What do you think?
Rate this book
Despre lucrurile cu adevărat importante
„O lume in care aproape nimeni nu-si mai asuma si nu-si recunoaste vreo obligatie. Numai pretentii, numite «drepturi». In primul rind, cel la «fericire personala». Dar e o utopie, o himera nenorocitoare. Nu exista fericire personala. Numai egoismul vecin cu nebunia isi imagineaza asa ceva.” (Alexandru Paleologu)
Cuprins: De ce scriu? In ce cred? • Despre lucrurile cu adevarat importane • Inima regelui • Incercarea intelegerii • A patra dimensiune: receptarea in timp • Mauvaises pensees sur Valery
Cuprins: De ce scriu? In ce cred? • Despre lucrurile cu adevarat importane • Inima regelui • Incercarea intelegerii • A patra dimensiune: receptarea in timp • Mauvaises pensees sur Valery
247 pages, Hardcover
First published January 1, 1997
10 people are currently reading
185 people want to read
About the author
Alexandru Paleologu
25 books23 followersAlexandru (Alecu) Paleologu a fost un scriitor, eseist, critic literar, diplomat și om politic român.
Este tatăl lui Theodor Paleologu.
Este tatăl lui Theodor Paleologu.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 7 of 7 reviews
March 23, 2021
Unul dintre eseiștii cei mai importanți din literatura română. El mi-a atras atenția asupra operei lui Paul Zarifopol - despre care a scris de multe ori în volumele anterioare. Îl pomenește și aici în legătură cu expresia „a nu avea nimic sfînt” (p.22).
Care ar fi deci lucrurile cu adevărat importante? Aș numi 5:
1. Prietenia; iubirea (vezi pp.33-43); Aristotel: „prietenia este mai presus de dreptate” (p.43);
2. Detașarea contemplativă față de spectacolul incoerent (adeseori atroce) al lumii din jur (a se citi eseul „Mai presus de toate”, pp.25-32);
3. Buna dispoziție: „Înainte de orice, păstrează-ți buna dispoziție! Above all keep cheerful!” (p.25);
4. Ajutarea celui aflat în nevoie, ajutarea suferinzilor, a bolnavilor (a se vedea eseul dedicat doctorului Vasile Voiculescu, pp.171-174). Aleg acest portret în tușe minime:
„Tatăl meu mi-a atras luarea aminte: 'Uite, ăsta e doctorul Voiculescu, un mare poet și un om minunat, un fel de sfînt...'. Un guler mare, alb, răsfrînt peste o haină cafenie, dădea acestui chip ușor angulos și de o virilă frumusețe, cu ochi lucizi și implacabili, oarecum un aer de epocă elizabetană, o înfățișare de poet sau de ilustru ostaș...” (p.171).
5. Nu poți fi fericit de unul singur, fericirea e un „împreună cu”: „Insul care nu se are decît pe sine ca scop trăiește într-o dezolantă tautologie sufletească. Sînt suflete fără vocație. Asta înseamnã a nu avea nimic sfînt” (p.21). „Sufletele tautologice nu sînt în stare să iubească și sînt funciar incapabile de fericire” (p.23).
Sigur, biografia lui Al. P. are momente de umbră, întorsături ce se pot discuta, gesturi greu de priceput, îndoielnice: „A trecut cu nonșalanță prin pușcărie”, îmi scria odată părintele N. Steinhardt. Cum adică nonșalant? N-am înțeles. Dar cărțile de eseuri ale lui Al. P. oferă un bun prilej de meditație. Într-o lume plină de zarvă și scandal, în care cam toți sînt preocupați de nimicuri, ce-ar fi, totuși, să ne gîndim mai des la lucrurile cu adevărat importante?
Care ar fi deci lucrurile cu adevărat importante? Aș numi 5:
1. Prietenia; iubirea (vezi pp.33-43); Aristotel: „prietenia este mai presus de dreptate” (p.43);
2. Detașarea contemplativă față de spectacolul incoerent (adeseori atroce) al lumii din jur (a se citi eseul „Mai presus de toate”, pp.25-32);
3. Buna dispoziție: „Înainte de orice, păstrează-ți buna dispoziție! Above all keep cheerful!” (p.25);
4. Ajutarea celui aflat în nevoie, ajutarea suferinzilor, a bolnavilor (a se vedea eseul dedicat doctorului Vasile Voiculescu, pp.171-174). Aleg acest portret în tușe minime:
„Tatăl meu mi-a atras luarea aminte: 'Uite, ăsta e doctorul Voiculescu, un mare poet și un om minunat, un fel de sfînt...'. Un guler mare, alb, răsfrînt peste o haină cafenie, dădea acestui chip ușor angulos și de o virilă frumusețe, cu ochi lucizi și implacabili, oarecum un aer de epocă elizabetană, o înfățișare de poet sau de ilustru ostaș...” (p.171).
5. Nu poți fi fericit de unul singur, fericirea e un „împreună cu”: „Insul care nu se are decît pe sine ca scop trăiește într-o dezolantă tautologie sufletească. Sînt suflete fără vocație. Asta înseamnã a nu avea nimic sfînt” (p.21). „Sufletele tautologice nu sînt în stare să iubească și sînt funciar incapabile de fericire” (p.23).
Sigur, biografia lui Al. P. are momente de umbră, întorsături ce se pot discuta, gesturi greu de priceput, îndoielnice: „A trecut cu nonșalanță prin pușcărie”, îmi scria odată părintele N. Steinhardt. Cum adică nonșalant? N-am înțeles. Dar cărțile de eseuri ale lui Al. P. oferă un bun prilej de meditație. Într-o lume plină de zarvă și scandal, în care cam toți sînt preocupați de nimicuri, ce-ar fi, totuși, să ne gîndim mai des la lucrurile cu adevărat importante?
April 15, 2021
De ce scriu? M-am întrebat şi eu de multe ori. Pot să citez această frază a lui Eugen Ionescu: Pourquoi jécris? Je suis encore à me le demander. Da. Afară de faptul că nu pot altfel, ce să răspund? Deşi nu e chiar adevărat. Am stat ani de zile fără să scriu nimic. În fiecare an trec săptămâni şi uneori luni fără să scriu.
Asta nu înseamnă că nu lucrez, că nu elaborez. Sunt unii care scriu cu program, un anumit număr de ore (fixe) şi un număr de pagini pe zi, mai mic sau mai mare, indiferent de calitatea textului şi indiferent dacă acesta va fi păstrat ori nu; génie ou non, vorba lui Stendhal. Eu cred că aceştia sunt grafomani. Grafomania nu exclude geniul, numai veleitarismul îl exclude.
Baudelaire sau altcineva, nu mai ştiu, a zis: qui ne TRAVAILLE pas tous les jours, ne travaille jamais, nu qui n’ECRIT pas tous les jours (subl. m.). Sadoveanu, care se ştie cât a scris, îi mărturisea în 1945 lui Ion Biberi într-un interviu că nu scrie, propriu-zis, decât cam trei luni pe an.
E cam indecent să vorbesc acum de mine, după numele pe care le-am pomenit, dar întrebarea mă obligă.
Eu mă apuc de scris în momentul în care ceea ce s-a acumulat îndelung mă somează implacabil la exprimare.
Nu pot să scriu nimic fără o lungă gestaţie, în bună măsură subconştientă. Foarte des, chiar cel mai adesea, în timp ce sunt ocupat cu altceva, sau cu nimic (ocupat cu nimic), sau în conversaţie, îmi vin fulgurant în minte formulări lapidare, de gânduri ce-mi par vrednice de reţinut, dar, contând pe memorie, nu le notez (de obicei nici n-ar fi posibil pe moment) şi le uit. Nu le regret. Îmi pare prezumţioasă avariţia de a nu pierde nimic din propriile gânduri, de a le tezauriza. Normal e să pierzi 1. Răspuns la un chestionar.
Asta nu înseamnă că nu lucrez, că nu elaborez. Sunt unii care scriu cu program, un anumit număr de ore (fixe) şi un număr de pagini pe zi, mai mic sau mai mare, indiferent de calitatea textului şi indiferent dacă acesta va fi păstrat ori nu; génie ou non, vorba lui Stendhal. Eu cred că aceştia sunt grafomani. Grafomania nu exclude geniul, numai veleitarismul îl exclude.
Baudelaire sau altcineva, nu mai ştiu, a zis: qui ne TRAVAILLE pas tous les jours, ne travaille jamais, nu qui n’ECRIT pas tous les jours (subl. m.). Sadoveanu, care se ştie cât a scris, îi mărturisea în 1945 lui Ion Biberi într-un interviu că nu scrie, propriu-zis, decât cam trei luni pe an.
E cam indecent să vorbesc acum de mine, după numele pe care le-am pomenit, dar întrebarea mă obligă.
Eu mă apuc de scris în momentul în care ceea ce s-a acumulat îndelung mă somează implacabil la exprimare.
Nu pot să scriu nimic fără o lungă gestaţie, în bună măsură subconştientă. Foarte des, chiar cel mai adesea, în timp ce sunt ocupat cu altceva, sau cu nimic (ocupat cu nimic), sau în conversaţie, îmi vin fulgurant în minte formulări lapidare, de gânduri ce-mi par vrednice de reţinut, dar, contând pe memorie, nu le notez (de obicei nici n-ar fi posibil pe moment) şi le uit. Nu le regret. Îmi pare prezumţioasă avariţia de a nu pierde nimic din propriile gânduri, de a le tezauriza. Normal e să pierzi 1. Răspuns la un chestionar.
May 8, 2015
Specific Paleologu: multa critica, multa filosofie, ideea centrala ramane iubirea.
July 26, 2023
Mult prea conservator ca sa nu zic invechit in gandire ca sa imi faca placere sa ii urmaresc ideile. Capitolul despre Sartre si Beauvoir e cel mai dubios...
May 29, 2024
Mi-a plăcut faptul ca este o lectură intimă, personală.
November 8, 2022
Slabut. Did not finish
Displaying 1 - 7 of 7 reviews