What do you think?
Rate this book
România în 100 de ani
Bilanțul unui veac de istorie
Urmat de un dialog cu Marian Voicu
„Am scris această carte cu simpatie şi respect faţă de acei oameni care, în ultima sută de ani, au încercat să construiască, în condiţii grele, ceea ce, după părerea mea, merită România să fie: o ţară normală, nu un caz special, nici în bine, nici în rău, ci un stat de drept, democratic, în Europa.
Regimurile autoritar-totalitare din ultima sută de ani au fost susţinute chiar de forţe din ţară, oricât de mult s-a încercat mereu să se atribuie fascismul doar influenţei germane, iar comunismul, exclusiv celei sovietice. Este, desigur, o constatare dureroasă pentru români, dar fără o analiză a acestei continuităţi va fi dificilă vreo schimbare fundamentală în viitor.
La o sută de ani de la 1918 ar trebui sărbătoriți acei oameni care, după 1989, în ciuda statului, dincolo de acest stat, dar apoi şi în importante instituţii ale acestui stat, nu s-au angajat pe drumul naţionalismului izolaţionist și al specificității româneşti, ci pe drumul unei normalităţi europene.“ (OLIVER JENS SCHMITT)
„Există o lamentaţie publică în acest moment privind lipsa unui proiect de ţară… Unii spun că unirea cu Basarabia ar putea fi un proiect de ţară. Construirea de autostrăzi, spun alţii, este un proiect pentru următoarea mie de ani, iar alţii spun că generarea de prosperitate, pur şi simplu, este suficientă. Eu aş spune că instaurarea adevărului în centrul vieţii publice, acolo unde a fost foarte puţin prezent în România ultimilor o sută de ani, ar fi foarte importantă; poate că acesta este motivul care a dus la dispariţia încrederii în societatea românească. Încrederea în insti¬tuţii şi în «celălalt» este, într-adevăr, liantul cel mai important al unei democraţii.“ (MARIAN VOICU)
Urmat de un dialog cu Marian Voicu
„Am scris această carte cu simpatie şi respect faţă de acei oameni care, în ultima sută de ani, au încercat să construiască, în condiţii grele, ceea ce, după părerea mea, merită România să fie: o ţară normală, nu un caz special, nici în bine, nici în rău, ci un stat de drept, democratic, în Europa.
Regimurile autoritar-totalitare din ultima sută de ani au fost susţinute chiar de forţe din ţară, oricât de mult s-a încercat mereu să se atribuie fascismul doar influenţei germane, iar comunismul, exclusiv celei sovietice. Este, desigur, o constatare dureroasă pentru români, dar fără o analiză a acestei continuităţi va fi dificilă vreo schimbare fundamentală în viitor.
La o sută de ani de la 1918 ar trebui sărbătoriți acei oameni care, după 1989, în ciuda statului, dincolo de acest stat, dar apoi şi în importante instituţii ale acestui stat, nu s-au angajat pe drumul naţionalismului izolaţionist și al specificității româneşti, ci pe drumul unei normalităţi europene.“ (OLIVER JENS SCHMITT)
„Există o lamentaţie publică în acest moment privind lipsa unui proiect de ţară… Unii spun că unirea cu Basarabia ar putea fi un proiect de ţară. Construirea de autostrăzi, spun alţii, este un proiect pentru următoarea mie de ani, iar alţii spun că generarea de prosperitate, pur şi simplu, este suficientă. Eu aş spune că instaurarea adevărului în centrul vieţii publice, acolo unde a fost foarte puţin prezent în România ultimilor o sută de ani, ar fi foarte importantă; poate că acesta este motivul care a dus la dispariţia încrederii în societatea românească. Încrederea în insti¬tuţii şi în «celălalt» este, într-adevăr, liantul cel mai important al unei democraţii.“ (MARIAN VOICU)
136 pages, Paperback
First published May 1, 2018
6 people are currently reading
275 people want to read
About the author
Oliver Jens Schmitt
40 books43 followersOliver Jens Schmitt is a professor of South-East European history at Vienna University since 2005. He is a member of the Austrian Academy of Sciences.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 21 of 21 reviews
June 11, 2023
mi se pare foarte important si util sa stim cum suntem vazuti din afara sau cum este vazuta istoria si drumul nostru din afara. de ce? pe langa echidistanta celui care face analiza (in cazul in care exista si la Schmitt tind sa cred ca ea exista) e si un bun prilej de analiza si poate ajustare in ceea ce priveste raporturile noastre cu ceilalti.
eseul lui Schmitt aduce in discutie etno-nationalismul ortodox (o sintagma extrem de nemteasca care dezvaluie cele 3 componente ale subiectului) si cum acest concept a fost firul rosu al secolului. cum s-a manifestat dupa Marea Unire si cum a fost preluat in peri0ada interbelica de diferitele regimuri autoritare si mai apoi in comunismul care, cica-se, se rupsese de ce a fost inainte de 1945, crease omul nou (sau il crea). mi s-a parut interesanta si foarte logica analiza lui Schmitt. in plus, mi-a placut ca inca din prefata ne spune clar ca el este un european covins si un sustinator al statului de drept, democratic asa cum este el creionat de UE.
mi-a placut si concluzia: prezentul este, de fapt, cea mai buna perioada din istoria Romaniei. mi-a placut pentru ca este un adevar foarte rar mentionat in ziua de astazi si pentru speranta pe care ne-o da. se schimba multe lucruri, trebuie doar sa le vedem si sa fim parte din schimbare.
eseul lui Schmitt aduce in discutie etno-nationalismul ortodox (o sintagma extrem de nemteasca care dezvaluie cele 3 componente ale subiectului) si cum acest concept a fost firul rosu al secolului. cum s-a manifestat dupa Marea Unire si cum a fost preluat in peri0ada interbelica de diferitele regimuri autoritare si mai apoi in comunismul care, cica-se, se rupsese de ce a fost inainte de 1945, crease omul nou (sau il crea). mi s-a parut interesanta si foarte logica analiza lui Schmitt. in plus, mi-a placut ca inca din prefata ne spune clar ca el este un european covins si un sustinator al statului de drept, democratic asa cum este el creionat de UE.
mi-a placut si concluzia: prezentul este, de fapt, cea mai buna perioada din istoria Romaniei. mi-a placut pentru ca este un adevar foarte rar mentionat in ziua de astazi si pentru speranta pe care ne-o da. se schimba multe lucruri, trebuie doar sa le vedem si sa fim parte din schimbare.
December 9, 2018
Excelentă carte; ar trebui citită de toţi românii.
September 9, 2018
”Faptul că, în 2014, preşedinte al statului a fost ales Klaus lohannis, un membru al unei minorităţi etnice şi confesionale, arată cât de mult s-a schimbat România din punct de vedere sociocultural şi mental; campania electorală a contracandidatului său, Victor Ponta, a mizat pe acel naţionalism ortodox, sprijinit şi de părţi ale BOR, pe care l-am identificat ca fir roşu ideologic în cei o sută de ani de existenţă ca stat a României (Mari). Acest fir mai există, dar destrămat şi decolorat.”
(...)
”În 2004, România a intrat în NATO. În prezent ea este (încă) singurul stat NATO de încredere de la Marea Neagră, iar din 2015 s-a deschis o bază NATO la Deveselu. NATO este acea asigurare de viaţă strategică ce i-a lipsit în 1940, când ţara s-a îndepărtat de Marea Britanie şi de Franţa, din cauza dictaturii regale şi a antisemitismului sprijinit de stat, alăturându-se Puterilor Axei. În lupta pentru democraţie şi statul de drept, SUA iau o poziţie clară. Altfel stau lucrurile cu cel de-al doilea sistem de alianţă, Uniunea Europeană. Aceasta a dus cu România negocieri de aderare timp de mai mulţi ani, o poziţie centrală fiind ocupată de întărirea instituţiilor şi de combaterea corupţiei. În 2007 însă, România a fost primită în UE mai mult pe baza unor angajamente decât a unor realizări politice concrete. De atunci, Comisia Europeană s-a confruntat cu încercările neîncetate ale forţelor oligarhice de a slăbi justiţia. În afară de un raport de monitorizare însă, Comisia aproape că nu are vreo pârghie politică pentru a împiedica eficient distrugerea statului de drept de către aceste forţe; retragerea dreptului de vot (potrivit Articolului 7 al Tratatului de aderare la UE) este o ultima ratio, dar cu greu poate fi un mijloc de presiune flexibil.”
(...)
”Poate niciodată până acum n-a existat atâta curaj civic şi deontologic în unele instituţii ale statului, mai ales din justiţie. Acest lucru poate părea de mirare sau chiar naiv, dacă luăm în considerare actualele eforturi ale oligarhilor corupţi şi ale forţelor legate de aceştia din aparatul de stat, Biserică şi mediul ştiinţific, de a controla statul în totalitate. Dacă ne retragem cu câţiva paşi înapoi, observăm că, după o sută de ani, democraţia are totuşi şanse mai mari decât în 1938 sau 1944; prin emigraţie, România a devenit o societate transnaţională, face parte din sisteme de alianţă mai puternice decât în perioada interbelică, dar, cel mai important, democraţia se poate sprijini pentru prima dată pe o bază demografică apreciabilă. Pentru prima dată în istoria recentă a României, părţi considerabile din rândul populaţiei, mai ales din cea urbană, nu mai urmează ultranaţionalismul ortodox. Marea majoritate a intelectualilor nu mai preamăreşte modelele autohtoniste ale căii specific româneşti. Ce-i drept, deţinătorii de azi ai puterii fac mobilizare cu ajutorul lozincilor din rezervorul de propagandă legionar-naţionalist- comunistă, dar răsunetul este sensibil mai redus decât, de pildă, în perioada interbelică.
Începând din 1989, în ciuda rupturilor grave menţionate mai sus, România s-a schimbat în sens pozitiv mai mult decât percep mulţi dintre românii înşişi. S-a format o clasă de mijloc urbană, al cărei nivel de siguranţă şi stabilitate socială şi materială este, fără doar şi poate, mai redus decât în vestul continentului; prin studii, călătorii, experienţe în străinătate, prin accesul la mass-media libere şi mai ales prin noile reţele sociale, are însă posibilitatea să compare şi să evalueze critic.”
(...)
”Nu 1918, ba chiar nici 1938, 1940, 1944 sau 1968 nu pot fi puncte de referinţă, dacă este vorba de construirea României democratice. Aceasta s-a născut, dimpotrivă, în 1989 la Timişoara, iar în 1990 a fost provizoriu zdrobită - în sensul înfiorător al cuvântului - în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în cadrul mineriadelor. Nu perioada interbelică este epoca relativ cea mai bună din ultimii o sută de ani, ci prezentul.”
(...)
”În 2004, România a intrat în NATO. În prezent ea este (încă) singurul stat NATO de încredere de la Marea Neagră, iar din 2015 s-a deschis o bază NATO la Deveselu. NATO este acea asigurare de viaţă strategică ce i-a lipsit în 1940, când ţara s-a îndepărtat de Marea Britanie şi de Franţa, din cauza dictaturii regale şi a antisemitismului sprijinit de stat, alăturându-se Puterilor Axei. În lupta pentru democraţie şi statul de drept, SUA iau o poziţie clară. Altfel stau lucrurile cu cel de-al doilea sistem de alianţă, Uniunea Europeană. Aceasta a dus cu România negocieri de aderare timp de mai mulţi ani, o poziţie centrală fiind ocupată de întărirea instituţiilor şi de combaterea corupţiei. În 2007 însă, România a fost primită în UE mai mult pe baza unor angajamente decât a unor realizări politice concrete. De atunci, Comisia Europeană s-a confruntat cu încercările neîncetate ale forţelor oligarhice de a slăbi justiţia. În afară de un raport de monitorizare însă, Comisia aproape că nu are vreo pârghie politică pentru a împiedica eficient distrugerea statului de drept de către aceste forţe; retragerea dreptului de vot (potrivit Articolului 7 al Tratatului de aderare la UE) este o ultima ratio, dar cu greu poate fi un mijloc de presiune flexibil.”
(...)
”Poate niciodată până acum n-a existat atâta curaj civic şi deontologic în unele instituţii ale statului, mai ales din justiţie. Acest lucru poate părea de mirare sau chiar naiv, dacă luăm în considerare actualele eforturi ale oligarhilor corupţi şi ale forţelor legate de aceştia din aparatul de stat, Biserică şi mediul ştiinţific, de a controla statul în totalitate. Dacă ne retragem cu câţiva paşi înapoi, observăm că, după o sută de ani, democraţia are totuşi şanse mai mari decât în 1938 sau 1944; prin emigraţie, România a devenit o societate transnaţională, face parte din sisteme de alianţă mai puternice decât în perioada interbelică, dar, cel mai important, democraţia se poate sprijini pentru prima dată pe o bază demografică apreciabilă. Pentru prima dată în istoria recentă a României, părţi considerabile din rândul populaţiei, mai ales din cea urbană, nu mai urmează ultranaţionalismul ortodox. Marea majoritate a intelectualilor nu mai preamăreşte modelele autohtoniste ale căii specific româneşti. Ce-i drept, deţinătorii de azi ai puterii fac mobilizare cu ajutorul lozincilor din rezervorul de propagandă legionar-naţionalist- comunistă, dar răsunetul este sensibil mai redus decât, de pildă, în perioada interbelică.
Începând din 1989, în ciuda rupturilor grave menţionate mai sus, România s-a schimbat în sens pozitiv mai mult decât percep mulţi dintre românii înşişi. S-a format o clasă de mijloc urbană, al cărei nivel de siguranţă şi stabilitate socială şi materială este, fără doar şi poate, mai redus decât în vestul continentului; prin studii, călătorii, experienţe în străinătate, prin accesul la mass-media libere şi mai ales prin noile reţele sociale, are însă posibilitatea să compare şi să evalueze critic.”
(...)
”Nu 1918, ba chiar nici 1938, 1940, 1944 sau 1968 nu pot fi puncte de referinţă, dacă este vorba de construirea României democratice. Aceasta s-a născut, dimpotrivă, în 1989 la Timişoara, iar în 1990 a fost provizoriu zdrobită - în sensul înfiorător al cuvântului - în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în cadrul mineriadelor. Nu perioada interbelică este epoca relativ cea mai bună din ultimii o sută de ani, ci prezentul.”
May 5, 2022
Imi place tare mult de Oliver Jens Schmitt, caci l-am descoperit prin cartea despre Zelea Codreanu, iar in aceasta carte, daca pot scoate o idee sau doua ar fi urmatoarele:
- traim printre cele mai bune vremuri ale noastre din ultimii 100 de ani, pace relativa, democratie stabila
- avem insa o mare nevoie de instaurare a adevarului despre toata aceasta perioada, trebuie sa stim cat de rasisti am fost, sa aducem reparatii celor opresati pentru a putea face astfel pace cu trecutul si a merge mai departe.
- traim printre cele mai bune vremuri ale noastre din ultimii 100 de ani, pace relativa, democratie stabila
- avem insa o mare nevoie de instaurare a adevarului despre toata aceasta perioada, trebuie sa stim cat de rasisti am fost, sa aducem reparatii celor opresati pentru a putea face astfel pace cu trecutul si a merge mai departe.
January 14, 2020
Foarte interesantă. Ar tebui citită de toți românii!
October 27, 2018
Un eseu cuprinzător al societății românești din ultima sută de ani, o prezentare comparativă a celor patru dictaturi precum și motivele acceptării lor de către români. O prezentare a noastră ca nație, de unde venim și unde ne îndreptăm privită prin prisma a ceea ce am trăit și experimentat ca societate. O carte numai bună de lecturat în an centenar. 😁
May 18, 2019
O carte care se citeste usor, in care ma regasesc si imi regasesc aproape toate intrebarile. O recomand fara rezerve.
June 11, 2020
Mi-as fi dorit ca acest eseu sa fie mult mai lung. Foarte usor de parcurs si cu sufletul la gura as mai fi citit 100 de pagini. O viziune a unui "strain" ce sub nicio forma nu se doreste a fi atotcuprinzatoare ori completa reuseste sa fie extraordinar de concisa si sa atinga cu subiect si predicat subiecte dificile si dureroase din istoria ultimilor nostri 100 de ani.
July 28, 2018
Recomand cu mare drag aceasta carte. In cartile de istorie recente accentul este pus d emulte ori pe fapte, ceea ce este indreptatit. Cartea de fata fiind un eseu ofera o perspectiva de ansamblu destul de inedita.
January 13, 2022
MICUL VOLUM DE FAŢĂ TRATEAZĂ O TEMĂ MARE; el nu oferă însă o prezentare de ansamblu, ci este un eseu istoric. Trebuie deci ca, în câteva cuvinte, să clarificăm metoda şi poziţionarea autorului. Ca gen, eseul are numeroase avantaje: fiind o „încercare", nu are pretenţia de caracter definitiv; mai mult lansează întrebări fundamentale, dezvoltă teze şi idei călăuzitoare, reliefează şi scoate în evidenţă lucruri care, în monografii de amploare, sunt sufocate de material. De acest gen ţine însă şi concizia, iar alături de aceasta, în mod necesar, şi întinderea redusă. Acest lucru vine în întâmpinarea dezbaterii intelectuale. Din punct de vedere ştiinţific însă, specialistul va simţi lipsa analizelor şi a justificărilor în detaliu. De aceea, încă de la început, îi atragem atenţia cititorului cu privire la ceea ce-l aşteaptă: nu o prezentare de ansamblu a celor o sută de ani de istorie a statului român, de la înglobarea unor teritorii care, mai înainte, fuseseră austro-ungare şi ruseşti, ci o încercare de a trasa liniile esenţiale ale statalităţii româneşti în trecutul recent. În centru se află statul, în interacţiunea lui cu societatea. Cititorul nu va găsi deci o histoire totale, ci reflecţii privind dezvoltarea şi caracterul statului român, precum şi modul în care caracterul constitutiv al statului a marcat societatea românească. Cartea de faţă are la origine o conferinţă susţinută la Ateneul Român (şi consistent adăugită în aceste pagini), urmată de un dialog cu Marian Voicu, în cadrul seriei Despre lumea în care trăim (februarie 2018). Am fost invitat să vorbesc pe tema „România în 100 de ani". La prima vedere, definirea problemei pare simplă: un bilanţ al ultimului veac de la Marea Unire, aşa cum este numită, de obicei, în contextul românesc, întemeierea regatului României Mari. Dar ce poate însemna acest lucru?
January 26, 2025
Mi a placut eseul carte, merita citit, pacat ca se opreste la 2016. Ar fi interesanta o continuare, in carte ne laudam ca nu avem in RO o extrema dreapta, ce naivi eram, in 8 ani ne a lovit tsunamiul, sper sa rezistam si sa nu revenim la intunecatul totalitarism, intoarcerea in comunism. Oricum conform autorului romanilor nu le a placut niciodata democratia, tot timpul au stat in regimuri autoritare. Tot timpul am avut o clasa politica slaba si corupta, un stat polițienesc unde serviciile au dirijat mult prea multe si nu neaparat ne au aparat.
Read
January 4, 2025"Suveranitatea condiționată (de UE) îi neliniștește și-i afectează pe cei care doresc să exploateze nestingheriți resursele statului."
un eseu pertinent, care vede dincolo de mitul "epocii de aur" al României. perspectiva asupra felului în care ideologia legionară a facilitat trecerea la regimul comunism a fost inedită pentru mine. o consider un punct de pornire important pentru înțelegerea felului în care se mișcă societatea românească în prezent.
un eseu pertinent, care vede dincolo de mitul "epocii de aur" al României. perspectiva asupra felului în care ideologia legionară a facilitat trecerea la regimul comunism a fost inedită pentru mine. o consider un punct de pornire important pentru înțelegerea felului în care se mișcă societatea românească în prezent.
August 26, 2018
[discurs într-o conferință transformat în eseu, nu tratat de istorie] un discurs simplu despre ce a reprezentat crezul politic national din 1918 până în prezent și cum (nu) s-a schimbat
January 6, 2019
Thought provoking, a completley different perspective. Great read!
June 10, 2022
Cartea aceasta cu greu se poate numi astfel. E o combinație împărțită în două părți: întâi, un eseu de 100 de pagini despre tema propusă, apoi un dialog cu autorul.
Primele două treimi ale eseului sunt un rezumat al cărții "Balcanii în secolul XX", dar doar al părților care privesc România. Ultima treime dezvoltă istoria postdecembristă a țării, comentând vag asupra anumitor puncte pe care autorul le consideră importante.
Din păcate, Oliver Jens Schmitt nu se dedică unor concluzii ferme pe parcursul eseului, preferând să evite condamnări clare sau să se pronunțe în favoarea ori împotriva faptelor istorice recente. Eseul ar fi putut avea lejer încă 100 de pagini în care autorul să dezvolte fără rețineri ideile care altfel sunt vag formulate. Poate că abordarea a fost greșită de la bun început. Eu unul aș fi resimțit un impact mai profund dacă, odată ce a stabilit clar că România nu este o excepție între statele UE, autorul ar fi subliniat cu subiect și predicat exact ce este putred în societatea românească, precum și cauzele sale. Din păcate, din cauza a ceea ce pare a fi o încercare de a nu ofensa, eseul rămâne la stadiul cel exprimat de autor: "o încercare".
Nici dialogul nu este mai interesant. OJS evită și acolo să se pronunțe ferm asupra problemelor curente ale țării.
Per total, dezamăgitoare. Ar fi meritat 2 stele, dar asta doar fiindcă citisem deja cealaltă carte a lui OJS susmenționată.
Primele două treimi ale eseului sunt un rezumat al cărții "Balcanii în secolul XX", dar doar al părților care privesc România. Ultima treime dezvoltă istoria postdecembristă a țării, comentând vag asupra anumitor puncte pe care autorul le consideră importante.
Din păcate, Oliver Jens Schmitt nu se dedică unor concluzii ferme pe parcursul eseului, preferând să evite condamnări clare sau să se pronunțe în favoarea ori împotriva faptelor istorice recente. Eseul ar fi putut avea lejer încă 100 de pagini în care autorul să dezvolte fără rețineri ideile care altfel sunt vag formulate. Poate că abordarea a fost greșită de la bun început. Eu unul aș fi resimțit un impact mai profund dacă, odată ce a stabilit clar că România nu este o excepție între statele UE, autorul ar fi subliniat cu subiect și predicat exact ce este putred în societatea românească, precum și cauzele sale. Din păcate, din cauza a ceea ce pare a fi o încercare de a nu ofensa, eseul rămâne la stadiul cel exprimat de autor: "o încercare".
Nici dialogul nu este mai interesant. OJS evită și acolo să se pronunțe ferm asupra problemelor curente ale țării.
Per total, dezamăgitoare. Ar fi meritat 2 stele, dar asta doar fiindcă citisem deja cealaltă carte a lui OJS susmenționată.
June 21, 2025
I bought the book on a whim, part of a larger batch without checking reviews only because I knew the author, having read his biography on Corneliu Zelea Codreanu.
The book wasn't what I expected but I enjoyed it nonetheless. OJS didn't write a classic overview of the century since the formation of Greater Romania, but instead tries to bring into public attention some underlying themes within this timeframe, what mistakes did the politicians, the state, different actors and society made in general at a macro scale and the refusal to address them critically. Perhaps mistakes is not the correct way to phrase it, but more like moral decisions.
He makes a case for the continuity of the ethnonationalist-orthodox narrative within propaganda and collective mentality.
Since it was written in 2018 it is slightly outdated regarding present times but strangely became relevant again because of recent events that happened in the political spectrum in Romania.
The last part is an interview with the author during which he stresses the fact that the european intelligentsia should cooperate more in order to learn from past mistakes and find durable solutions. This reminded me of an interview with Timothy Snyder in which he said something similar that we have the advantage that we know what happened during the XXth century and together with this global interconnection we should strive to prevent it from happening again.
The book wasn't what I expected but I enjoyed it nonetheless. OJS didn't write a classic overview of the century since the formation of Greater Romania, but instead tries to bring into public attention some underlying themes within this timeframe, what mistakes did the politicians, the state, different actors and society made in general at a macro scale and the refusal to address them critically. Perhaps mistakes is not the correct way to phrase it, but more like moral decisions.
He makes a case for the continuity of the ethnonationalist-orthodox narrative within propaganda and collective mentality.
Since it was written in 2018 it is slightly outdated regarding present times but strangely became relevant again because of recent events that happened in the political spectrum in Romania.
The last part is an interview with the author during which he stresses the fact that the european intelligentsia should cooperate more in order to learn from past mistakes and find durable solutions. This reminded me of an interview with Timothy Snyder in which he said something similar that we have the advantage that we know what happened during the XXth century and together with this global interconnection we should strive to prevent it from happening again.
February 6, 2020
O tentativă de bilanț a unui veac de istorie românească zbuciumată și presărată de numeroase cezuri în cursul democratic. O analiză cam prea de dreapta, pentru gustul meu, care-și pierde obiectivitatea atunci când ajunge la lumea postdecembristă.
În rest, un eseu în stilul celor ale lui Boia, care nu omite a puncta anumite fenomene istorice cu care românii n-au de ce să se mândrească (i.e.: Holocaustul din România, lipsa unei veritabile dizidențe anticomuniste etc.), însă, spre deosebire de eseistul istoric român, lui Schmitt îi lipsește acea ironie mușcătoare care colorează discursul narativ și „îndulcește” puțin amarul interpretărilor.
În rest, un eseu în stilul celor ale lui Boia, care nu omite a puncta anumite fenomene istorice cu care românii n-au de ce să se mândrească (i.e.: Holocaustul din România, lipsa unei veritabile dizidențe anticomuniste etc.), însă, spre deosebire de eseistul istoric român, lui Schmitt îi lipsește acea ironie mușcătoare care colorează discursul narativ și „îndulcește” puțin amarul interpretărilor.
October 8, 2023
O carte ușoară, un eseu scris cu respect și luciditate - păcat că din interior, sportul românesc preferat este autosabotarea.
Victimizarea și autosabotarea sunt normale după abuz…dar la un moment dat, dacă nu-ți asumi responsabilitate și acțiune, atunci nu ieși din cercul vicios în veci.
Victimizarea și autosabotarea sunt normale după abuz…dar la un moment dat, dacă nu-ți asumi responsabilitate și acțiune, atunci nu ieși din cercul vicios în veci.
January 6, 2019
Too short but a bit different view of Romania in the last 100 years. Recommend.
April 24, 2022
Idei interesante dar puțin dezvoltate și prost explicate. Se simte de parcă autorul a scris cartea pentru sine însuși, și nu ca să explice sau arate ceva cititorului.
Displaying 1 - 21 of 21 reviews