Cele mai tâmpite momente

by Mircea Daneliuc

Construite dramatic pe principiul monologului interior, povestirile din volumul lui Mircea Daneliuc constituie adevărate recitaluri actoriceşti pentru cele şase personaje principale. Prinşi în lumi diferite – unii chiar în zona inefabilă dintre viaţă şi moarte –, protagoniştii evoluează natural în tumultul vieţii cotidiene, afectaţi de toate tarele societăţii contemporane, dar şi de cele din relaţiile interumane. Astfel aflăm povestea unei familii de pensionari bucureşteni care deţine o mică plantaţie de marijuana la subsolul blocului, a tatălui unui adolescent care duce o grenadă la şcoală ori a unei femei care asistă neputincioasă la spectacolul propriei dispariţii. În ultima povestire, autorul reuşeşte să distribuie în rolul principal un personaj stupefiant: mirosul pestilenţial, pe cale să cucerească teritorii noi, un inamic irespirabil, născut şi crescut pe resturile prosperităţii actuale, imposibil de capturat, imposibil de dovedit. Povestirile din Cele mai tîmpite momente sînt o oglindă a realităţii în care trăim, cu bune şi rele, cu adevăruri pe care de multe ori preferăm să le ignorăm, oferindu-i cititorului posibilitatea de a-şi recunoaşte unele dintre cele mai ascunse temeri şi obsesii.

200 pages, Paperback

First published October 1, 2018

About the author

Mircea Daneliuc, se naște la 7 aprilie 1943, dintr-o mamǎ catolicǎ și un tatǎ creștin ortodox, la Hotin, Bucovina, imediat în urma tratatului care smulgea aceastǎ regiune a Regatului României, fǎrǎ a se trage un foc de armǎ. Familia se refugiazǎ în interiorul țǎrii. Rudele rǎmase în ținutul cedat rușilor, sunt deportate și exterminate în lagǎrele din Siberia, pentru vina posesiei de cetǎțenie românǎ. Mai târziu, autorul se va ocupa de aceste destine în romanul "Strigoi fǎrǎ Țarǎ". Câmpulung-Moldovenesc. Naturǎ somptuoasǎ, va rǎmâne îndrǎgostit de ea toatǎ viața. Școala primarǎ și începutul celei medii. Pǎrinții îl îndrumǎ spre muzicǎ, începe sǎ studieze vioara fǎrǎ entuziasm. 1957, Iași. Cu mare regret pentru munți, se mutǎ cu familia din Câmpulung Moldovenesc. E înscris la Liceul Național, de unde e exmatriculat pentru cǎ rǎspunde cu pumnii, înjurǎturii unui copil. Întâmplǎtor, fiul Primului Secretar de Partid al Județului. Cadrele didactice sunt furibunde, îi prezic un viitor negru, de pușcǎriaș. Mama, speriatǎ, îl transferǎ la Liceul "Costache Negruzzi", unde absolvǎ. La majorat, declarǎ cǎ renunțǎ la studiul viorii, nemulțumit de propriile performanțe muzicale. Renunțǎ și la secția cu profil Real a liceului, având greutǎți cu matematica, deși, dintr-o familie de ingineri, are acasǎ tot sprijinul. Se transferǎ la cea Umanisticǎ. Începe din liceu studiul anatomiei, pregǎtindu-se pentru o carierǎ medicalǎ. Pentru copiii de intelectuali admiterea la facultate era foarte dificilǎ; un fiu de muncitor cu origine sǎnǎtoasǎ poate intra cu 5, lui îi trebuie cel puțin 9. Între timp, se îndrǎgostește de teatru și anunțǎ pǎrinților stupefiați noua veste. Medicina e abandonatǎ. Se pregǎtește pentru Actorie. E respins de la primul examen, dându-și seama cǎ e nepregǎtit a intra într-o lume în care funcționeazǎ ceva nou: relații, recomandǎri, susțineri. Din pǎcate, nu cunoaște pe nimeni în domeniu. Se reîntoarce la Iași, devastat, unde îl așteaptǎ și ordinul de încorporare în armatǎ. Nu se simte nici îndemnat și nici pregǎtit pentru altǎ carierǎ și, pentru a se salva de militǎria venitǎ prea devreme, trage la sorți între Juridicǎ si Filologie. Intrǎ, nesperat, la secția de Limbǎ Francezǎ a Universitǎții din localitate. În anul III, se retrage pentru a susține un nou examen la Teatru, cu același rezultat. Revine la Filologie, citește mult, joacǎ în piese de amatori, absolvǎ dupǎ cinci ani, dar renunțǎ la cariera de profesor, pentru a mai tenta încǎ o datǎ ușa atât de râvnitǎ. Închisǎ, și de data aceasta. Încearcǎ și la Regie de Film, la fel. Rupe și arde tot ce apucase sǎ scrie în timpul studenției, nemulțumit de calitatea literară a acestora. Ca sǎ mai poatǎ trece un an pânǎ la noul examen, se angajeazǎ ca profesor suplinitor la douǎ licee. Nimic nu-l exasperează mai mult. Altǎ varǎ, alt eșec. În toamna aceluiași an, 1962, este însfârșit admis la Secția de Regie Film, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" (I.A.T.C.) din București, pe care o va absolvi în 1969. Cinci examene, cinci ani de studii...; toatǎ aceastǎ aventurǎ o va descrie în "Pisica ruptǎ". Cinci ani de studii, timp în care se întreține cum poate, din meditatii, articole, sprijin familial. Debuteazǎ greu ("Cursa", 1975), cu un scenariu strǎin, nu cu ce își dorește. Propunerile personale îi sunt respinse. Începe o luptǎ riscantǎ cu cenzura comunistǎ, dar de la film la film acumulează autoritate. Le scoate anevoios, dar au calitatea de a nu pǎrea atacate de politrucii vremii, ambiționând spre o imagine nefalsificatǎ a realitǎții și plǎtind pentru asta cu dușmănia de stat, perioade din ce în ce mai lungi de nelucru, precaritate materialǎ, greutǎți în aprobarea altor scenarii, etc. Nu numai debutul, dar filme ca "Vânǎtoarea de Vulpi", "Croaziera", "Iacob", înseamnǎ rǎzboaie istovitoare cu satrapii ideologiei. Nu are decât perspectiva șomajului și a îndepǎrtǎrii de platouri, intrǎ exasperat în disidențǎ fǎțișǎ, aruncându-le carnetul de partid atunci când

Reviews

[Cosmin Leucuța · Rating 5 out of 5]

L-am întâlnit pentru prima (și deocamdată și singura) dată pe Mircea Daneliuc în 2013, la târgul de carte Gaudeamus, unde eu abia debutasem, iar el era deja veteran, agățat de noua editură Adenium să facă parte din galeria lor de autori cu renume. Nu știam nimic despre el, părea un om scump la vorbă și rezervat, am dat mâna și am băut un ceai împreună, și asta a fost tot.

Iar acum, aproape 10 ani mai târziu, am pus mâna pe cartea asta (care se vinde cu 10 lei pe site-ul Polirom), și mă declar fan. Are omul un stil de a scrie povești care nu prea seamănă cu nimic din ce s-a publicat în ultimul deceniu pe la noi. Nu se întâmplă mare lucru în prozele scurte și microromanul din a doua parte a volumului, dar umorul de limbaj și sentimentul acela de om peste care a trecut timpul, dar care încearcă să se agațe cu dinții de vremurile noi, în ciuda faptului că-i depășit aproape mereu te fac să empatizezi mereu cu personajele și situațiile din pagină.

O carte extrem de simpatică.
Recomand.

[Cristian Sirb · Rating 5 out of 5]

O carte cu povestiri excelente, care (dintr-un cumplit dezinteres al publicului) a ajuns la 10 lei, căci Daneliuc nu-i - vezi, Doamne - un “nume”… În tagma scriitorilor.

Pariez că dacă Denisa sau Anansi ar publica volumul, ar da buzna lumea, îndrăcită, s-o cumpere, deh, ca la orice “noutate” apărută în vreo colecție snoabă.

Are Daneliuc un umor cinic irezistibil. Posibil, uneori, involuntar. Râzi aproape în continuu, pe tăcute, în stomacul personal. Iar inteligența observațiilor sale te îndoapă cu respect.

“Întâlnirea” asta plăcută cu scrisul cineastului mă face să-mi doresc să citesc toate prozele dumisale. Literatura lui MD este de un firesc impecabil, asta mă atrage & nu oricui îi iese să scrie astfel, în zilele noastre.

[Vlad Babei · Rating 5 out of 5]

Cine-l cunoaște pe Mircea Daneliuc doar în calitate de cineast – autor al unor filme subversive de referință pentru cinematografia românească de dinainte de 1989, precum Probă de microfon, Vânătoarea de vulpi, Croaziera sau Glissando, dar și al unor filme la fel de percutante incomode și pentru perioada postdecembristă, precum Patul conjugal sau Senatorul melcilor, ca să amintesc numai câteva titluri din filmografia sa impozantă – va avea surpriza, parcurgând volumul de „proză mai mult sau mai puțin scurtă”, publicat în 2018 la editura Polirom, să îl descopere pe acesta și în ipostaza de scriitor de-o remarcabilă virtuozitate stilistică, stăpânind cuvântul cu aceeași măiestrie și rigoare pe care le-a demonstrat, în trecut, în spatele aparatului de filmat. Opera literară a lui Mircea Daneliuc însumează, pe lângă proză scurtă, romane și piese de teatru, toate acestea reliefând o voce inconfundabilă în peisajul literaturii contemporane, o voce incomodă, caustică, biciuitoare, atentă să semnaleze și să sancționeze tăios mitocănia, fariseismul, pervertirea și tâmpenia din toate straturile sociale. Acestei voci i se adaugă o privire lucidă, pătrunzătoare, care radiografiază țesuturile bolnave ale societății românești și, totodată, care penetrează până în tenebrele universurilor noastre intime, cu toate spaimele și frustrările ce le caracterizează.
Astfel procedează și în acest volum de proză scurtă, care adună laolaltă cinci schițe și o proză mai amplă, volum ce poate funcționa – pentru cei nefamiliarizați cu literatura lui Mircea Daneliuc – ca o bună introducere în opera sa. Fie că descrie tribulațiile unui cuplu de pensionari ce, impulsionați de îndeletnicirile fiului lor (arestat pentru întreținerea unei plantații de marijuana în propriul lor apartament), caută să pornească ei înșiși o astfel de afacere profitabilă, sau că relatează eforturile donquijotești ale unui septuagenar bucureștean întreprinse în scopul identificării și neutralizării miasmei pestilențiale – de amploarea unei plăgi biblice – ce ia cu asalt Bucureștiul, Mircea Daneliuc alternează cu dezinvoltură între ironic și grotesc, comic și tragic. Adoptând metoda monologului interior, autorul ne dă senzația că personajele sale nu pot ascunde nimic față de cititor, iar ceea ce frapează la confesiunile lor este tocmai impetuozitatea cu care se dezlănțuie în confesiuni de o sinceritate stingheritoare, fulminantă, isterică, confesiuni ce uneori continuă chiar și atunci când personajele se află în spațiul liminal dintre viață și moarte sau chiar când depășesc acest prag, așa cum se întâmplă în prozele Boabele unei păstăi sau Pe întuneric, cu ochii la ceas. O lectură deloc facilă, cartea lui Mircea Daneliuc merită însă citită pentru că reușește să ne pună față în față cu nevrozele și neliniștile noastre cotidiene, spre a le subjuga, diseca și, în fine, exorciza.

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Cu o săptămînă înainte să‑l ia pe Răducu, m‑am certat crup cu Ina, de fapt, am şi presimţit. Cum să laşi geamul ăla, cît creier se cere pentru raţionament?! Şi o găină se controlează!… Stăteam nu mai ştiu pe care canal şi vorbeau la tocşou despre poezia aia de se face la şcoală, cu doi ciobani care pun ochii pe bunul altuia şi se pregătesc să-l anihileze. Pe ăla îl avertizează nişte copaci şi mioriţa lui preferată ca să-şi ia măsuri omul, vezi, unchiule, că vin şi-ţi iau gîtul, dar tipul nu face nimic, aşteaptă lichidarea în sînul naturii, singura lui grijă e la maică-sa, să fie informată bătrîna. Cu alte cuvinte, nu se opune, consimte, de se miră şi oaia. Măi, ce-a fost la gura lor!… Că ăsta-i poporul, asta are în fire, să se urce toată lumea pe el şi îndură, poţi să-i tai pădurile, să-l batjocoreşti, să-l turteşti, neam laş, nesimţit, sau şi una, şi alta, ai noştri rabdă orice, te şi simţi de rahat cînd te uiţi, român eşti şi tu, cum vorbeşti, mă, aşa! Te revolţi, orişicît. Şi dă-i cu strofe şi hăhăială, încîntaţi de parcă ei erau altceva, chinezi, brazilieni, unul peste altul, se-ncălecau, ştii cum se vorbeşte pe post, fiecare să găsească el fecala cea mai dospită, să bage mîna, s-arunce. Nevorbiţi, a trebuit să scad la sonor. Noroc că se ridică unul din fund, nu chiar din fund, că masa era de formă ovală, dar stătea mai încolo, măi proştilor, zice, proştilor zic eu, el n-a zis, că nu dă voie la televizor, dar se vedea după ton, omul se abţinuse pînă atunci, te ţii, te ţii, dar pînă cînd?!, mă, proştilor, mă, voi nu vedeţi că e vorba de mitul cristic plantat pe o suşă păgînă? Arhaică, din aia. Mi-a plăcut treaba asta, am şi notat-o, că uit, trebuie să dau pe Google să văd de suşă, ce-i aia, că mă interesează tot ce se poate planta. Mi-a plăcut tipul, pe cuvînt dacă nu! Mă, proştilor, ce-a făcut, mă, Cristos la Cina cea de Taină, cînd era clar că-s porniţi după el, s-a zbătut, s-a jeluit, s-a baricadat, ce-a făcut? Las’ să fie, a zis, luaţi din pîine şi vin. Face altceva omul din poezie? Vreţi să vă spun eu ce-nseamnă Păstorul? Sau Mielul? N-avea o Măicuţă şi Domnul? Măi, ştii cum i-a făcut? Troacă de porci! Mi-era mie ruşine de prostia din capul lor, că erau din ăia de la reviste. Poezia-i excepţională! Foarte tare tipul, am să-l mai urmăresc dacă-l văd; ăla cu părul alb.

[Simona · Rating 4 out of 5]

Deși povestirile au fost amuzante și m-au făcut să râd, nu am reușit să prind pe deplin umorul scriitorului. Ceva din felul în care este scrisă cartea, sau poate unele glume interne, m-au făcut să mă simt puțin "pe dinafară" în ceea ce privește acest stil de umor. Însă, per ansamblu, a fost o lectură interesantă și cu totul diferită față de alte cărți românești pe care le-am citit.

Fiecare poveste avea ceva unic și original, dar nu pot spune că m-am conectat complet cu stilul narativ. Cu toate acestea, a fost revigorant să citesc o carte care abordează umorul dintr-o perspectivă atât de neobișnuită.

[Oana Strugariu · Rating 5 out of 5]

Lumea noastră. Oameni de lângă noi. Temeri. Vieți. Ale personajelor. Ale noastre.
5 stele.