Din păcate atmosfera salingeriană promisă pe copertă e greu de dibuit. Iar asta nu e vina autorului și chiar nu e o problemă. Or fi existînd legături între Pisică și Holden la nivel emoțional, dar atmosfera e din alt film. Unul mai aproape de noi, așa. De exemplu, deși compar periferia Craiovei cu două sate, atmosfera aduce cu cea din Priță Barsacu (avem chiar și rîul ca element comun) sau—poate întind și eu coarda—cu Parohia lui Dan C. Iar episoadele violente—tratate ATÎT de firesc, bravo Augustin pentru asta—mi-amintesc de Ferrante (că tot ne plimbă prin Italia romanul) și de violențele firești din background-ul poveștilor ei.
Ce-am simțit eu că-mi lipsește un pic e realitatea limbajului, care e destul de oral, foarte bine (o fi și aici ceva salingerian), dar greu de crezut că niște puști de 14-15 ani din Craiova anilor '90 nu vorbesc spurcat (pentru asta e de vină Gheo și Noapte bună, copii!, care e un masterclass la acest capitol). Cupșa e un estet, sau cel puțin cu asta am rămas eu după această primă carte, însă tot acest estetism știrbește din obiectivismul pe care cred (?) că miza. Pe de altă parte, pare să servească părții introspective a naratorului, de aici, cred, și dificultatea de a echilibra romanul.
Însă eu, apreciind estetismul de care ziceam (abundă cartea asta în comparații, ceva de speriat, dar toate sînt bune, aici e buba!) și în general condeiul lui Augustin Cupșa, voi căuta să-l mai citesc, căci îmi place.
3.5*