În ultima parte a Jurnalului unei epoci, Denis de Rougemont este un adevărat „spectator angajat“ al conflagraţiei mondiale. Mobilizat mai întâi în armata elveţiană în timpul aşa-numitului „război ciudat“, conspirând împotriva guvernului din ţara cantoanelor, el este invitat să ţină conferinţe în Statele Unite ale Americii, unde rămâne în exil până la încheierea războiului. Exilul îi prilejuieşte autorului cunoaşterea culturii americane şi a Americii profunde, un periplu argentinian plin de farmec exotic, precum şi întâlniri semnificative cu emigraţia franceză, din rândul căreia se detaşează André Breton, Marcel Duchamp sau Antoine de Saint-Exupéry. Observaţiile sale, mereu pătrunzătoare, dezvăluie aceeaşi conştiinţă vie, aceeaşi verticalitate dovedită cu nenumărate prilejuri şi aceeaşi dragoste neclintită pentru Europa, pentru proiectul de unificare a ei, căruia i se va dedica în anii postbelici.
„Gândirea lui Denis de Rougemont este globală, se regăseşte la toate nivelurile, este totală fără a fi totalitară; nu e dogmatică, însă oferă cheile, metodele indispensabile pentru indispensabila gândire personală, fiind capabilă să răspundă problemelor de azi. Filozofia lui Denis de Rougemont ar fi, cu siguranţă, în măsură să le dea occidentalilor forţa intelectuală prin care să reziste la şantajul dogmelor totalitare. Dacă tinerii noştri gânditori, aflaţi într-un impas cogitativ, au nevoie de o direcţie şi de un model de gândire teoretică şi practică, le pot găsi, spre marele lor folos, la acest autor.“ (Eugène IONESCO)
Denys Louis de Rougemont (September 8, 1906 – December 6, 1985), known as Denis de Rougemont (French: [dəni də ʁuʒmɔ̃]), was a Swiss writer and cultural theorist who wrote in French. One of the non-conformists of the 1930s, he addressed the perils of totalitarianism from a Christian point of view. After the Second World War, he promoted European federalism.
He studied at the University of Neuchâtel and in Vienna, and then moved to Paris in 1930. There he wrote for and edited various publications, associating with the personalist groupings and the non-conformists of the 1930s: with Emmanuel Mounier and Arnaud Dandieu, he founded the magazines Esprit and L'Ordre Nouveau, and he also founded a magazine on existential theology, Hic et Nunc.
In June 1940, fearing that defeatism and the pressure of Nazi propaganda (and armies) would lead the federal government to submit to the Germans and give up the traditional democratic values of Switzerland, he led with Zurich University Professor Theophil Spoerri a group of young people which created a civil society organisation called the Gotthard League in order to defend both Christian values and the independence of Switzerland. De Rougemont wrote the movement's manifesto and on 22 July an "Appeal to the Swiss People" which was widely published in the Swiss press to rally support for the movement.
Later in 1940, after having authored a sharp column in a Swiss newspaper which infuriated the German government, he was sent to the United States and administered French broadcasting for the Voice of America. He likewise taught at the École Libre des Hautes Études in New York before returning to Europe in 1946.
He founded in Geneva the "Centre Européen de la Culture" in 1950 and in 1963 the "Institut Universitaire d'Etudes Européennes" (IUEE, "Graduate Institute of European Studies", attached to the University of Geneva). He was president of the Paris-based Congrès pour la Liberté de la Culture. Probably his most influential work is Love in the Western World (1939, 1956, 1972; English translations 1940, 1956, 1982).
The 1989–1990 academic year at the College of Europe was named in his honour.
În ultimul jurnal de călătorie, de Rougemont este mai degrabă un călător pasiv în spațiu-timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Închei și eu această călătorie cu o remarcă aproape de final a autorului..
'Orice voi face, mi se va spune mereu: "Chiar vi se pare că America e așa de formidabilă? Preferați să trăiți acolo? Respingeți Europa?" Dar eu habar n-am dacă America e bună sau rea, dacă e mai bună decât Europa, dacă mă voi întoarce vreodată aici! Dar omul e făcut să circule, nu să prindă rădăcini ca o victimă a zeilor brusc preschimbată în iederă sau în legumă. Poți iubi o țară așa cum îți iubești mama, alta așa cum îți iubești soția, alta cum iubești femeile, alta, în fine, ca pe o pasiune. Iubirea n-a fost încă raționalizată, din câte știu. Iar dacă e adevărată, dacă nu e o mască a urii, dacă ne deschide către "a fi" în loc să ne închidă într-o obsesie pentru "a avea", fiecare iubire îmbogățește întreaga iubire. Nu lăsați iubirea să fie sfâșiată între două lumi iubite în chip diferit! Lăsați-o să se aprindă, și să zboare, și să se bucure, cerându-și în sfârșit deplina măsură, întreg Pământul făgăduit omului în întregul lui!' (pag. 229)