Eu et al.

by Alex Tocilescu

Alex Tocilescu este un moralist, dar unul care te invită pe tine să extragi esența din poveste, lăsînd loc, după ce hohotele se liniștesc, acelei unde de tristețe pe care o întîlnim în rîsu’-plînsu’ existențial al fiecăruia dintre noi. O carte care se citește pe nerăsuflate, un festin de umor.

„Deci, Alex Tocilescu, cu un umor de balamuc, cu un firesc năucitor al limbajului pulopizdic, cu femeile lui mecanice, cu veceuri sinucigaşe... Surîsul lui înnoadă lacrimi.“ (Emil Brumaru)

„Povestirile lui Tocilescu sînt de-un haz nebun – proze de duminică, în principiu, dar perfect funcţionale şi în zilele de vineri, treişpe, cînd ai nevoie de metafizică pentru a nu te cantona în chestii – să le zicem aşa – parafizice. Adică dincolo de dezinhibările de limbaj atît de hulite în ultima vreme, dincolo de umorul pe care unii, ceva mai numeroşi decît în vremurile gogoliene, nu-l consideră artă în sine, Alex Tocilescu este scriitor în tot sensul cuvîntului. Începînd de la stil pînă la mesaj.“ (Lucian Dan Teodorovici)

Genres: Romanian Literature, Fiction, Short Stories

240 pages, Mass Market Paperback

First published January 1, 2005

Reviews

[Cristian · Rating 4 out of 5]

"Era prima zi din septembrie, o zi atât de caldă încât era duminică."

[Fugaciu · Rating 4 out of 5]

Dacă fiecare om conține multitudini, cum se laudă Walt Whitman, un popor întreg ar trebui să conțină infinituri, presupunem. Însă tocmai asta e partea amuzantă: nu-i chiar așa, de multe ori semănăm între noi, iar românii tind să semene la cele mai absurde lucruri. Într-un fel, despre asta e cartea lui Tocilescu, despre momentele când te recunoști în multitudinile conținute de altcineva și nu-ți convine.

Proză scurtă este, după poezie, probabil cea mai grea specie literară. Faptul că din cele 40 de povești, doar câteva sunt cumva pierdute ne dovedește că scriitorul are și talent, și meșteșug. Poate la meșteșug s-ar mai putea lucra puțin, unele dintre cele mai bune ar fi putut fi mai bune dacă erau editate mai la sânge. Iar cele mai bune sunt exact cele din care simțeam că au fost înlăturate toate straturile de grăsime, pentru a putea ajunge la carnea adevărată a scrierii.

În general se râde la poveștile lui, însă are și un stil de a povesti… aș spune că e unic, dar adevărul e că scrie cum și-ar dori mai toți liceeni să vorbească - iar acest fapt este și cea mai bună armă pe care o are, și cel mai grav punct slab. Dacă stilul acesta era apreciat și gustat în liceu, după facultate e greu să mai apreciezi… nu neapărat înjurăturile, că pe astea le avem în fiecare zi cu noi; dar muzica, cel puțin, se schimbă după liceu (sau cel puțin așa ar trebui). Uneori simțeam că încearcă să mă convingă că a auzit de vreo trupă sau alta, cu toate muzicile. Ca la orice alt scriitor care încă se află la un anume nivel — de care se trece relativ greu, presupun — e greu să faci diferența între momentele în care personajele spun vreo tâmpenie cu care nu ești de acord și alegerile stilistice pe care și le asumă ca scriitor, în mod ironic, de dragul esteticii sau al personajelor de un anume fel.

Dacă într-adevăr scriitorul face sau nu parte din acel segment (ce-i drept, mic, din fericire, dar îngrijorător de mare, în alt fel) de populație care consideră că există anumite filme/trupe/albume pe care trebuie să le știi ca să fii validat drept unul care nu-și irosește viața, e mai puțin important, într-un fel. Important este că unele din personajele lui, chiar sunt așa, însă felul în care nimeni nu iese fericit în această frescă pictată cu mâna unui artist promițător este îmbucurător, se pare că, într-adevăr, Alex Tocilescu este un moralist, dar în mod ciudat nu este unul exhaustiv. Nu e interesat să ne arate tot ce e important la poporul român, ci doar câteva aspecte mai balamucoase.

Cele câteva povești care nu au loc în România și care nu au români drept personaje principale sunt excepția care confirmă regula - ne dovedesc faptul că mai toți suntem români uneori, și mai nimeni nu-i român chiar ca românii, iar a fi român este o boală de care majoritatea poate încearcă să scape.

Dacă aș fi dat de cartea asta mai devreme, mi-ar fi plăcut mai devreme, dar așa… mă bucur de nostalgia pe care mi-o oferă stilul, care îmi amintește de idealurile pe care le aveam în liceu. Nu știu dacă va rămâne una dintre marile cărți ale canonului neaoș, probabil că nu, din cauza limbajului licențios, însă îmi imaginez că ar putea deveni o carte-cult, dacă așa ceva mai poate exista.

[Irina Subredu · Rating 3 out of 5]

"Era prima zi din septembrie, o zi atât de caldă încât era duminică." - so to speak :)

[Adrian Dumitru · Rating 4 out of 5]

Delulu rău

[Ioana · Rating 4 out of 5]

4/5 doar pentru ca Uimitoarea aventura a lui Gian-Giacomo Reptigli si pentru ca bucata asta de text exista:
"-Ne mai vedem? a întrebat lipsită de speranță.
-Nu. Dar ia restul ăsta de plăcintă ca amintire. Să-l pui in vitrină." p. 98

[Daniel · Rating 4 out of 5]

Mi-au plăcut majoritatea povestirilor. Sunt scrise cu mult umor combinat cu ironie și cinism.

[Geo Moisi · Rating 3 out of 5]

Alex Tocilescu spune povești, de multe feluri chiar, și se pricepe s-o facă, dar nu despre asta e vorba aici.

6/41, adică din 41 de povestiri mie mi-au plăcut doar 6. Puțin, știu, dar gusturile nu se discută, iar la proză scurtă e complicat rău.

Alex Tocilescu utilizează, în cea mai mare parte, un limbaj colorat/trivial/cu p*le, pi*de și tot tacâmul, că fiu clar. Și pe mine nu mă deranjează chiar deloc, numai că am simțit că toată treaba asta n-a ajutat, în general, povestirile. Nu le-au dat aerul cool, bad-ass, nonconformist, you name it. La fel cum n-a ajutat nici evidențierea pop culture, cu toate că asta s-ar putea să fie o consecință a faptului ca am citit după 20 de ani un volum apărut în 2005.

Mă gândeam dacă poate fi o fereastră către 2005 a celor care atunci s-au născut. Nu cred că Alex Tocilescu a urmărit asta, sincer. Nu prea e nimic de “învățat” din povestirile astea, prea puține morale dintr-atatea povestiri. Și, totuși, există o excepție: povestirea Adult Movies Live Show. Morală acestei povestiri e încă valabilă, iar cine e curios poate s-o afle într-o postare pe care am făcut-o pe contul meu de IG/george.m.moisi.

Așadar, 3 stele, pentru că gusturile literare sunt personale, dar nu vă îndoiți de talentul literar al lui Alex Tocilescu.

[Gabriel Preda · Rating 4 out of 5]

Un Emil Brumaru dacă Emil Brumaru era dulgher şi cioplea în lemn cu o daltă tocită. Dar mai puțin plictisitor decât majoritatea scriitorilor români în viață. De citit în tren sau librărie.

[Denisa Ștefan · Rating 4 out of 5]

Foarte fain scrisă. Recomand!

[Val · Rating 3 out of 5]

Tipul e amuzant, deci și prozele sunt amuzante, majoritatea. Merită citite.

[Avram Luana · Rating 5 out of 5]

Loved it

[Diana · Rating 1 out of 5]

Ii acord o stea datorita unor povesti ce mi-au starnit amuzamentul. Pe de alta parte, femeile sunt scrise ca fiind niste obiecte sexuale cu “țâțe” si “cur”, nu au nici un fel de substanță. Am incercat sa inchid un ochi asupra acestui lucru deoarece am zis ca e doar o gandire de român pârlit din 2005. Cu toate astea, mi-a pus capac povestea in care personajul principal ia o fata de 16 ani cu masina, ii dă cativa pumni zdraveni si o violează iar apoi o lasa in camp, gandindu-se ca mai bine ar fi omorat-o dupa ce a săvârșit faptele anterioare. Unde e partea de umor in asta? (ce mi s-a promis din recenziile altor barbati de pe spatele cartii).

Un indiciu al unei gândiri bolnave este si numai faptul ca ai aceasta imagine mentala in cap, darămite sa o transpui pe foaie.

Dezamagitor

[Gruia · Rating 4 out of 5]

Dacă citeam cartea în 2005, aș fi zis unul care scrie ca fiul lui Eliade făcut cu sora lui Caragiale are nevoie doar de 10 ani ca să producă cea mai tare carte de morală și satiră despre români. Azi știu că a ajuns să scrie povestiri scurtiico-fantastice despre pisici.

[Denissa · Rating 3 out of 5]

O colectie de povestiri scrise cu umor, uneori negru si cam trist , cu multe cuvinte care, daca ar fi citite cu voce tare, ar fi inlocuite de "beep". Socant, ar putea spune multi dintre cei pentru care sexul este inca un subiect tabu, dintre cele care nu merita atentie, si cu atat mai putin toleranta.
Nu, nu sunt toate povestirile despre sex, ce credeati? Mai sunt si despre neputinta de a te ridica, despre ignoranta si ce bine poti trai cu ea, despre incapacitatea de a crea legaturi cu alti oameni, cu natura, cu tara sau chiar cu tine insuti.
Sa va zic acum top trei, dupa gustul meu, si cate un citat reprezentativ:
1.Povestea Babei Dochia - "Dar, vazand ca cerul era rosu, isi dadu seama ca arde toata tara....Scoase o perie din geanta si incepu sa se pieptene. Voia sa arate bine, in caz ca venea televiziunea."(pagina 67)
2.Takamura! - "Daca se strica, se strica! Facem licitatie, alegem o firma buna, cu meseriasi cu experienta, profesionisti! N-avem nevoie de ajutorul dumitale! Ne descurcam si singuri!"(pagina 23)
3. Policolor/fabrica de sticla: "Comunistii au hotarat ca griul este cea mai buna culoare pentru scopurile lor: oamenii care traiesc inconjurati de gri sunt docili, prosti, adica prostiti, lipsiti de orice impuls al schimbarii sau sentiment al dreptatii si fairplay-ului, atat de raspandite in restul lumii, atat de necomuniste."( pagina 36)
Acestea fiind zise, va urez lectura placuta! Cartile pot fi culori in viata voastra, nu va lasati inconjurati de gri.

[Mihai Stativă · Rating 4 out of 5]

Niște povestioare foarte amuzante, care provoacă fără îndoială plăcerea lecturii. Există aproape mereu și un mesaj grăitor, undeva ascuns prin spate. O lectură mișto în special pentru cei care nu-s pudici. Recomand a fi citită într-o perioadă în care vrei să te dezinhibi puțin de clasici sau de cărțile groase.

[Petru Trimbitas · Rating 5 out of 5]

O carte foarte amuzantă cu ironie și moralizatoare.

[Anibalector · Rating 3 out of 5]

S-a râs mult. S-a apreciat absurdul. Tocilescu nu are neapărat un stil, dar are povești, umor și imaginație în acest volum de debut.

[Denisa · Rating 4 out of 5]

4.25/5 steluțe
Nu i-am dat 5 steluțe pentru ca unele povestiri mi s-au părut meh.

[Bianca · Rating 4 out of 5]

Ce plăcere, Herr Tocilescu!

Am ajuns aici, în mare parte, datorită simpatiei pentru spiritul de pamfletar al autorului și am redescoperit plăcerea prozei scurte, a umorului și a nonconformismului. Mii de mulțumiri pentru playlist-ul din Eu et al.
Revin cu Imperiul Pisicilor. Bis bald!