Din toate punctele de vedere, Cabaretul cuvintelor este o carte deosebită, pentru că Matei Vişniec ne propune o călătorie subiectivă într-un dicţionar interior, într-o lume în care cuvintele nu depind de om. Consideraţi această carte un ghid de călătorie într-o Republică a cuvintelor unde acestea trăiesc independent de om, se amuză şi se joacă, se înfruntă şi se iubesc, se supără unele pe altele şi se revoltă. Merită să deschideţi această carte şi dacă n-aţi întîlnit încă niciodată cuvinte vii, dacă nu le-aţi văzut cum arată fizic şi cît de mult seamănă cu dumneavoastră. Atenţie însă, dicţionarul Vişniec este neterminat, invitîndu-vă deci să continuaţi jocul şi să vă scrieţi, eventual, propriul dicţionar afectiv...
From an early age, Matei Vişniec discovered literature as a space dedicated to freedom. He draws his strengths from Kafka, Dostoevsky, Poe, Lautréamont. He loves the Surrealists, the Dadaists, absurd and grotesque theatre, surrealist poetry, fantastic literature, magical realism, even the realist Anglo-Saxon theatre. He loves everything except Socialist Realism.
Vişniec studied philosophy at Bucharest University and became an active member of the so-called Eighties Generation, who left a clear stamp on the Romanian literature. He believes in cultural resistance, and in literature’s capacity to demolish totalitarianism. Above all, Matei Vişniec believes that theatre and poetry can denounce manipulation through "great ideas", as well as brainwashing through ideology.
Before 1987 Matei Vişniec had made a name for himself in Romania by his clear, lucid, bitter poetry. Starting with 1977, he wrote drama; the plays were much circulated in the literary milieus but were barred from staging. In September 1987, Vişniec left Romania for France, where he was granted political asylum. He started writing in French and began working for Radio France Internationale. At the present time, Vişniec has had many of his works staged in France, and some twenty of his plays written in French are published (Actes Sud-Papier, L'Harmattan, Lansman). His plays have been staged in more than 20 countries. In Romania, after the fall of Communism, Matei Vişniec has become one of the most frequently performed authors.
The work of Matei Vişniec has been represented in London by the performance "The Body of a Woman as a Battlefield in the Bosnian War", staged at the Young Vic Theatre, in November 2000. The play received rave reviews in the British newspapers and magazines, including The Guardian. "The Story of the Panda Bears told by a Saxophonist who has a Girlfriend in Frankfurt" has been performed at the Edinburgh Festival (August 2005). The production is by Rouge28 Theatre, London. In Unites States, the work of Matei Vişniec has been represented in New York, Chicago, New Jersey and Hollywood.
La fel ca si Visniec, sunt fascinata de cuvinte, de intelesurile, subintelesurile si jocurile lor incat dupa ce-am vazut spectacolul de teatru, m-am hotarat sa citesc si cartea. Am savurat fiecare cuvintel, fiecare alegorie, fiecare expresie, fiecare gluma si fiecare cugetare. Cabaretul cuvintelor e o culegere de texte in care cuvintele sunt inzestrate cu calitati umane. Astfel, cuvantul "speranta" e un magician, conjunctia "si" e un copi tinut de mana de doi parinti, cuvintele urate isi cer drepturile in discursurile politice, in declaratiile de dragoste, cuvantul "caca" de la statutul de mare realizare ajunge un simplu... rahat. Printre preferatele mele sunt textele: Acum, Rau, Revolta, Tarfa, Scrisoare adresata umanitatii de catre cuvantul caca, O iesire in natura cu cuvitele porcoase, Ultimele cuvinte pronuntate de soldatii morti pe campul de lupta, Daca e sa fie, Piele, Oglinda, Reverenta.
Recomand cartea asta din tot sufletul. Eu planuiesc s-o recitesc.
În acest scurt exercițiu literar de excepție, Matei Vișniec dă viață cuvintelor, la propriu - pune cuvintelor vorbe în gură. O personificare a cuvintelor, cuvântătoare prin mesajul lor și niciodată pănă acum printr-o voce. Și pentru asta îți trebuie ceva imaginație. Cabaretul cuvintelor este o selecție de peste 50 de cuvine care prind glas, explicându-se pe sine, ori descriindu-se prin conjuncturile în care sunt întrebuințate în limbă. Pentru cei fascinați de cuvine, cartea este o invitație de a le asculta în ipostaze în care nu vi le-ați imaginat.
Mai mult 3,5 n-a fost însă de 4⭐ Minunată provocarea de a te juca în felul ăsta cu cuvintele, însă a fost prea mult alint în carte. Deși e deșteaptă și subtilă pe alocuri, uneori rămâne superficială, nu suficient elaborată. E ca o joacă neglijentă din care mai iese ceva valoros atunci când prinde o zi bună. Dar poate asta s-a si vrut, o acrobație relaxată a cuvintelor în pauza dintre două reprezentații dificile.
„Numai cuvintele mai ştiu să asculte astăzi poveşti, numai cuvintele mai pot înlocui astăzi omul.“
„Poftim, ascultă-mi inima… Nu mai bate. Mi s-a oprit pînă şi timpul din inimă… Mă temeam că n-o să am destul timp ca să te aştept şi atunci l-am oprit. Şi te-am aşteptat înafara timpului… Timpul nu mă mai atinge… Nici nu mai ştiu cum să-l calculez… Nici nu mai ştiu ce vrea să însemne cuvîntul timp… Secundele nu mai sunt pentru mine decît nişte fire de nisip fără miez… Orele nu mai sunt pentru mine decît nişte picături de eternitate goale pe dinăuntru… Acum, pentru mine, tu ai luat locul timpului… Vino, ajută-mă să separ ziua de noapte… Ce să însemne acest lucru, o zi? Unde se opreşte ziua? Şi de ce trebuie să se oprească? Nu înţeleg… Ce-i asta un ceas? La ce foloseşte? Ca să te joci de-a ce?“
,, Cuvântul viata... Pe asta îl mănânc așa cum e, crud. Îmi este imposibil să spun eu sunt... (...) Îmi plac însă și cuvintele înăbușite, gătite sub presiune...precum introspecție...sau psihanaliză...sau interiorizare... Ah, cuvintele... Nu găsești niciodată două la fel, care să presupună același mod de preparare... Sunt câteva pe care le marinez multă vreme înainte de a le servi... Așteptare... Persuasiune... Stăpânire de sine... "
O carte simpatică, în care Matei Vișniec reușește să se adâncească pe rând în mai multe cuvinte, fie că e "oglindă", "ea", "întoarcere" sau "târfă". Vocea cu care acesta o face rămâne neschimbată, mereu ușor ironică, parcă zâmbind cu colțul gurii, fie că e vorba despre delicata iubire fie de un comentariu subtil la adresa societății.
E o lectură plăcută, care te face să te simți implicat și în același timp relaxat. E structurată în două părți, în care fiecare capitol număra maxim 3 pagini. Astfel, capitolele capătă sentimentul de poezie, fiind îndestul de concentrate în ciuda mărimii lor.
Am iubit prima parte a acestui experiment interesant. După fiecare capitol sfârșeam cu un surâs inspirat, de parcă se imprimase de pe glasul lui Vișniec pe chipul meu acel zâmbet specific lui.
A doua parte însă avea capitole în care am simțit că nu a reușit să surprindă mai mult de suprafața pe care deja o știam. Măi, Vișniec, dar astea le știm deja, de ce nu ne mai arăți esența aia palpitândă de care erai atât de conștient în prima parte? Aici, din punctul meu de vedere, cartea se duce cu câțiva pași pe o cărare mai simplă. Sau poate tocmai în asta constă măreția, Vișniec ne obligă pe noi să găsim esența. Ei, uite că se poate argumenta împotriva oricărui comentariu adresat unei cărți. Orice carte poate fi apărată.
În final, mi-a plăcut nespus cartea. Am devorat-o și înghițit-o cu poftă. Poezie peste poezie peste poezie. Vișniec reușește să vadă un univers în spatele unui punct. Poate de aici și senzația de poezie. Căci asta e poezia.
Aici, cuvintele sunt prezentate cu trăsături umane, în final, cuvintele spunând mai mult despre oameni, decât despre ele însele. Căci, în final, cuvintele sunt creația oamenilor, fiind dependente de percepția noastră, în ciuda capitolului în care Vișniec sugerează că acestea se întâlnesc pe la spatele nostru.
Da, am trăit în cel mai plăcut mod alături de această carte. E o gură de aer curat, recomand fără niciun fel de reticență!
""""""""""""" (+pe foi) Ce monument al lipsei de sens poți sa fii Încerc sa locuiesc cuvintele, sa ma situez în afara și înăuntrul lor Fiecare cuv vine dintr un efort dramatic al omului de a se apropia de adevar Fiecare cuv e un vârf de iceberg ceea înseamnă că esențialul rămâne ascuns Excrescentele demonice și ireverentele iraționale. Vocabular limitat la un singur cuvânt care mai este și surd și mut și orb și balbait Încrederea mea în șansele umanității de a ieși din transa scade vertiginos(umanitatea fiind jumătatea eului meu) Tot mai mult se scufunda in vid cuvamtul eu de fiecare data când spune eu Simțit ca înnebunești, ca te înmoi, ca te indoi Cuvântul noi este dotat cu o imenda capacitate de securizare, este uluitor cât de primitor poate fi el, deschis fără sa fie expansiv, comunicativ fără sa fie exuberant, abundent fără sa fie invadator Sunt fericit sa fiu un azil pt cuvintele ratacitoare
aceasta este prima carte pe care am citit-o de la Matei Vișniec și nu pot sa spun decât că este o carte foarte frumoasă. am zâmbit. am râs. m-a emoționat. m-a pus pe gânduri. este exact ceea ce trebuie să facă o carte pentru a mulțumi un cititor: să-i ofere un amalgam de emoții. chiar daca am citit-o, în viitoarele călătorii cu trenul o voi lua cu mine pentru a resimți parfumul îmbătător al lui Matei Vișniec, pentru a mă putea relaxa pe cinste! recomand
Ca o plimbare prin gradina, cuvintele iti atrag atentia cu coloritul lor si te invita la joaca. Cartea asta e fara de sfarsit pentru ca fiecare fila te invita jucaus la a imagina si fauri noi povesti!
Cred că mă gândeam prea tare la exercițiile lingvistice ale lui Crăciun și aveam cu totul alte așteptări când am cumpărat-o. Mi-au plăcut cam 5 textulețe, restul sunt din categoria "postări-mileniale-facebook-în-care-vreau-să-arăt-cât-de-tare-mă-chinui-să-produc-un-text-cu-tâlc".
Pentru toate cuvintele trecute cu vederea, cuvinte folosite des sau mai rar, cuvinte porcoase sau cuvinte potrivite, cuvinte din poeme sau din discursuri politice.. ce am fi noi fără cuvinte?
Minunate jocuri de cuvinte despre jocurile cuvintelor. Pentru francofoni și francofili: seamănă cu « La grammaire est une chanson douce » a lui Erik Orsenna :)
Fascinat de cuvinte, de aceste „monade ale comunicării”, Matei Vişniec a încercat, în acest volum, să realizeze un soi de dicţionar subiectiv, pornind de la ideea că fiecare cuvânt presupune un proces mai complicat, aproape alchimic, care duce la forma finală: „Fiecare cuvânt are o poveste, o istorie, vine dintr-o întâlnire a culturilor şi dintr-un efort dramatic al omului de a se apropia de adevăr”.
În Cabaretul cuvintelor, „un fel de poeme în proză care pot fi spuse şi pe o scenă”, Matei Vişniec personalizează şi antropomorfizeză cuvintele, înzestrându-le cu emoţii, ajungând astfel să aibă toate idiosincraziile umane. Acest dicţionar subiectiv este alcătuit din cuvintele (deşi cred că doar „cuvinte” este impropriu spus, mai degrabă noţiuni) Eu, Întotdeauna, Gură&limbă, Întoarcere, Rău, Gramatică, Discurs fără gramatică 1, Poezie, Revoltă, Târfă, Dorinţă 1, Dorinţă 2, Speranţă, Ea&EA, Tăcere, Discurs fără gramatică 2, Scrisoare adresată umanităţii de către cuvântul caca, Tandreţe, O ieşire în natură cu cuvintele porcoase, Excelenţă, Inimă, Eternitate, Da, Nu, Bal, Ambiguitate, Discurs fără gramatică 3, Ultimele cuvinte pronunţate de soldaţii morţi pe câmpul de lupt, Şcoală, Cuvinte care ucid, cuvinte care rănesc, Sfârşit, Nimic, Dacă e să fie, Acum, Vis, Utopie, Piele, Libertate, egalitate, fraternitate, Femeie, Târziu, Cal, Sabie, Înviere, Oglindă, A fi, Filozofie, Şiretenie, Cafea, Reverenţă, Şi, ?, a, Cuvânt de ordine, Mariaj, Corabie, Dumnezeu, Cuvânt. (recenzie: http://bookaholic.ro/povestea-din-spa...)