Dialoguri secrete: cum se roagă scriitorii și personajele lor

by Ioana Pârvulescu

„Literatura este locul în care intimitatea se dezvăluie. În această carte, cortina se ridică de pe cuvintele spuse în mare taină: scriitorii se roagă (în pagini de jurnal) și personajele lor se roagă (în ficțiune). Adunate laolaltă, cuvintele cele mai sincere și mai puternice li se transformă într-un teribil spectacol al omenescului, în momente pline de dramatism.
Am ales 37 de autori din marea bibliotecă a lumii, de la Homer și Platon până la Ionesco, Cioran, N. Steinhardt și Mircea Cărtărescu și am încercat să-i citesc ca și cum aș face-o pentru prima dată. Bănuiala mi s-a confirmat: m-au recucerit prin actualitate și prin câteva detalii care – mi s-a părut – schimbă totul. Punctul de pornire este întotdeauna o rugăciune din cărțile lor, iar comentariul liber prin care m-am legat de acestea trece firesc de la literatură la viață.
Deși rugăciunea este un moment liric sau dramatic, cartea a ieșit preponderent epică. Adevărul este că îmi place să povestesc. Fie și cărțile din bibliotecă, fie și viețile bieților oameni, viețile eroicilor oameni care le-au scris. Precum și, iată, dialogurile lor secrete.“ – Ioana Pârvulescu

Genres: Romanian Literature

328 pages, Paperback

First published October 1, 2018

About the author

Ioana Pârvulescu este o eseistă, publicistă, critic literar român și conferențiar la Universitatea din București. (Wikipedia)

Reviews

[Andreea Cristea · Rating 5 out of 5]

O carte frumoasa! (De ce nu mai descrie nimeni atât de simplu cărțile preferate?) De la desenele realizate de Mihail Coșulețu, la antologia de rugăciuni expuse cronologic, a căror valoare literară creste sub pana Ioanei Pârvulescu. O carte la care, cu siguranță, voi reveni (mai ales după ce îmi completez bibliografia cu cărțile comentate) și pe care o voi dărui cadou. Așa... ca să rodească sămânța frumosului și în alții.

[Irina Subredu · Rating 4 out of 5]

"Chiar când nu ajungi s-o pui în practică, posibilitatea de a te ruga face lumea suportabilă".
"Poate că rugăciunea nu ne salvează. Dar rugăciunea ne face demni de a fi salvați".
"Cred că bunătatea e mai interesantă. Răul e constant. Poți să concepi feluri diverse de a ucide oameni, dar asta poți s-o faci și la cinci ani. Însă trebuie să fii adult ca să fii bun în mod conștient și voit, iar asta-i complicat".

[Adriana · Rating 4 out of 5]

Cartea cuprinde 37 de autori, de la Homer la Toni Morrison, iar capitolul favorit este cel dedicat lui Toni Morrison, „Noroc și ajută-l, Doamne, pe copil”. Celelalte texte m-au recucerit prin detalii care mi-au scăpat, iar ilustrațiile realizate de Mihail Coșulețu și de textul rugăciunii care constituie premisa interpretărilor, m-au îndemnat să recitesc Homer.

Citez, în încheiere, un fragment din postfața cărții:

Există o categorie largă de rugăciuni mascate, de rugăciuni laice. Este limpede că „Să fii sănătos!” vine de la „Să-ți dea Dumnezeu sănătate!”, „Drum bun!” din „Mergi cu Dumnezeu!”, la fel „La mulți ani!” sau „Să te întorci cu bine!”, „Să fie într-un ceas bun!”, dar și toate urările îndărătul cărora pare că nu se află nimeni: „Baftă!”, „Distracție plăcută!”, „O zi bună!”. Cele din urmă proliferează și iau locul, încetul cu încetul, celor dintâi, deși, până la urmă, se bizuie tot pe puterea cuvântului, a cuvântului care a fost la început.

[Cristian Sirb · Rating 4 out of 5]

Cartea e o comoară prin aceea că-ți (re)dezvăluie și-ți face poftă de autori uitați sau mereu lăsați la o parte, amânați pe mai târziu (ca să facem față și să ținem piept - depinde de sexul cititorului - avalanșei de noi apariții editoriale).

Prima parte mi se pare că se desfășoară mai poticnit, ori poate pentru că nu sunt eu un mare fan al anticilor? Limba aceea sucită - aproape ininteligibilă. Oi fi eu prea deformat de lecturile moderne.

E o comoară - prin munca de antologare mai mult decât prin stil. Unele “fișe” sunt sclipitoare, totuși.

[ada 💭]

si da si nu

[Alice Coman · Rating 4 out of 5]

3.5/5

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Într-un fel, ea e de vină pentru tot. La nunta ei s-a întâmplat catastrofa: zeiţa discordiei, Eris, neinvitată, a aruncat celei mai frumoase – toate erau frumoase şi toate erau rivale – mărul care avea să declanşeze Războiul Troian. Se numeşte Thetis şi e o divinitate marină, o zeiţă, o nereidă. În epopeea lui Homer, semnul ei de recunoaştere este acela de a fi „cu picioare-argintii”, Αργυρόπεζα. A fost iubită de Zeus şi de Poseidon, dar era credincioasă şi Herei, protectoarea soţiilor, care o crescuse. Prin hotărâre zeiască şi, desigur, fără a fi întrebată, avea să se căsătorească până la urmă cu muritorul Peleu. Nu-l iubea. Când Peleu a vrut s-o posede cu forţa (noţiunea de viol nu există în aventurile eroilor), Thetis, capabilă de poetice metamorfoze trupeşti şi de multă rezistenţă, s-a transformat în foc, în apă, în vânt, în copac, în pasăre-tigru-leu şi, cel mai ciudat, în secetă, opusul absolut al ei, care tocmai în apă se afla acasă. Apoi a devenit femeie. Copilul ei, crescut mai ales de tată, a fost mâniosul Ahile. Deşi pasiunile lui omeneşti, aprige, extreme şi neţinute în frâu, sunt cele care-l fac slab, deşi Homer nu pomeneşte deloc în Iliada de invulnerabilitatea eroului (sângerează când e rănit, plânge), ci doar de soarta lui de a muri tânăr, a rămas în tradiţia eroilor ca luptătorul de neînvins, dar cu un singur, fatal, punct vulnerabil. Pesemne că Ahile, „Ahil Peleianul”, Ahil-cel-iute de picior, dar cu călcâi vulnerabil, Ahile cel cu fire nestăpânită, este inventatorul pamfletului, care, la fel ca blestemul, e o rugăciune pe dos. Iată cum i se adresează la un moment dat lui Agamemnon (care era totuşi conducătorul grecilor în război): „Bute de vin, bot de câine cu suflet de ciută fricoasă, / [...] Rege ce-şi toacă poporul, domnind peste nişte nevolnici! / [...] N-ai să le fii de-ajutor, când, grămadă, sub braţul lui Hector / Mulţi vor cădea doborâţi – iară ţie-o să-ţi fiarbă ficaţii…” 1E tocmai lucrul rău pentru care, într-un lanţ al slăbiciunilor zeeşti cu două verigi, o va ruga pe mama lui să i se roage lui Zeus.

[Ioana Cristina · Rating 5 out of 5]

O carte de citit cu creionul în mână și pixul în cealaltă sa notezi. O carte pe care trebuie s-o păstrezi in biblioteca așa subliniată și să revii la ea. O carte care te acoperă cu o emoție pe care numai întâlnirea cu divinitatea ți-o dă. Este clar că nu este o carte pe care o înțelegi din prima în profunzimea ei. Face parte din seria de cărți la care revii. Scriitura Ioanei Pârvulescu este una sensibila care te face să iubești literatura, te face sa-i citești mai abitir pe scriitorii aleși să le analizeze rugăciunea lor sau a personajelor create.