What do you think?
Rate this book
O viață în scrisori: corespondenţă (1879-1890)
„Am de gînd să-mi sigilez toate scrisorile și să le las prin testament, cu clauza să fie desigilate peste 50 de ani...”, glumea Cehov, după ce citise un articol inflamat al lui A.I. Goncearov despre dreptul scriitorilor de a dispune interzicerea publicării postume a unor texte de interes privat. Era sau nu era Cehov conștient de valoarea propriilor scrisori în postumitate? Este o întrebare la care răspunsul întîrzie. Cert este că, în numai 29 de ani (scriitorul se sfîrșea la 2 iulie 1904), a expediat aproape 4.400 de scrisori. Din lunga serie, acest prim volum selectează o parte restrînsă, care are în vedere mai degrabă momente din viața literară a autorului, decît detaliile mărunte ale vieții de zi cu zi.
„Corespondenţa este, pentru el, o necesitate vitală. Cehov scrie scrisori aşa cum respiră. Pentru istorici şi sociologi, scrisorile îşi păstrează pînă astăzi interesul prin valoarea lor de informaţie autentică, de trăire nemijlocită a realităţilor culturale, sociale şi (mai puţin) politice ale Rusiei de la sfîrşitul secolului XIX. Pentru istoricii literari, scrisorile sunt un bun nepreţuit, o cardiogramă precisă care surprinde palpitul vieţii şi al creaţiei autorului de geniu, depăşind valoarea strict biografică.” (Sorina Bălănescu)
„Intelectualul lui Cehov e un om în care se amestecă cea mai profundă bună-cuviinţă de care e în stare fiinţa umană cu o aproape fatală incapacitate de a-şi realiza idealurile şi de a-şi pune principiile în aplicare; un om devotat frumuseţii morale, bunăstării poporului său, bunăstării universului său, dar care nu poate să facă nimic folositor pentru el; risipindu-şi puţin cîte puţin existenţa provincială într-un abur de visuri utopice, ştiind exact ce e bine, ştiind care sunt lucrurile pentru care merită să exişti… Într-o epocă în care toţi trăiesc sub semnul lui Goliat, e foarte folositor să citeşti despre delicatul David.” (Vladimir Nabokov)
„Corespondenţa este, pentru el, o necesitate vitală. Cehov scrie scrisori aşa cum respiră. Pentru istorici şi sociologi, scrisorile îşi păstrează pînă astăzi interesul prin valoarea lor de informaţie autentică, de trăire nemijlocită a realităţilor culturale, sociale şi (mai puţin) politice ale Rusiei de la sfîrşitul secolului XIX. Pentru istoricii literari, scrisorile sunt un bun nepreţuit, o cardiogramă precisă care surprinde palpitul vieţii şi al creaţiei autorului de geniu, depăşind valoarea strict biografică.” (Sorina Bălănescu)
„Intelectualul lui Cehov e un om în care se amestecă cea mai profundă bună-cuviinţă de care e în stare fiinţa umană cu o aproape fatală incapacitate de a-şi realiza idealurile şi de a-şi pune principiile în aplicare; un om devotat frumuseţii morale, bunăstării poporului său, bunăstării universului său, dar care nu poate să facă nimic folositor pentru el; risipindu-şi puţin cîte puţin existenţa provincială într-un abur de visuri utopice, ştiind exact ce e bine, ştiind care sunt lucrurile pentru care merită să exişti… Într-o epocă în care toţi trăiesc sub semnul lui Goliat, e foarte folositor să citeşti despre delicatul David.” (Vladimir Nabokov)
- GenresMemoirNonfiction
472 pages, Hardcover
First published January 1, 2018
1 person is currently reading
93 people want to read
About the author
Anton Chekhov
5,973 books9,790 followers
Antón Chéjov
(Spanish)
Dramas, such as The Seagull (1896, revised 1898), and including "A Dreary Story" (1889) of Russian writer Anton Pavlovich Chekhov, also Chekov, concern the inability of humans to communicate.
Born ( Антон Павлович Чехов ) in the small southern seaport of Taganrog, the son of a grocer. His grandfather, a serf, bought his own freedom and that of his three sons in 1841. He also taught to read. A cloth merchant fathered Yevgenia Morozova, his mother.
"When I think back on my childhood," Chekhov recalled, "it all seems quite gloomy to me." Tyranny of his father, religious fanaticism, and long nights in the store, open from five in the morning till midnight, shadowed his early years. He attended a school for Greek boys in Taganrog from 1867 to 1868 and then Taganrog grammar school. Bankruptcy of his father compelled the family to move to Moscow. At the age of 16 years in 1876, independent Chekhov for some time alone in his native town supported through private tutoring.
In 1879, Chekhov left grammar school and entered the university medical school at Moscow. In the school, he began to publish hundreds of short comics to support his mother, sisters and brothers. Nicholas Leikin published him at this period and owned Oskolki (splinters), the journal of Saint Petersburg. His subjected silly social situations, marital problems, and farcical encounters among husbands, wives, mistresses, and lust; even after his marriage, Chekhov, the shy author, knew not much of whims of young women.
Nenunzhaya pobeda , first novel of Chekhov, set in 1882 in Hungary, parodied the novels of the popular Mór Jókai. People also mocked ideological optimism of Jókai as a politician.
Chekhov graduated in 1884 and practiced medicine. He worked from 1885 in Peterburskaia gazeta.
In 1886, Chekhov met H.S. Suvorin, who invited him, a regular contributor, to work for Novoe vremya, the daily paper of Saint Petersburg. He gained a wide fame before 1886. He authored The Shooting Party , his second full-length novel, later translated into English. Agatha Christie used its characters and atmosphere in later her mystery novel The Murder of Roger Ackroyd . First book of Chekhov in 1886 succeeded, and he gradually committed full time. The refusal of the author to join the ranks of social critics arose the wrath of liberal and radical intelligentsia, who criticized him for dealing with serious social and moral questions but avoiding giving answers. Such leaders as Leo Tolstoy and Nikolai Leskov, however, defended him. "I'm not a liberal, or a conservative, or a gradualist, or a monk, or an indifferentist. I should like to be a free artist and that's all..." Chekhov said in 1888.
The failure of The Wood Demon , play in 1889, and problems with novel made Chekhov to withdraw from literature for a period. In 1890, he traveled across Siberia to Sakhalin, remote prison island. He conducted a detailed census of ten thousand convicts and settlers, condemned to live on that harsh island. Chekhov expected to use the results of his research for his doctoral dissertation. Hard conditions on the island probably also weakened his own physical condition. From this journey came his famous travel book.
Chekhov practiced medicine until 1892. During these years, Chechov developed his concept of the dispassionate, non-judgmental author. He outlined his program in a letter to his brother Aleksandr: "1. Absence of lengthy verbiage of political-social-economic nature; 2. total objectivity; 3. truthful descriptions of persons and objects; 4. extreme brevity; 5. audacity and originality; flee the stereotype; 6. compassion." Because he objected that the paper conducted against [a:Alfred Dreyfu
Dramas, such as The Seagull (1896, revised 1898), and including "A Dreary Story" (1889) of Russian writer Anton Pavlovich Chekhov, also Chekov, concern the inability of humans to communicate.
Born ( Антон Павлович Чехов ) in the small southern seaport of Taganrog, the son of a grocer. His grandfather, a serf, bought his own freedom and that of his three sons in 1841. He also taught to read. A cloth merchant fathered Yevgenia Morozova, his mother.
"When I think back on my childhood," Chekhov recalled, "it all seems quite gloomy to me." Tyranny of his father, religious fanaticism, and long nights in the store, open from five in the morning till midnight, shadowed his early years. He attended a school for Greek boys in Taganrog from 1867 to 1868 and then Taganrog grammar school. Bankruptcy of his father compelled the family to move to Moscow. At the age of 16 years in 1876, independent Chekhov for some time alone in his native town supported through private tutoring.
In 1879, Chekhov left grammar school and entered the university medical school at Moscow. In the school, he began to publish hundreds of short comics to support his mother, sisters and brothers. Nicholas Leikin published him at this period and owned Oskolki (splinters), the journal of Saint Petersburg. His subjected silly social situations, marital problems, and farcical encounters among husbands, wives, mistresses, and lust; even after his marriage, Chekhov, the shy author, knew not much of whims of young women.
Nenunzhaya pobeda , first novel of Chekhov, set in 1882 in Hungary, parodied the novels of the popular Mór Jókai. People also mocked ideological optimism of Jókai as a politician.
Chekhov graduated in 1884 and practiced medicine. He worked from 1885 in Peterburskaia gazeta.
In 1886, Chekhov met H.S. Suvorin, who invited him, a regular contributor, to work for Novoe vremya, the daily paper of Saint Petersburg. He gained a wide fame before 1886. He authored The Shooting Party , his second full-length novel, later translated into English. Agatha Christie used its characters and atmosphere in later her mystery novel The Murder of Roger Ackroyd . First book of Chekhov in 1886 succeeded, and he gradually committed full time. The refusal of the author to join the ranks of social critics arose the wrath of liberal and radical intelligentsia, who criticized him for dealing with serious social and moral questions but avoiding giving answers. Such leaders as Leo Tolstoy and Nikolai Leskov, however, defended him. "I'm not a liberal, or a conservative, or a gradualist, or a monk, or an indifferentist. I should like to be a free artist and that's all..." Chekhov said in 1888.
The failure of The Wood Demon , play in 1889, and problems with novel made Chekhov to withdraw from literature for a period. In 1890, he traveled across Siberia to Sakhalin, remote prison island. He conducted a detailed census of ten thousand convicts and settlers, condemned to live on that harsh island. Chekhov expected to use the results of his research for his doctoral dissertation. Hard conditions on the island probably also weakened his own physical condition. From this journey came his famous travel book.
Chekhov practiced medicine until 1892. During these years, Chechov developed his concept of the dispassionate, non-judgmental author. He outlined his program in a letter to his brother Aleksandr: "1. Absence of lengthy verbiage of political-social-economic nature; 2. total objectivity; 3. truthful descriptions of persons and objects; 4. extreme brevity; 5. audacity and originality; flee the stereotype; 6. compassion." Because he objected that the paper conducted against [a:Alfred Dreyfu
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 6 of 6 reviews
December 23, 2021
Măcar o scrisoare redactată de Cehov a citit toată lumea, circulă pe net: aceea către fratele său, păcătosul Nikolai, pictorul (a se vedea scrisoarea 28, pp.81-86). Epistola este cu adevărat ieșită din comun, ar merita s-o transcriu în întregime:
„[Oamenii educați] nu sînt ușuratici. Nu-i preocupă briliantele false, cum ar fi dorința să fie prezentați unor celebrități, nu-i preocupă strîngerea de mînă a unui Plevako beat, admirația primei persoane întîlnite la Salon, nu țin să fie cunoscuți prin toate berăriile... Talentele autentice rămîn întotdeauna în umbră, în mulțime, departe de expunerea publică... Dacă au talent, atunci și-l respectă... De dragul talentului, își sacrifică liniștea, femeile, vinul, agitația sterilă” (p.85).
Bun sfat, dar cine are puterea de a-l pune în pactică? Nici Cehov însuși n-a avut-o...
Trec la altceva. Cehov a făcut studii de medicină, a practicat meseria, bănuiesc că a fost un medic bun. Medicului i se recomandă adeseori să se trateze mai întîi pe el însuși și abia apoi să-i trateze pe alții: „Medice, cura te ipsum”. Dacă ar fi așa și medicii ar fi lăsați în seama lor cînd au un beteșug (nici un stomatolog nu-și remediază singur molarii), mă tem că am rămîne fără medici.
Anton Cehov a fost cel mai uimitor exemplu de orbire medicală și de negativism. Avea o ereditate încărcată. Fratele lui, cel menționat mai sus, Nikolai, a murit de tuberculoză. Cehov i-a diagnosticat suferința fără greș: „Pictorul meu nu se va vindeca niciodată. Are tuberculoză” (p.294). Așa a și fost. Nikolai a murit în iunie 1889 (cf. pp.301-302).
Cehov a avut prima hemoptizie în decembrie 1884. O menționează în treacăt, într-o misivă către P. A. Sergheenko. Spune pentru prima dată: „Nu este tuberculoză” (pp.46-47). Peste 4 ani, repetă: „Sînt prost dispus, am o hemoptizie. Un fleac, probabil, și totuși neplăcut” (10 octombrie 1888, p.201). Peste mai puțin de un an, același refren: „Să nu-l credeți pe Leikin. Nu scuip sînge, nu-mi fac gînduri negre și nici nu-mi pierd mințile” (scrisoare către A. S. Suvorin din 5 martie 1889, p.270).
Cehov refuză pur și simplu să vadă, să-și accepte boala (și soarta). Crizele se succed de două ori pe an. Cînd prietenii îi spun să se gîndească (și) la tuberculoză, medicul Cehov răspunde iritat printr-un sofism care îl putea minți doar pe el:
„În realitate, oftica sau orice altă suferință serioasă a plămînilor se recunoaște numai după totalitatea simptomelor, pe cînd, în cazul meu, lipsește tocmai această totalitate. Hemoptizia pulmonară în sine nu este serioasă... Așa că e bine să știți și dumneavoastră pentru orice eventualitate: dacă cuiva cunoscut ca netuberculos începe dintr-o dată să-i curgă sînge pe gură, nu trebuie să vă înspăimîntați...” (scrisoare către A. S. Suvorin, 14 octombrie 1888, p.207).
Fragmentele citate sînt o dovadă uluitoare a puterii de autoamăgire a omului, oricît de priceput și oricît de inteligent ar fi el. A. P. Cehov a murit de tuberculoză în 2/15 iulie 1904. Nu știu dacă a acceptat vreodată evidența...
Aș menționa, în încheiere, că traducerea doamnei Sorina Bălănescu (editoare cunoscută a operelor lui Cehov) este excelentă.
P. S. Din biografia lui Henri Troyat (Cehov, traducere de Marina Vazaca, Polirom, 2021, pp.242-243) rezultă că și-a acceptat soarta în 1897, cînd a fost internat în clinica din Moscova a doctorului Ostroumov. Verdictul: tuberculoză agresivă...
„[Oamenii educați] nu sînt ușuratici. Nu-i preocupă briliantele false, cum ar fi dorința să fie prezentați unor celebrități, nu-i preocupă strîngerea de mînă a unui Plevako beat, admirația primei persoane întîlnite la Salon, nu țin să fie cunoscuți prin toate berăriile... Talentele autentice rămîn întotdeauna în umbră, în mulțime, departe de expunerea publică... Dacă au talent, atunci și-l respectă... De dragul talentului, își sacrifică liniștea, femeile, vinul, agitația sterilă” (p.85).
Bun sfat, dar cine are puterea de a-l pune în pactică? Nici Cehov însuși n-a avut-o...
Trec la altceva. Cehov a făcut studii de medicină, a practicat meseria, bănuiesc că a fost un medic bun. Medicului i se recomandă adeseori să se trateze mai întîi pe el însuși și abia apoi să-i trateze pe alții: „Medice, cura te ipsum”. Dacă ar fi așa și medicii ar fi lăsați în seama lor cînd au un beteșug (nici un stomatolog nu-și remediază singur molarii), mă tem că am rămîne fără medici.
Anton Cehov a fost cel mai uimitor exemplu de orbire medicală și de negativism. Avea o ereditate încărcată. Fratele lui, cel menționat mai sus, Nikolai, a murit de tuberculoză. Cehov i-a diagnosticat suferința fără greș: „Pictorul meu nu se va vindeca niciodată. Are tuberculoză” (p.294). Așa a și fost. Nikolai a murit în iunie 1889 (cf. pp.301-302).
Cehov a avut prima hemoptizie în decembrie 1884. O menționează în treacăt, într-o misivă către P. A. Sergheenko. Spune pentru prima dată: „Nu este tuberculoză” (pp.46-47). Peste 4 ani, repetă: „Sînt prost dispus, am o hemoptizie. Un fleac, probabil, și totuși neplăcut” (10 octombrie 1888, p.201). Peste mai puțin de un an, același refren: „Să nu-l credeți pe Leikin. Nu scuip sînge, nu-mi fac gînduri negre și nici nu-mi pierd mințile” (scrisoare către A. S. Suvorin din 5 martie 1889, p.270).
Cehov refuză pur și simplu să vadă, să-și accepte boala (și soarta). Crizele se succed de două ori pe an. Cînd prietenii îi spun să se gîndească (și) la tuberculoză, medicul Cehov răspunde iritat printr-un sofism care îl putea minți doar pe el:
„În realitate, oftica sau orice altă suferință serioasă a plămînilor se recunoaște numai după totalitatea simptomelor, pe cînd, în cazul meu, lipsește tocmai această totalitate. Hemoptizia pulmonară în sine nu este serioasă... Așa că e bine să știți și dumneavoastră pentru orice eventualitate: dacă cuiva cunoscut ca netuberculos începe dintr-o dată să-i curgă sînge pe gură, nu trebuie să vă înspăimîntați...” (scrisoare către A. S. Suvorin, 14 octombrie 1888, p.207).
Fragmentele citate sînt o dovadă uluitoare a puterii de autoamăgire a omului, oricît de priceput și oricît de inteligent ar fi el. A. P. Cehov a murit de tuberculoză în 2/15 iulie 1904. Nu știu dacă a acceptat vreodată evidența...
Aș menționa, în încheiere, că traducerea doamnei Sorina Bălănescu (editoare cunoscută a operelor lui Cehov) este excelentă.
P. S. Din biografia lui Henri Troyat (Cehov, traducere de Marina Vazaca, Polirom, 2021, pp.242-243) rezultă că și-a acceptat soarta în 1897, cînd a fost internat în clinica din Moscova a doctorului Ostroumov. Verdictul: tuberculoză agresivă...
April 3, 2025
Deși medic de meserie, Cehov nu a reușit sa-și trateze singur boala de plămâni, lasând în urmă o corespondență prolifică, marele scriitor și dramaturg rus și-a trăit viața prin scrisori, a respirat prin ele chiar și atunci când plămânii lui au refuzat să- i mai dea necesitatea vitală-oxigenul! Cehov s-a stins într-o zi toridă de iulie, pe vremea macilor copți și a spicului.
O viață dedicată celor două mari pasiuni ale lui Cehov: scrisul și medicina.
O corespondență de valoare care include o viață scurtă dar împătimita a marelui scriitor și dramaturg rus.
Cehov se scrie pe sine, se dezvăluie sieși și celor mai apropiați ai lui, nu se lamentează, nu se plânge de nimic, viața lui e un întreg urcuș spre culmile studiului, a scrisului și a medicinei pe care o practică gratuit, ca un tămăduitor, ca un om neinteresat de bani și avuții mărunte...
Un intelect desăvârșit în luptă cu prostia, metehnele
și neajunsurile vremii.
Cehov e un om mult prea evoluat al epocii sale, un om cu adevărat educat în care buna-cuviința, etica și morala se amestecă creionand geniul autentic care printr-o supoziție fatidica își află moartea prematură, la fel ca toate geniile dispărute mult prea degrabă, cele care au o stea anume pe cerul nopții.
O carte de corespondență cum demult nu am mai citit, cred că de la Scrisorile lui Dostoievski, nu am mai pătruns atât de visceral într-o opera atât de valoroasă, poetică și de bun-gust.
Apreciez cel mai mult la Cehov partea estetica, marele scriitor rus era un împătimit al ordinii, corectitudinii, pragmatismului și desigur umorului rafinat...
Ateist convins, Cehov a iubit știința, evoluția, studiul, calificative rar întâlnite în epoca lui când bogomilismul domina omenirea.
Cehov a pășit înainte mult prea mult, probabil cu un secol încă, lumea nu era pregătită pentru așa o personalitate, mai ales lumea întunecată a Rusiei.
Scriitorul a iubit și viața până în ultima clipă când a cerut o cupă de șampanie pe patul de moarte, nu a crezut în instituția căsătoriei sau a proacreație, pentru că un creator desăvârșit nu are nevoie de urmași pământești, e simplu, opera lui a rămas vie pentru sute de ani încă...
Luminile toamnei vor apune curând la fel ca și lectura acestor Scrisori pe care le-am terminat cu o mare nostalgie, sper să mă întorc...
O viață dedicată celor două mari pasiuni ale lui Cehov: scrisul și medicina.
O corespondență de valoare care include o viață scurtă dar împătimita a marelui scriitor și dramaturg rus.
Cehov se scrie pe sine, se dezvăluie sieși și celor mai apropiați ai lui, nu se lamentează, nu se plânge de nimic, viața lui e un întreg urcuș spre culmile studiului, a scrisului și a medicinei pe care o practică gratuit, ca un tămăduitor, ca un om neinteresat de bani și avuții mărunte...
Un intelect desăvârșit în luptă cu prostia, metehnele
și neajunsurile vremii.
Cehov e un om mult prea evoluat al epocii sale, un om cu adevărat educat în care buna-cuviința, etica și morala se amestecă creionand geniul autentic care printr-o supoziție fatidica își află moartea prematură, la fel ca toate geniile dispărute mult prea degrabă, cele care au o stea anume pe cerul nopții.
O carte de corespondență cum demult nu am mai citit, cred că de la Scrisorile lui Dostoievski, nu am mai pătruns atât de visceral într-o opera atât de valoroasă, poetică și de bun-gust.
Apreciez cel mai mult la Cehov partea estetica, marele scriitor rus era un împătimit al ordinii, corectitudinii, pragmatismului și desigur umorului rafinat...
Ateist convins, Cehov a iubit știința, evoluția, studiul, calificative rar întâlnite în epoca lui când bogomilismul domina omenirea.
Cehov a pășit înainte mult prea mult, probabil cu un secol încă, lumea nu era pregătită pentru așa o personalitate, mai ales lumea întunecată a Rusiei.
Scriitorul a iubit și viața până în ultima clipă când a cerut o cupă de șampanie pe patul de moarte, nu a crezut în instituția căsătoriei sau a proacreație, pentru că un creator desăvârșit nu are nevoie de urmași pământești, e simplu, opera lui a rămas vie pentru sute de ani încă...
Luminile toamnei vor apune curând la fel ca și lectura acestor Scrisori pe care le-am terminat cu o mare nostalgie, sper să mă întorc...
March 13, 2022
Fără cuvinte. O plăcere deosebită să mă reîntâlnesc cu Cehov. Bucata mea preferată este următoarea:
"Starea mea sufletească seamănă cu vremea de afară. Nu lucrez, însă citesc și măsor odaia dintr-un colț într-altul. De fapt, nu regret că am timp să citesc. E mai vesel să citești decât să scrii. Cred că, dacă mi-ar fi dat să mai trăiesc 40 de ani, în toți acești 40 de ani ar trebui să citesc, să citesc și iarăși să citesc și să învăț să scriu cu talent, adică concis, atunci peste 40 de ani aș trage în voi toți cu un tun atât de mare încât s-ar cutremura cerurile. Însă acum sunt un liputan ca toți ceilalți."
"Starea mea sufletească seamănă cu vremea de afară. Nu lucrez, însă citesc și măsor odaia dintr-un colț într-altul. De fapt, nu regret că am timp să citesc. E mai vesel să citești decât să scrii. Cred că, dacă mi-ar fi dat să mai trăiesc 40 de ani, în toți acești 40 de ani ar trebui să citesc, să citesc și iarăși să citesc și să învăț să scriu cu talent, adică concis, atunci peste 40 de ani aș trage în voi toți cu un tun atât de mare încât s-ar cutremura cerurile. Însă acum sunt un liputan ca toți ceilalți."
May 5, 2025
Cehov a fost un om absolut admirabil. Interesul meu pentru viața și personalitatea sa a fost trezit de studiul de caz din „Legile naturii umane”, care îl explorează în contextul Legii Auto-Sabotării. De aceea, mi-aș fi dorit de la această selecție de corespondență să conțină mai puține scrisori axate pe parcursul său literar în toate amănuntele lui, și mai multe scrisori intime care să îi releve viața interioară.
August 7, 2025
un om total dedicat menirii sale de scriitor, una dintre marile conștiințe din istoria umanității în toate sensurile pe care le poate avea această sintagmă și un tip extaordinar de simpatic.
October 25, 2025
"E ușor să fii curat, cînd știi că-l urăști pe diavol, pe care nu-l cunoști, și să-l iubești pe Dumnezeu, cînd nu ai destulă minte ca să te îndoiești de el".
"Sînt clipe cînd mă simt de-a dreptul descurajat. Pentru cine și de ce scriu? Pentru public? Pentru publicul pe care nu-l văd și în care cred mai puțin decît în vedenii: publicul este ignorant, prost crescut, iar cele mai bune elemente ale sale nu sînt oneste și nici sincere cu noi. [...] Să scriu pentru bani? Eu nu am bani niciodată, iar în privința lor, din cauză că nu sînt obișnuit să-i am, sînt aproape indiferent. Să scriu ca să fiu lăudat? Însă laudele nu fac decît să mă irite. [...] Dacă am avea critici, atunci aș ști și eu că reprezint un material, că oamenii care s-au dedicat studierii vieții au nevoie de mine, așa cum astronomul are nevoie de steaua de pe cer".
"Sînt clipe cînd mă simt de-a dreptul descurajat. Pentru cine și de ce scriu? Pentru public? Pentru publicul pe care nu-l văd și în care cred mai puțin decît în vedenii: publicul este ignorant, prost crescut, iar cele mai bune elemente ale sale nu sînt oneste și nici sincere cu noi. [...] Să scriu pentru bani? Eu nu am bani niciodată, iar în privința lor, din cauză că nu sînt obișnuit să-i am, sînt aproape indiferent. Să scriu ca să fiu lăudat? Însă laudele nu fac decît să mă irite. [...] Dacă am avea critici, atunci aș ști și eu că reprezint un material, că oamenii care s-au dedicat studierii vieții au nevoie de mine, așa cum astronomul are nevoie de steaua de pe cer".
Displaying 1 - 6 of 6 reviews