What do you think?
Rate this book
Amintiri despre apă. Re minor
”Citiți-l pe Ivan Stankov! Nu vreau să mă bucur doar eu de descoperirea acestei cărți de o rară, evanescentă și nostalgică frumusețe, care ne aduce-n minte nouă, cititorilor români, când povestirile mitice, spiritualizate, ale lui Ștefan Bănulescu, când lumea prodigioasă a prozelor lui Dan Coman.
Satul de pe malul drept al Dunării, de unde încep și unde sfârșesc cele douăsprezece povestiri, e un Macondo bulgar străbătut de un fior bogomilic. Poveștile mai multor generații de pescari, marinari, muncitori aflați mereu pe drumuri, femei și copii rămași acasă, emigranți în Argentina și Italia se încrucișează în sclipirea constantă și fascinantă a apelor. Glasurile celor vii și-ale celor morți se-amestecă indiscernabil cu marele glas al Dunării, care nu străbate doar pământurile, ci trece literalmente prin trupul fiecărui personaj, despărțind malul său drept de cel stâng. Mi-e greu să-mi aduc aminte de altă scriere în care apa să aibă un glas la fel de copleșitor: sicriele plutesc în gropi pline de apă și refuză să se scufunde, ploile și grindina sunt apocaliptice ca-n scenele de diluviu dantești, oamenii mor mereu în apă și prin apă, iar când Dunărea seacă până la fund ies în procesiuni și se amestecă iar printre cei vii. Vizionarismul cărții se umflă misterios din cel mai arid material: pietrele de râu sunt calde și cresc, femeile miros a pâine caldă, florile de mină evocă orașe îndepărtate. Detaliile sunt apropiate de ochii cititorului ca sub o lupă deformantă. Formulările, din loc în loc, au o grație memorabilă.
Scrisă cu sobrietatea din Dubliners, cartea lui Ivan Stankov dă impresia de soliditate narativă, în ciuda poeziei vădite pretutindeni. În totului tot, Amintiri despre apă e pentru mine una dintre cele mai plăcute surprize din ultima vreme.“ – Mircea Cărtărescu
Satul de pe malul drept al Dunării, de unde încep și unde sfârșesc cele douăsprezece povestiri, e un Macondo bulgar străbătut de un fior bogomilic. Poveștile mai multor generații de pescari, marinari, muncitori aflați mereu pe drumuri, femei și copii rămași acasă, emigranți în Argentina și Italia se încrucișează în sclipirea constantă și fascinantă a apelor. Glasurile celor vii și-ale celor morți se-amestecă indiscernabil cu marele glas al Dunării, care nu străbate doar pământurile, ci trece literalmente prin trupul fiecărui personaj, despărțind malul său drept de cel stâng. Mi-e greu să-mi aduc aminte de altă scriere în care apa să aibă un glas la fel de copleșitor: sicriele plutesc în gropi pline de apă și refuză să se scufunde, ploile și grindina sunt apocaliptice ca-n scenele de diluviu dantești, oamenii mor mereu în apă și prin apă, iar când Dunărea seacă până la fund ies în procesiuni și se amestecă iar printre cei vii. Vizionarismul cărții se umflă misterios din cel mai arid material: pietrele de râu sunt calde și cresc, femeile miros a pâine caldă, florile de mină evocă orașe îndepărtate. Detaliile sunt apropiate de ochii cititorului ca sub o lupă deformantă. Formulările, din loc în loc, au o grație memorabilă.
Scrisă cu sobrietatea din Dubliners, cartea lui Ivan Stankov dă impresia de soliditate narativă, în ciuda poeziei vădite pretutindeni. În totului tot, Amintiri despre apă e pentru mine una dintre cele mai plăcute surprize din ultima vreme.“ – Mircea Cărtărescu
168 pages, Paperback
Published January 1, 2018
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 11 of 11 reviews
September 26, 2026
Copleșitor volum. Personaje care îți rămân în amintire, nu doar prin faptul că par foarte vii, ci se insinuează parcă în trecutul fiecăruia dintre noi, apoi o melancolie permanentă, ce se transformă des în durere, dar și în resemnarea că viața e dură și dacă nu ești puternic, doar trece pe lângă tine fără să o privești în ochi și, nu în ultimul rând, extraordinarul talent cu care sunt scrise povestirile.
November 8, 2018
Mare parte din cele 12 povestiri din acest volum se petrec în satul bulgăresc aflat chiar la Dunăre, pe un mal înalt, iar peste fluviu, câteodată departe, câteodată aproape se află plopii și malul românesc nisipos.
Aici, în decursul mai multor decenii, asistăm la dispariția satului tradițional, etapizat, de la mâncarea sărăcăcioasă din anii comunismului până la emigrația spre Italia, de la înecații din dragoste până la salvatorii și bocitorii acestora. Este și realism și descriere obiectivă, dar și multă magie și fantastic, pentru că peste amintirile naratorilor se suprapune timpul de mult uitat și pierdut și este nevoie cumva ca piesele lipsă să fie umplute de creaturi și evenimente extraordinare.
Realism magic așadar, nostalgie după un trecut ce nu mai reînvie, după un sat pierdut parcă pentru totdeauna.
Aici, în decursul mai multor decenii, asistăm la dispariția satului tradițional, etapizat, de la mâncarea sărăcăcioasă din anii comunismului până la emigrația spre Italia, de la înecații din dragoste până la salvatorii și bocitorii acestora. Este și realism și descriere obiectivă, dar și multă magie și fantastic, pentru că peste amintirile naratorilor se suprapune timpul de mult uitat și pierdut și este nevoie cumva ca piesele lipsă să fie umplute de creaturi și evenimente extraordinare.
Realism magic așadar, nostalgie după un trecut ce nu mai reînvie, după un sat pierdut parcă pentru totdeauna.
May 16, 2026
Am rămas cu impresia că am citit un volum de 400 de pagini!
📃
Proza densă, cu iz oriental, persan, mi l-a evocat pe proaspăt cititul scriitor Ṣādeq Hedāyat.
Un roman făcut din proze scurte. Realism magic bulgăresc. O carte a ruinării și sfârșitului, dar și a mântuirii. Personaje care își asumă mântuirea semenilor, mijlocindu-le iertarea păcatelor și urcarea la cer pe firul Dunării.
Vara eternă a nostalgiei domină suflul fiecărei povestiri. Asta le face lipicioase, obscure, acaparante, ca pe niște plante carnivore sau nisipuri mișcătoare.
📃
Proza densă, cu iz oriental, persan, mi l-a evocat pe proaspăt cititul scriitor Ṣādeq Hedāyat.
Un roman făcut din proze scurte. Realism magic bulgăresc. O carte a ruinării și sfârșitului, dar și a mântuirii. Personaje care își asumă mântuirea semenilor, mijlocindu-le iertarea păcatelor și urcarea la cer pe firul Dunării.
Vara eternă a nostalgiei domină suflul fiecărei povestiri. Asta le face lipicioase, obscure, acaparante, ca pe niște plante carnivore sau nisipuri mișcătoare.
November 29, 2018
„Dar dacă timpul însuși fusese inventat ca să fii neînsemnat nu doar în raport cu lumea întreagă, ci și în el, în timp, să fii un firicel de praf? O picătură de apă din veșnica ploaie planetară, un grăunte de nisip din ceasul întunecat al universului...”
February 4, 2020
Un volum solid, bine construit și adus din condei, chiar remarcabil dacă ținem cont de faptul că el reprezintă debutul autorului în proză.
Realism magic a la bulgaire, impregnat de nostalgia unei lumi rurale postbelice dispărute, destul de asemănătoare în trăiri și personaje cu lumea noastră rurală, că doar nu suntem degeaba vecini.
Un autor bulgar contemporan de urmărit în viitoarele traduceri în română, dac-or să mai fie (ceea ce-mi doresc).
Realism magic a la bulgaire, impregnat de nostalgia unei lumi rurale postbelice dispărute, destul de asemănătoare în trăiri și personaje cu lumea noastră rurală, că doar nu suntem degeaba vecini.
Un autor bulgar contemporan de urmărit în viitoarele traduceri în română, dac-or să mai fie (ceea ce-mi doresc).
November 21, 2023
an Stankov ne oferă 12 povestiri a mai multor generații de pescari, marinari, muncitori aflați mereu pe drumuri, femei și copii rămași acasă, emigranți în Argentina și Italia din satul bulgăresc de pe malul drept al Dunării, iar peste fluviu se află plopii și malul românesc nisipos.
Cu trecerea timpului, luăm parte la dispariția satului tradițional, la sărăcia din anii comunismului, la emigrația din țară.
Cu ce nu m-am împăcat bine au fost realismul magic și fantasticul. Dacă ținem cont de faptul că reprezintă debutul autorului în proză, este un volum de povestiri bine construit. Mi-a plăcut!
Cu trecerea timpului, luăm parte la dispariția satului tradițional, la sărăcia din anii comunismului, la emigrația din țară.
Cu ce nu m-am împăcat bine au fost realismul magic și fantasticul. Dacă ținem cont de faptul că reprezintă debutul autorului în proză, este un volum de povestiri bine construit. Mi-a plăcut!
January 6, 2019
Aștept cu nerăbdare și traducerile următoare din trilogie.
March 12, 2023
Amitiri despre apă. Re minor. Povestiri de Ivan Stankov (2014)
Nu știu de ce, am fost atrasă irezistibil de această carte despre Dunărea văzută de pe malul celălalt, dintr-un sat bulgăresc, un sat pe care ajungem să îl cunoaștem în multiple ipostaze, iar când povestirile de termină avem impresia că am trăit și noi acolo, până la final, când satul a rămas fără săteni.
În volum sunt douăsprezece povestiri care sunt întrețesute și, deși fiecare pare o piesă în sine, totuși sunt persoanje, momente, legături care trec dintr-o poveste în alta, iar peste toate vine Dunărea, să le lege și să le poarte mai departe. La final, nu am fost chiar lămurită dacă într-adevăr este un volum de povestiri, impresia memorabilă a fost de tot unitar și de simultaneitate între trecut, prezent și viitor.
Când începi să citești o povestire nu știi ce va urma. Titlurile sunt ca o ghicitoare formată dintr-un singur cuvânt: Laptele, Ploaia, Caisele, Pietrele, Pâinea, Seceta, Marmura. Fiecare povestire decupează un moment unic, neașteptat,un punct de la care pare că viața începe să curgă altfel, pentru totdeauna. Scriitura este limpede și surprinzătoare. Iată niște exemple la întâmplare:
„Cu câțiva ani în urmă, Verghina luase o decizie fermă- dacă, într-o bună zi, Dumnezeu îi va propune să-și ia viața de la capăt, ea o să îl refuze categoric.”
Sau
„Mamele celor morți urlau ca pisicile noaptea [ ...]. Poate că toate lacrimile vărsate noaptea, toate rugăciunile făcute duminica în fața icoanei Maicii Domnului, toate ofrandele aduse în biserică schimbaseră ceva, poate că și moartea era mama cuiva și le înțelesese și pe ele.”
Sau
„Băieții ieșiseră buni ingineri, amândoi munceau la combinat, dar la scurt timp a venit democrația și au început să se certe din cauza politicii.”
Stankov spune că acest prim volum este despre moartea unui sat, următorul despre moartea unui oraș, iar ultimul despre sfârșitul unei țări. Îndrăznesc să îmi imaginez că, dacă Stankov ar fi scris în engleză și ar fi fost publicat în Regatul Unit, l-am fi găsit pe lista Booker Prize cu scriitura lui magică și uluitoare. Pe lista mea imaginară, l-am clasat deja printre favoriți.
Nu știu de ce, am fost atrasă irezistibil de această carte despre Dunărea văzută de pe malul celălalt, dintr-un sat bulgăresc, un sat pe care ajungem să îl cunoaștem în multiple ipostaze, iar când povestirile de termină avem impresia că am trăit și noi acolo, până la final, când satul a rămas fără săteni.
În volum sunt douăsprezece povestiri care sunt întrețesute și, deși fiecare pare o piesă în sine, totuși sunt persoanje, momente, legături care trec dintr-o poveste în alta, iar peste toate vine Dunărea, să le lege și să le poarte mai departe. La final, nu am fost chiar lămurită dacă într-adevăr este un volum de povestiri, impresia memorabilă a fost de tot unitar și de simultaneitate între trecut, prezent și viitor.
Când începi să citești o povestire nu știi ce va urma. Titlurile sunt ca o ghicitoare formată dintr-un singur cuvânt: Laptele, Ploaia, Caisele, Pietrele, Pâinea, Seceta, Marmura. Fiecare povestire decupează un moment unic, neașteptat,un punct de la care pare că viața începe să curgă altfel, pentru totdeauna. Scriitura este limpede și surprinzătoare. Iată niște exemple la întâmplare:
„Cu câțiva ani în urmă, Verghina luase o decizie fermă- dacă, într-o bună zi, Dumnezeu îi va propune să-și ia viața de la capăt, ea o să îl refuze categoric.”
Sau
„Mamele celor morți urlau ca pisicile noaptea [ ...]. Poate că toate lacrimile vărsate noaptea, toate rugăciunile făcute duminica în fața icoanei Maicii Domnului, toate ofrandele aduse în biserică schimbaseră ceva, poate că și moartea era mama cuiva și le înțelesese și pe ele.”
Sau
„Băieții ieșiseră buni ingineri, amândoi munceau la combinat, dar la scurt timp a venit democrația și au început să se certe din cauza politicii.”
Stankov spune că acest prim volum este despre moartea unui sat, următorul despre moartea unui oraș, iar ultimul despre sfârșitul unei țări. Îndrăznesc să îmi imaginez că, dacă Stankov ar fi scris în engleză și ar fi fost publicat în Regatul Unit, l-am fi găsit pe lista Booker Prize cu scriitura lui magică și uluitoare. Pe lista mea imaginară, l-am clasat deja printre favoriți.
May 7, 2021
Hora lui Marian porni nesigură, ca un copil care învaţă să meargă. La început muzica abia îl susţinea, dar încet- încet căpătă siguranţă. Portretul lui se înălţă clătinându-se, se priponi repede şi privi în jur cu dârzenie şi cu un soi de aşteptare nerăbdătoare, ca într-o poză de buletin. Păianjenu, prietenul lui cel mai bun, care purta portretul, trebuia să conducă şirul de oameni în mişcări şerpuitoare până când hora avea să se adune în mijlocul satului. Toţi localnicii se prinseseră la joc, nu rămăsese nimeni pe margine, bătrânii şi groparii ieşiră din cârciumă şi intrară în şirul prelung, la fel şi gravidele. Tatăl lui Marian, de profesie conducător de şlep, cu pielea înnegrită de soare, mare şi greoi, dădea ordine cu o voce piţigăiată de femeie, umplea polonicul cu vin gros şi îl întindea fără să se uite cui. Se întâmpla să ofere şi copiilor, care îşi ţineau capul în sus ca să le pice vinul în gură, înghiţeau strângând din bărbie şi ochi, trăgeau rapid aer în piept şi intrau iar în horă, ţinându- se cu ambele mâini de cel dinainte. Păianjenu urma de nevoie direcţia impusă de greutatea portretului pe care-l ţinea. Când ajunseră pe uliţa ce cobora spre Dunăre, flăcăul nu mai putu face faţă poverii fotografiei, aceasta se înclină, cât pe ce s-o scape, iar el o urmă atras de centrul ei de gravitaţie. La prima casă încercă să cotească brusc, să îndrepte şirul horei înapoi spre piaţă, portretul, însă, îi smuci braţul din umăr, simţi cum i se întind tendoanele, ceva îi scârţâi uşor în articulaţie, Păianjenu nu reuşi să se opună şi continuă neputincios pe drum la vale. După el porniră toţi, înlănţuiţi în horă, la fel şi muzicanţii, lăsându-şi pe bancă prosoapele, cămăşile şiciorapii primiţi de pomană. Mamele celor morţi urlau ca pisicile noaptea, la capătul durerii se anunţa un fel de plăcere sălbatică şi disperată, nu ştiau ce le aşteaptă, dar simţeau că e ceva care nu li se mai întâmplase niciodată până atunci. Poate că toate lacrimile vărsate noaptea, toate rugăciunile făcute duminica în faţa icoanei Maicii Domnului, toate ofrandele aduse în biserică schimbaseră ceva, poate că şi moartea era mama cuiva şi le înţelesese şi pe ele.
December 21, 2018
A wonderful series of vignettes, all taking place along the shores of the Danube river. I particularly liked the nostalgic evocation of childhood in the Bulgarian village.
Displaying 1 - 11 of 11 reviews