În copilăria mea, eram cu aceia pe care îi iubeam și numai cu ei, mereu alături de ei. O dulce atmo-sferă impregnată de iubire, în care sufletul ce înmugurește la viață nu întâlnește decât blândețe, suflul rece al indiferenței străinilor nu îl atinge, inima se deschide ca o plantă sub razele soarelui și a ploii calde ce ajută ramurilor să se întindă și să înflorească. Oamenii care s-au format așa, în mijlocul dragostei și bunătății, sunt cei pe care viața îi rănește cel mai mult, dar, chiar împovărați de suferințe, ei umblă prin lume răspândind acea formă și acea culoare ce și-au pus amprenta asupra lor. Necazurile care îi lovesc nu tulbură seninătatea ce le-a fost dată. Răniți, sufocați, rămân mereu agățați de acel fir, care e esența ființei lor.
„Amintirile Annei Kretzulescu-Lahovary, reconstituie aici pentru prima dată din fragmentele păstrate la Arhivele Naționale, merită citită nu doar ca un document istoric, ci și ca o mărturie a unei umanități universale, la fel de familiară nouă pe cât o simțea, în veacul ei, autoarea însăși.“ (ALINA PAVELESCU)
O carte excepțională de note, însemnări și amintiri ale Annei Kretzulescu-Lahovary, fiică și soție de diplomat. De citit în doze mici. Am scris mai multe pe blog https://dorinadanila.com/2018/08/12/n...
Am rămas profund impresionat de amintirile Annei Kretzulescu-Lahovary, de talentul cu care așterne pe hârtie, de modul în care trece prin filtrul rațiunii ceea ce a trăit/simțit. Nu mă îndoiesc că, dacă ar fi avut prilejul, Anna ar fi devenit una din scriitoarele de referință ale literaturii române/franceze din epocă.
Prima parte e un fel de ,,pregătire". Un rezumat dantelat al vieții din copilărie spus din perspctiva adultului (de dedus cât se poate paria pe acuratețea descrierii cadrului). Trece repede. Nu același lucru se poate spune despre următoarele părți (serioase în cantitate). Notițe, care nu se leagă între ele. Nu sunt o urmare a alteia, deși ordonate cronologic distanța dintre momente cade uneori în asemenea văi temporale încât se ajunge la o impresie de două persoane diferite care vorbesc, sau să se genereze un tip de confuzie iritantă (de parcă ai două persoane în cameră care te strigă din părți diferite ale încăperii). Nu știu cât de multă lumină aduce în vizualizarea epocii, aviz pentru cei care se îndreaptă spre carte din acest raționament. Este destul de reținută și se autocenzurează îndeajuns de mult încât în anumite părți pare că face campanie politică sau reclamă. Este o observație ce urmărește să puncteze caracterul prin care se narează: nu vrea să divulge ceva din ea ci se folosește de oportunitatea notațiilor pentru a scăpa din ea, de unde se deduce că realitatea va suferi drastice schimbări. Fapt care se vede și mai clar când pui în paralel scrieriile din Anexe cu ceea ce ea însăși ajunge să relateze. Într-o călătorie descrisă de fiica ei mai mare și descrierea autoarei apar discrepanțe sesizabile. Stridente, chiar. Prima cu o afirmație rece și pregătită de a arăta cu degetul inculpatul, cea din urmă gata să vorbească despre cer și oameni pe stradă și despre atmosefra generală, evitând să se coboare în groapa de nisip a treburilor omenești. În fine, spor la o lectură călduroasă!
O carte impresionantă prin trăirile autoarei, precum și prin preocupările sale diverse. Oare dacă femeile ar fi putut face orice și-ar fi dorit în vremurile acelea, cum ar fi arătat lumea? Asta m-am întrebat când am citit cartea Annei Kretzulescu-Lahovary.