What do you think?
Rate this book
The Deipnosophists, or Banquet of the Learned of Athenæus
This book was converted from its physical edition to the digital format by a community of volunteers. You may find it for free on the web. Purchase of the Kindle edition includes wireless delivery.
- GenresClassicsPhilosophy
ebook
First published January 1, 2004
10 people are currently reading
114 people want to read
About the author
Athenaeus of Naucratis
199 books10 followersAthenaeus of Naucratis (Ancient Greek: Ἀθήναιος ὁ Nαυκρατίτης or Nαυκράτιος, Athēnaios Naukratitēs or Naukratios; Latin: Athenaeus Naucratita) was a Greek rhetorician and grammarian, flourishing about the end of the 2nd and beginning of the 3rd century AD.
Alternate names:
Ateneo de Náucratis (Spanish)
Alternate names:
Ateneo de Náucratis (Spanish)
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 3 of 3 reviews
June 21, 2013
An entire book dedicated to all the different foods known to man at the time, and whether they cause indigestion, flatulence, or diarrhea. The only reason to slosh through this diarrhea of words is to read the clippings from ancient plays that no longer exist which reference the food that's mentioned.
December 24, 2024
Mi-a amintit de enciclopedia lui Seneca, Naturales quaestiones: același amestec uimitor de date și informații de toată mîna și același aspect compozit, miscellaneu, în care fragmentele sînt, mai degrabă, juxtapuse. Primele trei cărți (din cele 15) ale lucrării lui Athenaios, Deipnosophistae (titlul latinesc) s-au păstrat numai în rezumate și extrase (cam 40% din cuprinsul inițial). Restul a supraviețuit intact.
Traducerea lui N.I. Barbu e foarte selectivă. A omis cărți întregi, pasaje importante (cele despre practicile homoerotice). În fond, volumul lui Athenaios (scris în grecește) acoperă într-o ediție modernă cam 900-1000 de pagini. Autorul consemnează un dialog (sau, poate, trei). E de presupus că unele discuții s-au întins pe mai multe zile. Athenaios a consultat o bogată literatură simposiacă.
Ospățul și discuțiile s-au desfășurat în casa lui Larensius, un roman bogat. Participă gramaticieni, filosofi, experți în muzică și medicină, cîntărețe din flaut, „paraziți”. Probabil nici un nume nu trimite la un personaj real. Athenaios îi povestește lui Timocrates cum s-a desfășurat conversația găzduită de Larensius. Participanții se numeau „simpotai”, întîlnirea lor era un „symposion” (sau „deipnon”).
Se bea, de obicei, vin amestecat cu apă (trei părți apă și una de vin), asta hotăra „symposiarhul” (stăpînul ospățului). Uneori, se adăuga gheață. Cupa se dădea de dușcă și adeseori rămînea ca dar convivilor. Cel care refuza să bea era pus să danseze gol-pușcă, să facă înconjurul sălii în brațe cu cîntăreața de flaut (probabil, era durdulie), chelul era pus să se pieptene, șchiopul să sară ca purecele. Știm aceste informații de la Cicero (în Tusculanae, V, 41, 1 B). Cînd terminau de mîncat, oaspeții își ștergeau mîinile cu pîine pe care o aruncau la cîini. După ospăț, se îndepărtau mesele, se spălau repetat mîinile. Sclavii curățau sala de ospăț, se împrăștia din belșug parfum, aromate. Oaspeții primeau cununi (de argint sau de flori). Se ardea tămîie.
Ospățul înțelepților este neîndoielnic o enciclopedie (foarte utilă) a obiceiurilor și moravurilor antice, ale unui stil de viață în care cultivarea plăcerilor era una din preocupările principale. Pentru studioșii care doresc să-și facă o impresie asupra culturii Antichității (îndeosebi, elene) cartea lui Athenaios e o lectură obligatorie.
***
Am ales cîteva informații mai picante:
1. Homer a lăudat vinul negru (p.15). Theopompos spune că locuitorii din Chios au cultivat cei dintîi vița de vie din care se prepară vinul negru (p.16). Vinul alb este slab și subțire. E bine să fim foarte precauți: vinul este extrem de periculos, pe mulți îi scoate din minți, pe unii îi bagă în mormînt. Trebuie amestecat cu apă și băut cu măsură. Existau specialiști în dozarea amestecului de vin și apă. Anphiction i-a învățat pe atenieni cum să prepare acest amestec. Pregătirea vinului era, așadar, o subtilitate (V: 8, p.64). Trebuia să ai școală și vocație. Alexandros cel Mare a murit în urma unei beții cumplite (X, p.118). Și tatăl lui, Philippos, bea mult și asta îl făcea adeseori nechibzuit în lupte (p.120). Se făceau întreceri între băutori: cine bea mai mult. Unul dintre concurenți n-a mai apucat să se bucure de premiu (un talant), a murit după 4 zile de la izbîndă. I se păstrează numele: Promachos (p.122). Un prezicător i-a spus lui Mycerinos, egipteanul, că mai are puțin de trăit. Din clipa aceea, Mycerinos nu s-a mai oprit din băut (p.122).
2. Parazitul era o prezență obligatorie la ospețe (p.77). După cum a spus Plutarchos, numele de parazit era odinioară „scump și sfînt” (p.78). Poeții i-au numit „lingușitori”, dar îndeletnicirea lor presupunea o serie de virtuți rare: să aibă spirit, să răspundă cu umor la unele întrebări, să scoată conversația din impas. În definitiv, a lăuda cu istețime gazda ospățului nu era un păcat. Paraziții erau prețuiți și de gazde, și de oaspeți. Nu cei chipeși erau invitați la ospețe, ci lingușitorii. Fiecare stăpîn întreținea un alai de „paraziți”. Și regele Alexandros era însoțit peste tot de tovarăși glumeți…
3. De mai multe ori, înțelepții lui Athenaios vorbesc despre pești și însușirile lor. În timpul iernii, unii pești stau nemișcați în gheața rîurilor și abia cînd sînt puși la fiert încep să miște. Peștii din rîul Cleitor scoteau sunete (VIII, p.108). În Spania, pești populau și apele subterane. Theophrastos menționează că, în ținuturile Indiei, existau pești care săreau pe mal (p.109). Mulți povestesc că peștele „exocoitos” urcă pe mal, are culoarea focului, este rotund, dar nu plat, stă nemișcat pe mal și se întoarce după soare (VIII, p.110). În Chersones, a plouat cu pești, în Panonia și Dardania, cu broaște (p.111).
4. Despre plăceri, luxul regilor și al curții persane (XII, p.143); „își făceau femeile eunuci” (pp.145-146). Lidienii au adoptat comportamentul femeilor (p.147). Etruscii erau serviți de sclave despuiate, aveau femeile în comun. Locuitorii din cetatea Sibaris (de unde avem termenul „sibarit”) au inventat căzile și băile de aburi, dar și oalele de noapte. Ei duceau o viață de lux fără măsură (p.151). La ospețe, își învățau caii să dănțuiască în ritmul melodiilor de flaut. În Politica, Aristotel relatează că dușmanii lor din Crotona au adus o ceată de cîntăreți din flaut și au pus-o să cînte. Caii sibariților au început să danseze și apoi au luat-o la goană, speriați (p.152).
Un exemplu de om dedat plăcerilor: Sardanapallos, ultimul rege al Assyriei. Un cronicar amintește că l-a văzut pe Sardanapallos fardat cu alb de ceruză, îmbrăcat în straie de femeie, cu sprîncenele îndreptate cu creionul, frecat cu piatră ponce, mai alb ca laptele. A ales de bunăvoie să moară pe rug (p.160). Pericles și-a alungat soția și a trăit cu Aspasia, o hetairă din Megara. A păcătuit și el prin hedonism (p.165). (10.11.24, d).
Traducerea lui N.I. Barbu e foarte selectivă. A omis cărți întregi, pasaje importante (cele despre practicile homoerotice). În fond, volumul lui Athenaios (scris în grecește) acoperă într-o ediție modernă cam 900-1000 de pagini. Autorul consemnează un dialog (sau, poate, trei). E de presupus că unele discuții s-au întins pe mai multe zile. Athenaios a consultat o bogată literatură simposiacă.
Ospățul și discuțiile s-au desfășurat în casa lui Larensius, un roman bogat. Participă gramaticieni, filosofi, experți în muzică și medicină, cîntărețe din flaut, „paraziți”. Probabil nici un nume nu trimite la un personaj real. Athenaios îi povestește lui Timocrates cum s-a desfășurat conversația găzduită de Larensius. Participanții se numeau „simpotai”, întîlnirea lor era un „symposion” (sau „deipnon”).
Se bea, de obicei, vin amestecat cu apă (trei părți apă și una de vin), asta hotăra „symposiarhul” (stăpînul ospățului). Uneori, se adăuga gheață. Cupa se dădea de dușcă și adeseori rămînea ca dar convivilor. Cel care refuza să bea era pus să danseze gol-pușcă, să facă înconjurul sălii în brațe cu cîntăreața de flaut (probabil, era durdulie), chelul era pus să se pieptene, șchiopul să sară ca purecele. Știm aceste informații de la Cicero (în Tusculanae, V, 41, 1 B). Cînd terminau de mîncat, oaspeții își ștergeau mîinile cu pîine pe care o aruncau la cîini. După ospăț, se îndepărtau mesele, se spălau repetat mîinile. Sclavii curățau sala de ospăț, se împrăștia din belșug parfum, aromate. Oaspeții primeau cununi (de argint sau de flori). Se ardea tămîie.
Ospățul înțelepților este neîndoielnic o enciclopedie (foarte utilă) a obiceiurilor și moravurilor antice, ale unui stil de viață în care cultivarea plăcerilor era una din preocupările principale. Pentru studioșii care doresc să-și facă o impresie asupra culturii Antichității (îndeosebi, elene) cartea lui Athenaios e o lectură obligatorie.
***
Am ales cîteva informații mai picante:
1. Homer a lăudat vinul negru (p.15). Theopompos spune că locuitorii din Chios au cultivat cei dintîi vița de vie din care se prepară vinul negru (p.16). Vinul alb este slab și subțire. E bine să fim foarte precauți: vinul este extrem de periculos, pe mulți îi scoate din minți, pe unii îi bagă în mormînt. Trebuie amestecat cu apă și băut cu măsură. Existau specialiști în dozarea amestecului de vin și apă. Anphiction i-a învățat pe atenieni cum să prepare acest amestec. Pregătirea vinului era, așadar, o subtilitate (V: 8, p.64). Trebuia să ai școală și vocație. Alexandros cel Mare a murit în urma unei beții cumplite (X, p.118). Și tatăl lui, Philippos, bea mult și asta îl făcea adeseori nechibzuit în lupte (p.120). Se făceau întreceri între băutori: cine bea mai mult. Unul dintre concurenți n-a mai apucat să se bucure de premiu (un talant), a murit după 4 zile de la izbîndă. I se păstrează numele: Promachos (p.122). Un prezicător i-a spus lui Mycerinos, egipteanul, că mai are puțin de trăit. Din clipa aceea, Mycerinos nu s-a mai oprit din băut (p.122).
2. Parazitul era o prezență obligatorie la ospețe (p.77). După cum a spus Plutarchos, numele de parazit era odinioară „scump și sfînt” (p.78). Poeții i-au numit „lingușitori”, dar îndeletnicirea lor presupunea o serie de virtuți rare: să aibă spirit, să răspundă cu umor la unele întrebări, să scoată conversația din impas. În definitiv, a lăuda cu istețime gazda ospățului nu era un păcat. Paraziții erau prețuiți și de gazde, și de oaspeți. Nu cei chipeși erau invitați la ospețe, ci lingușitorii. Fiecare stăpîn întreținea un alai de „paraziți”. Și regele Alexandros era însoțit peste tot de tovarăși glumeți…
3. De mai multe ori, înțelepții lui Athenaios vorbesc despre pești și însușirile lor. În timpul iernii, unii pești stau nemișcați în gheața rîurilor și abia cînd sînt puși la fiert încep să miște. Peștii din rîul Cleitor scoteau sunete (VIII, p.108). În Spania, pești populau și apele subterane. Theophrastos menționează că, în ținuturile Indiei, existau pești care săreau pe mal (p.109). Mulți povestesc că peștele „exocoitos” urcă pe mal, are culoarea focului, este rotund, dar nu plat, stă nemișcat pe mal și se întoarce după soare (VIII, p.110). În Chersones, a plouat cu pești, în Panonia și Dardania, cu broaște (p.111).
4. Despre plăceri, luxul regilor și al curții persane (XII, p.143); „își făceau femeile eunuci” (pp.145-146). Lidienii au adoptat comportamentul femeilor (p.147). Etruscii erau serviți de sclave despuiate, aveau femeile în comun. Locuitorii din cetatea Sibaris (de unde avem termenul „sibarit”) au inventat căzile și băile de aburi, dar și oalele de noapte. Ei duceau o viață de lux fără măsură (p.151). La ospețe, își învățau caii să dănțuiască în ritmul melodiilor de flaut. În Politica, Aristotel relatează că dușmanii lor din Crotona au adus o ceată de cîntăreți din flaut și au pus-o să cînte. Caii sibariților au început să danseze și apoi au luat-o la goană, speriați (p.152).
Un exemplu de om dedat plăcerilor: Sardanapallos, ultimul rege al Assyriei. Un cronicar amintește că l-a văzut pe Sardanapallos fardat cu alb de ceruză, îmbrăcat în straie de femeie, cu sprîncenele îndreptate cu creionul, frecat cu piatră ponce, mai alb ca laptele. A ales de bunăvoie să moară pe rug (p.160). Pericles și-a alungat soția și a trăit cu Aspasia, o hetairă din Megara. A păcătuit și el prin hedonism (p.165). (10.11.24, d).
January 1, 2024
A gourmet of gourmet: an endless banquet of foods for Greek high society in 3rd century CE. About half the text is snippets of dialogue between dinner guests or verbatim quotes from people known to the author. There are no recipes in this book, at best some descriptions of how to prepare certain foods, whether something is preferably eaten cooked or raw etc. Also some quotes by Galen, the Greek physician, surgeon and philosopher.
Available on Project Gutenberg.
Available on Project Gutenberg.
Displaying 1 - 3 of 3 reviews