Moara cu noroc tratează consecințele pe care dorința de îmbogățire le are asupra destinului uman. Majoritatea criticilor o consideră creația cea mai importantă a autorului, alături de Pădureanca și romanul Mara.
Nuvela debutează cu un precept moral izvorât din înţelepciunea bătrânească rostit de mama-soacră, ce are în nuvelă rolul corului din tragedia antică greacă: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit".
Bătrâna este adepta păstrării tradiţiei, în timp ce Ghiţă, capul familiei, doreşte schimbarea, bunăstarea materială. Cizmar sărac, dar onest, harnic şi muncitor, Ghiţă ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, pentru a câştiga rapid bani. Iniţial, cârciumarul nu este un om slab, ci dimpotrivă, îşi asumă responsabilitatea destinului celorlalţi.
Apariţia lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc, un personaj ciudat, carismatic, şeful porcarilor şi al turmelor de porci din împrejurimi, tulbură echilibrul familiei. Orgoliul lui Lică e unul de stăpân care nu doar îşi subordonează oamenii, dar se substituie destinului lor. Cu toate că îşi dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el şi familia lui, Ghiţă nu se poate sustrage influenţei malefice pe care acesta o exercită asupra lui, şi nici tentaţiei îmbogăţirii.
Ioan Slavici was a Transylvanian-born Romanian writer and journalist. He made his debut in Convorbiri literare ("Literary Conversations") (1871), with the comedy Fata de birău ("The Mayor's Daughter"). Alongside Eminescu he founded the Young Romania Social and Literary Academic Society and organized, in 1871, the Putna Celebration of the Romanian Students from Romania and from abroad. At the end of 1874, he settled in Bucharest, where he became secretary of the Hurmuzachi Collection Committee, then he became a professor, and then an editor of the newspaper Timpul ("The Time"). Alongside I. L. Caragiale and G. Coşbuc, he edited the Vatra ("The Heath") review. During the first World War, he collaborated at the newspapers Ziua ("Daytime") and Gazeta Bucureştilor ("The Bucharest Gazette"). He was awarded the Romanian Academy Award (1903).
Și premiul pentru cea mai neinspirată sinucidere îi revine lui Lică Sămădăul, care alege să se izbească de un pom la top speed pentru a muri. Oare toți românii erau așa reduși mintal acum un secol?
Slavici era fumat. Cartea nu are acțiune iar plotul inexistent nu duce nicăieri. Ghita si Pintea erau foarte fruity. Ana si Lica deserve the epic love story dar stii ce oricum au murit toti.
Fiindu-mi necesară la școală am fost nevoit (obligat) să îi acord o șansă. Am să împart recenzia în mai multe puncte deoarece o consider una dintre operele clasice ale literaturii române și nu o pot judeca ca de obicei. A)Se citește ușor , dificil fiind limbajul ,acesta fiind de multe ori arhaic sau cuprinzând regionalisme. B)Personajele sunt frumos alcătuite și bine conturate ,dar nu am putut dezvolta sentimente puternice față de vreo unul. C)Acțiunea nu lasă de dorit ,singura problemă fiind faptul că nu este actuala , puțin cam grea pentru cititorii neantrenați(elevii în special).
Am rămas cu un gust plăcut ,dar cu o întrebare: Este o carte cu adevărat fundamentală a literaturii române?
Poate n-am reuşit eu să mă transpun în universul societăţii de atunci, însă n-am putut a înţelege profund relaţia dintre Ghiţă şi Lică. În schimb, mi-a plăcut (şi e demnă de studiat!) relaţia dintre Ghiţă şi Ana şi consecinţele conflictului dinlăuntrul lui Ghiţă.
I dont often write anything on goodreads about the books that i've read. But this isn't a book. It's a depression pill. Psychological novel? Nope, that's Dostoevsky's stuff. This is just a horrible version of Tender is the night. Written badly. Ridiculous storyline. The ending is so forced, disgusting. The psychological analysis is at a 5th grade level.
Moara cu noroc pot să zic că e o altă operă uimitoare (sunt sarcastică, dacă nu vă prindeți) de-a lui Slavici.
Am avut așteptări mari când am început-o și asta fiindcă am auzit că e mai bună decât Mara. Singurul lucru mai bun a fost lungimea – faptul că era mai scurtă a scurtat timpul în care am fost nevoită să-mi macin nervii cu ea. Bine, și poate că alt lucru bun a fost gay panic-ul pe care și-l lua Ghiță de fiecare dată când se gândea la Pintea, dar asta e altă poveste.
Nu-mi place stilul de scris al omului, nu aveți ce-mi face. Și veți veni acum să-mi ziceți că majoritatea stilurilor de a scrie ale autorilor români pe care îi studiem în școală ar trebui puse sub semnul întrebării. Cum a scris Preda Moromeții mi-a plăcut, cum a scris Călinescu Enigma Otiliei mi-a plăcut (poate cu un lux plictisitor de detalii la un moment dat, dar a fost altceva). Bine, poate că n-ar trebui să-l compar pe Slavici care a scris Moara cu noroc în secolul 19 cu ceilalți doi care și-au scris cărțile în prima jumătate a secolului 20.
Nuvelă psihologică, ă? N-am tras eu prea multe morale de pe urma ei, decât că n-ar trebui să țin în mine furia când pseudo-prietenul meu se dă la nevastă-mea și că n-ar trebui să las ușile și ferestrele deschise când tună, plouă și fulgeră afară (vezi replica de la final a bătrânei, dacă nu înțelegi ce zic).
Bătrâna mi s-a părut, sincer, singura cumpătată din familia aia, deși poate că era și ea acolo doar ca să spună niște lucruri cu rol anticipativ cu care să ne streseze profesoara de română două secole mai târziu. Ghiță, părerea mea, a fost nesigur pe sine ca naiba și ce nu-mi place la Slavici e că trăirile personajului de cele mai multe ori sunt slab justificate. Ana a fost proastă până la final părerea mea, iar Lică a dat, totuși, dovadă de ceva inteligență la început. Pintea cred că a fost singurul cu capul pe umeri și m-au animat gândurile lui Ghiță referitoare la el. Dacă cizmarul hangiu, prost, supranumit și Ghiță de la Moara cu Noroc nu l-a simpuit pe Pintea, atunci consider că nimic ce s-a mai întâmplat în cartea aia nu există.
M-a frapat și faptul că am citit șapte pagini (sau ceva în jurul acestui număr) despre judecata aia, iar finalul mi-a fost trânit în trei. Altceva nu mai știu ce să zic despre cartea asta. Sper doar să nu-mi pice la bac, dacă ajung eu până în clasa a XII-a. Dacă n-ați citit-o încă, prețuiți-vă neuronii neprăjiți cât timp îi mai aveți.
This entire review has been hidden because of spoilers.