Jump to ratings and reviews
Rate this book

Drept procesual civil. Principii și instituții fundamentale. Procedura contencioasă

Rate this book
În contextul intrării în vigoare a unei noi reglementări în materie, autorul și-a propus în cadrul acestui volum să prezinte conceptele de bază și instituțiile fundamentale ale dreptului procesual civil, urmărind să evidențieze particularitățile pe care le comportă judecata în cauzele civile.

Au fost analizate instituțiile procedurale în ordinea firească, logică a derulării activității judiciare, care să permită însușirea temeinică și riguroasă a regulilor juridice specifice procesului civil, totodată făcându-se numeroase trimiteri la soluțiile din practica judiciară, de natură a facilita înțelegerea, aprofundarea și consolidarea complexelor probleme de drept generate de raporturile litigioase în această vastă materie. Astfel, sunt tratate principiile fundamentale ale procedurii civile, acțiunea civilă și participanții la procesul civil, competența instanțelor judecătorești, procedura în fața primei instanțe și în căile de atac, precum și aspecte privind actele de procedură, incidentele în desfășurarea procesului și hotărârile judecătorești.

Lucrarea se constituie într-un instrument util, în special pentru studenții de la facultățile de Drept, dar și pentru teoreticieni, practicienii din diverse domenii de activitate și, de asemenea, pentru toți acei cititori interesați de cunoașterea instituțiilor de procedură civilă.

536 pages, Paperback

First published May 20, 2014

1 person is currently reading
1 person want to read

About the author

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
0 (0%)
4 stars
0 (0%)
3 stars
2 (33%)
2 stars
2 (33%)
1 star
2 (33%)
No one has reviewed this book yet.

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.