What do you think?
Rate this book
Cel mai iubit dintre pământeni #1-3
Cel mai iubit dintre pamanteni
Eu am scris o carte politica: arn relatat despre viata unui cuplu, despre preocuparile lor spirituale si de-abia in ultirnul rand despre unele aspecte negative ale societatii - partea politica nefiind preponderenta. Nu este niciodata prea tarziu sa scrii despre aspecte negative, ele putand fi inlaturate in viitor, tocmai pentru ca au fost dezvaluite, tocmai pentru ca oamenii au fost preveniti asupra lor, pentru a nu le mai repeta. Am scris cartea din dorinta de a arata publicului nostru prin ce am trecut, tocmai pentru ca pe viitor sa nu se mai repete aceste suferinte. [...] Nu se scrie cu voie de la politie, acest drept al scriitorilor de a scrie este un drept castigat prin lupta de scriitorii romani in societatea noastra si pe care nu-l mai poate lua nimeni. - Marin Preda Cel mai iubit dintre pamanteni este un roman total, i-am zis eu in cronica pe care am scris-o indata dupa aparitia lui. Un roman, altfel spus, cu mai multe paliere, mai multe teme si un numar mare de personaje: roman politic (despre obsedantul deceniu), roman de dragoste (istoria unui tanar profesor de filosofie, Victor Petrini, care are credinta ca daca dragoste nu e, nimic nu e), un roman moral (mai exact: romanul unui moralist de clasa, in sfera existentiala, in genul lui Camus), in fine, un roman de moravuri despre lumea intelectuala si, in genere, despre lumea romaneasca in regimul totalitar comunist. Un roman puternic, amplu ca un fluviu, romanul, in fine, al unui moralist care judeca necrutator istoria prin care trece. - Eugen Simion
1044 pages, Paperback
First published January 1, 1984
276 people are currently reading
4642 people want to read
About the author
Marin Preda
52 books324 followersMarin Preda was one of the best-known post-World War II Romanian writers.
He was born in the Teleorman county, at Silistea-Gumesti, in the family of Tudor Calarasu.
He finished the first 7 classes in this village, he was then educated at the Normal School in Abrud, next at Cristuru-Odorhei, and after that in Bucharest.
He graduated the capacity exam, but eventually stopped going to school because of various reasons.
He became clerk at the Institute for Statistics in Bucharest, he was then press corrector at Timpul magazine, where he also made his debut in 1942 with the short story Pârlitu.
Encouraged, he published prose and was remarked by Eugen Lovinescu at the Sburatorul literary club.
His editorial debut is in 1948 with the novel Întâlnirea din pamânturi. The young novelist paid his tribute to the socialist reality, as the majority of the writers from the "ploretarian dictature" period (Desfasurarea s.o.).
His first masterpiece was the novel Morometii (vol. I - 1955; vol. II - 1967), which was also used for a successful movie in 1987.
Marin Preda published the novels Risipitorii in 1962, Intrusul in 1968, Marele singuratic in 1972, Delirul in 1975, and his second masterpiece Cel mai iubit dintre pamânteni in 1980, regarded as a violent critique of communism. After a few short weeks on the market, the novel was withdrawn from all public, university, and school libraries and all bookshops.
Shortly after the publication of his last novel, he was found dead, in his creation room from the Mogosoaia Palace, in Bucharest. He died in a suspect way, in 1980, on May 16, leaving many legends related to his passing away, taking into account that he was known for his cold attitude towards the authorities.
La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război.
Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).
Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji.
În 1937, evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau preferați la examene cei din județul respectiv.)
Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.
În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatic
He was born in the Teleorman county, at Silistea-Gumesti, in the family of Tudor Calarasu.
He finished the first 7 classes in this village, he was then educated at the Normal School in Abrud, next at Cristuru-Odorhei, and after that in Bucharest.
He graduated the capacity exam, but eventually stopped going to school because of various reasons.
He became clerk at the Institute for Statistics in Bucharest, he was then press corrector at Timpul magazine, where he also made his debut in 1942 with the short story Pârlitu.
Encouraged, he published prose and was remarked by Eugen Lovinescu at the Sburatorul literary club.
His editorial debut is in 1948 with the novel Întâlnirea din pamânturi. The young novelist paid his tribute to the socialist reality, as the majority of the writers from the "ploretarian dictature" period (Desfasurarea s.o.).
His first masterpiece was the novel Morometii (vol. I - 1955; vol. II - 1967), which was also used for a successful movie in 1987.
Marin Preda published the novels Risipitorii in 1962, Intrusul in 1968, Marele singuratic in 1972, Delirul in 1975, and his second masterpiece Cel mai iubit dintre pamânteni in 1980, regarded as a violent critique of communism. After a few short weeks on the market, the novel was withdrawn from all public, university, and school libraries and all bookshops.
Shortly after the publication of his last novel, he was found dead, in his creation room from the Mogosoaia Palace, in Bucharest. He died in a suspect way, in 1980, on May 16, leaving many legends related to his passing away, taking into account that he was known for his cold attitude towards the authorities.
La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război.
Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).
Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji.
În 1937, evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau preferați la examene cei din județul respectiv.)
Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.
În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatic
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 117 reviews
October 24, 2013
Mărturisire şi destin, dragoste şi ură, libertate şi preţul ei. Una dintre cele mai bine scrise lucrări pe care am avut plăcerea şi pofta să le citesc.
" Toată copilăria mea am băut cafea cu lapte dintr-o frumoasă ceaşcă de porţelan, cu flori roşii şi albastre. Mişcările mîinilor mamei, cînd mi-o punea înainte, erau atît de încetinite şi îmi sugerau atît de curios sentimentul că această ceaşcă nu e un simplu obiect care putea fi schimbat, încît fără să ştiu de ce (fiindcă mama nu-mi spunea nimic) impulsurile mele de copil se armonizau şi-mi beam cafeaua aplecat cu grijă asupra mesei. Nu obiectul mi se părea de preţ, ci sufletul mamei împrăştiat în lucruri."
" Toată copilăria mea am băut cafea cu lapte dintr-o frumoasă ceaşcă de porţelan, cu flori roşii şi albastre. Mişcările mîinilor mamei, cînd mi-o punea înainte, erau atît de încetinite şi îmi sugerau atît de curios sentimentul că această ceaşcă nu e un simplu obiect care putea fi schimbat, încît fără să ştiu de ce (fiindcă mama nu-mi spunea nimic) impulsurile mele de copil se armonizau şi-mi beam cafeaua aplecat cu grijă asupra mesei. Nu obiectul mi se părea de preţ, ci sufletul mamei împrăştiat în lucruri."
October 7, 2009
Cartea mea preferata! O consider cea mai valoroasa din intreaga literatura a limbii romane!
November 28, 2015
“Moartea este un fenomen simplu în natură. Doar oamenii îl fac înspăimântător.”
Waa, a avut dreptate cine mi-a spus ca stilul lui Marin Preda in "Cel mai iubit dintre pamanteni" este de nerecunoscut, prin comparatie cu celelalte romane ale sale. Ceva imi spune ca o sa ma obsedeze romanul asta mult timp de acum inainte. Sincer, cartea mi-a atras mai mult simpatia fata de autor si de complexitatea personalitatii sale - pentru ca INCA nu ma pot obisnui cu gandul ca el i-a creat atat pe Ilie Moromete, cat si pe Victor Petrini.
Protagonistul dezvolta toate tipurile posibile de iubire: filiala, paterna, afectiunea colegiala si bineinteles, erotica, ultima fiind si cea mai dezastruoasa pentru el - practic, Petrini nu sfarseste nicio relatie fara ca aceasta sa nu aiba consecinte nefaste asupra viitorului sau. Tema mortii este omniprezenta in roman, revine obsesiv, fie sub forma unor reflectii ale personajului, fie ca act in sine, natural, fara conotatii tragice - mi-a placut asadar lipsa melodramei, desi daca stau sa ma gandesc ar fi avut de unde sa scoata scene patetic de sensibile, dar asta nu i-ar fi stat in caracter lui Victoraș :)
Am jubilat mai mult cu aspectul social/politic al cartii decat viata personala a protagonistului, care pe alocuri mi s-a parut absurda (desi nu mi-a displacut) si m-a contrariat, iarasi, prin raportare la regimul comunist proaspat instaurat - mai trebuie sa mentionez ca romanul a fost publicat in 1980, iar faptul ca a trecut prima data de cenzura o sa ramana vesnic un mister pentru mine (??)
Waa, a avut dreptate cine mi-a spus ca stilul lui Marin Preda in "Cel mai iubit dintre pamanteni" este de nerecunoscut, prin comparatie cu celelalte romane ale sale. Ceva imi spune ca o sa ma obsedeze romanul asta mult timp de acum inainte. Sincer, cartea mi-a atras mai mult simpatia fata de autor si de complexitatea personalitatii sale - pentru ca INCA nu ma pot obisnui cu gandul ca el i-a creat atat pe Ilie Moromete, cat si pe Victor Petrini.
Protagonistul dezvolta toate tipurile posibile de iubire: filiala, paterna, afectiunea colegiala si bineinteles, erotica, ultima fiind si cea mai dezastruoasa pentru el - practic, Petrini nu sfarseste nicio relatie fara ca aceasta sa nu aiba consecinte nefaste asupra viitorului sau. Tema mortii este omniprezenta in roman, revine obsesiv, fie sub forma unor reflectii ale personajului, fie ca act in sine, natural, fara conotatii tragice - mi-a placut asadar lipsa melodramei, desi daca stau sa ma gandesc ar fi avut de unde sa scoata scene patetic de sensibile, dar asta nu i-ar fi stat in caracter lui Victoraș :)
Am jubilat mai mult cu aspectul social/politic al cartii decat viata personala a protagonistului, care pe alocuri mi s-a parut absurda (desi nu mi-a displacut) si m-a contrariat, iarasi, prin raportare la regimul comunist proaspat instaurat - mai trebuie sa mentionez ca romanul a fost publicat in 1980, iar faptul ca a trecut prima data de cenzura o sa ramana vesnic un mister pentru mine (??)
December 11, 2017
Într-un interviu acordat de către Maria Mailat, la întrebarea "Ce înseamnă pentru dumneavoastră Cel mai iubit dintre pământeni?" Marin Preda răspunde în felul următor: "Cred că este cel mai mare efort creator pe care l-am depus până în prezent. Pot să spun că, dacă aș fi fost mai tânăr, n-aș fi putut să scriu această carte; este, deci, rodul maturității biologice, dar și artistice. Acest efort a dat la iveală multe secrete ale ființei mele și sper ca imaginația mea să nu fi fost secătuită. Din această pricină, adică din această stare de spirit de după scriere - stare de spirit care sper să fie trecătoare -, mi-e greu să-mi imaginez că m-aș mai putea angaja la o lucrare de astfel de proporții." Apoi a venit următoarea întrebare care a sunat astfel "De ce ați scris această carte?" iar Marin Preda a răspuns: "Aici nu pot decât să repet un răspuns pe care l-am mai dat la această întrebare: am amânat Delirul, volumul doi, pentru că mi-am dat seama că dacă nu scriu acum această carte, adică trilogia care a ieșit, s-ar putea să n-o mai scriu niciodată. De ce trebuia scrisă? Cine o citește nu mai pune această întrebare - nici sieși și nici scriitorului."
Iar acum, am și eu o întrebare adresată echipei ce a reușit să creeze această aplicație: "de ce maximul de stele este în număr de cinci, având în vedere că există un asemenea roman?"
Cine spune despre acest roman că este unul frumos, ce te poartă pe culmile fericirii, te face să plutești prin nori etc. e un mincinos. Acest roman, această piatră principală de susținere a literaturii noastre, este nu altceva decât un cutremur pentru ființa și creierul nostru. M-a spulberat de-a binelea. Nici nu știu cum mai am posibilitatea de a scrie așa ceva acum, imediat după ce am terminat de citit...
Dacă Dostoievski ar fi fost viu după ce Marin Preda a publicat Cel mai iubit dintre pământeni și dacă, bineînțeles, ar fi reușit să citească romanul, acesta ar fi venit pe jos din Rusia până pe meleagurile noastre și, mai mult ca sigur, i-ar fi oferit o strângere de mână sănătoasă și un sărut pe frunte lui Marin Preda. După care s-ar fi întors înapoi, fiind mulțumit sufletește pentru o asemenea reușită.
Cel mai bun roman (românesc) !!
Atât.
Iar acum, am și eu o întrebare adresată echipei ce a reușit să creeze această aplicație: "de ce maximul de stele este în număr de cinci, având în vedere că există un asemenea roman?"
Cine spune despre acest roman că este unul frumos, ce te poartă pe culmile fericirii, te face să plutești prin nori etc. e un mincinos. Acest roman, această piatră principală de susținere a literaturii noastre, este nu altceva decât un cutremur pentru ființa și creierul nostru. M-a spulberat de-a binelea. Nici nu știu cum mai am posibilitatea de a scrie așa ceva acum, imediat după ce am terminat de citit...
Dacă Dostoievski ar fi fost viu după ce Marin Preda a publicat Cel mai iubit dintre pământeni și dacă, bineînțeles, ar fi reușit să citească romanul, acesta ar fi venit pe jos din Rusia până pe meleagurile noastre și, mai mult ca sigur, i-ar fi oferit o strângere de mână sănătoasă și un sărut pe frunte lui Marin Preda. După care s-ar fi întors înapoi, fiind mulțumit sufletește pentru o asemenea reușită.
Cel mai bun roman (românesc) !!
Atât.
July 5, 2022
Are you happy, my son? she was asking me, with the extraordinary intuition of mothers, who had enough time in their lives to meditate on everything...
Don't you know me, Mom? I am happy in my unhappiness!
( The Garden of Earthly Delights, Hieronymus Bosch )
The most beloved of earthlings or The most beloved man of Earth or The Earth's Most Beloved Son or Cel mai iubit dintre pamanteni is about me, and it is about you, and you over there too, and so on and so forth…
Published in 1980, this is a testament book of a period called the epoch of the scoundrels (it is chiefly about the troubled 50's in Romania, when the new political regime was taking the lead over the entire society). Unfortunately, that age is not yet finished (I refer mainly to scoundrels), and, looking at the present, whatever was then is now merely undergoing a transformation to a different name, for a better reputation.
I read the Trilogy in a different life, in the sense that two decades and more back feels like you have gone away from your present life, and fell in love with it, like in spell cast by a witch. I watched the movie, it is sensational but I don’t think it regales the book in its truest quality. The book is and will always be shining like a standalone, brilliant gem, no matter how many various or different ways to put it on screen would be imagined.
The theme of Love remains pregnant throughout the whole book. In fact, it’s a deep, far too deep topic in which the first-person narrator dwells into, from first page even. And like him, I am also wondering:
Is Love unique and not to be split or given in multiple share? Should the spring of love be kept and given to one only? ... There seems to live in each of us an animal that bites us mortally, terribly, all the more, strongly and deeply, so as we love more and I, like others, did not know how to guard myself, or rather I did not know how to answer the question : what is with this animal, what is it looking for in us and what does it have to do with love?
To re-read this book feels like I am in complete loneliness and complicity with myself, which paradoxically does not need me, the one I am outside, in the world. Despite the tragic tone of the whole book, there is a deep sense of black humor from which you can’t stay detached, or untroubled for long.
The immobility of souls is spectacular. Marriage is a prison in which people, with different natures, come close and hate each other believing that they have been punished to unjustly atone for the punishment of the other… I fell asleep thinking that this should never happen to me.
*Just finished 1st tome :)
Absolutely Brilliant 2nd tome!
The books I had so much loved no longer attracted me. I barely had the strength not to blame those who had written them for the insignificance of the spirit and philosophy in the face of the brutal and careless history of humans. A sharp nostalgia for the depths from which I had returned began to return to my memories from the mine...
So, here's the thought, how does a breakup happen! In just a few moments !, in which no word is uttered. Yes, you can never imagine such an event; it's not how you think it should be and it doesn't come when it seems inevitable to you! It looks like death, when you feel that its closeness is unquestionable and this time it will not spare you: it is very bad, it does not look like the death that until then had only reminded you that it exists and that by living you must not forget the end. Only in prison had I felt such an inner frost and such loneliness, without escape. It was the same when you had tied your life to someone. You break up several times until you break up (as it had happened to me until then), and when it is to be true you feel how the hope of happiness dies for you, about which you did not know what extent it has in your being and how deep it is. It is intertwined with the joy of living, a joy that until then you thought was autonomous and cannot be banished from anything. It is not a suffering, but a fall into an unfathomable abyss…
So much of this book simply reminds me of this wonderful message by Samuel Beckett:
on-going in 3rd Tome :)
Don't you know me, Mom? I am happy in my unhappiness!
( The Garden of Earthly Delights, Hieronymus Bosch )
The most beloved of earthlings or The most beloved man of Earth or The Earth's Most Beloved Son or Cel mai iubit dintre pamanteni is about me, and it is about you, and you over there too, and so on and so forth…
Published in 1980, this is a testament book of a period called the epoch of the scoundrels (it is chiefly about the troubled 50's in Romania, when the new political regime was taking the lead over the entire society). Unfortunately, that age is not yet finished (I refer mainly to scoundrels), and, looking at the present, whatever was then is now merely undergoing a transformation to a different name, for a better reputation.
I read the Trilogy in a different life, in the sense that two decades and more back feels like you have gone away from your present life, and fell in love with it, like in spell cast by a witch. I watched the movie, it is sensational but I don’t think it regales the book in its truest quality. The book is and will always be shining like a standalone, brilliant gem, no matter how many various or different ways to put it on screen would be imagined.
The theme of Love remains pregnant throughout the whole book. In fact, it’s a deep, far too deep topic in which the first-person narrator dwells into, from first page even. And like him, I am also wondering:
Is Love unique and not to be split or given in multiple share? Should the spring of love be kept and given to one only? ... There seems to live in each of us an animal that bites us mortally, terribly, all the more, strongly and deeply, so as we love more and I, like others, did not know how to guard myself, or rather I did not know how to answer the question : what is with this animal, what is it looking for in us and what does it have to do with love?
To re-read this book feels like I am in complete loneliness and complicity with myself, which paradoxically does not need me, the one I am outside, in the world. Despite the tragic tone of the whole book, there is a deep sense of black humor from which you can’t stay detached, or untroubled for long.
The immobility of souls is spectacular. Marriage is a prison in which people, with different natures, come close and hate each other believing that they have been punished to unjustly atone for the punishment of the other… I fell asleep thinking that this should never happen to me.
*Just finished 1st tome :)
Absolutely Brilliant 2nd tome!
The books I had so much loved no longer attracted me. I barely had the strength not to blame those who had written them for the insignificance of the spirit and philosophy in the face of the brutal and careless history of humans. A sharp nostalgia for the depths from which I had returned began to return to my memories from the mine...
So, here's the thought, how does a breakup happen! In just a few moments !, in which no word is uttered. Yes, you can never imagine such an event; it's not how you think it should be and it doesn't come when it seems inevitable to you! It looks like death, when you feel that its closeness is unquestionable and this time it will not spare you: it is very bad, it does not look like the death that until then had only reminded you that it exists and that by living you must not forget the end. Only in prison had I felt such an inner frost and such loneliness, without escape. It was the same when you had tied your life to someone. You break up several times until you break up (as it had happened to me until then), and when it is to be true you feel how the hope of happiness dies for you, about which you did not know what extent it has in your being and how deep it is. It is intertwined with the joy of living, a joy that until then you thought was autonomous and cannot be banished from anything. It is not a suffering, but a fall into an unfathomable abyss…
So much of this book simply reminds me of this wonderful message by Samuel Beckett:
on-going in 3rd Tome :)
September 1, 2017
Vocabularul devine foarte sarac cind vrei sa descrii o capodopera care ti-a zdruncinat sufletul. Nu iti ajung nici adjective si nici diacritice.
Plus ca mai este si un soi de complicitate tacita, pe care il simte cititorul cind citeste autorii consacrati ai limbii sale. Te faci una cu cartea. Senzatia ca tu il intelegi printre rinduri si intuiesti ce a vrut sa spuna. Pentru ca si scrisul nu mai zic ca e un elogiu adus limbii romane, in aceasta carte.
Eu m-am indragostit de Victor Petrini si de zbuciumul lui sufletesc fara cale de intoarcere.
Cind a fost intrebat Preda de ce a scris aceasta carte, el a raspuns "Cine o citeste nu mai pune aceasta intrebare-nici siesi si nici scriitorului".
Plus ca mai este si un soi de complicitate tacita, pe care il simte cititorul cind citeste autorii consacrati ai limbii sale. Te faci una cu cartea. Senzatia ca tu il intelegi printre rinduri si intuiesti ce a vrut sa spuna. Pentru ca si scrisul nu mai zic ca e un elogiu adus limbii romane, in aceasta carte.
Eu m-am indragostit de Victor Petrini si de zbuciumul lui sufletesc fara cale de intoarcere.
Cind a fost intrebat Preda de ce a scris aceasta carte, el a raspuns "Cine o citeste nu mai pune aceasta intrebare-nici siesi si nici scriitorului".
February 7, 2024
Am pus mana pe aceasta carte in liceu, in timpul unei ore plictisitoare de limba rusa. Cartea se afla pe masa unei colege si am luat-o sa vad despre ce este vorba. M-am trezit 8 ore mai tarziu, singur in clasa, ca din vis, citind ultimele randuri ale volumului 3. Una dintre cele mai puternice experiente literare pe care am avut-o. Stefan Petrini a devenit atunci personajul meu preferat si a ramas astfel pana astazi.
May 12, 2013
O carte super tare, chiar dacă in unele cazuri mi-a intors putin mintile pe dos, cu toate filozofiile marxiste și toate elemente utopice a societatii. La cei 15 ani ai mei, nu prea am inteles multe chestii, necesita o oarecare experiență. Cu toate că am citit câteva cărți politice și urmăresc știrile politice din țară. E ceva foarte interesant , este descrisă concepția și evoluția comunismului, sunt descrise clasele societatii din acea perioada și multe altele. Mi s-a asociat cartea cu mega romanul lui Orwell, 1984.
October 14, 2024
Pentru nimic se dau trei ani. Este ideea care mi-a rămas cea mai vie în minte după ce am citit capodopera lui Marin Preda. Nu pot să încep decât într-un singur mod: ,,Cel mai iubit dintre pământeni" este probabil cea mai bună carte românească din toate timpurile, iar curajul lui Marin Preda de a critica regimul comunist într-un mod atât de fățiș este pur și simplu impresionant.
Ultimul roman al celui mai mare scriitor român postbelic este renumit tocmai pentru această critică și, într-adevăr, romanul se concentrează foarte mult pe latura politică, prezentând tranziția României către regimul comunist: îndepărtarea așa-zișilor reacționari din toate funcțiile importante, condamnările date pe criterii politice, abuzurile Securității, imbecilitatea unor oameni ajunși în posturi înalte odată cu instaurarea noului regim și situațiile absurde rezultate în urma acestei tranziții (un fost profesor universitar ajuns să se ocupe cu deratizarea, ca să dau un singur exemplu). Însă cele trei volume conțin mai multe fețe decât un dodecaedru, iar iubirea și filozofia reprezintă elemente vitale în structura tematică a cărții, primind la fel de multă atenție ca prezentarea neregulilor regimului comunist.
Victor Petrini, protagonistul romanului, este un fost profesor universitar de filozofie, fiind un intelectual desăvârșit care, deși nevinovat, este condamnat la muncă silnică în minele de plumb de la Baia Sprie, pretextul fiind absolut ridicol.
Fie pentru că prezentarea vieții în închisorile comuniste este partea care a pătruns adânc în memoria colectivă, fie pentru că ecranizarea se concentrează foarte mult pe această parte din poveste, impresia generală înainte de a citi romanul este că cele mai multe pagini vor fi dedicate acestei perioade din viața lui Petrini, însă lucrurile nu stau așa. Marin Preda îi povestește viață încă din adolescență, prezentând pe rând relația cu părinții, femeile de care ajunge să se îndrăgostească, prietenii pe care și i-a făcut de-a lungul timpului, sau colegii de muncă.
Deviza după care se ghidează Victor Petrini este: dacă dragoste nu e, nimic nu e. Romanul parcurge patru povești de dragoste, Petrini fiind îndrăgostit în diverse etape ale vieții de Nineta, Căprioara, Matilda și Suzy. Există numeroase observații filozofice pe care personajul narator le face pe parcursul romanului, unele având legătură cu moartea, existența lui Dumnezeu sau însemnătatea vieții, însă iubirea joacă rolul central în filozofia lui.
Toate personajele sunt construite în detaliu, sunt complexe și se simt ca oameni reali. Un rol important pentru această dezvoltare a personajelor îl joacă și proza extraordinară. Bogăția cuvintelor folosite de Preda este greu de egalat; avem parte de un adevărat corn al abundenței literar. Autorul folosește cuvinte al căror înțeles îmi este cunoscut, însă pe care nu m-aș fi gândit niciodată să le aștern pe hârtie, cel puțin, nu într-un mod care să dea frazelor o sonoritate atât de plăcută. Este genul de proza care îți creează un ideal către care să aspiri, dar, în același timp, îți frânge aripile, lăsându-te cu senzația că nu vei putea să scrii niciodată atât de bine.
Toată abundența de cuvinte existente în limba română, tot arsenalul pe care am ajuns să îl posed citind atât de multe cărți, mă părăsește când încerc să găsesc suficiente cuvinte de laudă pentru capodopera lui Marin Preda. Este o carte unică în literatura română, probabil unică chiar și în literatura universală, o carte a cărei lectură te îmbogățește din toate punctele de vedere, un roman în care personajele, povestea, profunzimea și felul în care sunt abordate temele ating gradul superlativ.
Nu pot să închei recenzia decât printr-un îndemn de o banalitate absolută: dacă nu ați citit ,,Cel mai iubit dintre pământeni", trebuie să o faceți cât mai curând! Este o carte de neratat.
August 13, 2021
conditia materiala determina constiinta.
Eu rad cand e rau, fiindca o sa fie bine si nu rad deloc cand e bine pentru ca stiu ca o sa fie rau.
Eu rad cand e rau, fiindca o sa fie bine si nu rad deloc cand e bine pentru ca stiu ca o sa fie rau.
October 12, 2024
[7/10]
... without love, there is nothing! ...
This will be a short English review, followed by a more detailed Romanian one, because this novel has not been translated yet in the English language. Maybe the fact that the book is 1200+ pages long has something to do with it, because its author is considered the most emblematic writer of his age [1950 to 1980] and this book was intended to capture his whole philosophy of life [ he died less than a year after its publication]
This is the story of the Most Beloved of All Earthlings . Marin Preda uses here the confessional of a condemned man format. Victor Petrini tells us about his life, from childhood to mature age, to the moment he is driven to commit murder. He is a professor of philosophy who had the misfortune to experience the worst abuses of the forced transition to a socialist society under Russian de-facto occupation in the 1950s.
Alongside Petrini’s tribulations as an ‘enemy of the people’ [political condemnation, forced labour, demeaning jobs as a rat catcher for re-education, etc] we learn about his sentimental mishaps: four failed romantic relationships that led to a thorough, deeply entrenched depression.
The man’s philosophical theories are rather vague when compared with his complaints about the new regime, about the way he was treated by women and by his peers. Not that Petrini feels he has any peers...
This was my second read-through, several decades apart. The first time, a few years before the 1989 regime change, I devoured the text and found it easy to put myself in the skin of the narrator. This time around, I struggled for four months to finish the damn book, mostly because I found Petrini a major annoyance in his arrogance, in his disgust for his fellow humans and especially in his attitude to women.
But maybe this is exactly what Marin Preda wanted me to think: this man Petrini wasted his life, isolated in the ivory tower of his exalted image of his own intellectual and emotional grandeur, when in reality he was the one who had driven everybody away.
His final exclamation about the power of love can be read as a final regret of learning his lesson too late. Love had come knocking at his door, and he had turned his back on it.
>>><<<>>><<<
Cultura e o forma de viata, prin care o colectivitate umana isi exprima forta creatoare.
[...] In mine cultura nascuse trufie, ei erau niste animale.
Ce diferenta citeva decade pot face in felul cum am apreciat romanul fluviu al lui Marin Preda! Entuziasmul de la prima lectura s-a transformat intr-o lupta cu mine insumi sa duc proiectul pina la capat. Mi-au trebuit patru luni acum, fata de o saptamina prin 1986. Principalul motiv de data asta este o puternica reactie de respingere a personajului principal, Victor Petrini, si a majoritatii tezelor asa zis ‘filozofice’ pe care le adopta.
Vauvenargues spune ca sintem prea neatenti si prea preocupati de noi insine ca sa ne cunoastem profund unii pe altii.
Victor Petrini este un om Cult, si nu pierde nici o ocazie sa ne aduca aminte de acest fapt fundamental al existentei lui. O existenta care se suprapune din nefericire cu ceea ce el boteaza Era Ticalosilor .
Dincolo de detaliile oribile ale abuzurilor politice perpetrate in decada neagra a anilor ’50, argumentele lui Victor Petrini se extind din pacate asupra tuturor persoanelor cu care intra in contact si in particular impotriva femeilor din viata lui, de care se simte tradat si persecutat [cu exceptia notabila a mamei lui si a fiicei]
Spicuiesc acum din numeroasele note pe care le-am facut in text. E usor de identificat o tema care marcheaza ca un fir al Ariadnei calatoria lui Victor Petrini in viata: un ticalos; o analfabeta; era cam stupid; cotoroanta isterica; niste tirituri, una mai respingatoare decit alta; nu era un copil, ci un vircolac, cu fata de bruma si parul mucezit. Bine ca murise; [pasiunile ei erau] incolore si anoste; un pitecantrop ... si asa mai departe, ad nauseam.
In ciuda faptului ca Petrini ii citeaza pe Camus, Sartre, Dostoievski si Hegel, omul de idei sublime se transforma intr-un badaran suspicios si paranoic in interactiile cu alte fiinte umane [din nou, facind exceptie mama lui] . Mitocania, grosolania, jignirile intentionate si injuraturile deseori gratuite definesc frecvent limbajul omului de litere – o estetica a ceea ce autorul considera un robust si autentic naturalism popular al taranului roman.
Victor Petrini, asemeni autorului, se mindreste cu originile lui la glie, si am avut deseori impresia ca priveste viata urbana ca o coruptie a spiritului autentic uman.
Nu doresc sa ma aproprii! O parere rea despre mine e un scut de aparare impotriva amestecului si compromisului cu cei pe care ii dispretuiesc. Le dau sansa sa ma dispretuiasca si ei.
sau, ... prieteniile se desfac, interesele superioare devin divergente, amintirile comune se coloreaza in negru, sarutul iubitei devine simbolul tradarii, idealurile comune se retrag si ura acerba, ura tenace si totala, insotita de surorile ei bune, ranchiuna nedomolita si invidia infernala, isi fac aparitia.
Lui Victor Petrini nu ii plac grupurile, dispretuieste politica, nu ii place natura si, in general, nu prea ii plac oamenii, nici macar cei pe care ii considera prieteni [vezi parerile lui despre Ion Micu]. Prefera sa traiasca in universul rarefiat al ideilor si sa isi justifice singuratatea, auto-izolarea prin prisma moralitatii lui inflexibile. Cel mai semnificativ aspect al conversatiilor lui Petrini la aceasta re-evaluare a romanului mi se pare acum completa absenta a simtului umorului, a empatiei si a capacitatii de auto-analiza. Nu e de mirare ca Matilda exclama intr-una din certurile lor explozive:
“Te-ai gindit vreodata, continua ea fara sa ma slabeasca din ochi si fara sa clipeasca, sa te uiti la tine, asa, ca dinafara, si sa te vezi asa cum esti?”
De departe, cea mai mare discrepanta intre ceea ce are Petrini in cap si ceea ce spun actiunile lui apare in relatiile lui cu femeile de care se indragosteste: Nineta, Caprioara, Matilda, Suzy. Firea lui suspicioasa, gelozia crunta si aroganta de mascul crescut intr-un cod moral medieval in care rolul barbatului si al femeii sint cioplite in stinca Scripturii, duc la conflicte si despartiri in care Victor Petrini se considera de fiecare data partea vatamata.
“... am ramas la parerea ca rolul femeii e sa iubeasca si sa intretina flacara iubirii, de-aia i-a dat natura frumusete si farmec.”
“Si al barbatului? El ce rol are?”
“S-o ocroteasca! De-aia e inzestrat cu forta si echilibru.”
“Da, vezi, nu ne-am inteles!”
“Nu exista intelegere!”
De departe, cele mai multe din notele mele asupra romanului se refera la aceasta dihotomie a omului cultivat care refuza sa accepte egalitatea intelectuala si emotionala a partenerului de viata. Am sters majoritatea lor, dar tot au mai ramas:
“Calatorie sprincenata spre tinta voastra, visul uitat al matriarhatului. Oamenii de stiinta au descoperit ca sinteti mai vitale decit noi si o luati in serios. Vitale, da, dar nu in spirit, unde produceti numai dezordine.”
sau, Un simplu muncitor, barbat admirabil, dar fara cultura, s-ar simti prost in anturajul unei sotii care ar fi o intelectuala.
La noi, te-ai maritat, ai luat un barbat, ala e, trebuie sa te intelegi cu el, sa-l asculti, ca de-aia e barbat si sa nu dai dosu daca vine si el odata acasa cu chef si iti trage o bataie, asa pe degeaba ...Daca tine la tine mai treci cu vederea, mai inghiti ca nici tu nu esti sfinta ...
sau, “Nu exista grad de inteligenta la femei cind e vorba sa-l impiedice pe un barbat sa gindeasca.”
Un cititor mai ingaduitor cu caracterul central al romanului ar putea gasi circumstante atenuante pentru opiniile misogine ale lui Victor Petrini. Am facut-o eu insumi la prima lectura, dar nu am mai reusit astazi sa ignor aceasta acumulare de ura cvasi-transparenta impotriva femeii moderne si independente. Aceasta dezamagire m-a facut probabil sa caut nod in papura si in incercarile destul de neconvingatoare ale lui Victor Petrini de a-si defini tezele filozofice la care subscrie. Ideile lui mi s-au parut in general incoerente si prost argumentate. Un soi de idealism bazat pe o falsa interpretare a fizicii cuantice si a radioactivitatii, o spiritualitate care incearca sa mascheze originile ei religioase intr-o spoiala de misticism existential.
constiinta este esenta universului, nu numai a fiintei vii, ci si a lumii fizice.
Petrini o boteaza Marea Taina, un soi de realizare viscerala a conditiei umane si a inevitabilitatii mortii care ar trebui sa ne impace cu o constiinta universala si eterna. Hmmm?
Marea Taina ma va ajuta sa vad justa masura a lucrurilor, zadarnicia pasiunilor, sminteala conflictelor in care traim inclestati, iluzia ca am putea fi fericiti prin cineva.
>>><<<>>><<<
Am evitat in mod deliberat un sinopsis al romanului si o descriere a Erei Ticalosilor . E destul de usor sa ne concentram pe detaliile picante ale relatiilor sentimentale ale lui Petrini sau pe romanul politic ce cauta sa demaste abuzurile perioadei de tranzitie. Personal cred totusi ca Marin Preda a cautat aici un raspuns mai amplu asupra conditiei umane si modul detaliat in care examineaza fiecare pas al carierei lui Victor Petrini este destinat sa puna in lumina revelatia finala, acel epigraf imprumutat din alt text religios despre puterea dragostei.
Finalul poate fi anticipat in vorbele Matildei, ignorate de Petrini in focul dezbinarii casniciei lor, dar profetice in retrospectiva:
“Pamintul pe care calcam, relaua ea apoi, nu stie nimic de dramele noastre. Nu exista remediu ... Ambitia, vanitatea, egoismul ne maninca viata ... Cind viata e o bogatie, o revarsare de daruri, un riu cu ape bogate si vesnice, sa ajunga pentru toti ... noi ne facem ziduri, ne inchidem in ele, ne urim, ne detestam si uitam prezentul, astfel bucuria vietii ne scapa.”
Petrini are el insusi intuitii despre adevaruri ce transcend conditia lui imediata, depresia in care se complace la un moment dat si din care refuza sa accepte ajutorul celor din jur, pe care ii considera inferiori intelectual si lipsiti de busola morala:
Lumina nu e decit pe pamint, universul e de catran. Spiritul bijbie incercind sa patrunda negrul cosmos, din care miliardele de stele nu pot alunga intunericul. Cum am putea sa nu ne speriem de sfirsitul nostru? Nu ne speriem fiindca ne nastem cu bucuria de a fi, iar aceasta bucurie se alimenetaza din noi insine si ne pune in miscare sa ne dovedim ca sintem.
Aceste observatii finale contrazic multe din opiniile nihiliste imbratisate de Victor Petrini in confesiunea lui, ceea ma face sa consider importanta distantarii dintre romancier si creatia lui: Marin Preda a stiut ce face aici si e foarte posibil ca Petrini a fost intentionat construit sa apara gelos si arogant, egoist si grosolan. Tot acest exercitiu de re-examinare a vietii lui duce la regrete ca nu a reusit sa se deschida si sa creada in iubire ... poate ...
Mitul acesta al fericirii prin iubire, al acestei iubiri descrise aici si nu al iubirii aproapelui, n-a incetat si nu va inceta sa existe pe pamintul nostru, sa moara adica si sa renasca perpetuu. Si atita timp cit aceste trepte urcate si coborite de mine vor mai fi urcate si coborite de nenumarati altii, aceasta carte va marturisi oricind: ... daca dragoste nu e, nimic nu e! ...
... without love, there is nothing! ...
This will be a short English review, followed by a more detailed Romanian one, because this novel has not been translated yet in the English language. Maybe the fact that the book is 1200+ pages long has something to do with it, because its author is considered the most emblematic writer of his age [1950 to 1980] and this book was intended to capture his whole philosophy of life [ he died less than a year after its publication]
This is the story of the Most Beloved of All Earthlings . Marin Preda uses here the confessional of a condemned man format. Victor Petrini tells us about his life, from childhood to mature age, to the moment he is driven to commit murder. He is a professor of philosophy who had the misfortune to experience the worst abuses of the forced transition to a socialist society under Russian de-facto occupation in the 1950s.
Alongside Petrini’s tribulations as an ‘enemy of the people’ [political condemnation, forced labour, demeaning jobs as a rat catcher for re-education, etc] we learn about his sentimental mishaps: four failed romantic relationships that led to a thorough, deeply entrenched depression.
The man’s philosophical theories are rather vague when compared with his complaints about the new regime, about the way he was treated by women and by his peers. Not that Petrini feels he has any peers...
This was my second read-through, several decades apart. The first time, a few years before the 1989 regime change, I devoured the text and found it easy to put myself in the skin of the narrator. This time around, I struggled for four months to finish the damn book, mostly because I found Petrini a major annoyance in his arrogance, in his disgust for his fellow humans and especially in his attitude to women.
But maybe this is exactly what Marin Preda wanted me to think: this man Petrini wasted his life, isolated in the ivory tower of his exalted image of his own intellectual and emotional grandeur, when in reality he was the one who had driven everybody away.
His final exclamation about the power of love can be read as a final regret of learning his lesson too late. Love had come knocking at his door, and he had turned his back on it.
>>><<<>>><<<
Cultura e o forma de viata, prin care o colectivitate umana isi exprima forta creatoare.
[...] In mine cultura nascuse trufie, ei erau niste animale.
Ce diferenta citeva decade pot face in felul cum am apreciat romanul fluviu al lui Marin Preda! Entuziasmul de la prima lectura s-a transformat intr-o lupta cu mine insumi sa duc proiectul pina la capat. Mi-au trebuit patru luni acum, fata de o saptamina prin 1986. Principalul motiv de data asta este o puternica reactie de respingere a personajului principal, Victor Petrini, si a majoritatii tezelor asa zis ‘filozofice’ pe care le adopta.
Vauvenargues spune ca sintem prea neatenti si prea preocupati de noi insine ca sa ne cunoastem profund unii pe altii.
Victor Petrini este un om Cult, si nu pierde nici o ocazie sa ne aduca aminte de acest fapt fundamental al existentei lui. O existenta care se suprapune din nefericire cu ceea ce el boteaza Era Ticalosilor .
Dincolo de detaliile oribile ale abuzurilor politice perpetrate in decada neagra a anilor ’50, argumentele lui Victor Petrini se extind din pacate asupra tuturor persoanelor cu care intra in contact si in particular impotriva femeilor din viata lui, de care se simte tradat si persecutat [cu exceptia notabila a mamei lui si a fiicei]
Spicuiesc acum din numeroasele note pe care le-am facut in text. E usor de identificat o tema care marcheaza ca un fir al Ariadnei calatoria lui Victor Petrini in viata: un ticalos; o analfabeta; era cam stupid; cotoroanta isterica; niste tirituri, una mai respingatoare decit alta; nu era un copil, ci un vircolac, cu fata de bruma si parul mucezit. Bine ca murise; [pasiunile ei erau] incolore si anoste; un pitecantrop ... si asa mai departe, ad nauseam.
In ciuda faptului ca Petrini ii citeaza pe Camus, Sartre, Dostoievski si Hegel, omul de idei sublime se transforma intr-un badaran suspicios si paranoic in interactiile cu alte fiinte umane [din nou, facind exceptie mama lui] . Mitocania, grosolania, jignirile intentionate si injuraturile deseori gratuite definesc frecvent limbajul omului de litere – o estetica a ceea ce autorul considera un robust si autentic naturalism popular al taranului roman.
Victor Petrini, asemeni autorului, se mindreste cu originile lui la glie, si am avut deseori impresia ca priveste viata urbana ca o coruptie a spiritului autentic uman.
Nu doresc sa ma aproprii! O parere rea despre mine e un scut de aparare impotriva amestecului si compromisului cu cei pe care ii dispretuiesc. Le dau sansa sa ma dispretuiasca si ei.
sau, ... prieteniile se desfac, interesele superioare devin divergente, amintirile comune se coloreaza in negru, sarutul iubitei devine simbolul tradarii, idealurile comune se retrag si ura acerba, ura tenace si totala, insotita de surorile ei bune, ranchiuna nedomolita si invidia infernala, isi fac aparitia.
Lui Victor Petrini nu ii plac grupurile, dispretuieste politica, nu ii place natura si, in general, nu prea ii plac oamenii, nici macar cei pe care ii considera prieteni [vezi parerile lui despre Ion Micu]. Prefera sa traiasca in universul rarefiat al ideilor si sa isi justifice singuratatea, auto-izolarea prin prisma moralitatii lui inflexibile. Cel mai semnificativ aspect al conversatiilor lui Petrini la aceasta re-evaluare a romanului mi se pare acum completa absenta a simtului umorului, a empatiei si a capacitatii de auto-analiza. Nu e de mirare ca Matilda exclama intr-una din certurile lor explozive:
“Te-ai gindit vreodata, continua ea fara sa ma slabeasca din ochi si fara sa clipeasca, sa te uiti la tine, asa, ca dinafara, si sa te vezi asa cum esti?”
De departe, cea mai mare discrepanta intre ceea ce are Petrini in cap si ceea ce spun actiunile lui apare in relatiile lui cu femeile de care se indragosteste: Nineta, Caprioara, Matilda, Suzy. Firea lui suspicioasa, gelozia crunta si aroganta de mascul crescut intr-un cod moral medieval in care rolul barbatului si al femeii sint cioplite in stinca Scripturii, duc la conflicte si despartiri in care Victor Petrini se considera de fiecare data partea vatamata.
“... am ramas la parerea ca rolul femeii e sa iubeasca si sa intretina flacara iubirii, de-aia i-a dat natura frumusete si farmec.”
“Si al barbatului? El ce rol are?”
“S-o ocroteasca! De-aia e inzestrat cu forta si echilibru.”
“Da, vezi, nu ne-am inteles!”
“Nu exista intelegere!”
De departe, cele mai multe din notele mele asupra romanului se refera la aceasta dihotomie a omului cultivat care refuza sa accepte egalitatea intelectuala si emotionala a partenerului de viata. Am sters majoritatea lor, dar tot au mai ramas:
“Calatorie sprincenata spre tinta voastra, visul uitat al matriarhatului. Oamenii de stiinta au descoperit ca sinteti mai vitale decit noi si o luati in serios. Vitale, da, dar nu in spirit, unde produceti numai dezordine.”
sau, Un simplu muncitor, barbat admirabil, dar fara cultura, s-ar simti prost in anturajul unei sotii care ar fi o intelectuala.
La noi, te-ai maritat, ai luat un barbat, ala e, trebuie sa te intelegi cu el, sa-l asculti, ca de-aia e barbat si sa nu dai dosu daca vine si el odata acasa cu chef si iti trage o bataie, asa pe degeaba ...Daca tine la tine mai treci cu vederea, mai inghiti ca nici tu nu esti sfinta ...
sau, “Nu exista grad de inteligenta la femei cind e vorba sa-l impiedice pe un barbat sa gindeasca.”
Un cititor mai ingaduitor cu caracterul central al romanului ar putea gasi circumstante atenuante pentru opiniile misogine ale lui Victor Petrini. Am facut-o eu insumi la prima lectura, dar nu am mai reusit astazi sa ignor aceasta acumulare de ura cvasi-transparenta impotriva femeii moderne si independente. Aceasta dezamagire m-a facut probabil sa caut nod in papura si in incercarile destul de neconvingatoare ale lui Victor Petrini de a-si defini tezele filozofice la care subscrie. Ideile lui mi s-au parut in general incoerente si prost argumentate. Un soi de idealism bazat pe o falsa interpretare a fizicii cuantice si a radioactivitatii, o spiritualitate care incearca sa mascheze originile ei religioase intr-o spoiala de misticism existential.
constiinta este esenta universului, nu numai a fiintei vii, ci si a lumii fizice.
Petrini o boteaza Marea Taina, un soi de realizare viscerala a conditiei umane si a inevitabilitatii mortii care ar trebui sa ne impace cu o constiinta universala si eterna. Hmmm?
Marea Taina ma va ajuta sa vad justa masura a lucrurilor, zadarnicia pasiunilor, sminteala conflictelor in care traim inclestati, iluzia ca am putea fi fericiti prin cineva.
>>><<<>>><<<
Am evitat in mod deliberat un sinopsis al romanului si o descriere a Erei Ticalosilor . E destul de usor sa ne concentram pe detaliile picante ale relatiilor sentimentale ale lui Petrini sau pe romanul politic ce cauta sa demaste abuzurile perioadei de tranzitie. Personal cred totusi ca Marin Preda a cautat aici un raspuns mai amplu asupra conditiei umane si modul detaliat in care examineaza fiecare pas al carierei lui Victor Petrini este destinat sa puna in lumina revelatia finala, acel epigraf imprumutat din alt text religios despre puterea dragostei.
Finalul poate fi anticipat in vorbele Matildei, ignorate de Petrini in focul dezbinarii casniciei lor, dar profetice in retrospectiva:
“Pamintul pe care calcam, relaua ea apoi, nu stie nimic de dramele noastre. Nu exista remediu ... Ambitia, vanitatea, egoismul ne maninca viata ... Cind viata e o bogatie, o revarsare de daruri, un riu cu ape bogate si vesnice, sa ajunga pentru toti ... noi ne facem ziduri, ne inchidem in ele, ne urim, ne detestam si uitam prezentul, astfel bucuria vietii ne scapa.”
Petrini are el insusi intuitii despre adevaruri ce transcend conditia lui imediata, depresia in care se complace la un moment dat si din care refuza sa accepte ajutorul celor din jur, pe care ii considera inferiori intelectual si lipsiti de busola morala:
Lumina nu e decit pe pamint, universul e de catran. Spiritul bijbie incercind sa patrunda negrul cosmos, din care miliardele de stele nu pot alunga intunericul. Cum am putea sa nu ne speriem de sfirsitul nostru? Nu ne speriem fiindca ne nastem cu bucuria de a fi, iar aceasta bucurie se alimenetaza din noi insine si ne pune in miscare sa ne dovedim ca sintem.
Aceste observatii finale contrazic multe din opiniile nihiliste imbratisate de Victor Petrini in confesiunea lui, ceea ma face sa consider importanta distantarii dintre romancier si creatia lui: Marin Preda a stiut ce face aici si e foarte posibil ca Petrini a fost intentionat construit sa apara gelos si arogant, egoist si grosolan. Tot acest exercitiu de re-examinare a vietii lui duce la regrete ca nu a reusit sa se deschida si sa creada in iubire ... poate ...
Mitul acesta al fericirii prin iubire, al acestei iubiri descrise aici si nu al iubirii aproapelui, n-a incetat si nu va inceta sa existe pe pamintul nostru, sa moara adica si sa renasca perpetuu. Si atita timp cit aceste trepte urcate si coborite de mine vor mai fi urcate si coborite de nenumarati altii, aceasta carte va marturisi oricind: ... daca dragoste nu e, nimic nu e! ...
October 24, 2010
În sfârșit am terminat-o și pe asta. Spun chestia asta mai mult datorită ultimelor capitole, cele care au facut cartea sa-mi pară cam anostă. E adevărat că am început cartea cu o notă de scepticism, și o cam judecasem din start datorită unor păreri ale prietenilor care o citiseră. La început nu observasem nimic care să-mi infirme părerea prietenilor mei despre carte. O simplă descindere de idei mai mult sau mai puțin concrete și formate, care nu prea au legătură cu motivul ”scrierii” acestui roman, adică confesiunea unui condamnat, sau mai bine spus a unui acuzat așteptându-și condamnarea.
Cartea e scrisă, sau se cere citită, la un nivel tragic, dar care se pierde undeva printre pagini. Singurele momente în care întradevar mi-a plăcut cartea a fost când povestea despre fiica sa, acea fetiță care ar fi trebuit sa-i ilumineze viața, Silvia. Găsesc că singurul motiv pentru care această carte ar trebui citită, exceptând motivația culturală, pe care eu nu o găsesc aici, sunt anume pasajele în care el vorbește despre fetița sa. Și să nu uit, partea în care o întâlnește pe Suzy are de asemenea un rol interesant aici.
În rest, mergând după toate firele și ideile pe care această carte ar trebui să le inspire, consider că numai începutul posedă un anumit grad de afecțiune, celelalte fiind parcă scrise de altă persoană, sau mai bine spus de același individ, dar dupa un timp îndelungat, care l-a făcut să-și schimbe părerile, sau cel puțin modul de viață. Ori, acest Petrini scrie toate aceste lucruri într-un interval de mai puțin de jumătate de an. Nu e în nici într-un fel motivată această schimbare. Cel puțin, eu nu o motivez.
În general cartea nu este anostă, dar cred că acea notă de scepticism cu care am început-o și-a spus cuvântul. La un anumit punct chiar mă gândeam să-mi contrazic prietenii, fiind de părerea că cartea nu merită o critică atât de dură. Se pare că am ajuns totuși aproape la aceeași părere cu a lor. Partea decisivă fiind totuși sfârșitul. Poate Preda ar fi trebuit să își termine cartea mai devreme? Poate undeva când Silvia creștea, sau la despărțirea lui Victor de Matilda. Sau o termina altfel. În orice caz, sfârșitul e anost, dă o anumită notă de inutilitate lecturii. Cel mai enervant a fost totuși cum a uitat de fiica sa complet în perioada de dragoste cu Suzy. Nu mă așteptam la asta, și nici nu mi-a făcut o impresie prea reală. Poate în acea perioadă își putea permite, dar în închisoare, așteptând condamnarea, acest lucru ar fi apăsat asupra lui. Ori, acest lucru nu s-a întâmplat, ba mai mult, pe Silvia o ignoră, comparativ cu descrierea pe care i-o face în anii de după prima condamnare. Îi dă un rol mai mult de personaj secundar. Poate acest lucru a fost pentru mine punctul cheie în judecata de la sfârșit...
Personal nu pot să numesc această carte operă literară. Culturală da, căci, totuși, trebuiește recunoscut meritul ei în dezvăluirea unor mici nuanțe ale vieții din acea perioadă, deși sunt unele romane care o fac mai bine. Nu o să dau exemple, căci nu se raportă una la cealaltă, mai ales că Cel mai iubit dintre pământeni nu a fost scris cu acest scop. Oricare nu ar fi fost scopul inițial, am impresia că s-a schimbat de-a lungul scrierii. Mai ales ingnorarea Silviei, ba chiar și introducerea soțului ”doamnei” Culala... Ceva nu se potrivește, parcă e prea premeditat totul la sfărșit. Pentru mine acest lucru nu e cel mai reușit, așa că rămân totuși dezamăgit, deși de la bun început nu îmi pusesem prea mari speranțe.
Cartea e scrisă, sau se cere citită, la un nivel tragic, dar care se pierde undeva printre pagini. Singurele momente în care întradevar mi-a plăcut cartea a fost când povestea despre fiica sa, acea fetiță care ar fi trebuit sa-i ilumineze viața, Silvia. Găsesc că singurul motiv pentru care această carte ar trebui citită, exceptând motivația culturală, pe care eu nu o găsesc aici, sunt anume pasajele în care el vorbește despre fetița sa. Și să nu uit, partea în care o întâlnește pe Suzy are de asemenea un rol interesant aici.
În rest, mergând după toate firele și ideile pe care această carte ar trebui să le inspire, consider că numai începutul posedă un anumit grad de afecțiune, celelalte fiind parcă scrise de altă persoană, sau mai bine spus de același individ, dar dupa un timp îndelungat, care l-a făcut să-și schimbe părerile, sau cel puțin modul de viață. Ori, acest Petrini scrie toate aceste lucruri într-un interval de mai puțin de jumătate de an. Nu e în nici într-un fel motivată această schimbare. Cel puțin, eu nu o motivez.
În general cartea nu este anostă, dar cred că acea notă de scepticism cu care am început-o și-a spus cuvântul. La un anumit punct chiar mă gândeam să-mi contrazic prietenii, fiind de părerea că cartea nu merită o critică atât de dură. Se pare că am ajuns totuși aproape la aceeași părere cu a lor. Partea decisivă fiind totuși sfârșitul. Poate Preda ar fi trebuit să își termine cartea mai devreme? Poate undeva când Silvia creștea, sau la despărțirea lui Victor de Matilda. Sau o termina altfel. În orice caz, sfârșitul e anost, dă o anumită notă de inutilitate lecturii. Cel mai enervant a fost totuși cum a uitat de fiica sa complet în perioada de dragoste cu Suzy. Nu mă așteptam la asta, și nici nu mi-a făcut o impresie prea reală. Poate în acea perioadă își putea permite, dar în închisoare, așteptând condamnarea, acest lucru ar fi apăsat asupra lui. Ori, acest lucru nu s-a întâmplat, ba mai mult, pe Silvia o ignoră, comparativ cu descrierea pe care i-o face în anii de după prima condamnare. Îi dă un rol mai mult de personaj secundar. Poate acest lucru a fost pentru mine punctul cheie în judecata de la sfârșit...
Personal nu pot să numesc această carte operă literară. Culturală da, căci, totuși, trebuiește recunoscut meritul ei în dezvăluirea unor mici nuanțe ale vieții din acea perioadă, deși sunt unele romane care o fac mai bine. Nu o să dau exemple, căci nu se raportă una la cealaltă, mai ales că Cel mai iubit dintre pământeni nu a fost scris cu acest scop. Oricare nu ar fi fost scopul inițial, am impresia că s-a schimbat de-a lungul scrierii. Mai ales ingnorarea Silviei, ba chiar și introducerea soțului ”doamnei” Culala... Ceva nu se potrivește, parcă e prea premeditat totul la sfărșit. Pentru mine acest lucru nu e cel mai reușit, așa că rămân totuși dezamăgit, deși de la bun început nu îmi pusesem prea mari speranțe.
January 6, 2009
Marin Preda is one of the most talented Romanian novelist of the XX century. He can catch anyone with the clarity of the events that he puts in a book. In "The most beloved man on earth" he creates veritable "social fresco" as Eugen Simion quote, he amaze by the way he draws the image of that communist society. His work, having this trumps and focusing on all social categories, touches even the skeptical reader.
This novel is not "just" a story, is the Marin Preda's personal intellectual drama lived by the author behind the prison bars.
---------
RO:
Marin Preda - este unul dintre cei mai talentati romancieri romini ai secolului XX. El surprinde prin claritatea cu care descrie evenimentele prezentate in cartile sale. In “Cel mai iubit dintre paminteni” creeaza veritabile “fresce sociale” cum afirma Eugen Simion, uimeste prin modul in care creioneaza imaginea societatii din acea perioada. Opera sa, avind aceste atuuri si opriindu-se asupra tuturor categoriiloe sociale, se adreseaza unei mari categorii de oameni.
In inchisoare rememoreaza intreaga sa viata.
This novel is not "just" a story, is the Marin Preda's personal intellectual drama lived by the author behind the prison bars.
---------
RO:
Marin Preda - este unul dintre cei mai talentati romancieri romini ai secolului XX. El surprinde prin claritatea cu care descrie evenimentele prezentate in cartile sale. In “Cel mai iubit dintre paminteni” creeaza veritabile “fresce sociale” cum afirma Eugen Simion, uimeste prin modul in care creioneaza imaginea societatii din acea perioada. Opera sa, avind aceste atuuri si opriindu-se asupra tuturor categoriiloe sociale, se adreseaza unei mari categorii de oameni.
In inchisoare rememoreaza intreaga sa viata.
September 16, 2023
"Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?"
Un om căutând fericirea prin iubire.. Nu asta încercăm cu toții ?
Totuși, V. Petrini încearcă să facă acest lucru fiind rațional și logic, în fiecare moment al vieții lui.
În contextul social și politic din acea vreme, nu parcursul vieții lui V. Petrini e impresionant, ci starea sa psihică și gândirea prin care răzbate.
Cartea este în același timp și o prețioasă lecție de istorie pentru cine ar dori să cunoască mai multe lucruri despre regimul comunist din România.
Pentru mine au fost un deliciu discuțiile filozofice întinse pe multe pagini, dar ar putea îngreuna lectura pentru alți cititori.
Aș putea să extrag zeci de citate cu care m-am identificat și care mi-au plăcut din această carte.
Din literatura românească, este prima recomandare pe care i-aș face-o oricui.
E singura carte pe care am citit-o a doua oară imediat ce am terminat prima citire.
Un om căutând fericirea prin iubire.. Nu asta încercăm cu toții ?
Totuși, V. Petrini încearcă să facă acest lucru fiind rațional și logic, în fiecare moment al vieții lui.
În contextul social și politic din acea vreme, nu parcursul vieții lui V. Petrini e impresionant, ci starea sa psihică și gândirea prin care răzbate.
Cartea este în același timp și o prețioasă lecție de istorie pentru cine ar dori să cunoască mai multe lucruri despre regimul comunist din România.
Pentru mine au fost un deliciu discuțiile filozofice întinse pe multe pagini, dar ar putea îngreuna lectura pentru alți cititori.
Aș putea să extrag zeci de citate cu care m-am identificat și care mi-au plăcut din această carte.
Din literatura românească, este prima recomandare pe care i-aș face-o oricui.
E singura carte pe care am citit-o a doua oară imediat ce am terminat prima citire.
October 24, 2014
While I consider Preda to be the best Romanian novelist, this book is arguably his best. This is his last work, published shortly before his death. This is why I "saved the best for last" and read it after I have finished his other works.
I have encountered people saying that they won't read this book because they saw the movie that was made in the 90's. IMHO, that movie drifted away from the book, into way too much political influence. The prison episode is actually very short in the book and the rape scene does not exist. Enough with that, my message to those that judge the book based on the movie is to go read it, it will pay off!
Although my favourite is "Intrusul", I must admit that this is indeed his masterpiece. It reveals a vigorous spirit and portrays the great Man in the main character of Victor Petrini. I personally was marked by the objective depiction of love relationships and how our hero manages to rise above common feelings and finally escape the trivial traps of romance and discovers the real impulse that makes someone declare "I love you". The action takes place in the troubled 50's in Romania, where the communists were fighting to achieve ultimate control over society and break every line that is even one grade different from their vision. The situation is not so simplistic as you might thought, Marx, Engels and Lenin were initially philosophers, while tragedy emerges from how common people suddenly promoted to key positions applied those ideas. Of course this is from the main character's point of view, not mine. Poor execution of plans leads to even absurd conflicts. I admire how the writer moves the light towards the main character's inner world. He is a survivor and a winner in the end, although his position in society deteriorates from being a university teacher to a humble turner or a small accountant. The conclusion of the book is somehow epic and quotes the Bible, while Petrini discovers the answer to his wonders and offers a philosophical perspective on it.
You will find much philosophy in this book, but don't worry, it is fully accessible for everyone. I also want to mention some sensational humour parts spiced with sarcasm.
This book was the epitome of an entire generation of post WWII writers and is a must for anybody who attends Romanian literature.
I have encountered people saying that they won't read this book because they saw the movie that was made in the 90's. IMHO, that movie drifted away from the book, into way too much political influence. The prison episode is actually very short in the book and the rape scene does not exist. Enough with that, my message to those that judge the book based on the movie is to go read it, it will pay off!
Although my favourite is "Intrusul", I must admit that this is indeed his masterpiece. It reveals a vigorous spirit and portrays the great Man in the main character of Victor Petrini. I personally was marked by the objective depiction of love relationships and how our hero manages to rise above common feelings and finally escape the trivial traps of romance and discovers the real impulse that makes someone declare "I love you". The action takes place in the troubled 50's in Romania, where the communists were fighting to achieve ultimate control over society and break every line that is even one grade different from their vision. The situation is not so simplistic as you might thought, Marx, Engels and Lenin were initially philosophers, while tragedy emerges from how common people suddenly promoted to key positions applied those ideas. Of course this is from the main character's point of view, not mine. Poor execution of plans leads to even absurd conflicts. I admire how the writer moves the light towards the main character's inner world. He is a survivor and a winner in the end, although his position in society deteriorates from being a university teacher to a humble turner or a small accountant. The conclusion of the book is somehow epic and quotes the Bible, while Petrini discovers the answer to his wonders and offers a philosophical perspective on it.
You will find much philosophy in this book, but don't worry, it is fully accessible for everyone. I also want to mention some sensational humour parts spiced with sarcasm.
This book was the epitome of an entire generation of post WWII writers and is a must for anybody who attends Romanian literature.
October 13, 2013
Mi-a plăcut în mod "firesc".
Singurul lucru care m-a deranjat a fost schimbarea naratorului din capitolele finale. Am înţeles că se dorea sugestia morţii lui Petrini şi chiar mi-ar fi plăcut să mă las păcălită. Cu toate astea, faptul că stilul de redactare a lui Ciceo era identic cu cel al lui Victor m-a pus pe gânduri şi n-am mai căzut în capcană.
O lectură plăcută. Ar trebui introdusă în programa şcolară în locul Moromeţilor.
Singurul lucru care m-a deranjat a fost schimbarea naratorului din capitolele finale. Am înţeles că se dorea sugestia morţii lui Petrini şi chiar mi-ar fi plăcut să mă las păcălită. Cu toate astea, faptul că stilul de redactare a lui Ciceo era identic cu cel al lui Victor m-a pus pe gânduri şi n-am mai căzut în capcană.
O lectură plăcută. Ar trebui introdusă în programa şcolară în locul Moromeţilor.
May 7, 2025
„Cel mai iubit dintre pământeni” e una dintre acele cărți care nu se citesc ușor, dar nici nu te părăsesc după ce o închizi. E o confesiune amară, lucidă, despre ce înseamnă să fii om într-o lume care încearcă să-ți ia tocmai umanitatea. Marin Preda nu scrie cu încrâncenare, ci cu o limpezime tăioasă – ca și cum ar spune: iată ce am trăit, iată ce ni s-a întâmplat. Fără ură, fără frică. Dar nici fără memorie.
Personajul central, Victor Petrini, e filosof, dar și om viu, cu pasiuni, greșeli, orgolii. Nu e idealizat. Tocmai de aceea e credibil. Când regimul comunist îl acuză pe nedrept și îl aruncă într-un sistem carceral absurd, ceea ce începe ca o poveste despre injustiție devine o meditație profundă asupra firii omenești. Prin detenție, umilință, muncă silnică, Petrini pierde tot ce avea – dar câștigă o altă formă de claritate: aceea a omului care a văzut prăpastia și a reușit, cumva, să iasă din ea fără să devină el însuși monstru.
Temele sunt grele, dar nu apăsătoare: represiunea, trădarea, degradarea demnității, singurătatea, iubirea trădată, credința în oameni și în ceva dincolo de oameni. Închisoarea nu e doar una cu ziduri, ci una interioară, lentă, în care fiecare își negociază limitele. Și chiar dacă Dumnezeu nu apare explicit, întrebarea despre prezența sau absența Lui plutește în aer, mai ales acolo unde nu mai e nicio speranță.
Ce e și mai dureros este că, odată ieșit din închisoare, Petrini nu revine la viață – ci supraviețuiește pe marginea ei. Lucrează ca paznic de noapte, se mișcă prin lume ca un om care nu mai poate aparține nicăieri. Iar atunci când ajunge să ucidă, nu o face din ură, ci dintr-un fel de neputință istorică, ca o ultimă formă de eliberare a unui om pe care nimeni nu l-a iubit, de fapt, niciodată.
Romanul nu caută efecte dramatice. Nu vrea să șocheze. Vrea să spună adevărul. Să arate ce se întâmplă cu omul când puterea devine lege, iar legea devine ficțiune. Nu e o carte de acuzare, ci una de mărturisire lucidă.
Impactul său, la apariție, a fost uriaș – și e ușor de înțeles de ce. Într-o vreme în care nimeni nu avea voie să spună ce gândește, Marin Preda a făcut exact asta. Cu inteligență, curaj și o melancolie amară. Nu s-a salvat pe sine. A salvat o bucată de adevăr.
„Cel mai iubit dintre pământeni” nu te învață cum să lupți. Dar îți arată cât de greu e să rămâi om. Și cât de mult valorează asta.
Personajul central, Victor Petrini, e filosof, dar și om viu, cu pasiuni, greșeli, orgolii. Nu e idealizat. Tocmai de aceea e credibil. Când regimul comunist îl acuză pe nedrept și îl aruncă într-un sistem carceral absurd, ceea ce începe ca o poveste despre injustiție devine o meditație profundă asupra firii omenești. Prin detenție, umilință, muncă silnică, Petrini pierde tot ce avea – dar câștigă o altă formă de claritate: aceea a omului care a văzut prăpastia și a reușit, cumva, să iasă din ea fără să devină el însuși monstru.
Temele sunt grele, dar nu apăsătoare: represiunea, trădarea, degradarea demnității, singurătatea, iubirea trădată, credința în oameni și în ceva dincolo de oameni. Închisoarea nu e doar una cu ziduri, ci una interioară, lentă, în care fiecare își negociază limitele. Și chiar dacă Dumnezeu nu apare explicit, întrebarea despre prezența sau absența Lui plutește în aer, mai ales acolo unde nu mai e nicio speranță.
Ce e și mai dureros este că, odată ieșit din închisoare, Petrini nu revine la viață – ci supraviețuiește pe marginea ei. Lucrează ca paznic de noapte, se mișcă prin lume ca un om care nu mai poate aparține nicăieri. Iar atunci când ajunge să ucidă, nu o face din ură, ci dintr-un fel de neputință istorică, ca o ultimă formă de eliberare a unui om pe care nimeni nu l-a iubit, de fapt, niciodată.
Romanul nu caută efecte dramatice. Nu vrea să șocheze. Vrea să spună adevărul. Să arate ce se întâmplă cu omul când puterea devine lege, iar legea devine ficțiune. Nu e o carte de acuzare, ci una de mărturisire lucidă.
Impactul său, la apariție, a fost uriaș – și e ușor de înțeles de ce. Într-o vreme în care nimeni nu avea voie să spună ce gândește, Marin Preda a făcut exact asta. Cu inteligență, curaj și o melancolie amară. Nu s-a salvat pe sine. A salvat o bucată de adevăr.
„Cel mai iubit dintre pământeni” nu te învață cum să lupți. Dar îți arată cât de greu e să rămâi om. Și cât de mult valorează asta.
June 4, 2012
Title of the book can be understood only at the end and is a bitter irony: "the most beloved of the Earth" has no part of the love of those around, moreover, the very fate doesn't love him, all the defeats and humiliations determined him and making him an unwilling killer .
Read
March 23, 2013the single most greatest book of the Romanian communistic era ever to be written. Marin Preda used such great detail and historical accuracy that left me wondering through-out the entire book...did this actually happen to him or is he just adding historical events onto a made-up story?
January 31, 2017
Cel mai bun roman din literatura română citit pînă acum!
September 10, 2020
„Dar noi nu ne-am născut ca să fim fericiți (și nici nu suntem!), fiindcă în legile care guvernează viața această noțiune nu este inclusă. Oamenii o confundă cu înflorirea.”
June 21, 2023
Un roman care începe promiţând enorm, dar care ajunge însă să sufere de profunda lipsă de moralitate a protagonistului - fapt ce face ca întregii sale analize asupra vieţii şi societăţii să-i piară o mare parte din valoare. Victor Petrini cade de multe ori în ridicol, însă Preda îşi salvează opera tocmai prin abilitatea de a prezenta un narator subiectiv atât de viciat întru-un mod realist şi profund. Cititorul petrece 1200 de pagini cu un om pe care nu îl respectă, însă îl înţelege. În fond, este subliniat un puternic adevăr: toţi suntem profund subiectivi în ceea ce priveşte experienţele noastre cele mai profunde, iar certitudinea că noi deţinem interpretatea corectă trebuie întotdeauna pus sub semnul întrebării. Patru stele pentru priceperea lui Preda, mai mult decât pentru tematica în sine.
April 10, 2017
„Cel mai iubit dintre pământeni” ar fi putut să fie cel mai bun roman modern lansat în perioada comunistă, dacă Preda îl făcea de 300 de pagini. Așa e doar un alt roman de salon de 1200 de pagini, cu pasaje întregi moarte sau complet în plus, chit că unul bun.
June 29, 2012
Genial.
Read
January 13, 2023diagonale
citiți, măi, românește!
citiți, măi, românește!
February 28, 2013
In primul rand , vreau sa mentionez ca romanul Cel mai iubit dintre pamanteni este o capodopera literara .
Mi-a dat atat de mult de gandit, facandu-ma sa trec de la o stare la alta .Pe langa faptul ca acest roman este unul autentic romanesc in care ni se prezinta istoria lui Victor Petrini, un tanar filozof care a cautat toata viata lui iubirea , materializand-o in relatii intime cu mai multe femei, dar si faptul ca el si-a scris gandurile intr-un jurnal intim ,toate frazele sunt scrise la persoana intai, insa faptul ce m-a intrigat a fost inceputul ce a fost bulversant.Scrie haotic..in primul rand aceste randuri sunt scrise drept marturie , in timp ce era inchis ...apoi toata copilaria lui..modul in care isi trateaza parintii in special mama.Totusi Victor ridica niste probleme la care multi ne-am gandit dar nu am avut curajul sa le exprimam. El totusi o face intr-un mod degajat,cu penitza unuia ce nu are prea multe de pierdut, dar bag de seama ca nici de castigat.Ca tot veni vorba de inceput , intrarea in miezul problemei a inceput cu un subiect ce pentru multi este tabu, dar de care toti ne vom ivi la un moment dat."
Moartea este un fenomen simplu în natură. Doar oamenii îl fac înspăimântător"
Totusi, este un concept care ar fi frumos sa il dezvoltam candva ...Victor in adolescenta este un impielitat care are cultura , pentru el cartile sunt totul..insa in adolescenta , incepe sa inteleaga anumite aspecte, de pilda relatia parintilor lui, care din nefericire nu se consuma in nici un fel..cand a prins curaj a indraznit chiar sa o provoace pe mama lui.Pe mama lui, femeie blanda si credincioasa care adesea il legana si il inchina seara inainte de culcare .Desigur ca si-a tras el ponoasele pentru actiunile lui ,dar mai tarziu, mult mai tarziu,Totusi in momentul lui de rebeliune a avut dreptate, deoarece tatal lui a inselat-o pe mama acestuia chiar cu sora ei.O data cu inaintarea in varsta a inceput sa simta fiorii dragostei, prima lui iubire a fost Nineta , dar din pacate fata era cautatoare de placeri si nu a tinut prea mult la ea , apoi a fost Caprioara, Matilda, ha cu ea nu a facut casa , desi ia furat-o de sub nas prietenului lui, Suzi...Primul volum se incheie cu caderea lui Victor intr-un somn adanc, poate venit mult prea rapid , desi el isi astepta moartea ...
Petrini a fost luat de 3 ofiteri, arestat chiar in propria lui casa. A fost dus la securitate si i s-a cerut sa scrie tot ce stia despre organizatia „Salamandrele Negre”, care dupa eliberarea Ardealului, omorau si faceau singuri dreptate. Petrini nu intelegea pana nu i s-a aratat o scrisoare pe care trebuia sa o primeasca de la un fost coleg de studentie, Iustin Comanescu, care a fost implicat in operatiunile bandei respective. El isi termina scrisoarea cu formula: „asteptam ordonantele dumneavoastra”, ofiterul intelegand ca Iustin ii asteapta ordinele lui Petrini. Petrini a insistat sa vorbeasca cu un general de nationalitate romana, si i-a explicat ca „ordonante” nu insemnau ordine. Insa fara niciun rezultat pentru ca a fost inchis.
Sunt multe lucruri foarte interesante in aceasta opera literara .De pilda am invatat depre esec , doar urmarind randurile din carte
Ce e un eşec? O întrebare de capitulare. De obicei, eşecul e ceea ce consideră alţii că e, fără să ne dăm seama că dacă am schimba direcţia barei şi s-o luăm pe alt drum, eşecul ar fi premisa unei adevărate victorii.
Sincer, acum tooate actiunile lui Victor se invart in jurul unor iubiri imposibile ..(În iubire, sufletul se predă. Cine n-are curaj, poate înşela o vreme, ba chiar multă vreme, simulând abandonul, dar într-o zi se întâmplă ceva, nu chiar ceva catastrofic, cum ni s-a întâmplat nouă, ci ceva cu totul obişnuit, cum ar fi de pildă ca simulantul să se îndrăgostească deodată sincer şi total de cineva, şi atunci devine de o necruţare bestială, nu mai concepe nici măcar să i se ceară să renunţe, să zicem, la maniera în care o face, îşi distruge cu brutalitate familia, îşi părăseşte copiii...)si totusi finalul acestei opere are o morala importanta si anume Caci la baza lumii statea doar dragostea. Daca dragoste nu e, nimic nu e.
In concluzie iubesc acest roman, desi am fost intrigata de comportamentul lui Victor, am reusit sa l iubesc si sa i inteleg anumite aspecte .
Nota mea este 5/5
Mi-a dat atat de mult de gandit, facandu-ma sa trec de la o stare la alta .Pe langa faptul ca acest roman este unul autentic romanesc in care ni se prezinta istoria lui Victor Petrini, un tanar filozof care a cautat toata viata lui iubirea , materializand-o in relatii intime cu mai multe femei, dar si faptul ca el si-a scris gandurile intr-un jurnal intim ,toate frazele sunt scrise la persoana intai, insa faptul ce m-a intrigat a fost inceputul ce a fost bulversant.Scrie haotic..in primul rand aceste randuri sunt scrise drept marturie , in timp ce era inchis ...apoi toata copilaria lui..modul in care isi trateaza parintii in special mama.Totusi Victor ridica niste probleme la care multi ne-am gandit dar nu am avut curajul sa le exprimam. El totusi o face intr-un mod degajat,cu penitza unuia ce nu are prea multe de pierdut, dar bag de seama ca nici de castigat.Ca tot veni vorba de inceput , intrarea in miezul problemei a inceput cu un subiect ce pentru multi este tabu, dar de care toti ne vom ivi la un moment dat."
Moartea este un fenomen simplu în natură. Doar oamenii îl fac înspăimântător"
Totusi, este un concept care ar fi frumos sa il dezvoltam candva ...Victor in adolescenta este un impielitat care are cultura , pentru el cartile sunt totul..insa in adolescenta , incepe sa inteleaga anumite aspecte, de pilda relatia parintilor lui, care din nefericire nu se consuma in nici un fel..cand a prins curaj a indraznit chiar sa o provoace pe mama lui.Pe mama lui, femeie blanda si credincioasa care adesea il legana si il inchina seara inainte de culcare .Desigur ca si-a tras el ponoasele pentru actiunile lui ,dar mai tarziu, mult mai tarziu,Totusi in momentul lui de rebeliune a avut dreptate, deoarece tatal lui a inselat-o pe mama acestuia chiar cu sora ei.O data cu inaintarea in varsta a inceput sa simta fiorii dragostei, prima lui iubire a fost Nineta , dar din pacate fata era cautatoare de placeri si nu a tinut prea mult la ea , apoi a fost Caprioara, Matilda, ha cu ea nu a facut casa , desi ia furat-o de sub nas prietenului lui, Suzi...Primul volum se incheie cu caderea lui Victor intr-un somn adanc, poate venit mult prea rapid , desi el isi astepta moartea ...
Petrini a fost luat de 3 ofiteri, arestat chiar in propria lui casa. A fost dus la securitate si i s-a cerut sa scrie tot ce stia despre organizatia „Salamandrele Negre”, care dupa eliberarea Ardealului, omorau si faceau singuri dreptate. Petrini nu intelegea pana nu i s-a aratat o scrisoare pe care trebuia sa o primeasca de la un fost coleg de studentie, Iustin Comanescu, care a fost implicat in operatiunile bandei respective. El isi termina scrisoarea cu formula: „asteptam ordonantele dumneavoastra”, ofiterul intelegand ca Iustin ii asteapta ordinele lui Petrini. Petrini a insistat sa vorbeasca cu un general de nationalitate romana, si i-a explicat ca „ordonante” nu insemnau ordine. Insa fara niciun rezultat pentru ca a fost inchis.
Sunt multe lucruri foarte interesante in aceasta opera literara .De pilda am invatat depre esec , doar urmarind randurile din carte
Ce e un eşec? O întrebare de capitulare. De obicei, eşecul e ceea ce consideră alţii că e, fără să ne dăm seama că dacă am schimba direcţia barei şi s-o luăm pe alt drum, eşecul ar fi premisa unei adevărate victorii.
Sincer, acum tooate actiunile lui Victor se invart in jurul unor iubiri imposibile ..(În iubire, sufletul se predă. Cine n-are curaj, poate înşela o vreme, ba chiar multă vreme, simulând abandonul, dar într-o zi se întâmplă ceva, nu chiar ceva catastrofic, cum ni s-a întâmplat nouă, ci ceva cu totul obişnuit, cum ar fi de pildă ca simulantul să se îndrăgostească deodată sincer şi total de cineva, şi atunci devine de o necruţare bestială, nu mai concepe nici măcar să i se ceară să renunţe, să zicem, la maniera în care o face, îşi distruge cu brutalitate familia, îşi părăseşte copiii...)si totusi finalul acestei opere are o morala importanta si anume Caci la baza lumii statea doar dragostea. Daca dragoste nu e, nimic nu e.
In concluzie iubesc acest roman, desi am fost intrigata de comportamentul lui Victor, am reusit sa l iubesc si sa i inteleg anumite aspecte .
Nota mea este 5/5
This entire review has been hidden because of spoilers.
February 12, 2018
Magnum-opus-ul prozei romanesti, alaturi de Noaptea de Sanziene si Trei Dinti din Fata.
June 17, 2022
For me 3 star is mediocre. Yes you can read it so to say you read it, bur you also can go along without having read it. Both sided will do.
There were moments I hated this book, I hated the main character who always had a "me me me" Logo attached to his forehead.
All the hints concerning the romanian communistic world were nothing new to me. You have to appreciate the courage, but actually he was not pointing exactly at the present regime - at Ceausescu. There was no metaphoricity (?) as in Bulgakov. Everything was phenomenal. Punct.
The love story, the dramatic love story is overall boring with sparks, when the author decided to let Matilda do something wild. those were nice momenzs in the book.
The main character is as a whole a boring uninteresting person. As we all. just don't have to write so many pages about that.
Third volume - i was incapable. i have started it, it was way worse than the first two. Or I was not in the mood. So I stopped at page 3. Maybe someday will finish. Or maybe not. 3 stars out of national solidarity.
There were moments I hated this book, I hated the main character who always had a "me me me" Logo attached to his forehead.
All the hints concerning the romanian communistic world were nothing new to me. You have to appreciate the courage, but actually he was not pointing exactly at the present regime - at Ceausescu. There was no metaphoricity (?) as in Bulgakov. Everything was phenomenal. Punct.
The love story, the dramatic love story is overall boring with sparks, when the author decided to let Matilda do something wild. those were nice momenzs in the book.
The main character is as a whole a boring uninteresting person. As we all. just don't have to write so many pages about that.
Third volume - i was incapable. i have started it, it was way worse than the first two. Or I was not in the mood. So I stopped at page 3. Maybe someday will finish. Or maybe not. 3 stars out of national solidarity.
January 3, 2020
La 15 ani am abandonat romanul pentru că nu-l înțelegeam, eram prea mic, acum, 15 ani mai târziu, îl descopăr cu mare admirație și, după un maraton de peste o mie de pagini, mă declar total satisfăcut. Un apogeu al scriitorului, din punctul meu de vedere, o poveste extrem de complexă, autentică și bine dozată dusă pe planuri multiple și revelând capacitatea extraordinară a lui Marin Preda de a intra în pielea și mintea personajelor sale ca un fin psiholog și foarte bun observator al vieții sociale în general și al celei din epoca sa, în particular. Cea mai lungă carte citită până acum, dar n-am simțit niciun moment nevoia să o abandonez. Un talent literar real.
„Dacă dragoste nu e, nimic nu e”, o idee filosofică ce înglobează perfect întregul roman. Un must read.
„Dacă dragoste nu e, nimic nu e”, o idee filosofică ce înglobează perfect întregul roman. Un must read.
September 26, 2014
Adesea, incipitul unei opere mă plictiseşte groaznic. Trebuie să mă lupt cu un sentiment de silă ce creşte-n mine pe măsură ce înaintez c-o pagină şi tot aştept s-apară acea frază care-mi alungă sila. E prima carte care are un incipit ce-a înlocuit lehamitea cu jubilarea. Sper ca pe tot parcursul lecturării să rămân cu-aceeaşi stare.
Displaying 1 - 30 of 117 reviews