Timp de câteva decenii, ca cercetător în psihologie, am reflectat asupra minţii umane. Am studiat cum se dezvoltă mintea, cum se organizează, cum ajunge să arate la apogeul ei. Am studiat felul în care oamenii învaţă, creează, conduc, felul în care transformă mintea altor persoane şi propria lor minte. În general, m-am mulţumit să descriu operaţiile tipice ale minţii – deja, o sarcină împovărătoare. Însă, ocazional, am oferit şi perspective asupra felului în care ar trebui să ne folosim mintea. În Cele cinci minţi ale viitorului merg mai departe. Deşi nu am pretenţia că aş deţine un glob de cristal, mă interesează aici tipurile mentale de care oamenii vor avea nevoie pentru a asigura progresul lor – al nostru – în epocile viitoare. Cea mai mare parte a lucrării mele rămâne descriptivă – prezint operaţiile tipurilor mentale de care vom avea nevoie. Nu pot să ascund însă faptul că proiectul la care m-am angajat implică o „dimensiune axiologică”: tipurile mentale pe care le descriu sunt chiar cele pe care – cred eu – trebuie să le dezvoltăm în viitor. De unde această deplasare de la descripţie la prescripţie? În lumea interconectată în care trăieşte în prezent marea majoritate a fiinţelor umane, ideea că fiecare individ sau grup trebuie să supravieţuiască pe parcela sa este depăşită. Pe termen lung, nu mai este posibil ca părţi ale lumii să prospere în timp ce altele rămân în sărăcie cruntă şi adâncă frustrare. Să ne amintim cuvintele lui Benjamin Franklin: „trebuie să rămânem uniţi, sau, cu siguranţă, vom pieri unul câte unul”. În plus, lumea viitorului – cu omniprezentele motoare de căutare, roboţi şi alte instrumente informatice – va solicita abilităţi care până acum au fost doar simple opţiuni. Pentru a face faţă acestei lumi noi în condiţiile pe care le impune, ar trebui să începem să cultivăm aceste abilităţi încă de pe acum .