Este scriitoare, redactoră și traducătoare. Scrie versuri, făcându-se remarcată prin debutul cu Desprindere (2018), volum de poeme, care a luat mai multe premii: Premiul Național pentru Poezie Mihai Eminescu Opus Primum; Premiul Tânărul poet al anului 2018, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori; Premiul pentru debut, în cadrul Festivalului National de Poezie Colocviile George Coșbuc; Premiul pentru debut editorial în anul 2018, în cadrul Galei APLER. A participat la diverse festivaluri și evenimente de poezie și literatură. A apărut cu texte poetice în română și în traducere (engleză, franceză și maghiară) în mai multe antologii și reviste literare, din țară și din străinătate.
(îi vorbeam despre el în gând:) n-am fi putut niciodată fi oamenii care să trăiască împreună într-o casă n-aș fi putut niciodată găsi în coșul de rufe o cămașă de-a lui niciodată nu și-ar fi lăsat-o acolo nu și-ar fi lăsat-o niciunde n-am fi putut întinde cearșafuri la uscat în curte printre care să ne alergăm și să ne sărutăm în bătaia soarelui n-aș fi putut găsi o carte deschisă pusă cu fața în jos pe o noptieră lângă o urmă rotundă de pahar și-o lampă albă mică nu s-ar fi putut auzi noaptea zgomote de pași mici prin casă pentru că niciodată noi niciodată noi n-am fi putut trăi împreună într-o casă
"(îi vorbeam despre el în gând:) ne trezim lângă o cadă care se umple un pahar care se goleşte şi-o piesă pe repeat stăm bine oameni care pretind că te înțeleg tot ce aş vrea ar fi să fiu lângă tine între două pisici un pahar de tărie şi cărți care stau în praf aştepţi ca de fiecare dată un întuneric ceva care să-ți arate lucrurile aşa cum le vrei tu într-un halou cețos de lună mare foarte mare atât de mare încât să te întrebi aberant şi absurd dacă nu cumva ne-au invadat extratereştrii fiecare cu ale lui şi cu un cocoş care cântă la 1 noaptea şi parfumurile zecile de minute în picioare vorbitul non-stop şi ce rău îmi pare că trebuie să plec pe unde eşti acum no no longer here"
“în mintea mea îi povesteam despre arbori și despre ploi orizontale despre alunecări de tărâmuri imaginare și despre cum ultima oară când am crezut că mi-am găsit sufletul pereche am avut o lună de frisoane apoi am studiat îndeaproape anatomia tăcerii că asta mă face ca atunci când îl privesc și-i văd tăietura aspră a maxilarului să nu mă gândesc la ce s-ar putea întâmpla dacă noi doi am rămâne singuri pe lume”
(îi vorbeam despre el în gând:) n-am fi putut niciodată fi oamenii care să trăiască împreună într-o casă n-aș fi putut niciodată găsi în coșul cu rufe o cămașă de-a lui niciodată nu și-ar fi lăsat-o acolo nu și-ar fi lăsat-o niciunde n-am fi putut întinde cearșafuri la uscat în curte printre care să ne alergăm și să ne sărutăm în bătaia soarelui n-aș fi putut găsi o carte deschisă pusă cu fața în jos pe o noptieră lângă o urmă rotundă de pahar și-o lampă albă mică nu s-ar fi putut auzi noaptea zgomote de pași mici prin casă pentru că niciodată noi niciodată noi n-am fi putut trăi împreună într-o casă
“ca ai pierdut aiurea inca o noapte te cuprinde panica din gaura aia invartita in mii de unghiuri in care ai cadea pe intuneric intr-un intuneric mai intunecat decat pizda ma-tii”
am pus mâna pe acest volum complet aleatoriu dar vai ce mă bucur că am dat de el
cred că unul dintre cele mai bune volume de poezie citite anul ăsta (știți voi că mie îmi place poezia tristă & serioasă, deci a fost la fix!!)
poezie cu tente existențialiste, poezie despre cele mai întunecate aspecte ale depresiei/anxietății (alea care te incapacitează, pe care le poți romantiza, dar pe care atunci când le trăiești le urăști din tot sufletul), poezie despre traume
poezie despre căutare, tocmai genul de poezie pe care eu îl ador, poezie fin scrisă, deșteaptă & iscusită (nu găsesc alt cuvânt mai bun pentru alăturările de cuvinte ale Minei) ❤
nu am să-ți spun nimic frumos nimic curat nici blând onest sau știu și eu nimic încerc să lărgesc nișa să mă strecor să dispar există tot timpul o supapă și asta te scoate din minți și cauți tot cauți o voce un sunet care
,,să-ți bagi picioarele în ele de rânduri/ care n-or să fie niciodată versuri”
N-am să mint, câteodată fix așa m-am simțit în timp ce am citit volumul de poezie al Minei. Însă poate nici eu nu eram în starea de spirit necesară trăirii cuvintelor din pagini. Cert este că nu a fost rea… Doar că probabil mă așteptam eu să rezonez sau să simt puțin mai mult decât am făcut-o.