În ultimele decenii, deşi progresele tehnologice au fost menţinute în centrul atenţiei publicului, a avut loc şi o evoluţie progresivă a conştiinţei umane înseşi, care s-a manifestat mai degrabă ca o dezvoltare subită, la toate nivelurile sale. Această schimbare benefică şi extrem de profundă, care a apărut la sfârşitul anilor 80, nici măcar nu a fost sesizată de lumea în ansamblul ci, deşi a fost descoperită şi demonstrată prin noua metodologie a studierii conştiinţei, care a făcut descoperirea fundamentală a modului de a deosebi adevărul de falsitate şi esenţa de aparenţă. Şi mai surprinzător este faptul că această metodologie poate identifica şi chiar calibra un nivel specific al adevărului sau falsităţii, printr-o simplă scală de calibrare exponenţială de la 1 la 1.000, care include toate posibilităţile de cunoaştere în domeniul uman ― şi chiar dincolo de acesta.
După cum se poate observa printr-o simplă analiză şi observare, suferinţele omenirii, atât în prezent, cât şi de-a lungul istoriei (cu excepţia dezastrelor naturale), se datorează în primul rând incapacităţii omului de a deosebi adevărul de falsitate, realitatea de iluzie, percepţia de esenţă şi părerea de realitatea verificabilă. Astfel, descoperirile cercetării asupra conştiinţei au oferit o nouă paradigmă, din care se poate reevalua întreaga condiţie umană de-a lungul unor mari perioade de timp, deoarece scala a asigurat un context şi o paradigmă extinse, care au inclus, în mod simultan, atât tărâmul linear, cât şi pe cel nelinear.
Această descoperire reprezintă un salt important în cunoaşterea omenirii, care a clarificat şi faptul că o definiţie verificabilă a adevărului este posibilă doar printr-o formulare simultană a conţinutului (linear) şi a contextului (nonlinear). Faptul că acel conţinut poate fi înţeles doar în cadrul unui context determinat a fost deja recunoscut în domeniul „eticii situaţionale”, prin care şi sistemul judiciar a recunoscut influenţa semnificativă a contextului (cauza, situaţia, intenţia, capacitatea mentală, circumstanţele ş.a.m.d.).
Tuturor tentativelor istorice de a defini adevărul verificabil le-a lipsit un standard de comparare absolut, invariabil, determinabil şi demonstrabil în mod confirmabil. Astfel, apariţia unor mijloace confirmabile, pragmatice, de identificare şi coroborare a adevărului a reprezentat o dimensiune cu totul nouă, extinsă, pentru progresul capacităţii omenirii de a înţelege şi de a pătrunde în esenţa lucrurilor.
Cunoaşterea atestă o bază organizată, sistematică, de informaţii sau preocupări ştiinţifice, cum ar fi ştiinţele naturii şi legile lor de operare, aşa cum sunt confirmate prin aplicarea lor. Mai mult, informaţiile sunt atât teoretice (convenţionale), cât şi clinice, demonstrabile şi confirmabile în mod pragmatic. De exemplu, în practica medicală există atât arta (nivel de calibrare 445), cât şi ştiinţa (nivel de calibrare 440) aplicării principiilor ştiinţifice şi a domeniilor proprii acestora.
Din punct de vedere istoric, cercetarea domeniului nelinear a cuprins ontologia, metafizica, teologia şi filosofia, dar şi istoria religiilor. Organizaţiile religioase modeme, cum ar fi Ştiinţa Religiilor, Unificarea, Noua Gândire, Ştiinţa Creştină şi bisericile neconfesionale se concentrează mai mult asupra trăsăturilor comune ale esenţei spiritualităţii decât a reliefării deosebirilor dintre doctrina ecleziastică şi cea clasică, istorică.
A apărut o conştientizare a unei esenţe intrinsece a realităţii spirituale, care există dincolo de revelaţiile istorice, aparent divergente, ale religiilor. De aceea, omul modem încă mai caută esenţa adevărului spiritual verificabil, care, în tot cursul istoriei, a fost adeseori deviat şi blocat de doctrina ecleziastică sau de promulgarea discutabilă a acesteia.
Religiile tradiţionale au fost deseori un ansamblu de mituri şi legende culturale naive, care erau mai degrabă expresii ale folclorului alegoric decât ale adevăratei realităţi spirituale. Includerea acestor legende culturale în religiile tradiţionale i-a dat lui Clarence Darrow muniţia cu care l-a atacat pe William Jennings Bryan, în timpul celebrului proces al „maimuţei” lui Scopes (Cea mai importantă ştire a anului 1925 se referea la un profesor de gimnaziu din Dayton, Tennessee, care le-a predat elevilor săi teoria evoluţiei. În conformitate cu legea din Tennessee, în acea vreme nu se putea preda decât istoria creaţiei, aşa cum este prezentată în Biblie. Pentru neascultarea de această lege, John T. Scopes a fost adus în faţa judecătorilor. (N.T.)), din 1925. Acest conflict istoric este exprimat acum în lumea modernă sub forma disputei „evoluţie versus creaţie”. Ideea de „model inteligent” pare că ar putea să ofere un compromis posibil, plauzibil, conciliant şi echilibrat între adepţii religiei şi cei ai ştiinţei.