"Lumea și-a ieșit din țâțâni", este premisa de la care pleacă formidabila analiză pe care o propune Wolfgang Ischinger. Pentru cei mai mulți dintre noi, numele autorului nu are o prea mare rezonanță. Totuși, luând act de biografia și funcțiile exercitate de acesta în lunga-i carieră dedicată diplomației active, realizăm rapid că avem de-a face cu o autoritate contemporană în materie de diplomație, securitate și, ca o linie dominantă, cooperare în direcția asigurării păcii și ordinii la nivel mondial. Pentru corectarea și îmbunătățirea dinamicilor existente la nivel mondial, Ischinger pledează pentru colaborare, solidaritate și angajamente deschise. Nu scapă ochiului său atent interesele (legitime), dar și derapajele (cele mai multe dintre ele premeditate, condamnabile) la care se dedau "marile puteri" ale vremurilor noastre. Pentru cei depășiți de evenimente recente sau încă nefamiliarizați cu dinamica confruntărolor din Balcani (1990-2000) ori din spațiul ex-sovietic, cartea lui Ischinger reprezintă o sursă serioasă și binevenită de informații și reflecții pertinente. Eticheta în diplomație, rolul încrederii și sugestii concrete pentru îmbunătățirea funcționării ONU ori, mult mai detaliat, a UE, sunt, de asemenea, argumente pentru care cartea de față merită parcursă.