Generatia '27 intre Holocaust si Gulag

by Marta Petreu

„Ca sa pot intelege textele lui Eliade, Cioran, Eugen Ionescu, Noica, Sebastian, Miron Radu Paraschivescu, Belu Zilber si ceilalti, ca sa pot deci intelege ce si cum cu generatia ’27, a trebuit sa invat cit am putut eu de bine istoria Romaniei, ba chiar a Europei. Incet, incet, am inteles ca generatia ’27 a fost nu un fenomen original al Romaniei, ci un fenomen care face parte dintr-unul european, din ceea ce Klaus Mann a numit generatia sa tinara si europeana. Si, tot asa, am inteles ca timpul (perioada dintre cele doua razboaie mondiale), locul (Romania, tara abia formata ca «Romania Mare», asezata la periferia estica a Europei) si formula noastra culturala (Romania a fost si mai este inca o tara imitatoare, care, in perioada interbelica, a preluat sirguincios noutatile din Europa, iar noutatea acelor ani a fost atitudinea revolutionara, antidemocrata si prototalitara) si-au pus pecetea asupra tuturor faptelor savirsite de acesti straluciti membri ai generatiei ’27. Despre aceste lucruri si despre altele, conexe, studiate de mine, am scris in paginile de fata. Atita cit am putut eu de bine.” (Marta Petreu)

177 pages, Paperback

Published January 1, 2011

About the author

Marta Petreu is the pen name of Rodica Marta Vartic, née Rodica Crisan (born March 14, 1955 in Jucu), a Romanian philosopher, literary critic, essayist and poet. A professor of Philosophy at the Babeş-Bolyai University in Cluj-Napoca, she has published eight books of essays and seven of poetry, and is the editor of the monthly magazine Apostrof. Petreu is also noted as a historian of fascism, which she notably dealt with in her book about the controversial stances of philosopher Emil Cioran (An Infamous Past: E. M. Cioran and the Rise of Fascism in Romania, 1999).

Reviews

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Problema creării unei culturi românești majore era, de fapt, în acei ani, acut conștientizată de întreaga intelectualitate românească. După norocosul an 1918m al formării României Mari, intelectualii români și-au asumat, în mod optimist și liber, problema legitimării României în fața Occidentului, fiind cu toții de părere că un popor nu se poate justifica decât prin cultura sa. În toamna anului 1918, încă dinainte de Unirea din 1 decembrie, Lucian Blaga împreună cu D. D. Roșca plănuiau ce trebuie făcut pentru ca viitoarea țară să ajungă o „cultură creatoare de valori universale”; sau, cum a reformulat Blaga ceva mai târziu, una care ar putea „interesa Europa”. Iar Felix Aderca s-a întors din străinătate în 1923, cu motivarea că „n-ar mai fi putut rămâne la Paris; îl chema țara”. Intelectualii s-au simțit răspunzători deci să-i creeze țării ceea ce îi lipsea – fața culturală. Membrii generației ’27 n-au fost inițiatorii, ci numai promotorii mai zgomotoși, mai nerăbdători și, dacă ne gândim la Cioran, mai violenți ai acestui proiect intelectual de legitimare a României în ochii străinătății.