Lasă-mă să văd dacă am înţeles...În ultimele trei zile am fost răpită de un zeu, am luat cina cu unul, am fost meditată de el, am încercat să-i dau cu o solniţă în cap şi am avut două crize de isterie... Am omis ceva?" (Avril, partea a II-a, capitolul 1)
O experienţă din copilărie te poate marca pe viaţă, acelaşi lucru l-a păţit şi Avril. Încă din primi ani de viaţă ea şi-a impus să dezlege cel mai mare mister al omenirii, un mister pe care îl dezlegi numai atunci când mori... Pentru ea moartea reprezintă decât o poartă spre un univers de cunoastere. Mânată de curiozitate îşi construieşte viaţa în jurul acestui lucru. Nu a îndrăznit niciodată să se gândească că va reuşi. Cu siguranţă nu s-a gândit că regele Infernului, în persoană, o va duce în tărâmul celor morţi şi îi va arăta ceea ce nici un om viu nu ar aspira să ştie. Avril are de făcut mai multe alegeri. Ce este mai importantă: dreptatea sau dorinţa de a scăpa pe cineva drag din ghearele morţii, chiar dacă asta înseamnă trădare? Cine are dreptate inima sau raţiunea? Poate îndrăzni ea să se îndrăgostească de o fiinţă superioară la care niciun muritor nu ar trebui să râvnească? Care sunt adevăratele intenţii ale stăpânului Infernului? Este o călătorie a redescoperirii de sine si a descoperi ce înseamnă să ai speranţă, speranţa de a schimba ceva în lume, speranţa de a te lăsa pradă sentimentelor, speranţa de a învinge graniţele morţii...
O poveste inspirată din mitologia greacă din povestea lui Hades şi a Persefonei.
O poveste captivantă care îmbină mitologia greacă cu modernul și distopicul. O lectură care-și prinde în mreje cititorul încă de la primele pagini. Avril și Hayes sunt două personaje care au un destin de îndeplinit. Dacă îl duc la îndeplinire sau nu descoperim citind acest prim volum al seriei. Sunt curioasă cum va evolua povestea celor doi în volumul următor... Avem parte de diverse întâmplări care ne duc cu gândul la doi încăpățânați care refuză să-și recunoască adevăratele sentimente.... O adaptare modernă a miturilor grecești ce-i au în prim - plan pe Hades și Persefona. Recenzia mea completă o găsiți aici: https://justreadingmybooks.wordpress....
Rating: 5/5 🌟🌟🌟🌟🌟 🏰 Am tot amânat sa cumpăr seria pentru că mă temeam și aveam ideea aia stupidă că e autor român și că nu știu dacă merită. 😩 De asemenea când am auzit ca autoarea a scris primul volum la 17 ani, am fost și mai sceptică :)) Boy, I was wrong. Fata asta a scris mai bine la 17 ani cât aș putea eu să scriu vreodată. 😳 Până la urmă am văzut o ofertă pe libris și am zis hai să iau ambele volume, just in case.
🏰 Ce mai aventură am trăit cu această carte! Încă de la început s-a simțit că va fi o carte atmosferică, însă de la pagina 100 cam așa, a devenit și mai interesantă. ❤️ Am adorat modul în care a fost descris castelul, imaginația mea se bucură atât de mult când citește despre castele gotice și rochii lungi. 😍 Deși e o cărămidă, nu a fost niciun moment care să mă plictisească în carte. Când nu aveam chef de citit și mă gândeam "vai, dar parcă nu aș citi din cărămida asta azi", tot ajungeam să o iau în mână și să citesc, fascinată de lumea creată de autoare. New book boyfriend alert, besties. 🥵 You'll fall in love with Hayes. 😍
🏰 Coperta acestei ediții este superbă, însă are un defect: e greu să ții cartea, e efectiv grea și la un moment dat te dor mâinile. 😂
🏰 O recomand dacă vă plac reinterpretările miturilor grecești, poveștile cu zei sau dacă sunteți pasionați de moarte. (ce macabru sună 😂) 🤫 Vibe-ul este to die for, iar dacă v-a plăcut la nebunie ca și mie sezonul cu Underworld din Once upon a time, o să o adorați!
Primul element care m-a atras la această carte a fost coperta care este superbă, din punctul meu de vedere. Prima dată când a fost publicată, nu m-a fascinat foarte tare, însă după noul update Castelul din Infern apăruse pe wishlist. Sinopsisul cărții mi-a trezit foarte multe întrebări și m-a făcut din ce în ce mai curioasă: ”O experiență din copilărie te poate marca pe viață. Același lucru l-a pățit și Avril. Încă din primii ani de viață, ea și-a impus să dezlege cel mai mare mister al omenirii, un mister pe care îl dezlegi atunci când mori..”. Acesta a fost momentul în care mintea mea a zis WOW! Această carte trebuie citită de către mine.
La început am avut mici ezitări. Aflasem că Yasmine este o scriitoare româncă și concepția mea greșită a fost aceea să nu o citesc pentru că voi fi dezamăgită. DAR, m-am înșelat! Această carte este cea mai bună carte citită de mine anul acesta. Poate spun asta pentru că este prima mea carte SF și inspirată din mitologia greacă, dar Castelul din infern va ocupa un loc de cinste în biblioteca mea de astăzi înainte.
Avril este un personaj feminin puternic, orfană de mamă, crescută de tata care a trăit cea mai sumbră experiență în copilărie. Într-o zi, pe plajă, când avea doar câțiva ani cățelușa sa Fever a condus-o într-un loc unde se afla o femeie decedată pe care Avril a simțit din prima clipă că o cunoaște, însă au trecut ani de zile până când a descoperit că întreaga sa viața a fost o minciună, iar acea viața a dus-o pe acea plajă pentru a o vedea pentru prima și ultima dată pe cea mai importantă femeie din viața ei.
Hayes este un bărbat puternic, cu o musculatură de invidiat, stâpănul Infernului și guvernatorul morții. Se poartă atât de frumos cu Avril, încât orice femeie și-ar dori să fie în locul ei. Hayes este bărbatul ideal, nemuritor, însă Avril este o simplă muritoare care aspiră la o iubire nepotrivită, aspiră la absolut.
Cum s-au cunoscut cei doi, cine este de fapt Avril și cum ajunge să petreacă câteva luni din viața ei în Infern, cum arată Infernul și care sunt toate misterele care Castelul din Infern le ascunde, le veți putea descoperi doar citind această minunăție de carte.
Eu o recomand tuturor persoanelor cu vârsta peste 14 ani. Este o alegere bună, chiar dacă are în jur de 600 de pagini o să o citiți destul de repede. Eu îi voi oferi 5/5 steluțe și aștept cu nerăbdare continuarea cărții ”Refugiul dintre valuri”.
O carte extraordinară! Este impresionant cum la o vârstă atât de fragedă să reușești să scrii o asemenea capodoperă! Povestea te fascinează și te prinde înăuntrul ei până la sfârșit; îmbină elemente pe care uneori nu le-am întâlnit la autorii cu mai multă experiență. Este o poveste originală cu un subiect interesant. O voi recomanda cu drag ori de câte ori voi avea ocazia!
O călătorie pe tărâmul morții, o reinterpretare a mitului grecesc, o iubire imposibilă între o muritoare și un nemuritor, inserată într-un mod subtil, personaje simpatice și ușor de îndrăgit, dueluri verbale spumoase, dar și atmosfera gotică, toate acestea sunt doar câteva dintre ingredientele care compun poțiunea narativă a Yasminei Bonciu. Atât povestea, cât și personajele, mi-au plăcut tare mult. E drept că, pentru împătimiții genului fantasy, povestea li se va părea poate prea romanțată și ușoară, acțiunea învârtindu-se mai mult în jurul celor doi protagoniști, Avril și Hayes, dar pe mine tocmai acest aspect m-a încântat. În ceea ce privește acțiunea, aceasta mi s-a părut puțin cam lentă pe alocuri, dat fiind faptul că s-a pus accent pe trăirile sufletești ale protagonistei, dar și pentru că romanul abundă de amănunte și detalii care nu fac decât să dea impresia că evenimentele se desfășoară cu încetineală. Totuși, din punctul meu de vedere, povestea a avut un farmec aparte, în special latura romantică, altfel nu aș fi fost atât de cufundată în lectură. Nu pot să spun că am găsit ceva deranjant, ba dimpotrivă. Aș zice că e un început promițător. Faptul că Yasmine a început să scrie această carte la vârsta de 17 ani, cu gândul să facă o reinterpretare a unui mit grecesc, e un lucru admirabil. RECENZIA COMPLETA O PUTETI CITI AICI: https://literaturapetocuri.ro/castelu...
O carte foarte bine scrisă, una dintre preferatele mele. Ma mai opream din lectură și ma întrebam " chiar este scrisă de o româncă?", da chiar este. Aștept cu nerăbdare volumul 2
Mi-a luat cam mult timp să o citesc. Nu pentru că nu m-ar fi prins sau că ar fi fost greu de citit, ci pentru faptul că mi-am aruncat ochii la final imediat ce am terminat capitolul 5.(de nenumărate ori am zis că nu mai fac asta, dar...) Deși au fost câteva aspecte care m-au deranjat puțin (eu am o problemă cu repetițiile), ”Castelul din Infern” mi-a plăcut foarte mult. Răbdarea de care a dat dovadă Hayes, umorul și încăpățânarea amândurora, maturizarea lui Avril, secretele scoase la iveală, modernul amestecat cu mitologia greacă s-au îmbinat într-o poveste frumoasă. Am rămas uimită când am aflat că acest volum a fost scris atunci când autoarea avea 17 ani. Partea cea mai rea este că nu știu când va apărea următorul volum, ”Refugiul dintre valuri”.
Un volum plin de romantism, mitologie și mister, totul prins în 628 de pagini (ediția nouă) pe care nu le veți uita. Autoarea reușește să convingă din primele fraze, pornind acțiunea cu un mister complicat, ce își desface nodurile pe parcursul întregii povești. Un final cu adevărat neașteptat și o poveste ce merită savurată în întregime!
Când, ca autor (autoare), ai 17 ani... e greu sa vorbești despre sentimente, trăiri si altele asemenea. Autoarea nu are experienta de viata și asta se simte din primele pagini. O carte slaba. Coperta ochioasa. Atât. O pierdere de timp și bani stricați pe nimic. Atâtă paguba!
Dacă nu ați ajuns să vă înfruptați dorința cu această carte, atunci nu o să regretați. Castelul din Infern este o poveste care te captează încă de la primele pagini și mă bucur că autorul este român. FELICITĂRI!