„Apocalipsa lui Komartin este una foarte intensă, pulsează frenetic, are un dinamism intrinsec, necultivat. Cu cât își denunță, cât mai sec, fără să epateze, accesele suicidare, zvâcnirile de conștiință, lipsa de încredere în posibilitățile poeziei, abrutizarea, chiar puseurile autodistructive, cu atât e mai aproape de miezul vieții, cu atât trăirea sa e mai acută. Nu caută să explice, nu încearcă să dea, prin poezie, o formă crizei; pur și simplu o contemplă. Stă acolo, nu fuge, nu își abate privirea, nu se minte. Uneori contemplația este cea mai directă și mai severă cale către înțelegere. Iar poezia aceasta descărnată, directă, furioasă sau blazată, dez-estetizată, ținută, retoric, în proximitatea compulsivă a trăirii, este un test dur: cel al contemplației. Nu, poezia, artă muribundă, nu mai salvează nimic pentru că nimic nu mai e de salvat. Ea nu transformă realul, ci îl usucă, îl reduce la esență. Iar esența e cumplită. Bogdan Crețu
Claudiu Komartin (n. 1983), personalitate polivalenta (poet, critic literar si translator), a publicat volumele de poezie Papusarul si alte insomnii (Editura Vinea, 2003, 2007, Premiul National “Mihai Eminescu” pentru debut); Circul domestic (Editura Cartea Romaneasca, 2005, Premiul pentru poezie al Academiei Romane) si Un anotimp in Berceni (Editura Cartier, 2009, 2010). Selectii din poemele sale au fost traduse in franceza, engleza, germana, sarba, maghiara, bulgara, polona, japoneza si coreeana. A participat la festivaluri si ateliere internationale si a sustinut lecturi in 15 tari. Este coautor al scenariilor pentru piesele Deformatii, montata in 2008, si Trisez cu viata, montata in 2010. A publicat poeme, articole critice si traduceri din franceza, engleza, italiana si spaniola (printre acestea, romane de Philippe Claudel si JMG Le Clézio). Este fondatorul clubului de lectura Institutul Blecher, si redactor-sef al revistei “Poesis International”.
“Toate lucrurile care ne-au făcut să dârdâim de plăcere jucăriile exterminatoare bucuria clinică a unui înger toxicoman mâinile mele, verzi, neîndemânatice sunt pe această tavă Alege”
Orice ar fi, nu ai niciun motiv să te temi. Un Cartier de colecție, cuprinzînd trei volume, dintre care unul inedit. O carte în care poezia este mai vie ca oricînd.
C.K. este un nume deja consacrat prin valoarea poeziilor sale, chiar dacă nu atât de în vogă pentru gusturile exclusivist postmodernizate ale literaţilor din anii 2000. Poate şi din pricina stilului său destul de criptic, ce neglijează uneori alegerea unui referent identificabil în sfera realităţii, alta decât cea personală. Acest volum mi-a plăcut, îl recomand cu căldură!
Komartin scrie cu o intensitate care arde, între furie și resemnare, între luciditate și viziune. Realitatea lui e una fragmentată, iar poezia devine un act de supraviețuire, un mod de a respira într-o lume care te strivește pe toate planurile—mental, emoțional, existențial—unde realitatea e sufocată de simulacre și adevărul se dizolvă în zgomot. Fără artificii, fără concesii, doar versuri care taie direct în carne vie. O lectura care provoaca mintea, sufletul, fiinta.
“Scrie cel care ar scrie și dacă ar fi ultimul om din lume asediat de toți mutanții radioactivi ai lui Bukowski ros de anxietăți și-ndoieli scrie cel care oricum se simte așa prefăcându-se că nu dă doi bani pe asta și totuși bâiguie instinctual cu sentimentul precar al unicității”