What do you think?
Rate this book
Schimbarea La Fata A Romaniei
„Am scris aceste divagatii in 1935—36, la 24 de ani, cu pasiune si orgoliu. Din tot ce am publicat in romaneste si frantuzeste, acest text este poate cel mai pasionat si in acelasi timp imi este cel mai strain.“ (CIORAN, 1990)
200 pages, Paperback
First published January 1, 1936
29 people are currently reading
477 people want to read
About the author
Emil M. Cioran
179 books4,361 followersBorn in 1911 in Rășinari, a small village in the Carpathian Mountains of Romania, raised under the rule of a father who was a Romanian Orthodox priest and a mother who was prone to depression, Emil Cioran wrote his first five books in Romanian. Some of these are collections of brief essays (one or two pages, on average); others are collections of aphorisms. Suffering from insomnia since his adolescent years in Sibiu, the young Cioran studied philosophy in the “little Paris” of Bucarest.
A prolific publicist, he became a well-known figure, along with Mircea Eliade, Constantin Noïca, and his future close friend Eugene Ionesco (with whom he shared the Royal Foundation’s Young Writers Prize in 1934 for his first book, On the Heights of Despair).
Influenced by the German romantics, by Schopenhauer, Nietzsche, and the Lebensphilosophie of Schelling and Bergson, by certain Russian writers, including Chestov, Rozanov, and Dostoyevsky, and by the Romanian poet Eminescu, Cioran wrote lyrical and expansive meditations that were often metaphysical in nature and whose recurrent themes were death, despair, solitude, history, music, saintliness and the mystics (cf. Tears and Saints, 1937) – all of which are themes that one finds again in his French writings. In his highly controversial book, The Transfiguration of Romania (1937), Cioran, who was at that time close to the Romanian fascists, violently criticized his country and his compatriots on the basis of a contrast between such “little nations” as Romania, which were contemptible from the perspective of universal history and great nations, such as France or Germany, which took their destiny into their own hands.
After spending two years in Germany, Cioran arrived in Paris in 1936. He continued to write in Romanian until the early 1940s (he wrote his last article in Romanian in 1943, which is also the year in which he began writing in French). The break with Romanian became definitive in 1946, when, in the course of translating Mallarmé, he suddenly decided to give up his native tongue since no one spoke it in Paris. He then began writing in French a book that, thanks to numerous intensive revisions, would eventually become the impressive 'A Short History of Decay' (1949) -- the first of a series of ten books in which Cioran would continue to explore his perennial obsessions, with a growing detachment that allies him equally with the Greek sophists, the French moralists, and the oriental sages. He wrote existential vituperations and other destructive reflections in a classical French style that he felt was diametrically opposed to the looseness of his native Romanian; he described it as being like a “straight-jacket” that required him to control his temperamental excesses and his lyrical flights. The books in which he expressed his radical disillusionment appeared, with decreasing frequency, over a period of more than three decades, during which time he shared his solitude with his companion Simone Boué in a miniscule garret in the center of Paris, where he lived as a spectator more and more turned in on himself and maintaining an ever greater distance from a world that he rejected as much on the historical level (History and Utopia, 1960) as on the ontological (The Fall into Time, 1964), raising his misanthropy to heights of subtlety (The Trouble with being Born, 1973), while also allowing to appear from time to time a humanism composed of irony, bitterness, and preciosity (Exercices d’admiration, 1986, and the posthumously published Notebooks).
Denied the right to return to Romania during the years of the communist regime, and attracting international attention only late in his career, Cioran died in Paris in 1995.
Nicolas Cavaillès
Translated by Thomas Cousineau
A prolific publicist, he became a well-known figure, along with Mircea Eliade, Constantin Noïca, and his future close friend Eugene Ionesco (with whom he shared the Royal Foundation’s Young Writers Prize in 1934 for his first book, On the Heights of Despair).
Influenced by the German romantics, by Schopenhauer, Nietzsche, and the Lebensphilosophie of Schelling and Bergson, by certain Russian writers, including Chestov, Rozanov, and Dostoyevsky, and by the Romanian poet Eminescu, Cioran wrote lyrical and expansive meditations that were often metaphysical in nature and whose recurrent themes were death, despair, solitude, history, music, saintliness and the mystics (cf. Tears and Saints, 1937) – all of which are themes that one finds again in his French writings. In his highly controversial book, The Transfiguration of Romania (1937), Cioran, who was at that time close to the Romanian fascists, violently criticized his country and his compatriots on the basis of a contrast between such “little nations” as Romania, which were contemptible from the perspective of universal history and great nations, such as France or Germany, which took their destiny into their own hands.
After spending two years in Germany, Cioran arrived in Paris in 1936. He continued to write in Romanian until the early 1940s (he wrote his last article in Romanian in 1943, which is also the year in which he began writing in French). The break with Romanian became definitive in 1946, when, in the course of translating Mallarmé, he suddenly decided to give up his native tongue since no one spoke it in Paris. He then began writing in French a book that, thanks to numerous intensive revisions, would eventually become the impressive 'A Short History of Decay' (1949) -- the first of a series of ten books in which Cioran would continue to explore his perennial obsessions, with a growing detachment that allies him equally with the Greek sophists, the French moralists, and the oriental sages. He wrote existential vituperations and other destructive reflections in a classical French style that he felt was diametrically opposed to the looseness of his native Romanian; he described it as being like a “straight-jacket” that required him to control his temperamental excesses and his lyrical flights. The books in which he expressed his radical disillusionment appeared, with decreasing frequency, over a period of more than three decades, during which time he shared his solitude with his companion Simone Boué in a miniscule garret in the center of Paris, where he lived as a spectator more and more turned in on himself and maintaining an ever greater distance from a world that he rejected as much on the historical level (History and Utopia, 1960) as on the ontological (The Fall into Time, 1964), raising his misanthropy to heights of subtlety (The Trouble with being Born, 1973), while also allowing to appear from time to time a humanism composed of irony, bitterness, and preciosity (Exercices d’admiration, 1986, and the posthumously published Notebooks).
Denied the right to return to Romania during the years of the communist regime, and attracting international attention only late in his career, Cioran died in Paris in 1995.
Nicolas Cavaillès
Translated by Thomas Cousineau
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 34 reviews
February 1, 2022
Un om foarte inteligent se apucă să înșire prăpăstii. Și folosește obsesiile timpului (ale epocii interbelice) pentru a căina soarta românilor: mesianism, fatalitate, locul românilor în istorie, misiunea acestui popor, legătura lui cu Dumnezeu, sinuciderea colectivă, minoratul etc. Febra autorului produce astfel de fraze sforăitoare:
„Dacă Bucureştiul nu va deveni un centru de atracţie pentru toată această margine a Europei, atunci mai bine l-am dărîma de acum”.
„Nu vreau o Românie logică, ordonată, aşezată şi cuminte, ci una agitată, contradictorie, furioasă şi ameninţătoare. Sînt prea mult patriot ca să doresc fericirea ţării mele”.
O „Românie furioasă”! Nu am nici cea mai mică afinitate cu această problematică desuetă.
„Dacă Bucureştiul nu va deveni un centru de atracţie pentru toată această margine a Europei, atunci mai bine l-am dărîma de acum”.
„Nu vreau o Românie logică, ordonată, aşezată şi cuminte, ci una agitată, contradictorie, furioasă şi ameninţătoare. Sînt prea mult patriot ca să doresc fericirea ţării mele”.
O „Românie furioasă”! Nu am nici cea mai mică afinitate cu această problematică desuetă.
October 12, 2024
Oare mai putem spera în prezent că România va crea o cultură universală? Când Emil Cioran a scris cartea aceasta, trăiau și scriau Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu și George Călinescu. De asemenea, George Enescu și Constantin Brâncuși câștigaseră recunoaștere internațională, și totuși cultura României a rămas una locală.
Cum mai putem spera noi în prezent că România va face saltul despre care vorbea Emil Cioran, dacă într-o perioadă în care personalități ca cele amintite mai sus își desfășurau activitatea, nu a reușit?
După zeci de ani de comunism care au distrus intelectualitatea românească, și după 30 de ani de democrație în care România a continuat să sufere, cum mai putem spera că își va reveni cultura noastră?
Ei bine, eu încă sper. Nimeni în Evul Mediu nu s-a gândit că va avea loc Renașterea, nici măcar scritorii, pictorii și sculptorii din acea perioadă nu știau din ce eveniment al istoriei fac parte. Atunci, de ce nu s-ar putea ca pur și simplu peste 10, 20 sau 30 de ani (cine știe?) să existe o nouă Renaștere.
În opinia mea, pe plan mondial cultura a suferit o cădere, secolul XIX și prima jumătate a secolului XX au reprezentat apogeul culturii mondiale, așa că de ce nu poate să aibă loc în viitor o Renaștere din care să facă parte România? Răspunsul este că nu avem niciun motiv să ne pierdem speranța.
Evul Mediu a reprezentat cea mai neagră perioadă pentru cultura omenirii, sau cel puțin pentru cultura europeană, așa că de ce ne-am pierde speranța acum?
Nu pot spune că sunt de acord cu tot ce a scris Emil Cioran în cartea lui, de fapt, el însuși a numit ulterior această carte ,,aceste divagații''. În această carte Emil Cioran încă mai păstra ideea războiului glorios prin care o națiune arată putere și arată că trăiește. În această privință nu sunt de acord cu Cioran. Eu nu cred că după Al Doilea Război Mondial mai poate să vadă cineva glorie în război și, sincer să fiu, chiar dacă țara noastră a fost asuprită de-a lungul istoriei de atâtea imperii, sunt mândru că nu i-am asuprit pe alții, că nu am avut colonii și am luptat pentru apărarea propriilor granițe, nu pentru expansiune teritorială.
Important este că, din păcate, această carte își păstrează actualitatea și sper ca în curând să o piardă.
Citate:
,,Am rămas la țăran și n-am știut că satul n-a intrat niciodată în lume."
,,Omul a făcut însă tot posibilul pentru a amâna paradisul terestru. Și a reușit peste așteptările lui."
,,Revoluționarii au pus atâta pasiune și au vărsat sânge, fiindcă ei trăiau revoluția ca un moment final al istoriei, așa încât tot ce-i urma n-avea să mai fie istorie, ci paradis terestru."
,,Presupunând totuși că națiunile ar dispărea, proiectele de pace externă n-ar fi oare mai puțin iluzorii? Nu s-ar deplasa conflictele pe unități mai mari? De la continente la rase și până la conflictele planetare, ireductibilul soartei umane ar fi oare mai puțin tragic? Dacă toate națiunile globului ar dezarma, cu excepția uneia de o anvergură mai redusă, pacea lumii ar fi mai periclitată decât oricând. Națiunile nu se pot ridica toate la același nivel. Înarmarile se fac peste oameni; sînt chiar dispus a crede că ele se fac fără voia lor. Faptul că omul a putut cheltui atâta energie pentru invenția atâtor arme, care trebuie să-l apere de el însuși, mă face să am o idee precisă despre genul uman. Dacă toate armele acestui univers ar fi distruse fără urmă și ar rămâne un singur revolver, omul s-ar simți obligat față de el și, nelăsându-l în părăginire, istoria s-ar repeta de la început."
,,Neapărat că sub bolșevism se ascunde dorința de hegemonie universală a Rusiei..."
,,Dimpotrivă, mila a creat săracii, i-a înmulțit. Prezența ei în lume este cauza cerșetoriei. Acei săraci care au înțeles că pot trăi ca paraziți ai milei au renunțat la sărăcie și s-au făcut cerșetori."
,,S-ar putea ca, la urma urmelor, convingerea anarhistă a unei fericiri terestre în afară de orice lege și formă să trădeze o viziune optimistă. Viziunea finală a istoriei, așa cum au conceput-o anarhiștii, este încântătoare și trandafirie. Dar întreb orice om care a văzut în fundul mizeriei umane: oare este posibilă, atâta înșelare, atâta iluzie și atâta naivitate? Anarhiștii ar trebui folosiți în stat ca să păzească aștrii. În acest fel, ar putea deveni și ei proprietari…"
,,O revoltă persistentă, dar meditativă, nu m-ar putea face, cu timpul, decât să urăsc pe bogați și să disprețuiesc pe săraci. Din moment ce oamenii au primit cu o acceptare dureroasă această împărțire, de ce să nu-i iertăm pe cei care au și de ce să nu-i scuzăm pe cei care n-au? Într-o lume de oameni săraci, bogații sînt niște criminali, iar săracii niște imbecili. Toți sînt de vină și nu fac decât, cu mijloace și pe căi diferite, să mărească dezolarea acestei lumi."
,,Trenul sau avionul nu ne-au făcut nici mai sensibili și nici mai profunzi."
,,Ce departe am fi fost astăzi, dacă infinitul din acest dor lua forma unei expansiuni eroice a sufletului, dacă ne-am fi rostogolit, cu o înflăcărare fără margini, peste ruinele noastre!"
,,Până acum am fost reptile; de aici încolo ne vom ridica în fața lumii, pentru a se ști că nu numai România este în lume, ci și lumea în România. De nu vom trăi apocaliptic destinul acestei țări, de nu vom pune febră și pasiune de sfârșit în începuturile noastre, sîntem pierduți și nu ne mai rămâne decât să ne recâștigăm umbrele trecutului nostru."
Cum mai putem spera noi în prezent că România va face saltul despre care vorbea Emil Cioran, dacă într-o perioadă în care personalități ca cele amintite mai sus își desfășurau activitatea, nu a reușit?
După zeci de ani de comunism care au distrus intelectualitatea românească, și după 30 de ani de democrație în care România a continuat să sufere, cum mai putem spera că își va reveni cultura noastră?
Ei bine, eu încă sper. Nimeni în Evul Mediu nu s-a gândit că va avea loc Renașterea, nici măcar scritorii, pictorii și sculptorii din acea perioadă nu știau din ce eveniment al istoriei fac parte. Atunci, de ce nu s-ar putea ca pur și simplu peste 10, 20 sau 30 de ani (cine știe?) să existe o nouă Renaștere.
În opinia mea, pe plan mondial cultura a suferit o cădere, secolul XIX și prima jumătate a secolului XX au reprezentat apogeul culturii mondiale, așa că de ce nu poate să aibă loc în viitor o Renaștere din care să facă parte România? Răspunsul este că nu avem niciun motiv să ne pierdem speranța.
Evul Mediu a reprezentat cea mai neagră perioadă pentru cultura omenirii, sau cel puțin pentru cultura europeană, așa că de ce ne-am pierde speranța acum?
Nu pot spune că sunt de acord cu tot ce a scris Emil Cioran în cartea lui, de fapt, el însuși a numit ulterior această carte ,,aceste divagații''. În această carte Emil Cioran încă mai păstra ideea războiului glorios prin care o națiune arată putere și arată că trăiește. În această privință nu sunt de acord cu Cioran. Eu nu cred că după Al Doilea Război Mondial mai poate să vadă cineva glorie în război și, sincer să fiu, chiar dacă țara noastră a fost asuprită de-a lungul istoriei de atâtea imperii, sunt mândru că nu i-am asuprit pe alții, că nu am avut colonii și am luptat pentru apărarea propriilor granițe, nu pentru expansiune teritorială.
Important este că, din păcate, această carte își păstrează actualitatea și sper ca în curând să o piardă.
Citate:
,,Am rămas la țăran și n-am știut că satul n-a intrat niciodată în lume."
,,Omul a făcut însă tot posibilul pentru a amâna paradisul terestru. Și a reușit peste așteptările lui."
,,Revoluționarii au pus atâta pasiune și au vărsat sânge, fiindcă ei trăiau revoluția ca un moment final al istoriei, așa încât tot ce-i urma n-avea să mai fie istorie, ci paradis terestru."
,,Presupunând totuși că națiunile ar dispărea, proiectele de pace externă n-ar fi oare mai puțin iluzorii? Nu s-ar deplasa conflictele pe unități mai mari? De la continente la rase și până la conflictele planetare, ireductibilul soartei umane ar fi oare mai puțin tragic? Dacă toate națiunile globului ar dezarma, cu excepția uneia de o anvergură mai redusă, pacea lumii ar fi mai periclitată decât oricând. Națiunile nu se pot ridica toate la același nivel. Înarmarile se fac peste oameni; sînt chiar dispus a crede că ele se fac fără voia lor. Faptul că omul a putut cheltui atâta energie pentru invenția atâtor arme, care trebuie să-l apere de el însuși, mă face să am o idee precisă despre genul uman. Dacă toate armele acestui univers ar fi distruse fără urmă și ar rămâne un singur revolver, omul s-ar simți obligat față de el și, nelăsându-l în părăginire, istoria s-ar repeta de la început."
,,Neapărat că sub bolșevism se ascunde dorința de hegemonie universală a Rusiei..."
,,Dimpotrivă, mila a creat săracii, i-a înmulțit. Prezența ei în lume este cauza cerșetoriei. Acei săraci care au înțeles că pot trăi ca paraziți ai milei au renunțat la sărăcie și s-au făcut cerșetori."
,,S-ar putea ca, la urma urmelor, convingerea anarhistă a unei fericiri terestre în afară de orice lege și formă să trădeze o viziune optimistă. Viziunea finală a istoriei, așa cum au conceput-o anarhiștii, este încântătoare și trandafirie. Dar întreb orice om care a văzut în fundul mizeriei umane: oare este posibilă, atâta înșelare, atâta iluzie și atâta naivitate? Anarhiștii ar trebui folosiți în stat ca să păzească aștrii. În acest fel, ar putea deveni și ei proprietari…"
,,O revoltă persistentă, dar meditativă, nu m-ar putea face, cu timpul, decât să urăsc pe bogați și să disprețuiesc pe săraci. Din moment ce oamenii au primit cu o acceptare dureroasă această împărțire, de ce să nu-i iertăm pe cei care au și de ce să nu-i scuzăm pe cei care n-au? Într-o lume de oameni săraci, bogații sînt niște criminali, iar săracii niște imbecili. Toți sînt de vină și nu fac decât, cu mijloace și pe căi diferite, să mărească dezolarea acestei lumi."
,,Trenul sau avionul nu ne-au făcut nici mai sensibili și nici mai profunzi."
,,Ce departe am fi fost astăzi, dacă infinitul din acest dor lua forma unei expansiuni eroice a sufletului, dacă ne-am fi rostogolit, cu o înflăcărare fără margini, peste ruinele noastre!"
,,Până acum am fost reptile; de aici încolo ne vom ridica în fața lumii, pentru a se ști că nu numai România este în lume, ci și lumea în România. De nu vom trăi apocaliptic destinul acestei țări, de nu vom pune febră și pasiune de sfârșit în începuturile noastre, sîntem pierduți și nu ne mai rămâne decât să ne recâștigăm umbrele trecutului nostru."
May 6, 2016
Declaratie de dragoste dialectica pentru locul de care nu s-a desprins niciodata:
"Iubesc istoria Romanei cu o ura grea"
"Romania nu poate fi iubita naiv, neproblematic patruns de exigentele unei iubiri evidente"
Sperantele unui sceptic prin excelenta au mai multa valoare tocmai prin faptul ca apar in locul cel mai improbabil. Ramuri verzi in desert:
"Am fost intotdeauna pesimist cand am vorbit de Romania;dar cred ca viata este destul de irationala ca sa infranga un ireparabil al istoriei si al destinului nostru. In momentul cand as fi convins ca posibilitatea unei schimbari la fata a Romaniei este o iluzie, din acel moment o problema a Romaniei pentru mine n-ar mai exista"
Cred ca aceeasi iubire l-a determinat sa nu revina in tara dupa 89, de frica unui cutremur interior.
Deloc surprinzator, Ana Blandiana povesteste cum in timpul unei vizite la Paris, auzind ca ar fi vizitat recent Sibiul, a intrat intr-o stare de excitatie maxima, intreband-o pana si despre tapetul de pe pereti al unor cafenele din oras.
"Iubesc istoria Romanei cu o ura grea"
"Romania nu poate fi iubita naiv, neproblematic patruns de exigentele unei iubiri evidente"
Sperantele unui sceptic prin excelenta au mai multa valoare tocmai prin faptul ca apar in locul cel mai improbabil. Ramuri verzi in desert:
"Am fost intotdeauna pesimist cand am vorbit de Romania;dar cred ca viata este destul de irationala ca sa infranga un ireparabil al istoriei si al destinului nostru. In momentul cand as fi convins ca posibilitatea unei schimbari la fata a Romaniei este o iluzie, din acel moment o problema a Romaniei pentru mine n-ar mai exista"
Cred ca aceeasi iubire l-a determinat sa nu revina in tara dupa 89, de frica unui cutremur interior.
Deloc surprinzator, Ana Blandiana povesteste cum in timpul unei vizite la Paris, auzind ca ar fi vizitat recent Sibiul, a intrat intr-o stare de excitatie maxima, intreband-o pana si despre tapetul de pe pereti al unor cafenele din oras.
March 18, 2013
A treia lectura (martie 2013): consultat editia necenzurata din 1936, in care Cioran ii ataca, printre altii, pe evrei si unguri.
"Omeneste nu ne putem apropia de ei, fiindca evreul este mai intai evreu si apoi om ... Este ca si cum ei ar descinde dintr-o alta specie de maimute decat noi."
"...Ungurii nu s-au asezat in Campia Panonica pentru ca sa gandeasca, ci pentru ca sa cante si sa bea. Si au reusit ... Ungurii sunt un popor de conchistadori, care a ajuns sa ingrase porci."
"Omeneste nu ne putem apropia de ei, fiindca evreul este mai intai evreu si apoi om ... Este ca si cum ei ar descinde dintr-o alta specie de maimute decat noi."
"...Ungurii nu s-au asezat in Campia Panonica pentru ca sa gandeasca, ci pentru ca sa cante si sa bea. Si au reusit ... Ungurii sunt un popor de conchistadori, care a ajuns sa ingrase porci."
August 7, 2014
Sa vezi lucrurile maniheist la 24 de ani, cat avea Cioran cand a scris cartea asta, nu e chiar de blamat, mai ales cand tu insuti iti renegi mai tarziu opiniile. Dar sa iti urasti cu atata inversunare poporul - si alte cateva natii pe langa - este mai mult decat pot suporta eu, asa putin nationalista cum sunt. Nu am fost aproape niciodata de acord cu viziunea lui Cioran, dar in "Schimbarea..." e mai mult decat poate duce orice om care nu e total depresiv.
March 26, 2022
O adevarata inclinatie spre shock factor:
''Suntem un neam de razmerite.''
''Poate ca toti romanii nu suntem decat niste copii batrani.''
''O scarba cosmica ma apuca de tarile mediocre.''
Ca admirant al eseisticii lui Cioran, nu mi se pare deloc surprinzatoare abordarea tematicii si critica acida. Si cum fundalul de fier peste care a fost scrisa cartea il stim cu totii, incerc sa justific si sa separ lectura de lector.
''Suntem un neam de razmerite.''
''Poate ca toti romanii nu suntem decat niste copii batrani.''
''O scarba cosmica ma apuca de tarile mediocre.''
Ca admirant al eseisticii lui Cioran, nu mi se pare deloc surprinzatoare abordarea tematicii si critica acida. Si cum fundalul de fier peste care a fost scrisa cartea il stim cu totii, incerc sa justific si sa separ lectura de lector.
February 4, 2025
say sike right now
February 23, 2023
O carte scrisa cu multa "febra" ! Cioran a spus în ultimul sau interviu : " Când sufeream de insomnie , dispretuiam pe absolut toată lumea ; toți mi se păreau niște animale!" Cel mai probabil ca într- o astfel de perioada a fost scrisa și aceasta carte și de aici vine sentimentul de "ura" transmis cititorului.
March 14, 2025
fair... si nu asa fair..
September 16, 2017
Cioran spunea în introducere că această carte i-a devenit străină. Și e ușor de înțeles de ce. Scrisă între '35-36, cu siguranța și deziluzia specifică tânărului de 24 de ani, ea din păcate nu trece granița unui exercițiu de filosofie, exercițiu pe care realitatea istorică urmatoare îl va invalida. Cu toate acestea, Cioran rămâne un fin psiholog al realității spiritului omenesc, iar unele din afirmațiile sale, brutal de sincere și politic incorecte, sunt de-a dreptul memorabile. În timp ce citeam nu mă puteam gândi decât că lumea contemporană are nevoie de un Cioran care să dea de pământ puțin cu filosofia flower power de stânga. Citez: ''Concepţia progresului neîntrerupt introduce prea multă logică în devenire şi face prea mult din istorie un sistem. Şi apoi, cine ar mai avea atîta ingenuitate să creadă că simplul fapt al devenirii este suficient pentru ca, născîndu-te cît mai tîrziu în timp, să prezinţi automat elemente de superioritate? Ideea progresului continuu este expresia unui optimism atît de vulgar, încît nici nu merită a fi discutată. În afară de tehnică, ea constituie un moment degradat al spiritului. Dar tehnica reprezintă un fenomen paralel culturii. Ea se dezvoltă după o lege proprie, într-un progres incontestabil; nu există însă progres în simţire, în gîndire, în viziune. Trenul sau avionul nu ne-au făcut nici mai sensibili şi nici mai profunzi. Ne-au schimbat doar ritmul.''
May 24, 2020
În "Schimbarea la faţă a României", Emil Cioran militează pentru o transformare urgentă şi drastică a ţării sale, care ar putea fi posibilă, din punctul lui de vedere, doar în cadrul unui regim dictatorial. Numai dacă ar fi fost obligat de o putere supremă, incontrolabilă, poporul român ar fi acceptat ideea de schimbare absolută. Cioran este dezamăgit de această nepăsare a românilor, pentru care istoria nu este o „obsesie dureroasă” sau un „prilej de tragedie”. El visează la un destin istoric pentru România, unul în care fiecare dintre conaţionalii săi îşi va asuma o misiune, un ideal pentru care să lupte fără încetare. Însă filosoful român nu a avut în vedere, atunci când şi-a formulat teza, un aspect fundamental: îşi doresc oare toţi românii să-şi învingă actuala condiţie? Şi cel mai important lucru: are sau nu nevoie poporul român de un „salt istoric” de anvergura celui propus de Emil Cioran?
April 11, 2018
"Am scris aceste divagații în 1935-36, la 24 de ani, cu pasiune şi orgoliu. Din tot ce am publicat în româneşte şi franțuzeşte, acest text este poate cel mai pasionat şi în acelaşi timp îmi este cel mai străin." (Cioran, 1990)
March 21, 2025
Romania, frustrarea și avântul unui tânăr!
May 3, 2025
"Ar fi să ne înşelăm prea mult asupra omului dacă am crede că el se simte bine multă vreme în libertate. Adevărul este că nimic nu-i e mai greu de suportat decît libertatea. Lăsat multă vreme pradă ei, îşi pierde echilibrul şi se prăbuşeşte într-un haos complet. Atunci preferă cea mai sinistră tiranie, pentru a scăpa de teroarea libertăţii. Regimurile de autoritate au la bază o concepţie pesimistă a omului. Fără o viziune antropologică nemiloasă este imposibil să înţelegi alternanţa dintre democraţie şi dictatură în cursul istoriei. Naivii nu vor pricepe niciodată că mulţimea îl cere pe cezar, că oamenii au iubit de cînd e lumea nu numai libertatea, ci şi jugul."
Recomand ediția Academiei, acolo sunt pasaje xenofobe cu privire la evrei care au fost eliminate ulterior de autor în edițiile care au urmat celei din 1936.
Recomand ediția Academiei, acolo sunt pasaje xenofobe cu privire la evrei care au fost eliminate ulterior de autor în edițiile care au urmat celei din 1936.
Read
July 10, 2020Feels very out of character for Cioran. I don't know how to interpret the text considering historical hindsight.
November 11, 2020
"În loc să-şi fi pus întrebarea: ce trebuie să devină Romania? ei nu s-au întrebat decât: ce trebuie să rămână."
July 23, 2018
"Schimbarea la față a României" nu face parte dintre cărțile cu care Cioran se mândrea ca autor. Mai mult decât atât, s-a și dezis de ideile din ea, precum și de micile lui articole politice, după numai câțiva ani de la publicarea cărții de față, încercând astfel — efort ce va continua de-a lungul întregii sale vieți — să se absolve de un mare păcat din biografia sa: trecutul său de legionar. Desigur, Cioran nici măcar nu s-a înscris în legionarism, iar ruptura de ei s-a produs mai mult mai timpuriu decât a fost cazul la colegii săi de generație, însă nu trebuie să uităm efectul puternic produs de scrierile din scurta lui înflăcărare pentru totalitarism, dată fiind poziția lui de intelectual de frunte al generației și contextul în care a scris.
Totuși, eu unul nu cred că Cioran ar trebui pus la zid de posteritate pentru asta. La fel cum nu cred că lucrarea de față ar trebui respinsă din start, nulificată fără drept de apel, doar pentru că a adoptat o poziție condamnabilă azi; la momentele acelea părea o soluție viabilă pentru România. "Schimbarea la față a României" este o carte bună, ce merită citită și luată în considerare. Cea mai pasională (după mărturia autorului chiar), și singura carte sistemică din opera sa, atâta rigoare și coerență nu mai găsești la Cioran niciunde.
Descriptivă și prescriptivă totodată, lucrarea îl pune pe Cioran în poziția unui pătrunzător psiholog de popoare și națiuni, sincer, dur, dar totuși patriot și optimist. Popoarele nu se ridică la nivelul națiunilor(forme complete de cultură) și sunt tragice victime ale istoriei, ce luptă pentru supraviețuire; asa cum pune Cioran problema, națiunile fac istorie, iar popoarele înregistrează istorie. România însă (popor, cultură mică) este privilegiată din "sămânță" cu potențialul "saltului istoric", altfel zis, România are șansa să devină o putere (culturală și politică) dominantă, dar nici să nu ne facem iluzii de grandoare acum, e vorba aici de o putere relativă, circumscrisă spațiului balcanic, chiar și așa, deloc de lepădat!
După ce trece în revistă națiunile mari, Cioran ia apoi la rost carențele spirituale ale poporului nostru, și, îndrăznesc să zic, observațiile făcute sunt actuale și azi. Unele pot fi depășite, altele ba, totuși, miza depășirii de sine a României e făcută limpede. Aspectele lucrării cărora le spun "practice", ce vizează soluții, sunt cele care contrariază pe român azi, fiindcă, așa cum observă și Cioran, românul nu se sinchisește de analiza propriilor defecte, ba chiar ar părea că aproape se desfată în luciditate lor, morbidă chiar.
"Colectivism național", "dictator", democrație depășită, cuvinte și expresii (printre altele) care îngrozesc nu alta. Însă poate n-ar părea dracul așa de negru dacă ne-am gândi poate la nevoile țării pentru realizarea planului de "salt" la acea vreme: era nevoie de industrie, de exploatare maximă a potențialului material al țării, era nevoie de împrumuturi culturale en gross, modernizarea aceasta rapidă, și evoluția ce i-ar urma, nu ar fi posibile decât prin ritmul vertiginos de salturi ce numai un colectivism național, condus cu pricepe și unilateral de-un dictator puternic, ar fi în stare să-l facă realitate. Democrația ne-a servit, ne-a fost utilă după întregirea țării, însă vremea ei a trecut. Lucrurile spuse până acum pot lăsa impresia greșită cum că în mintea lui Cioran, un dictator bine înfipt, urcat orișicum de machiavelic la conducere, este suficient pentru o "schimbare la față" a României. Schimbarea trebuie să fie totală, iar ideologia politică și forma de guvernământ, pentru a duce undeva, trebuie să pornească de la popor, printr-o revoluție spera Cioran (prins și el de febra revoluțiilor din Europa), care avea să fie fanatică de-a dreptul față de valorile țării și idealurile revoluției.
"Fi-va Bucureștiul noul Constantinopol?", formulă ce apare în ultimul capitol al cărții și care cred că exprimă perfect obsesia și speranța lui Cioran din lucrarea de față. Titlul biblic al cărții ne sugerează amploarea teribilei transfigurări ce trebuie suferită de România pentru reușită, iar condiția primă în ochii lui Cioran pentru aceasta este să ne molipsim cu toții de aceeași nervoasă, febrilă obsesie patriotică ca și a lui. Talentul oratoric și pasiunea sa contagioasă cu care își expune poziția înlesnesc mult procesul ce-i drept. În orice caz, un anume grup de persoane s-au entuziasmat clar la citirea cărții, gândind-o trebuincioasă — Zelea Codreanu i-a trimis o scrisoare de mulțumire pentru scrierea lucrării. Indiferent de care baricadă te așezi în povestea legionarismului (ori mai degrabă de cât de tranșant ești pe poziția ta), cartea merită citită, ecoul ei îmi pare că se mai aude și astăzi la unii scriitori, istorici mai ales.
Totuși, eu unul nu cred că Cioran ar trebui pus la zid de posteritate pentru asta. La fel cum nu cred că lucrarea de față ar trebui respinsă din start, nulificată fără drept de apel, doar pentru că a adoptat o poziție condamnabilă azi; la momentele acelea părea o soluție viabilă pentru România. "Schimbarea la față a României" este o carte bună, ce merită citită și luată în considerare. Cea mai pasională (după mărturia autorului chiar), și singura carte sistemică din opera sa, atâta rigoare și coerență nu mai găsești la Cioran niciunde.
Descriptivă și prescriptivă totodată, lucrarea îl pune pe Cioran în poziția unui pătrunzător psiholog de popoare și națiuni, sincer, dur, dar totuși patriot și optimist. Popoarele nu se ridică la nivelul națiunilor(forme complete de cultură) și sunt tragice victime ale istoriei, ce luptă pentru supraviețuire; asa cum pune Cioran problema, națiunile fac istorie, iar popoarele înregistrează istorie. România însă (popor, cultură mică) este privilegiată din "sămânță" cu potențialul "saltului istoric", altfel zis, România are șansa să devină o putere (culturală și politică) dominantă, dar nici să nu ne facem iluzii de grandoare acum, e vorba aici de o putere relativă, circumscrisă spațiului balcanic, chiar și așa, deloc de lepădat!
După ce trece în revistă națiunile mari, Cioran ia apoi la rost carențele spirituale ale poporului nostru, și, îndrăznesc să zic, observațiile făcute sunt actuale și azi. Unele pot fi depășite, altele ba, totuși, miza depășirii de sine a României e făcută limpede. Aspectele lucrării cărora le spun "practice", ce vizează soluții, sunt cele care contrariază pe român azi, fiindcă, așa cum observă și Cioran, românul nu se sinchisește de analiza propriilor defecte, ba chiar ar părea că aproape se desfată în luciditate lor, morbidă chiar.
"Colectivism național", "dictator", democrație depășită, cuvinte și expresii (printre altele) care îngrozesc nu alta. Însă poate n-ar părea dracul așa de negru dacă ne-am gândi poate la nevoile țării pentru realizarea planului de "salt" la acea vreme: era nevoie de industrie, de exploatare maximă a potențialului material al țării, era nevoie de împrumuturi culturale en gross, modernizarea aceasta rapidă, și evoluția ce i-ar urma, nu ar fi posibile decât prin ritmul vertiginos de salturi ce numai un colectivism național, condus cu pricepe și unilateral de-un dictator puternic, ar fi în stare să-l facă realitate. Democrația ne-a servit, ne-a fost utilă după întregirea țării, însă vremea ei a trecut. Lucrurile spuse până acum pot lăsa impresia greșită cum că în mintea lui Cioran, un dictator bine înfipt, urcat orișicum de machiavelic la conducere, este suficient pentru o "schimbare la față" a României. Schimbarea trebuie să fie totală, iar ideologia politică și forma de guvernământ, pentru a duce undeva, trebuie să pornească de la popor, printr-o revoluție spera Cioran (prins și el de febra revoluțiilor din Europa), care avea să fie fanatică de-a dreptul față de valorile țării și idealurile revoluției.
"Fi-va Bucureștiul noul Constantinopol?", formulă ce apare în ultimul capitol al cărții și care cred că exprimă perfect obsesia și speranța lui Cioran din lucrarea de față. Titlul biblic al cărții ne sugerează amploarea teribilei transfigurări ce trebuie suferită de România pentru reușită, iar condiția primă în ochii lui Cioran pentru aceasta este să ne molipsim cu toții de aceeași nervoasă, febrilă obsesie patriotică ca și a lui. Talentul oratoric și pasiunea sa contagioasă cu care își expune poziția înlesnesc mult procesul ce-i drept. În orice caz, un anume grup de persoane s-au entuziasmat clar la citirea cărții, gândind-o trebuincioasă — Zelea Codreanu i-a trimis o scrisoare de mulțumire pentru scrierea lucrării. Indiferent de care baricadă te așezi în povestea legionarismului (ori mai degrabă de cât de tranșant ești pe poziția ta), cartea merită citită, ecoul ei îmi pare că se mai aude și astăzi la unii scriitori, istorici mai ales.
April 14, 2021
Cele câteva milenii de istorie de care ne dispensăm numai în ignoranţă sau în extaz – două poluri a‑istorice, – ne obligă la o viziune macroscopică şi la o selecţiune implacabilă a desfăşurărilor omeneşti. Cine nu simte nevoia să fie judecător al trecutului se desolidarizează de o întreagă lume ce l‑a precedat, chiar dacă instinctul îl integrează prin legături invizibile; nu mai puţin este lipsit de existenţă în viitor acel ce nu se angajează în profeţie, ca într‑o actualitate. De la Hegel, am învăţat cu toţii un adevăr devenit platitudine în gândire, că sensul mai adânc al vieţii istorice este realizarea conştiinţei, că progresul în istorie este un progres în conştiinţă. Interiorizarea spiritului, în drumul lui de eliberare de natură, îi creează o distanţă de propriile lui realizări, menţinându‑l într‑o culme căreia omul se abandonează ca unei perspective ultime. Conştiinţa este cu atât mai cuprinzătoare cu cât actualitatea ei înglobează mai activ trecutul, încât perspectivismul istoric defineşte dimensiunile conştiinţei. O viziune macroscopică a istoriei te face contemporan tuturor momentelor esenţiale ale devenirii umane, precum îţi înstrăinează detaliul omenesc, accidentele evoluţiei. La drept vorbind, nu există viziune microscopică, fiindcă fenomenele de mâna a doua n‑au o valoare în sine, ele fiind fie pregătiri, fie urmări ale fenomenelor centrale.
December 23, 2021
Desi probabil nu a fost cea mai fericita alegere pentru prima carte de filozofie citita, perspectiva lui Cioran asupra istoriei Romaniei m-a surprins placut. Unele idei mi s-au parut invalide, iar alte exemple sau referinte tindeau sa se contrazica. Totusi, experienta lecturii a fost una interesanta. Mi-a luat ceva sa parcurg intreaga carte din cauza densitatii ei, dar a meritat si ma bucur ca am ajuns la ea. Gandurile lui Cioran despre istoria Romaniei si destinul acesteia sunt putin prea cinice, negativismul predominand in opiniile sale. Are dreptate in multe privinte, precum felul in care romanii nu au reusit sa se afirme deoarece mrreu au preferat sa aleaga sa plece capul. Mentalitatea de "oriunde e mai bine decat la noi" mi se pare totusi exagerata. Pe alocuri m-a pierdut repetitivitatea ideilor autorului, care ajungeau sa fie redundante. Pacat ca Cioran ar fi profund dezamagit sa vada ca aproape un secol mai tarziu de la scrierea acestei carti, noi suntem in acelasi stadiu, daca nu mai rau. E trist ca adevarul despre tara noastra este unul atat de sumbru, iar cartea aceasta reuseste sa transpuna destinul nostru ghinionist intr-un mod extrem de interesant, care pune faptele in alta perspectiva.
June 25, 2025
Nu prea contează în această recenzie nr. de stele:
Emil Cioran este profund frustrat de "subistoria" pe care România a trăit-o. În primele pagini, când își exprima aceasta disperare, admirând superioritatea culturilor franceze sau spaniole, credeam ca uită că imensitatea acestora s-a datorat și expansiunii violente, imperialismului, concentrării puterii in capitale cuceritoare. Se pare că Cioran cel de 24 de ani nu se ferea să admire imperialismul ca motor al universalității culturii, ci îl considera o necesitate. În același timp, această realizare aproape marxistă este însoțită de un discurs asumat irațional și metafizic, care vorbește despre dorințe naționale de cucerire, liant care l-a legat pe țăranul spaniol de aristocratul conchistador în aspirația de a arde toată America precolumbiană. Dorința de a "arde etape" cu ajutorul unei dictaturi e origine a simpatiei lui pentru legionarism.
În mod ironic, omul care îi numea pe sfinții ortodocși "proști" și evul mediu românesc o "subistorie" s-a asociat cu Garda de Fier. Cu adevărat o rătăcire, târziu dar salvator recunoscută.
Emil Cioran este profund frustrat de "subistoria" pe care România a trăit-o. În primele pagini, când își exprima aceasta disperare, admirând superioritatea culturilor franceze sau spaniole, credeam ca uită că imensitatea acestora s-a datorat și expansiunii violente, imperialismului, concentrării puterii in capitale cuceritoare. Se pare că Cioran cel de 24 de ani nu se ferea să admire imperialismul ca motor al universalității culturii, ci îl considera o necesitate. În același timp, această realizare aproape marxistă este însoțită de un discurs asumat irațional și metafizic, care vorbește despre dorințe naționale de cucerire, liant care l-a legat pe țăranul spaniol de aristocratul conchistador în aspirația de a arde toată America precolumbiană. Dorința de a "arde etape" cu ajutorul unei dictaturi e origine a simpatiei lui pentru legionarism.
În mod ironic, omul care îi numea pe sfinții ortodocși "proști" și evul mediu românesc o "subistorie" s-a asociat cu Garda de Fier. Cu adevărat o rătăcire, târziu dar salvator recunoscută.
October 1, 2024
nu cred ca am mai citit vreo scriitura cu o asemenea luciditate sociala și istorica ca cea pe care o are cioran in schimbarea la față a româniei. el vede lucrurile foarte clar și cu o actualitate surprinzătoare, în ciuda faptului ca a scris despre o românie a secolului 20 dintr o lume postbelică. o carte de impact din anul acesta, big W emil cioran chiar dacă am multicele întrebări
“Natiunile mari au spintecat istoria in pornirea lor de a se afirma. Dupã flacärile lor rámine o dara de foc in lume, căci o cultura mare seamană unei ofensive cosmice. Dar ce rămine după defensiva unei culturi mici? Praf-dar nu de pusca, pulbere, purtata de un vint de toamnã. Caut in zadar primăvara culturilor mici...”
“cred ca exista în fiecare om o nevoie de tristețe pe care și o satisface numai din resursele sale. și când nu poți totdeauna să visezi cu melancoliile lui schumann, te abandonezi muzicii de pusta, sfasierilor și lamentațiilor ei”
“Natiunile mari au spintecat istoria in pornirea lor de a se afirma. Dupã flacärile lor rámine o dara de foc in lume, căci o cultura mare seamană unei ofensive cosmice. Dar ce rămine după defensiva unei culturi mici? Praf-dar nu de pusca, pulbere, purtata de un vint de toamnã. Caut in zadar primăvara culturilor mici...”
“cred ca exista în fiecare om o nevoie de tristețe pe care și o satisface numai din resursele sale. și când nu poți totdeauna să visezi cu melancoliile lui schumann, te abandonezi muzicii de pusta, sfasierilor și lamentațiilor ei”
February 21, 2025
Cartea trebuia să se cheme " Divagații " , după cum zice si Cioran .
Un fel de critică a poporului , a națiunii , a țării ?
O serie de eseuri dubioase din care am putut totuși să sustrag câteva citate drăguțe .
" Omul a făcut tot posibilul pentru a amâna paradisul terestru . Și a reușit peste așteptările lui ."
" Romănii au prea mulă umilință . Umilința este un viciu . Căci răpește atât omului , cât și lumii , farmecul și valoarea . "
" Nae Ionescu spunea odată că neamul românesc odihnește în ortodoxie . Oare nu odihnește mai repede ortodoxia în el ? "
" Nu există suflet decât în noapte . "
" N-am întâlnit om care să aibă o mai slabă aderență la valori ca românul . "
" România e geografie , nu e istorie . Înțelege cineva acest tragic ? "
" Oamenii în care nu arde conștiința unei misiuni ar trebuit suprimați . Fără spirit profetic , viața este un joc inutil ."
" Atât l-a preocupat soarta lui , încât a făcut din ea o religie . "
Un fel de critică a poporului , a națiunii , a țării ?
O serie de eseuri dubioase din care am putut totuși să sustrag câteva citate drăguțe .
" Omul a făcut tot posibilul pentru a amâna paradisul terestru . Și a reușit peste așteptările lui ."
" Romănii au prea mulă umilință . Umilința este un viciu . Căci răpește atât omului , cât și lumii , farmecul și valoarea . "
" Nae Ionescu spunea odată că neamul românesc odihnește în ortodoxie . Oare nu odihnește mai repede ortodoxia în el ? "
" Nu există suflet decât în noapte . "
" N-am întâlnit om care să aibă o mai slabă aderență la valori ca românul . "
" România e geografie , nu e istorie . Înțelege cineva acest tragic ? "
" Oamenii în care nu arde conștiința unei misiuni ar trebuit suprimați . Fără spirit profetic , viața este un joc inutil ."
" Atât l-a preocupat soarta lui , încât a făcut din ea o religie . "
March 25, 2024
Se observă că este o scriere din tinerețe (în prefață menționează că nici măcar nu se mai identifică cu lucrurile pe care le-a scris aici), mai ales din modul în care susține cu atâta înverșunare că iubește țara cu patimă și ca altfel nu se poate iubi această țară și, deși nu ezită să îi enumere defectele, crede că ne mai putem salva printr-o formă exagerată de fanatism.
Mi se pare esențial să îl citim pe Cioran și așa, în fazele incipiente, când era de-a dreptul radical, având totuși și o doză din pesimismul specific.
Pentru mine acesta e primul contact cu opera sa și cu siguranță m-a făcut să vreau să mai citesc și altceva scris de el.
Mi se pare esențial să îl citim pe Cioran și așa, în fazele incipiente, când era de-a dreptul radical, având totuși și o doză din pesimismul specific.
Pentru mine acesta e primul contact cu opera sa și cu siguranță m-a făcut să vreau să mai citesc și altceva scris de el.
August 16, 2019
Cred că „Schimbarea la față a României” trebuie citită așa cum Karl Popper în „Societatea deschisă și dușmanii săi” a recitit Republica lui Platon. În intenție, cartea lui Cioran este un îndreptar fascist pentru grandomanie. Iertare, pentru un destin măreț al României. Se salveză însă prin sclipitoarea sa artă a aforismului. Iar dacă nu putem citi această carte cu un ochi critic, măcar să încercăm o lectură a sa în sens psihologic (o dezvoltare personală). Cam tot așa cum încerca să îl salveze Noica, printr-un demers pedagogic de evoluție spirituală, pe regele-filosof, tiran al Republicii.
October 3, 2020
It is a book that is written by a very young Cioran. I was fascinated while reading it about the style of political commentary in those years. The passion and the epithets abund, making it quite difficult to understand how those people were talking and communicating in those times. I think it was a very very different world than today's for sure. Cioran gives his subjective opinion on everything from Romanians, Hungarians, Russians, etc. Interesting reading, but again, seems full of hard opinions based on ... no scientific data. Sorry Cioran!
January 20, 2024
Niste divagații de care însuși autorul se descotorosește spunând că nu se mai regăsește în ele.
Am citit din curiozitate dar pe langa faptul că ideile, majoritatea, nu au "îmbătrânit" foarte bine, unele sunt de-a dreptul stupide, antisemite sau absurde.
O pierdere de vreme.
Am citit din curiozitate dar pe langa faptul că ideile, majoritatea, nu au "îmbătrânit" foarte bine, unele sunt de-a dreptul stupide, antisemite sau absurde.
O pierdere de vreme.
August 3, 2024
Cu excepția împrumuturilor hegeliene, o carte de bază pentru orice conștientizare națională
December 19, 2024
Dialogurile unui elitist deziluzionat
August 7, 2014
Comparativ cu alte carti despre situatia/istoria Romaniei, in "Schimbarea la fata a Romaniei" problema este abordata pasional, subiectiv, de catre un Emil Cioran de 24 de ani, tanar si in plin avant patetic. Despre Romania, Cioran scrie tumultuos, cu patos, uneori parca cu furie, renegand istoria-i de o mie de ani stationari, ca un moment repetat la nesfarsit, concluzionand trist, inca de la inceput, ca nimic nu s-a schimbat in peisajul national. In cuvantul inainte scris in 1990, autorul dezvaluie ca "Am scris aceste divagatii in 1935-36, la 24 de ani, cu pasiune si orgoliu.[...] Nu ma regasesc in el, desi imi pare evidenta prezenta isteriei mele de atunci." Un intelectual imbatranit deja la 24 de ani de experienta-i livresca si culturala exceptionala, tanarul Cioran indeamna la lupta; aproximativ 50 de ani mai tarziu, un Cioran imbatranit, (de viata, de data asta), admite ca nu mai regaseste furtuna ce l-a facut sa scrie asemenea cuvinte.
Cele 4 stele date acestei carti sunt urmarea faptului ca mi-a placut destul de mult cum este scrisa si am fost atinsa de cateva din ideile prezentate, si nu ca sunt de acord cu tot ce a promovat Cioran in cartea de fata. Multe dintre notiuni par trase de par, multe sunt scrise prea fastuos, ca si cand refuza sa se exprime intr-un mod mai simplu si mai concis. In fine, tot am fost impresionata de viziunea lui.
Sunt convinsa ca anarhismul acesta evident in toate paginile cartii este produsul tineretii lui tarzii, dar in multe momente m-am gasit acceptandu-i paranoia, fiind de acord cu platitudinile lui, lasandu-l sa ma convinga de anumite aspecte pe care nu le vazusem in legatura cu istoria Romaniei.
Pana si doar pentru a fi in stare sa faca o comparatie intre Cioran-cel-de-tarziu si Cioran-cel-tanar, un cititor ar trebui sa incerce si "Schimbarea la fata a Romaniei". La un moment dat, discutia nu va superviza numai Romania, ci chiar lumea in sine, statutul fiecarei mari puteri, diferenta dintre "popor" si "natiune", blocajul popoarelor mici, destinul estului Europei etc.
Sunt convinsa ca este o lectura ce merita citita, dar cu un ochi critic si fara a crede tot ce se spune in ea.
Cele 4 stele date acestei carti sunt urmarea faptului ca mi-a placut destul de mult cum este scrisa si am fost atinsa de cateva din ideile prezentate, si nu ca sunt de acord cu tot ce a promovat Cioran in cartea de fata. Multe dintre notiuni par trase de par, multe sunt scrise prea fastuos, ca si cand refuza sa se exprime intr-un mod mai simplu si mai concis. In fine, tot am fost impresionata de viziunea lui.
Sunt convinsa ca anarhismul acesta evident in toate paginile cartii este produsul tineretii lui tarzii, dar in multe momente m-am gasit acceptandu-i paranoia, fiind de acord cu platitudinile lui, lasandu-l sa ma convinga de anumite aspecte pe care nu le vazusem in legatura cu istoria Romaniei.
Pana si doar pentru a fi in stare sa faca o comparatie intre Cioran-cel-de-tarziu si Cioran-cel-tanar, un cititor ar trebui sa incerce si "Schimbarea la fata a Romaniei". La un moment dat, discutia nu va superviza numai Romania, ci chiar lumea in sine, statutul fiecarei mari puteri, diferenta dintre "popor" si "natiune", blocajul popoarelor mici, destinul estului Europei etc.
Sunt convinsa ca este o lectura ce merita citita, dar cu un ochi critic si fara a crede tot ce se spune in ea.
Displaying 1 - 30 of 34 reviews