Nimic nu prevedea furtuna din primavara lui 2058. Nanitii invinsesera cele mai crunte boli, omenirea ajunsese pe Marte, iar tumultul terorist de la inceputul secolului fusese dat uitarii.
Cei mai puternici oameni de pe planeta, membrii Societatii, incep sa se teama de mecanismele pe care ei insisi le-au pus in miscare: orasele circulare, IA-uri cu puterea a zeci de milioane de creiere umane, o retea secreta de tineri cu abilitati telepatice si, mai ales, diferentele ideologice despre cum sa faca lumea mai buna inainte de contactul cu o civilizatie extraterestra.
Semnele sfarsitului existau. Dar furtuna i-a prins pe toti, buni sau rai, oameni sau ciborgi, batrani sau tineri. Cine va mai ramane dupa Ziua Judecatii?
„Adrian Mihaltianu ne propune un viitor apropiat sumbru, dar plauzibil, in care nanotehnologiile, implanturile mentale si inteligentele artificiale pun in pericol insasi ideea de OMENIRE. O poveste captivanta si surprinzatoare, care duce mai departe intamplarile din Epoca Inocentei.“ Andrei Crivat
This book filled me with dread about the future. Adrian Mihaltianu projects a very plausible near future in a political context too close to what we have now.
It’s year 2058: leaders of the world, including Society, are ruling the world with the backup of some enormous powerful AIs, or so they think. The political climate is very unstable and everything escalates in the worst way possible.
The shifting PoVs makes it impossible to put down the book. There are so many agendas on all fronts and you read with the hope that egos will step aside when confronted with annihilation. Vain hope; humans are, most of all, an aggressive and stupid species; especially those with power in their hands.
There are too many characters to be well developed but if I were to choose one, I think Adam Andrews is the one. He’s the one who makes the difference and has the biggest impact upon the resolution of the events. I just loved the outcome of his .
Worldbuilding is, as in the previous volume, thoroughly detailed in terms of tech and politics, around which everything revolves here. I would have loved, though, less politics and a bit more about the extraterrestrial component, even more because of the findings on Titan.
Anyway, Adrian Mihaltianu can proudly stand among SF writers worldwide and I hope someday to see this series published abroad. In the meantime, I’m waiting for the third volume because I can hardly wait to see how he will handle the ET part and what humanity will do when facing it.
Cartea asta aș recomanda-o tuturor care au citit vreodată SF românesc și au fost dezamăgiți, pentru că voiau mai mult. Apusul poate fi citită și independent de primul volum al seriei (care e bun, dar nu e la fel de bun ca Apusul. Deși eu zic că e mai fain să le citești pe amândouă).
Dați-i o șansă și n-o să fiți dezamăgiți. Serios. Dacă sunteți, îmi asum toate înjurăturile.
Un "Empire strikes back" al acestei serii. Mizele cresc, iar autorul nu se teme sa duca totul mai departe. Elementele geopolitice sunt mai bine dezvoltate, personajele mai bine construite, tehnologia SF ramane in niste parametrii plauzibili, actiunea si adrenalina inlocuiesc lentoarea construirii lumii din primul volum. Un must-read pentru orice fan al SF-ului.
(The book's in Romanian, so the review is in Romanian. Deal with it.)
Scurt rezumat (care sper ca nu divulga niciun secret): in aceasta carte este vorba despre un conflict mondial iscat de oameni dar continuat de masini, conflict care implica arme nucleare, control mental si un mic razboi al stelelor (de fapt... a lui Marte).
Trebuie sa recunosc ca dupa ce am inchis cartea m-am simtit usor obosit. Poate o fi fost si de la faptul ca era miezul noptii si citisem la lumina lampii de veghe (pentru ca bebelusul doarme), dar cred ca a fost si din cauza "densitatii" cartii. 626 de pagini nu e chiar putin, dar sunt 626 de pagini pline. Este o carte la obiect - fara prea multe deviatii de la subiect, fara personaje inutile, fara descrieri si filosofii. O scurta expozitie, un pic de intriga si apoi bang!.
Pe tot parcursul lecturii am avut momente de tensiune crescuta, piele de gaina, dar si momente de usurare, ceea ce pentru mine este un semn clar al talentului de povestitor a lui Adrian. Dialogurile sunt bine construite, cu toate ca am senzatia ca puteau fi si mai licentioase, dar cineva a aplicat un pic de cenzura (foloseste cineva "mama naibii" in loc de "p*zda ma-sii" in limba romana?!). Personajele... cu personajele e alta poveste. Personajele "bune" sunt ok - oameni care intentioneaza sa faca bine, cu toate ca in trecut au facut rau, acum regreta, vechea poveste. Cu mici exceptii politicienii sunt ilustrati ca niste figuri de carton, avand porniri demente si motivatii simpliste - "America e cea mai tare, s-o dovedim!","Rusia e cea mai tare, va aratam noi voua" etc. Cred ca personajele de genul asta sunt mai complexe decat ce vedem noi la televizor, ele fiind intr-un conflict interior permanent intre convingerile proprii, binele poporului, si contestatari.
Tehnologiile folosite in carte merita in paragraf separat - tot conflictul se bazeaza pe controlul mental, obtinut cu ajutorul unei tehnologii inventate spre a ajuta lumea, nu a o distruge. Nu e nicio surpriza aici, mai ales ca toate inventiile sunt facute spre a transforma lumea in bine, dar ajung in final sa fie folosite si in scopuri mai putin bune. Cateva exemple: dinamita, avioanele, praful de pusca, facebook. Cu toate astea, genul asta de tehnologie si modul in care e folosita elimina complet liberul arbitru si transforma oamenii in pure mase de manevra. Este foarte convenabil pentru conflictul din carte, dar imi pare un pic cusut cu ata alba.
La final cartea mi-a lasat totusi un gust amar in gura din cauza usurintei cu care se contabilizeaza victimele unui razboi (nu e o problema a cartii, e o problema a razboiului). O suta de mii de victime aici, cincinzeci de mii de victime dincolo etc., iar daca te opresti un pic si te uiti in jur gandidu-te ca familia ta poate face parte din acele "mii" atunci incepi sa vezi cu alti ochi conflictele armate.
Nu prea sunt cititor de SF, dar anul trecut in ianuarie, când planuiam să citesc toate cartile din lume, am dat de recomandarea pentru cartea asta in comentariul de aici al Cristinei https://www.cristinachipurici.ro/2019... unde zicea ca ar face cadou cartea asta, cu riscul de a-i deprima.
Am cumparat-o de la emag, dar a ramas ascunsa in biblioteca până am dat in revista Scena9 de Adrian Mihaltianu din nou. Minipovestirea SF despre Romania anilor 2120 mi-a readus aminte ca am o carte pe care o pot citi, moment in care am inceput-o și am citit-o compulsiv. Sunt 600 de pagini și am terminat-o in 8 zile.
Cu toate ca e atat de mare, paginile se citesc oarecum mai repede decat majoritatea cărților, dar problema e ca nu prea poți să o mai lasi din mana decat dacă pici de oboseala sau chiar trebuie neaparat să te apuci de munca ori termini un capitol. Totul te tine in priza și sunt zeci de planuri in care actiunea se manifesta, fără a te pierde însă.
Inteligente artificiale, naniti, bombe nucleare, mindnet, minturi, telepatie, sateliti, viata pe Marte, extraterestri, China, America, Rusia, Romania, Babadag, București, Breaza, Brașov, buncare, submarine, drone, o poveste complexa, din care o să îți dai seama ca intamplarile recente s-ar mai putea intampla si in viitor.
Continuarea unei povesti exceptionale, care ma facineaza prin credibilitatea ei si prin complexitatea elementelor pe care le inglobeaza.
Am devorat cartea in doar cateva zile si, citind-o, am retrait sentimentul unic de a descoperi lumi noi, de a dezbate dileme morale in sinea mea, si de a scruta cu mintea potentiale scenarii pentru viitorul care ne asteapta in urmatorii cativa zeci de ani.
Adrian e un scriitor extraordinar de inzestrat, care reuseste sa expuna clar o sumedenie de elemente, emotii si fire narative, pastrand claritatea si surprinzand cititorii cu fiecare ocazie.
Cu siguranta va fi cadoul preferat de oferit prietenilor cu orice ocazie. Pentru mine, e una dintre top 5 cele mai bune carti citite anul acesta!
Mi-a placut destul de mult incat sa-i dau 4*, iar sfarsitul lasa loc unei continuari, care sper sa vina cat de curand! Ce nu mi-a placut e caracterul sefilor marilor puteri ale lumii. Seamana foarte mult unul cu altul, nu au o personalitate si mi se pare cam tras de par. Probabil ca sa pipereze putin actiunea cartii, dar totusi, cred ca se putea construi pentru fiecare niste caractere mai complexe! O recomand si astept partea a III-a!
Volumul al doilea al seriei m-a lăsat cu sentimente amestecate. Pornisem cu o ștachetă destul de ridicată după „Epoca Inocenței” și sunt de acord că autorul a încercat în romanul de față să realizeze un proiect mult mai ambițios ca precedentul. Doar că eu n-am reușit să interacționez cu textul. Poate de vină a fost faptul că în proporție de 75% cartea e doar despre jocuri politice și spionaj/sabotaj, adică subiecte care nu mă atrag. Ar fi fost ok dacă erau presărate într-o intrigă SF, dar e exact pe dos: elementele science fiction sunt presărate într-o intrigă politică. Doar ultima sută de pagini virează mai mult către SF, ceea ce m-a determinat să-i dau totuși 3 stele (mi-a plăcut), nu doar 2 (a fost ok). Așadar nu e o carte rea, dar nu e pe genul meu de SF. I-aș reproșa totuși „uitarea” pe zeci sau sute de pagini a unor personaje. Personal, n-am reușit să empatizez cu niciun protagonist și nu știu dacă asta se datorează temei neatractive pentru mine sau lipsei profunzimii lor (parcă toate erau genul ăla, fără mamă, fără tată, fără o poveste reală, profundă - ci doar una exprimată în câteva rânduri, „ca să fie”; eu așa le-am perceput). Dacă după prima carte abia am așteptat-o pe a doua, acum mă voi mai gândi dacă o voi lua sau nu pe cea de-a treia.
Un SF foarte bine scris. Deși, din punct de vedere al ”feng shuiului”, subiectul este unul greu, de-a dreptul apocaliptic.
Este o carte care te pune pe gânduri. Pentru că, deși totul se întâmplă într-un viitor care pare foaaaaaarte departe de noi, la viteza cu care se mișcă tehnologia și la rapiditatea cu care ne trăim din ce în ce mai mult viețile, parcă simțim niște fiori pe șira spinării când citim ceea ce a imaginat Adrian în această carte...
Mă tot întreb cum ar arăta lumea în viitor. Unde s-ar plasa România în toată vâltoarea asta. Și dacă vom eșua teribil la marile provocări ale omenirii: încălzirea globală; energia nucleară; IA și contopirea tehnologiei cu oamenii; lupta de clasă; spațiul ăsta imens între săraci și bogați; fundamentaliștii religioși; extremiștii dreapta/stânga; Chinezii, Rușii; Americanii; de ce nu, Românii; viața pe alte planete; război; generațiile următoare; extratereștrii și ceva ordini modiale.
Toate sună ca un amalgam de cele mai aprinse discuții din acest moment.
Dar sunt și subiectele dezbătute în cartea lui Mihălțianu.
Aș zice că e un proiect ambițios. Puțin suicidal și prea siropos. Aș spune.
Dar venind de la un om care a fost editor de redacție, care a văzut la prima mână cele mai adânci, recurente și urgente probleme ale omenirii, atunci nu mă pot gândi la nimeni mai bun să scrie cartea asta.
Tipul de scris este superb. Clar, concis. Fară abureli. Descrie cu o candoare realitatea cât poate de imparțial, ca să arunce o interpretare sau un twist.
Deși prevede chestii sumbre - inevitabil pentru un jurnalist care vede istoria repetându-se, are mereu o doză de speranță în omenire.
Introduce România, dar și alte culturi într-un univers unde nu suntem buricul pământului, ci parte strategică dintr-un joc politic la care și noi luăm parte conștienți.
Construiește personajele verosimil. Cu dialoguri interioare profunde. Clar reieșite dintr-o empatie profundă.
Are diversitate din toate culturile, orientările, credințele, dar tinde să o facă precum un creator inclusiv, nu ca să îndeplinească niște norme.
Este o carte onestă. Brutal de duioasă.
Aproape că nu am vrut să-i dau drumul.
Abia aștept următoarea.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Reomand. Se poate citi si pe cont propriu, dar e mai fain daca ai citit inainte si Epoca Inocentei. Mai stufoasa decat prima parte, se citeste la fel de repede. In general nu-mi plac cartile cu prea multa politica dar, in cazul de fatza, desi cartea are foarte multe jocuri politice, am citit-o pe nerasuflate fara sa stramb din nas. Must read pentru orice cititor de SF, ultra-must-read pentru cei ce reflecteaza la impactul dezvoltarii AI-ului in directia super AGI.
Una din cele mai bune lecturi din ultima vreme. E documentată în detaliu pe toate planurile - politic, social, tehnologic. E o lectură realistă și în același timp futuristă. Iar faptul că acțiunea nu se petrece foarte departe în viitor o face și mai valoroasă, mai intensă.