La Medeleni (Vol. 1 din 3) Hotarul nestatornic

La Medeleni #1 of 3

by Ionel Teodoreanu

Chiar de la intaiul volum, ulita copilariei, Ionel Teodoreanu apare ca un scriitor original, in posesiunea deplina a formulei sale. Daca, exterior, aceasta literatura lirica si imagistica, traind aproape exclusiv din evocarea varstei infantile, duce, in chip vadit, la Jules Renard, la Anghel si la Delavrancea, ea ramane foarte personala prin tineretea ei, autentica, prin extraordinara memorie a copilariei! Intr-un soi de poeme in proza si de insemnari (...) autorul reconstruieste in ton idilic acea varsta a exuberantei pe care adultul o uita de obicei usor... Prin adanca incursiune in sufletul copilaresc, prin atmosfera fericirii si prin prospectiunea receptiei, Ulita copilariei si intaiul volum din La Medeleni sunt opere de valoare durabila si adevaratele infaptuiri ale autorului.

Genres: Romanian Literature, Classics, Fiction, School, Young Adult, Romania, 20th Century

207 pages, Paperback

First published January 1, 1925

About the author

Ionel Teodoreanu was a famous Romanian novelist between the two World Wars. He is mostly remembered for his books on childhood and adolescence themes. Born in Iaşi into a family of intellectuals, Teodoreanu followed his father (Osvald Teodoreanu) and older brother (Păstorel Teodoreanu, himself a well-known writer) in studying law and becoming a lawyer. After graduating the National Highschool in Iaşi, he obtained his Law degree in 1919. Although he worked as a lawyer, he was more attracted to literature.

He made his debut in 1919, with the Bunicii ("The Grandparents") sketch, in the review Însemnări literare. His editorial debut was represented by the short story volume Uliţa copilăriei ("Childhood Lane", 1923). Like his brother Păstorel - a renowned epigrammatist - he was linked to the Viaţa Românească group led by Garabet Ibrăileanu (who considered Ionel Teodoreanu to be one of the most promising writers of the generation following World War I).

In Iaşi, under Ibrăileanu's leadership, he took active part in one of the most vibrant cultural movements in Romania between the two World Wars. In this environment, Ionel Teodoreanu published his classic novel trilogy La Medeleni ("In Medeleni") (1925 - 1927); its publishing was welcomed by Ibrăileanu with an enthusiastic review.

Reviews

[Bianca · Rating 5 out of 5]

These novels were such an important part of my childhood, I read them multiple times. It was so lovely to reacquaint myself with the Deleanu family, with Olguța, Dănuț and Monica.
I was apprehensive that this wouldn't live up to my fond memories, but I'm happy to report it wasn't the case.

I was surprised to rediscover the regionalisms and archaic words, there were so many I had to guesstimate.
This was written in the 1920's, by a Moldavian writer/lawyer. Moldavia is in the NE of Romania, the language and the accent there are different to standard Romanian, it was even more so 100 years ago.

I was able to find the English translation and occasionally I would check to see how they translated certain things - I'm happy to say the translation is pretty good, but the regionalisms and archaic words are lost in translation.

This first volume introduces us to the Deleanu family and their property in Medeleni, a village somewhere in Moldavia. They're affluent, have a big property and lots of servants, the economic gap between them and the peasants is huge. They're nice people, though. The Deleanus take under their wing Monica, an orphaned girl who's Olguța's best friend and schoolmate. They're both nine years old. Dănuț is eleven, he's getting pushed around and challenged by his sister. I've always adored Olguța, it was the first time and only time when I came across a girl character that I shared similarities with. She was feisty, cheeky, challenging and very determined. Oh, how she tormented her older brother - loved that. :-)

This first volume takes place in the school summer holidays, the kids are playing their simple games, there are family feasts and so on. When the autumn comes the family's dynamic changes forever as Dănuț is sent to a boarding high school in Bucharest, the capital of Romania, which is around 500 km away, which for the 1910's would mean a long trip by train at the beginning of the 20th century.

It was fantastic reading this again. Of course, as the cliche goes, it reminded me of simpler times, especially when I was a child. I shall read on and follow their progression to adulthood.

[Catalina S · Rating 5 out of 5]

L-am simpatizat pe Danut.
M-am calmat la vederea Monicai in spatele pleoapelor.
Am revenit la viata ascultand-o pe Olguta.
I-am stimat pe domnul si doamna Deleanu ca pe parintii unor dragi prieteni.
Mos Gheorghe a fost bunicul de mult pierdut.

Am respirat aerul Medelenilor pagina cu pagina si sufletul meu a zambit la fiecare rand.

Superba carte. Mai multe cuvinte ar fi de prisos.

[Taisia Crudu · Rating 5 out of 5]

Am revenit la Teodoreanu, așa cum revii la un prieten bun și loial. Un prieten pe care deși nu-l vizitezi zilnic, știi că e acolo și e gata mereu să-ți țină companie, să te asculte și să-și împartă cu tine păsul. Îmi era dor de duioșia, tandrețea și sentimentalismul lui. Are Teodoreanu un fel al scrierii inegalabil, confundabil poate doar cu Drumeș.
Spoiler alert!!!
“La Medeleni” conține 3 volume, fiecare reprezentând o etapă din viața protagoniștilor.
Primul volum intitulat “Hotarul nestatornic” (207 pagini) prezintă copilăria celor trei personaje principale: Olguța, Dănuț și Monica. Aceasta se desfășoară la Medeleni. Cei doi frați Dan și Olguța sunt mereu în confruntare și concurență. Monica este adusă în casa lor, după ce rămâne orfană, înfiată deci de familia Deleanu. Aici observăm caracterele diferite ale celor trei copii și crearea trăsăturilor definitorii ale personalității lor. Olguța este ageră și șmecheră, Dănuț este gelos și mereu cu ochii pe cele două fete, iar Monica este bunătatea întruchipată.
În “Drumuri” (367 pagini) îi descoperim pe cei trei protagoniști în adolescență. Monica este îndrăgostită de Dănuț, care în această perioadă studiază la București, locuind la unchiul său. Dănuț are la rândul său aventuri cu femei mai mari ca el și-și trăiește adolescența. Excentrica Olguța nu întârzie nici ea să se evidențieze printr-un caracter mai neordinar.
Ultimul volum “Între vânturi” (271 pagini) ni-i prezintă pe cei trei protagoniști la maturitate. Dănuț și Monica se căsătoresc. Olguța are o dragoste față de un soldat rus, Vanea.
Citind acest roman ești dus involuntar cu gândul la propria copilărie. Îți aduci aminte cu melancolie de șotiile făcute, de inocența cu care priveai totul în jurul tău, dar și de casa părintească și ulița din satul natal.
Subiectul romanului este unul simplu, însă în aceeași timp unul deosebit. Cât de frumos sunt descrise primele sentimente de dragoste! Fără îndoială Teodoreanu a fost un romantic incurabil. Dar și legăturile de familie au aici un loc de cinste. Cred că este opera în care Teodoreanu a exprimat la superlativ dragostea pentru valorile naționale, pentru plaiul natal, pentru moldovenii lui dragi, pentru graiul moldovenesc.
Deja în curs de lectură “Bal mascat”.
“La Medeleni” de Ionel Teodoreanu

[Ioanna · Rating 5 out of 5]

Ultima carte din 2025 m a lasat in lacrimi…

Cu totii ne dorim un mos Gheorghe in viata noastra si cu totii ne rugam sa se iveasca capsorul Olgutei la timpul potrivit.

Dinamica familiei Deleanu este delicioasa si este exact ce trebuie. Atmosfera si viata pictata in primul roman te ademeneste sa vezi altfel trecutul romanesc. Cu greu gasim egal autorului si ma face sa ma intreb de ce nu se studiaza in liceu…? Cu melancolie mi am amintit copilaria la sat, in Bucovina. Fragmente atat de parfumate cu natura si simplitate, pline de o joaca continua si de nazdravanii asemenea celor din roman, toate datorate bunicii si verisoarelor mele gemene, cele doua Olgute din viata mea...

“Numai doamna Deleanu stia - din întâmplare- ca Olguta îmbrăcase intr-ascuns rochita de doliu a Monicai pentru înmormântarea slugei care-si inchinase munca anilor din urma unei albe rochii de mireasa.”

[Andrei Chelaru · Rating 5 out of 5]

Pasajul meu preferat, lecție de viață pe marginea importanței educației.

"Şi cum spuneam, fiindcă se apropie plecarea, aş vrea să limpezim o chestie care mă preocupă serios. Ce intenţii aveţi voi cu privire la Dănuţ?
― Cum? E foarte simplu, răspunse repede doamna Deleanu. Îl dăm la liceu.
― Şi?
― Punct.
― Grăbită mai eşti la puncte!
― Nu văd unde vrei s-ajungi?
― Îndată... La ce liceu vreţi să-l daţi?
― La Liceul Internat.
― Intern?
― Vai, Grigore! Se poate una ca asta! Dănuţ intern?... Extern, fireşte.
― Iorgule, tu n-ai nimic de spus?
― Eu sînt de acord cu Alice. Chestia-i limpede ca apa.
― De loc!... Ce vrîstă are Dănuţ?
― Unsprezece ani; nu ştii?
― Perfect. Vra să zică e băiat.
― Copil.
― Nu, nu! Băiat. Şi nenorocirea e că pentru tine va fi mereu copil.
― E natural. Sînt mama lui.
― Foarte frumos şi lăudabil. N-am nimic de spus. Tu eşti o mamă admirabilă.
― Ţţ!
― Şi tocmai de asta eşti primejdioasă pentru educaţia unui băiat.
― Vai!
― Ascultă, Alice, să lăsăm fleacurile. Să vorbim serios. E în joc viitorul singurului tău băiat, singurului urmaş al numelui nostru. Tu ştii bine că-ţi iubesc copiii. Da sau ba?
― Eu copii n-am. M-a ferit Dumnezeu de căsătorie pînă acum, şi de-acum înainte ştiu să mă feresc singur. Aşa că toată afecţiunea mea... şi restul, e pentru copiii voştri. Şi singura mea bucurie ― alţii ar numi asta ideal, eu îs mai modest ― e să-i văd oameni... mai vrednici şi mai întregi decît noi. Şi, slavă Domnului, nici noi nu sîntem de lepădat.
― Şi? se impacientă doamna Deleanu.
Herr Direktor aprinse o nouă ţigară.
― Vă rog să mă credeţi că tot ce vă spun e gîndit şi copt de mult, în căpăţîna asta fără de plete poetice... Vă-ntreb: ce-are să se aleagă din Dănuţ dacă va face liceul aşa cum vreţi voi?
Doamna Deleanu ridică din umeri.
― Dragul meu, ce s-alege din toţi copiii crescuţi în condiţii bune, subt privegherea părinţilor. Răspunde tu mai precis... dacă poţi.
― Cred că da. Un ratat.
― Grigore!
― Azi eşti în toane rele, zîmbi domnul Deleanu, cu oarecare îngrijorare totuşi, ca la auzul unui gînd de-al său, ocolit şi rostit de un altul.
― Nu glumesc, nici nu cobesc. Vă pot dovedi ceea ce am afirmat, cu creionul în mînă, matematic.
― Poftim... ai devenit prooroc!
― Nu, Alice. Degeaba te superi. Sînt convins că Iorgu gîndeşte la fel: spune.
― Dragă Iorgule, tu eşti un om de ispravă: îţi iubeşti copiii, nevasta ― hai să zicem ― dar eşti un om comod, moldovan prin excelenţă. Şi asta spune tot... Ştii, de pildă, că ţi se dărîmă acoperişul casei, în loc să-l dregi ― ceea ce te va scoate pentru cîtva timp din tabieturile tale ― eşti în stare să te îmbeţi în fiecare zi ca să uiţi că din clipă-n clipă poate să-ţi cadă în cap. Aşa-i?
― Poate. Numai că, din fericire, acoperişul casei noastre e teafăr.
― Bine. Să lăsăm acoperişul. Nasturul de la pantaloni, din zi în zi mai descusut, nu-i coşi la loc fiindcă te bizui pe noroc şi ai ferma convingere că norocul se preocupă de nemurirea aţei de care-ţi atîrnă nasturul. Iar în ziua cînd îţi cade, devii pesimist şi faci admirabile stanţe melancoliei celor bătuţi de soartă ― fără ca să-ţi coşi alt nasture la loc... Uite laşul, laşul nostru, laşul! Un oraş care are poeţi şi n-are primar, fiindcă, bineînţeles, primarii sînt tot moldoveni. Toată activitatea primarilor se reduce la înzestrarea cu ruine din ce în ce mai poetice şi mai melancolice a reveriei poeţilor din ce în ce mai beţivi, mai acri şi mai calici... Dragii mei, lenea moldovenească începe cu vorba moldovenească şi se încheie cu fapta moldovenească. Voi nu vedeţi că limba noastră e făcută pentru femei şi pentru taclagii ! Dulce ― ce-i drept ― şi molatecă îngrozitor, deprimant de molatecă! Parcă-i vorbită numai din puf, la gura sobei, cu jumătate gură, între două cafeluţe cu şerbet, cu ochii cîrpiţi de somn. Limba valahilor e vulgară: recunosc. E brutală: adevărat. Dar e vioaie. Vorbele-s scurte, răstite, ca pentru luptă. Ai impresia că cine le rosteşte are muşchi, şi muşchi vînjoşi, şi nervi pe deasupra... Şi credeţi-mă că ce spun, spun cu durere, căci mi-e dragă Moldova... Uite, pînă şi dragostea pentru Moldova e plină de milă, ca pentru un biet bătrîn nevolnic dar venerabil. De altfel asta e şi expresia consacrată a moldovenilor pentru Iaşi de pildă: "Bătrînul nostru oraş! Bietul Iaşi!" Toţi îl deplîng şi toţi revendică mila celorlalţi pentru bătrîna capitală a Moldovei. Şi spune-mi tu, Iorgule, dacă nu eşti prototipul moldoveanului?
― Aşa-i, măgarule, sîntem fraţi!
― Sîntem fraţi... Da. Numai că moldovenismul meu a primit un altoi salutar...
― Monoclul?
― Dacă aş fi rămas în Moldova sînt sigur că-l purtam, cum se spune, în fundul pantalonilor.
― Exagerezi!
― De loc!... Adu-ţi aminte că printr-a şasea de liceu făceam versuri!
― Şi?
― Arvonisem deja energia la Muntele de Pietate.
― Toţi băieţii trec pe-acolo.
― În Moldova mai ales... şi nenorocirea-i că rămîn.
― Ai devenit moldofob?
― Nuu... Dar constat că Moldova-i primejdioasă. Trăsătura ei esenţială, din care decurg toate celelalte, e o anumită lene, elegantă, aristocratică, estetică, cum vrei să-i spui, dar nefastă mai ales. Cine trăieşte în Moldova din copilărie, trebuie să-şi puie vată în urechi, ca şi marinarii lui Ulysse, altfel îi ucid frumoasele sirene...
― Grigore, eu am trăit numai în Moldova, şi trăiesc: hm?
― Şi sînt ferm convins că te întrebi şi tu cum ai ajuns unde eşti.
― N-am obiceiul să-mi pun astfel de întrebări... dar poate că ai dreptate.
― Sigur că am. Dacă nu era Alice, tot talentul şi toată inteligenţa ta ţi-ar fi fost un ferment de amărăciune în plus. Poate exagerez puţin, dar, în fond, am deplină dreptate. Mediul moldovenesc e primejdios pentru educaţia băieţilor... Viitorul lui Dănuţ nu trebuie încredinţat norocului moldovenesc. Deocamdată îl aveţi voi, îl avem noi, în mînile noastre.
― De Dănuţ nu mă despart. Asta s-o ştii, se scutură nervos doamna Deleanu.
― Dragă Alice, mîine-poimîne vine armata. Vrînd-nevrînd ţi-l ia. Nu mai vorbesc de miile de despărţiri dintre părinţi şi copii ― dintre mame şi băieţi, mai ales ― inerente vieţii. Or să-nceapă femeile, chefurile etc. ... inevitabile. Ce-ai să te faci?! Ai să-l legi? Nu. Ai să plîngi... Or, şi pentru tine ― şi mai ales pentru el ― e bine ca despărţirile să fie fără lacrimi, bărbăteşti. Şi-i iarăşi foarte bine ca nenumăratele ispite ale adolescenţei şi-ale tinereţei să-l găsească bărbat călit în viaţă, nu poet ancorat în fustele mamei... Şi să ştii, Alice ― ţi-o spune o experienţă ― adevărată dragoste pentru mamele lor au numai copiii crescuţi în viaţă, nu cei crescuţi în ietacul mamei. Odraslele din ietacul mamei ştiu să-i canonească bătrîneţele, cu nenorocirile lor futile. Ceilalţi ştiu să preţuiască şi delicateţa şi jertfele secrete ale celei care i-a crescut, fiindcă la tot pasul s-au lovit de viaţa care, cum ştii, nu-şi pierde vremea cu solicitudini şi amabilităţi materne...
― Grigore dragă, se rugă doamna Deleanu, da eu nu-l răsfăţ pe Dănuţ. Spune tu: nu-s eu destul de severă cu el? Poate mai severă decît cu Olguţa!
― Alice, genul acesta de severităţi nu contează. Îndărătul mamei severe e tot mama. Copilul ştie sau simte aceasta. Ajunge atîta: răsfăţul e gata. Severitatea care vine de la un străin e tonică... Evident, nu vorbesc de monstruoasele prigoniri care ucid sufletele. Slavă Domnului, sîntem în măsură să-l ferim pe Dănuţ. Vorbesc de severitatea, de asprimea pe care copilul trebuie s-o întîlnească de mic, fiindcă numai aceea îi dă muşchi şi individualitate combativă. Să admit, ipotetic, că severitatea educaţiei de pînă acum e fără cusur... Să întoarcem pagina. Să-l privim pe Dănuţ în liceu, în liceu la Iaşi, bineînţeles. Ia închipuie-ţi că într-o zi Dănuţ vine acasă cu capul spart, fiindcă s-a bătut sau s-a jucat cu alţi băieţi... Ei! vezi! Ai tresărit! Atunci te vei alarma, vei exagera, vei plînge, îl vei compătimi... Şi Dănuţ va simţi nevoia să aibă cîte o soră de caritate pentru fiecare durere sau necaz... Ori, în viaţă şi-n război surorile de caritate nu-s obligatorii, şi chiar dacă ar fi, sînt rare... Sau altceva. O notă proastă, de pildă. Dănuţ te va convinge ― cu lacrimi, la nevoie ― că-i persecutat. Tu-l vei crede fiindcă eşti sensibila lui mamă, şi fiindcă, pe de altă parte, belferii care sînt oameni din viaţă ― cu tot ce implică aceasta ― nu sînt la fel cu mamele şi nici nu pot fi mamă a treizeci-patruzeci de copii străini... Consecinţa: în loc să născocească el singur mijlocul de-a birui reaua voinţă, neatenţia sau severitatea dascălului, va obţine o intervenţie la director, prin părinţi... Ei! asta topeşte bărbăţia... Şi, ascultaţi-mă, condiţiile de viaţă devin tot mai grele. Răscoala ţărănească e un semn. Vor începe alte răscoale, alte tulburări ― mai curînd sau mai tîrziu. Civilizaţia a început să pătrundă în ţara noastră, luînd aspecte comice de operetă ― dar va isprăvi prin a pătrunde adînc, efectiv, şi atunci va lua aspecte tragice. Se vor revizui valorile sociale, se vor dărîma aşezămintele barbare şi poetice, şi marile energii ale muncii vor copleşi tirania trîndăviei stăpînilor de ieri. Vom avea, în sfîrşit, mai mulţi medici şi mai puţini popi, mai multe spitale şi şcoli, şi vor năvăli în viaţa socială oameni care vor tîrî civilizaţia cu ei, vulgari dar energici, brutali dar puternici. Ş-atuncea, dragii mei, a fi nepotul lui conu Costache Dumşa nu va mai însemna nimic, decît poate în rarele saloane cu mobile mîncate de molii şi boieri scăpătaţi. Atunci nu te va mai întreba nimeni: "Cine-a fost tată-tău?" Paşaportul ereditar pentru saloanele aristocratice şi pentru viaţa socială de azi ― va fi un arhaism perimat... Ferice însă de acel care, puternic prin el, va şti să-şi arunce numele cu iz de cronici nespălaţilor pe care i-a biruit cu pumnii lui, ca o impertinenţă. Aşa, da! Acela va fi stăpînul celorlalţi, ca şi strămoşii lui, dar altfel...
― Grigore, tu uiţi că Dănuţ va fi bogat...
― Nu uit de loc... Averea moştenită e socotită ca o fericire căzută din cer, de poeţi, dar de oameni teferi, nu. A! nu spun că sărăcia lucie e o fericire! Această pretenţie o las religiei cu popi graşi! Dar tot atît de mare primejdie ca şi calicia e averea de-a gata pentru sufletul copiilor. Dragă Alice, bietu tatu-meu, era un om care se ridicase numai prin puterile lui... N-ai teamă! Nu-s demagog, nici nu fac politică, nici nu-s snob de-a-ndoaselea! Vreau să-ţi spun atît: tata a avut experienţa vieţii. Ei bine, ştii ce ne spunea el cînd eram mai mari? "Măi băieţi, sănătoşi sînteţi, cap aveţi: iaca-tă averea pe care v-o las. Dacă-ţi şti să fiţi oameni, îţi lăsa nepoţilor mei mai mult decît vă las eu vouă, dar cît v-am lăsat v-ajunge." Iată, Alice, singura avere cu adevărat mănoasă. Cealaltă ― cînd e şi moştenită pe deasupra ― e bună pentru bacara, pentru şampanie... şi mai tîrziu pentru doctori. "Dănuţ va fi bogat": te cred! Foarte bine! Numai că în clipa cînd îşi va mînui singur averea, să fie atît de întreg, atît de călit, încît să aibă mîndria că el singur ar fi fost în stare s-o adune aşa cum au făcut şi părinţii săi ― şi s-o preţuiască mai degrabă ca o dovadă şi ca o amintire a vredniciei înaintaşilor săi, nu să-şi măsoare nemernicia şi slăbiciunea în faţa ei. Şi pentru asta trebuie să-l facem om, înainte de a fi om bogat.
― Să-l trimit în Germania? vorbi rar, cu temere şi sfială, doamna Deleanu.
― Nici nu m-am gîndit la aşa ceva!
Doamna Deleanu respiră, înseninîndu-se. Herr Direktor îşi stăpîni un zîmbet cu o încruntare. Lăsînd ţigările, îşi pregăti o havană. Herr Direktor fuma havane numai după mesele lungi, cu lăutari şi alte muzici, şi după discuţiile lungi pe care le vedea isprăvindu-se cu izbîndă.
O aprinse.
― Dragii mei, în această privinţă credinţa mea e alta decît aceea a parveniţilor, ciocoilor şi chiar multor boieri autentici care-şi trimit odraslele prin străinătăţi de îndată ce le-au înţărcat, ca să înveţe limbi străine. E o eroare cu grave urmări, dintre care cea mai de căpetenie e înstrăinarea de limba naţională. Copilăria fiecărui om, în concepţia mea, trebuie să fie etnică. Fiecare om trebuie să ştie să înjure în limba lui ― fără dicţionar ― trebuie să poată rîde, plînge şi iubi la fel. Cînd n-ai amintiri din copilărie, în limba ta naţională, ci într-o limbă învăţată cu dascăli, vei fi o corcitură lamentabilă, cum avem atîtea. Ori, studiile în străinătate nu urmăresc, şi nu trebuie să urmărească înstrăinarea, ci altoiul fertil al unei civilizaţii superioare, pe un suflet format din punct de vedere etnic, tocmai în clipa cînd mai e permeabil. Cît despre Germania!... Voi credeţi că vreau să-mi trimit toate neamurile în Germania, fiindcă acolo mi-am făcut eu studiile? Eroare, dragii mei... Mai întîi, Germania n-a fost pentru mine o vocaţiune cum e, de pildă, Parisul, pentru atîtea secături. Ferească Dumnezeu! M-am dus în Germania să învăţ în condiţii practice, ca nicăieri aiurea ― după cît ştiu eu ― specialitatea mea: ingineria. Asta nu înseamnă că socot Germania indispensabilă unei bune educaţii! Germania e o ţară cu multe calităţi sociale şi cu multe cusururi vădite pentru sugacii lupoaicei. Mie mi-a folosit, fără ca să mă robească. Dar asta-i altceva!... Sînt în măsură să preţuiesc şi alte educaţii decît cea germană. De altfel, pentru un om întreg, e bună orişice civilizaţie adevărată. Contactul cu mai multe chiar, nu-i strică. Dimpotrivă, deschide cîteva ferestre adevărate în încăperea cu ferestre pictate care e mintea noastră de cele mai de multe ori. De asta om vorbi mai tîrziu. Deocamdată-i vorba să-l formăm pe Kami-Mura.
― Şi?
― Simplu. Îndepărtarea de ietacul moldovenesc al excelentei sale mame.
― Grigore, vorbeşti serios? întrebă domnul Deleanu.
― Dragă Iorgule, tu te uiţi prea mult la monoclul meu. Uite: îl scot.
― Grigore, dreptate ai, nu zic ba. Dar îţi mărturisesc franc: dorinţa mea e să-mi văd copiii crescînd la un loc, subt ochii mei, aşa cum am crescut şi noi subt ochii părinţilor noştri... De rest... vom vedea...
― Sau, mai exact, nu te supăra, Iorgule ― cît despre rest, cum o vrea Dumnezeu! Dumnezeu... şi lotul cel mare la loteria statului.
― În definitiv eu nu m-amestec! Am spus numai care-i dorinţa mea... Să hotărască Alice... Piedică pentru viitorul copiilor mei nu vreau să fiu... chiar dacă mi-aş călca pe inimă.
Rămasă singură pe cîmpul de luptă, doamna Deleanu îşi muşcă buzele strîngîndu-şi batista în mînă.
― ...? o privi Herr Direktor prin monoclul din nou pus.
― Grigore, vorbeşte precis, fără ocol. Ce propui?
― Slavă Domnului!... Pe Dănuţ mi-l daţi mie... Staţi, nu vă alarmaţi! Pe Dănuţ îl daţi pe mîna mea.
― Precis, nu aşa.
― Precis: îl dau intern la o şcoală din Bucureşti ― la care, vom vedea. Vorbesc principial... Şcoala Luterană, de pildă. Asta la început, provizor. L-aş da acolo numai din pricina sporturilor. La nemţi sportul e obligator. Şi mediul e destul de românesc... Unde mai pui că, în contact cu nemţişorii, Dănuţ va deveni patriot din clanul românilor de-acolo: tot teatrul social în mic, plus sporturile. Ce ai de zis?
― Vorbim în principiu. Mai departe?
― Bun... Vacanţele le petrece la Bucureşti ― sau aiurea ― în tovărăşia mea. În tot cazul nu acasă.
― Cum??
― Stai, Alice. Nu-s atît de negru! Vorbesc de vacanţa de Paşti şi de Crăciun; cea mare, evident, o petrece cu voi, la Medeleni ― ca să facă o dată pe an inhalaţii de moldovenism în familie.
― Grigore, e inuman!
― Dragă Alice, şpriţurile sînt bune şi-şi au rostul lor numai în pahar... În astfel de ocazii, ori vin, ori apă. Îl vrei bărbat? Dă-mi răgaz să ţi-l fac. Dă-mi-l mie cît îl dai şi învăţăturii; un an şcolar, cu vacantele cele mici... şi nu vei regreta!
― Grigore dragă, să nu-l văd un an întreg?
― N-ai decît să vii cînd nu mai poţi, împreună cu Iorgu ― el are destule procese la Casaţie ― şi să-l vezi... În vorbitor însă.
― Şi cine are să se îngrijească de el? Cine-are să-l îmbrace? Să-l cîrpească?
― Eee! Asta-i!... Cine are să-i şteargă nasul! Cine-are să-i potrivească pălăria! De ce nu-l însori, Alice?... Nu-nu, n-ai nici o grijă! îngrijesc eu de el, cît trebuie şi cum trebuie.
― ...Grigore, şi casa noastră?... Rămîne goală...
― Da Olguţa? Face cît cinci! Da Monica? Un copil delicios; tocmai ce-ţi trebuie ţie: delicată, cuminte, frumoasă... Şi vei avea mîndria să-ţi iei, cu Olguţa şi cu Monica, o îndoită revanşă ― regională şi femeiască ― asupra bărbaţilor de felul meu, şi asupra muntenilor.
Doamna Deleanu privea în gol...
― Şi mai am o ultimă pretenţie, necesară, adăugă repede Herr Direktor; vacanţa următoare să mi-l lăsaţi mie pe Dănuţ. Vom face împreună o plimbare prin străinătate: Italia, Germania, Franţa, Anglia... Vreau să-i dau un aperitiv internaţional... Şi să n-ai grijă, Alice! Evident, n-o să-i fiu mamă. În schimb va avea în mine un camarad atent şi experimentat. Se va deprinde să stea singur într-o odaie de hotel ― de mîna întîia, se înţelege, alături de odaia mea. Va învăţa să-şi facă singur geamandanul ― de piele, cu trusă, şi înzestrat de un burlac competent în geaman-dane. Va trebui să se descurce în limbi necunoscute, cu chelnerul, cu portarul... Va asculta muzică bună ― vezi, Alice, de ce sacrificii sînt în stare! ― ca să înveţe cum să-şi stăpînească somnul în public... Şi peste doi ani, îţi trimit un alt Dănuţ ― ceva mai dezgheţat şi mai neatîrnat ― care va aduce, cum se cuvine să facă cineva care vine din străinătate, cadouri alese de el, din banii lui, pentru surori şi părinţi... Ş-ai să ai vreme atunci ― trei luni de zile, mari şi late ― să-l înzestrezi cu delicateţa şi eleganţa sufletească ― atît de necesare ― şi care sînt darurile nepreţuite ale mamelor de calitatea ta...
Din ochii închişi ai doamnei Deleanu, lacrimi repezi curgeau pe obraji căzînd pe faţa de masă. Uneori, palmele i se ridicau ― răzvrătite sau rugătoare ― şi iar cădeau, învinse de lacrimi.
În sofrageria fără de copii şi cu toamnă plutea tăcerea şi apăsa viaţa.
Domnul Deleanu întoarse capul spre fereastră, uitînd ţigara aprinsă pe faţa de masă. Herr Direktor se surprinse oftînd, şi tuşi.
― Ascultă, Grigore, începu doamna Deleanu ştergîndu-şi ochii, nu cu batista, ci cu palmele, Dănuţ... Dănuţ ― glasu-i tremura ca şi bărbia ― Dănuţ e un copil, şopti ea, izbucnind în plîns.
Faţa de masă începuse să ardă negricios, nebăgată în seamă de nimeni. Domnul Deleanu se retrase lîngă fereastră. Herr Direktor ridică din umeri.
― Da, Alice dragă, asta-i soarta noastră. Sîntem copiii... pînă cînd nu mai sîntem... Sîntem oameni... pe pămînt... Facem şi noi ce putem...
― Grigore, îl rugă doamna Deleanu, cu ochii acoperiţi, nici nu-i pregătit... N-are uniformă... Nici nu-i pregătit... Cîte-i trebuie... Dacă nu-i pregătit...
― Ia să lăsăm jalea la o parte! Parcă l-am prohodi. Ce Dumnezeu! Doară nu-l trimetem la moarte! Vom face din el un om întreg, un bărbat. Şi vom fi fericiţi cu toţii.
― Grigore, se învioră deodată doamna Deleanu, trebuie să-l întrebăm şi pe Dănuţ dacă vrea. El trebuie să hotărască.
― Ai dreptate, Alice. Altfel decît crezi şi decît doreşti, dar ai dreptate. Să se înveţe de mic să vrea. Să-l chem.
― Eu mă duc, izbucni doamna Deleanu.
― Alice dragă, du-te mai întîi şi te răcoreşte. Uite: ai ochii roşi. Nu trebuie să te vadă aşa!... Noi v-aşteptăm.
Doamna Deleanu ieşi cu umerii plecaţi de povara ultimei speranţe.
― Ei, Iorgule, am rămas între bărbaţi... Trebuie să convii că ce-am făcut e bine...
― Ai dreptate, dragă Grigore... Mediul moldovenesc e cam slab, zîmbi domnul Deleanu ştergîndu-şi ochii umezi... Bietul Dănuţ!"

[diana fiscutean · Rating 4 out of 5]

Nu mă așteptam să-mi placă atât de mult La Medeleni ,încât să-i dau 4 stele.
De ce?Easy. clasic românesc.Două cuvinte care nu sunt prea ''atrăgătoare'', ca sa spun aşa.
Anul acesta,am citit încă două cărți clasice şi după cum cred că vă așteptați nu mi-au plăcut deloc.


La Medeleni-Hotarul Nestatornic este un roman care te atrage(nu ştiu cum o face,dar uite că o face) şi te conduce în lumea aceea magică a copilăriei.,,Simplitate " ar fi cel mai potrivit cuvânt pentru caracteriza cartea(şi nu în sens negativ ).
Dialogurile mi-au plăcut cel mai mult,deoarece le simțeam şi le auzeam într-un fel atât de magnific.
Stilul puțin învechit, după părerea mea,prea multe metafore şi figuri de stil.Recunosc:Urăsc chestiile astea.Nu mă prind de ele.Ca sa le înțeleg trebuie să recitesc un anumit paragraf si apoi să reflectez puțin asupra lui.

Eu vă recomand cartea acesta ,chiar merită citită.
Concluizia finală:Unii autori români clasici, nu sunt chiar aşa de plictisitori. :)

[Mărioara Gaia · Rating 5 out of 5]

25 de stele, nu 5 merită cartea asta.
Nu mai rețin a câta oară o citesc. Emoțiile de acum, toate trăirile, impresiile, dorurile, au fost la intensitate maximă.

O recomand ca pe un cadou în vacanța de vară. Sublim. ❤️

[Simeon · Rating 5 out of 5]

La început pare plictisitoare. Acțiunea se desfășoară ușor și pe rând. La fiecare parte a cărții se întâmplă câte ceva interesant.
Mai întâi arată copilăria între cei 3 copiii : Olguța, Dănuț și Monica care este adoptată de părinți Olguței și ai lui Dănuț. Apoi Dănuț trebuie să plece la liceul din București cu unchiul lui Herr Direktor. Monica nu știe cum să îi spun că îl iubește așa că îi dăruiește o păpușă cu un bilețel în buzunăraș scris ca îl iubește foarte mult. Acesta crezând ca este de la Olguța în semn de batjocură o rupe și o mazgaleste.
Olguța îl avea pe Moș Gheorghe, ținea la el ca la un bunic. Ecesta era foarte bolnav dar nu se plângea mai ales lângă "duduița moșului" Cum îi spunea el Olguței.
Acesta moare lângă Olguța care îl întreba "Moș Gheorghe nu tragi din luluea"

Cartea este foarte faina și atractiva. MERITĂ CITITĂ!!!!
FELICITĂRI AUTORULUI!!!!

[Abel · Rating 4 out of 5]

Carte la Medeleni prezintă perioada de copilărie ale celor trei personaje principale :Dănuț regele poeziilor ,Olguța nepoată preferată a unchiului și Monica o prietenă adevărată .Chiar dacă ��n carte sunt relatate faptele și ne zbârtiile acestora , am putut învăța faptul că și din viața unui copil putem învăța atâtea lucruri ( generozitate , bunătate , iertare etc.)

[I'm Daria · Rating 5 out of 5]

O carte care reușește deopotrivă să-ți pună zâmbetul pe buze, dar și să abordeze niște teme, subiecte interesante, importante și captivante legate de copilărie cu toate ale ei.
Subiectul acțiunii se desfășoară pe parcursul vacanței de vară, iar la finalul acesteia Dănuț trebuie să ia o decizie legată de parcursul lui educațional (să rămână la Medeleni cu familia care îl iubește și îl dădăcește sau să meargă cu unchiul său, moșu Puiu, la București pentru educație aleasă și pentru a avea prilejul de a ajunge bărbat adevărat si de a vedea ce e viața?)
În paralelă cu destinul tânărului copil care are toată viața înainte, este prezentat moș Gheorghe care o iubește pe Olguța ca pe nepoata sa, "duduița moșului", și care în finalul volumului moare de bătrânețe, considerând că și-a îndeplinit scopul pe acest pământ, lăsând moștenire copiilor casa și economiile pe care le-a făcut pentru zestrea Olguței. Deși știe că nu o va vedea pe Olguța mireasă, îi lasă mătase pentru rochia de mireasă.
Volumul se încheie într-o notă tristă, de înmormântare întrucât are loc moartea unui om. Această scenă este prezentată într-un decor tomnatic, melancolic, care face ca moartea să pară că merge pe făgașul său normal si firesc. Odată cu căderea frunzelor (viața omului) și moartea naturii, parcă ne duce cu gândul la faptul că moartea bătrânului nu era chiar imprevizibilă.
În final, această primă carte a Medelenilor din trilogia lui Ionel Teodoreanu, îmbină armonios momentele din viața omului, reușind să creeze o poveste citită, apreciată, recomandată și în zilele noastre.
RECOMAND!!!🙃



(4,7*)⭐

[Octavian · Rating 5 out of 5]

Beautiful, a reread as an adult, fulfilled my expectations!

[Serban Noodle · Rating 4 out of 5]

3.5
Inocentii de Ioana parvulescu

[Camelia · Rating 4 out of 5]

4/5

O lectura cu iz de copilărie. Finalul m-a lăsat în lacrimi 😔

[Mădălina · Rating 5 out of 5]

Drowning in waves of nostalgia

[Raluca꧂ · Rating 5 out of 5]

"Putea să răsară, acolo unde drumul se împreună cu albastrul, în haină albă, ţinând într-o mână inelul cu cheile cele grele care deschid porţile cerului, sfântul Petre surâzând."

"Albi pelerini ai căilor de lună pe covoare, trei copii desculţi, în lungi cămeşi de noapte (...) poposiră în jurul unui gavanos cu dulceaţă."

"-Vai, ce tare-ţi bate inima!
Ar fi putut scutura un mănuchi de bujori cu bătăile inimii."

"Genunchiul lui Dănuţ era însângerat ca o rodie coaptă."

"Era bine acolo! Aceea era patria lui Dănuţ luminată de focul din sobă ca de un soare al covoarelor pe care dorm copii şi visează pisici."

"Aroma merelor coapte, parfumul cald de turtă dulce, flăcările sobei şi trei chipuri de copii care-ţi sunt dragi(...)"

[Raluca · Rating 4 out of 5]

Am vrut sa recitesc romanele pentru ca prima oara le-am citit pentru scoala si nu de placere, iar apoi ultimul volum l-am sarit pentru ca citisem in rezumatul facut de bunica mea ce se intampla cu Olguta. Acum am crezut ca imi vor readuce amintiri placute, insa melancolia tineretii trecute si neinsemnate parca imi incarca sufletul si mai tare. Si cu toate astea Medelenii fac acum parte din mine pentru ca in amintirea mea ei ma leaga de bunica si pentru asta voi reciti volumele si peste ani si ani.

[iøana · Rating 5 out of 5]

fiind un clasic românesc, nu mă așteptam să-mi placă atât de tare.

M-am atașat extrem de tare de personaje (mai ales de Olguța) și de abia aștept să citesc și următoarele volume.








**!SPOILER!**


totuși, nu-l pot ierta pe Ionel Teodoreanu că l-a omorât pe Moș Gheorghe (cum a pututttt, îl îndrăgeam atât de mult?!?)

[Cristi · Rating 5 out of 5]

recunosc ca nu imi amintesc sa fi avut o copilarie atat de dinamica

trecerea de la copilarie la adolescenta datorita unei pierderi, despartire de persoanele dragi sau prima inocenta dragoste

[Bibz · Rating 3 out of 5]

3,5* stele
“ …Cresc uneori in fata caselor copilariei , masivi si blanzi stejari , al caror zvon de frunze , al caror cor de cuiburi , cu zilele si anii tot mai scump iti este , fiinca in frunza si in cuiburi traiesc si canta amintiri si fiinca umbra lor e dulce ca o dragoste . Si daca se intampla ca securea sa-i abata , caderea lor e-o prabusire de trecut , si golul lipsei lor vaier jale . “

[Ioana Tudose · Rating 5 out of 5]

"Noaptea păpușii începu odată cu cântecul cucoșilor- și insomnia- fiindcă Dănuț uitase să închidă ochii de sticlă în care aflase melancolic de ce se sărută Făt-Frumos cu Ileana Cosânzeana când erau singuri."💌

[Marina Sofia · Rating 4 out of 5]

This must be the 3rd or 4th time I've read it, but I was in my teens or early 20s the last time I read it, so it feels different now.

[Alexandra · Rating 5 out of 5]

O bucurie de carte cu iz de copilărie

[Cris · Rating 5 out of 5]

Prima parte - “Hotarul nestatornic” - este cea care m-a captivat cel mai mult, in ciuda celor auzite, ca nu ma va acapara, fiind trecuta de mult de varsta protagonistilor pentru a-i intelege.
Trei frati isi traiesc vacanta de vara la conacul Medeleni, reflectand prin inocenta, curiozitate, frustrari, nazdravanii, deceptii, oglinda copilariei de neuitat.
Prima parte nu duce lipsa de umor, de informatii etnografice, de dragoste parinteasca, dar si de drama pierderii figurilor batranesti, aproape biblice si sfinte.

✏️”Copilăria fiecărui om, în concepţia
mea, trebuie să fie etnică. Fiecare om trebuie să ştie să înjure în limba lui ― fără dicţionar ― trebuie să poată rîde, plînge şi iubi la fel. Cînd n-ai amintiri din copilărie, în limba ta naţională, ci într-o limbă învăţată cu dascăli, vei fi o corcitură lamentabilă, cum avem atîtea.”

[Ana · Rating 3 out of 5]

Nu chiar grozava

Metaforele ingramadite cu duiumul, dialogul lipsit de precizari cum ar fi: spuse Danut, exclama Olguta etc, tonul usor exagerat si comportamentul personajelor (de ce il iubeste Monica pe Danut, cand Danut o respinge?), toate sunt puncte minus ale cartii.
Totusi, cartea are un anumit farmesc aparte, din cauza caruia "La Medeleni" a fost salvata de pe raftul meu de lecturi care nu-mi plac.

[Alexandra Betiu · Rating 5 out of 5]

My favorite book in the world!!!

[Bogdan · Rating 2 out of 5]

Proper review will follow after reading all 3 volumes.

[Nicoleta Deca · Rating 5 out of 5]

Cand am citit prima data cartea eram cred pe la liceu. Si am ras si acum la fazele cu gavanosul de dulceata, cu ciorapii Olgutei, cu pipa pentru Mos Gheorghe. Am adorat-o pe Olguta de la primul capitol pana la ultimul. Monica este ingerul adus in familia Deleanu pentru a fi tampon intre cei doi diavoli, Olguta vs Danut. Este o carte a copilariei si adolescentei spusa intr-un mod in care ne regasim cu toti in ea. Este una din cele mai romantice carti citite. “La Medeleni” conține 3 volume, fiecare reprezentând o etapă din viața protagoniștilor. Primul volum prezintă copilăria celor trei personaje principale: Olguța, Dănuț și Monica. Aceasta se desfășoară la Medeleni. Cei doi frați Dan și Olguța sunt mereu în confruntare și concurență. Monica este adusă în casa lor, după ce rămâne orfană. Este cea mai adorata parte a cartii de catre mine. Desi fiecare volum se incheie in mod trist , moartea lui Mos Gheorghe, este cea mai frumos descrisa.

[Ioana Poschin · Rating 5 out of 5]

Am citit cu atat de mult drag dar si nostalgie aceasta carte. Am ras, am plans si am trait cu atat de multa intensitate alaturi de protagonisti. Ma bucur ca l-am redescoperit pe Ionel Teodoreanu, scrie atat de frumos si de cald, iar romanul acesta se simte ca o zi de vara.

[Crina · Rating 5 out of 5]

O carte foarte frumoasa, personajul Olguța a fost o figura, am îndrăgit o foarte mult, recomand cartea

[Gritcan Elena · Rating 5 out of 5]

Olguta e minunata 🥰