorii care o locuiesc.“

192 pages, Paperback

First published May 1, 2018

Reviews

[Beatrice Bitic · Rating 2 out of 5]

2,3

Highlights
+ Se citește foarte ușor, am zburat prin 100 de pagini într-o dimineață de weekend până să încep măcar să mă trezesc. Deci e o alegere ok pentru când vrei să ucizi timp pe tren sau ca palate cleanser dacă încerci să-ți revii după ceva care chiar ți-a solicitat atenția pentru mai mult de 5 minute. Cred că e și un indicator că ar fi exagerat să spui că e o carte proastă (în măsura în care orice carte poate fi descrisă așa) pentru că nu agonizezi încercând să treci prin ea.

+ Sunt părți din povestea Amaliei care au potențial (și pe care mi-ar fi plăcut poate să le văd explorate mai în detaliu). Episodul din sătucul din creierii munților din care provine Amalia, cu obiceiuri care frizează barbarismul și care declanșează toată călătoria ei, experimentul lui Armand și implicațiile etice. Și poveștile cu sinucigașii lui Armand sunt decențele.

Downsides
- N-ar fi rău să o citești dintr-un foc dacă te-ai apucat de ea pentru că dacă o lași totuși jos nu știu ce te-ar putea face să o deschizi la loc (mie mi-a luat cam o săptămână și am făcut-o doar pentru că mai aveam vreo 70 de pagini din ea și am simțit să-i mai dau măcar o șansă).

- Also, la un moment dat m-am defazat vreo 3 pagini și nu am regretat decât că am simțit suficientă vinovăție cât să le reiau doar ca să dau peste niște idei destul de lipsite de substanță, cu analogii între situația Amaliei – viitoare mamă – și reproducerea la balene și cum „odată ce își creează un cuib un mamifer are nevoie să ucidă. Ca să se apere, ca să își crească puii” (ouuuk, seems about right). Pare că exagerez și scot ideile din context ceea ce le face automat să-și piardă din valoare, dar marele minus (într-o opinie neavizată) al acestei lecturi este tocmai că nu are un context. Nu e închegată, nu aprofundează niciun scenariu pe care îl începe.


- Toată partea cu Ana Aman și Institutul de Geriatrie a fost inserată strict ca prilej pentru o încercare de tip making a statement (?). Nu știu, eu nu i-am văzut rostul în povestea Amaliei și a lui Andrei, putea lipsi cu desăvârșire. Din această perspectivă putea lipsi până și efortul de a schimba numele Anei Aslan sau de a apela la expresii precum „stăpâna tuturor științelor”, „regina formulelor chimice” pentru a o ironiza pe Elena Ceaușescu fără să o numească pentru că mie mi-a lăsat impresia unei lecturi care se vrea subversivă (?) în absența regimului opresiv evocat. Am trăit o senzație de forțat, chiar dacă s-ar admite că acele capitole intră sub umbrela mai largă a cartografierii unei epoci, hărțile fiind laitmotivul evident al narațiunii. (Apropo de asta, we kind of get it, nu știu în ce măsură este necesar să fie reiterat expres cu o frecvență atât de ridicată). Dimpotrivă, sub aspectul cartografierii lumii de dincolo, am alergat să străbat sudul Americii fără să pot reține nimic de pe parcurs care să-mi contureze locurile, oamenii. O să-l citesc pe Kerouac pentru asta dacă tot e menționat la fiecare 3 pagini din capitolul respectiv.
- Multe dintre idei sunt ușor clișeice și schițează o gândire ușor depășită a personajelor, dar cu accente care se vor feministe, I guess:

Amalia și Maria se întorc din larg. Se plimbă de-a lungul galeriilor de artă, al magazinelor de îmbrăcăminte masculină. Paradisul bărbaților. Aranjați, manichiurați, pomadați (*Dana Budeanu heavy breathing*). Foarte rar, văd și femei ținându-se de mână, niște mémés la a treia tinerețe ale căror corpuri provoacă mila omologilor lor masculini.

- Cred că trăim încă prea mult în lumea bunicilor noștri.
[...]
- Și care e lumea în care ar trebui să trăim?
- Nu știu dacă ar trebui sau nu, cred însă că nu mai avem de ales. Lumea marilor romane de dragoste. Un simplu experiment cultural. Probabil că suntem martorii obștescului lui sfârșit.”
- Ei, dar oamenii se îndrăgostesc în continuare, nu poți nega asta.
- Hai să fim serioși, copiii noștri o să ne râdă în nas când le vom vorbi despre Romeo și Julieta.
Da, RIP love.

Nu suntem și noi în egală măsură tulburi, eu, purtând copilul unui bărbat pe care n-o să-l mai văd niciodată, tu, visând la un bărbat care să nu fi auzit de inventarea prezervativului?
Girl power, am I right?

Mai e un pasaj despre comuniune trupească, apostoli, ritualul religios prin care bărbații ajung să „nască” și cum Maria Magdalena a devenit o târfă deși fericirea era rezervată femeilor, care cunoșteau miracolul de a concepe, pe când bărbații nu cunoșteau fericirea și de aceea porneau războaie. Yep, e un singur paragraf.

Oricum, nu am rămas cu niciunul dintre personaje.
Poate ratez eu the bigger picture, dar mi-aș lua orele de lectură înapoi.

[Raliki · Rating 4 out of 5]

Cred cu tărie, că se diferenţiază profund de toate celelalte cărți pe care le-am citit de-a lungul vieții și mi-ar fi extrem de greu să o încadrez într-o categorie literară.
Dacă vreți să citiți hărțile sufletelor unor personaje complexe, care sparg tipologiile obișnuite și care au o viață plină de gânduri, și nu de acțiuni atunci cartea este pentru voi.
Descrierile minuțioase nu m-au plictisit deloc, autoarea având o capacitate extraordinară de a scrie uman, sufletist, în sute de lumi necunoscute, în care oamenii trăiesc vieți infinite pentru că, de fiecare dată când au interacțiuni cu oamenii, devin altcineva.
Tehnologia, știința, dragostea, vocația, chemarea trecutului, arta, valorile morale, evadarea din cotidian, singurătatea sunt concepte abordate de Laura T.Ilea cu măiestrie și trăiri covârșitoare.
Este rezultatul unei cartografieri detaliate a unei hărți ce cuprinde inima cuiva într-o continuă călătorie, hartă pe care după ce terminați cartea veți avea dorința să o începeți și voi.

[Simina · Rating 3 out of 5]

3.7

[Ovidiu · Rating 4 out of 5]

Foarte interesantă, pentru mine, după "Viața și umbra ei", o excepțională lucrare filosofică. Mi-a plăcut având deja un gir.

[Socrate · Rating 2 out of 5]

În acea zi de început de toamnă, Armand Carpentier şi-a dat seama că lucrurile trenează de prea multă vreme. Că cineva trebuia să facă pasul acesta, cu orice preţ. Şi s-a apucat, tot atunci, să conceapă o strategie. Sub aparenţa unei redute, o armă de atac imbatabilă, oricât de mult s-ar fi zbătut cei câţiva curajoşi să-I reziste. Un mecanism imperturbabil. O minune a tehnicii moderne. Se despărţise de puţină vreme de iubita lui. Ea rămăsese însărcinată, el îi spusese că nu era încă timpul, nu era pregătit să-şi asume o asemenea responsabilitate, tocmai se pregătea să plece la New York să-şi pună în aplicare planul, era visul lui de-o viaţă. Nu putea să rateze un asemenea vis din cauza unei fiinţe care nu exista încă, nu era decât o aglomerare de celule, survenită aleatoriu în corpul ei, şi căreia nu putea să-I adjudece, nu avea nici un drept, dominaţia asupra viitorilor douăzeci, treizeci de ani din viaţa lui. Încercase să o asculte, dar cuvintele ei îl îndepărtară tot mai mult… şi îi veni deodată chef de ducă. Nu se putea închipui sclavul unui loc de muncă, susţinătorul fără drept de apel al unei familii împovărătoare. Nu se vedea cultivator de pomi sau cultivator de suflete, nu se vedea coordonator marketing undeva, la etajul al şaptesprezecelea al unei clădiri, nici globe-trotter înfocat, ţintind cartea recordurilor şi imitându-l pe Forrest Gump. Armand Carpentier nu se vedea în nici un fel. Era o vreme, nu demult, când încă se vedea. Când iubita lui, Amalia, îl vedea. Când ea făcea planuri pentru amândoi, iar lui i se părea că vorbeşte în numele amândurora. Armand Carpentier nu avea voce. I-o împrumutase pentru o vreme Amaliei. Crede că a iubit-o. Pentru anumite cuvinte, pe care ea le spunea câteodată aşa, din senin. A ştiut că începuse să o iubească atunci când şi-a dat seama că asculta cu atenţie ce avea să-i spună.

[Ana Zett · Rating 3 out of 5]

Despre dorința acerbă de a trăi în viitor, a inova, și înclinața către trecut, către ce a fost și de unde provin lucrurile. Acțiunile se vă d și simt prin intermediul Amaliei, fată simplă de la țară, însă ageră și fermă.

Mi-a plăcut romanul de debut pe piața românească al Laurei T. Ilea - îmi pare că ilustrează cu acuratețe vremurile constrastante și contradictorii pe care le trăim, diferite tipologii de oameni angrenați niciodată în prezent, care idealizează sau se tem și se inhibă, dezvoltă fixații și ignoră împrejurimile.