O carte simpla, pe alocuri amuzantă, dar nu cine stie ce. (Poate nu am simțul umorului destul de dezvoltat, dar chiar n-am ras, așa cum am auzit ca s-a întâmplat la altii).
Recunosc, nu am avut mari așteptări (pentru ca mi-am luat-o de prea multe ori, de la autorii români contemporani), însă citindu-l pe Silviu pe fb, imi creasem o altă imagine a cărții, imagine, care din păcate, nu s-a materializat în timpul lecturarii, iar asta m-a cam desumflat.
Cartea e plată. Știu că autorul este isteț, că are darul scrierii, dar povestea asta chiar nu m-a prins.
Deranjant modul de narare, cu salturile printre ani. Pentru mine, cel puțin. Imi plac poveștile cu fire narative ce alternează, dar nu de la o frază la alta. În schimb, mi-a plăcut felul în care autorul se adresează câteodată cititorului, facandu-l parte din poveste.
Nici nu stiu cum sa încadrez cartea si asta nu are nicio legătură cu aversiunea mea fata de autorii români contemporani. Iliuta nu se încadrează si chiar cred că are potențial, însă nu este pe placul meu și gata. Asta nu înseamnă că povestea/cartea este rea/proastă/slabă, ci doar că nu mi-a plăcut mie.
Nu voi mai continua și cu restul seriei.
Îi dau 3 stele, pentru curajul de a scrie și pentru ca nu e cea mai proastă carte pe care am citit-o. Se poate și mai rau, credeti-mă.