Cântec de leagăn pentru generația mea

by Cosmin Perța

O carte de război, dar și de dragoste, în care nu a trebuit să îmi găsesc doar o nouă voce, ci și o nouă identitate. Spuneam că a fost scrisă în șapte ani, dar cea mai mare parte a ei a fost de fapt scrisă în ultimii doi, ani în care am pierdut aproape totul și a trebuit să mă reinventez substanțial.
Poezie socială, poezie a traumelor și a obsesiilor, a neputinței, poezie a pierderii și a despărțirii, a spaimei & inadaptării, dar și poezie a regăsirii, a reîndrăgostirii de o realitate care întotdeauna se dovedește mai fascinantă și mai copleșitoare decât orice tenebră. (Cosmin Perța)

Genres: Poetry, Romanian Literature

104 pages, Paperback

First published October 1, 2018

Reviews

[Ruxandra (4fără15) · Rating 2 out of 5]

un volum muuUUlt prea patetic pentru gusturile mele – inclusiv prima parte, în care găsim poeme "de război". cred, însă, că cel mai tare m-a deranjat faptul că cititorului nu-i rămâne deloc spațiu pentru interpretare, cum poezia lui Cosmin Perța nu sugerează, ci spune explicit (paradoxal, chiar și atunci când operează cu imagini vagi)

las aici o poezie de război:


Apocalypse dream

Vor călca în picioare Franța, Germania, apoi va muri
toată Europa și America se va sufoca în propria imensitate.
vor trage de Rusia cu dinții și sânge va țâșni din ea
ca dintr-un gheizer și va muri lată, palidă, pustie
cum a fost și Francisc va trage, va tot trage după el
cohorte de oameni și nu va veni când cred ei și nici noi,
se va sfârși, va începe.

O bibliotecă în dezordine, câțiva morți guralivi
răscolind așternuturi, ser fiziologic.
O lupă-creier distorsionează neputința.
E mare neputința aceasta, cam cât o girafă,
Moartea violentă a unui copil, fotografia morții sale triumfă
În fața melancoliei. Doar deznădejde mai scuip seara în chiuvetă
și gelatina ei îmi rămâne
Printre dinți. Nu mă spăl. Mâine tot mă voi murdări.

Așteptați să spun ceva, maldăr de haine, un soare care
arde totul pe dinăuntru
Și nu se mai poate opri. Nu voi spune.
Nimic despre cel lipsit de viziune interioară.
Voi încerca să mă lepăd. Mâine tot mă voi murdări

Tot așteptați să spun ceva. Nu voi spune. Gogol, Cehov, Harms,
Buzzatti, Cortazar nu au spus.
De spus, spun părinții pustiei, eu sunt un simplu locuitor,
Din nepăsare mor copii lângă noi, din nepăsare ne vindem
infima inteligență, din nepăsare
Se distrug sate, munți, destine și cariere, din nepăsare
nenorocim tot ce atingem, din depărtare
Nu e important. Mă trezesc cam târziu, nu beau cafea, știu,
nu contează,
Mâine tot mă voi murdări.

„Avem de-a face în fond cu un fel atipic de a privi,
Îndeajuns cu atâtea observații,
Tot moartea e rana noastră, creierul nostru dureros,
ceea ce iubim,
Ne zvârcolim cu credință în ipocrizie, ne milogim“,
spune un autor
Pe care îl văd dimineața-n oglindă.


și una de dragoste:

Al treilea poem despre o mică spaimă pentru ea

Și dacă greșesc, dragostea mea?
Dacă sunt, din nou, doar un mic monstru care intră în viața ta?

Știu că te iubesc ca și cum aș merge pe traverse de cale ferată
înspre o gară îndepărtată,
ca și cum aș arde orașul ca să găsesc loc de casă,
ca și cum nu mă interesează, ca și cum aș ucide dacă cineva
te-ar răni.
Știu doar că te iubesc ca și cum timpul ăsta în care mă gândesc
cum te iubesc
ar trebui folosit iubindu-te.

[Teodor Hossu-Longin · Rating 3 out of 5]

"Absurdul este noua regulă în societate. Absurdul nu
mai provoacă rupturi, nu sparge, nu
înspăimântă, nu îndepărtează, relitatea nu îl disociază,

absurdul atrage, este mișto, tratăm absurdul cu
îngăduință și ironie. Cochetăm cu el ca și cu o
femeie pustie, ca și cu o târfuliță plăcută și zbanghie."

[Anamaria · Rating 5 out of 5]

Mereu am zis ca mi-ar fi placut sa pot scrie poezie, dar nu am simtit niciodata ca as fi suficienta. Sunt de parere ca pentru a putea scrie poezie e nevoie sa tai in carne vie, e nevoie sa tai in si din suflet. Si la final, cand nu mai e nimic de taiat, poti ori sa incepi, in sfarsit, sa traiesti sau poti, in sfarsit, sa incepi sa mori...

[July · Rating 3 out of 5]

Prima parte "de război" a fost poate mai greu de digerat dar am savurat cu nesaț poeziile de dragoste, dedicate Ei.

[Mohorea Alina · Rating 4 out of 5]

"Frumusețea ta este că fără tine şi nici după tine nu se poate trăi". Cam aşa şi cu poezia. După ce îi prinzi gustul, nu se mai poate fără ea.

"Ştiu doar că te iubesc ca şi cum timpul ăsta în care mă gândesc cum te iubesc
ar trebui folosit iubindu-te."

"Încearcă să găseşti liniştea.
Ca să o poți da.
Ca să o poți
Da."

"Mi-am făcut o hartă cerebrală
şi am notat pe mici porțiuni ale creierului
tot felul de spaime.

Într-o părticică am scris mărunt,
ilizibil,
aici e locul în care nu o să mă întorc niciodată."

[Anastasia Coste · Rating 4 out of 5]

Prima parte am simțit-o ca pe o gură de aer de munte. Un amestec de procesare a realității și nostalgie. M-a surprins schimbarea de registru în a doua parte. În ciuda riscului de a deveni clișeic, autorul presară temeri și obsesii cu care se rezonează ușor. Volumul cuprinde o muzicalitate aparte pe tot parcursul lecturii, fiecare repetiție are un rol.

"În penumbră, ca o fiară înfometată, istoria
face un miliard de gropi de ciment."

"Doar o umbră din viețile noastre peste celelalte vieți.
O răsuflare peste o fotografie plină de praf."

[Andràș-Florin Răducanu · Rating 3 out of 5]

De la un eu critic la un eu beat de iubire, două ipostaze stereotipice. Prima parte, chiar dacă mai tarată, mi s-a părut net superioară. Cred că o să mai încerc cărți ale lui Perta, asta nu e suficientă pentru o opinie satisfăcătoare.

[Ivan · Rating 3 out of 5]

3.5