„…La mine vine multă lume. Eu însă nu le fac nimic, decât stau de vorbă cu ei, îi îndrum – și când pleacă spun că au fost schimbați, și atunci ei mă consideră făcător de minuni.“ (ARSENIE BOCA, declarație din dosarul său de Securitate)
„Arsenie Boca. Cine este acest om care dă sens şi speranţă atâtor vieți deznădăjduite? Este cultul lui o vastă operaţiune de marketing religios, şi-atât? Are viaţa lui datele recognoscibile ale vieţilor de sfinţi ai creştinătăţii? Cum se face că un om preocupat de profunde căutări intelectuale şi care s-a declarat în repetate rânduri împotriva «minunismului» a ajuns să fie asociat atât de insistent cu miracolul, cu fantasticul, cu paranormalul? Am încercat să dau câteva răspunsuri scriindu-i povestea. Sunt încredințată că, dincolo de procesul de canonizare a lui Arsenie Boca și de controversele pe care acesta le stârnește, dincolo de turismul religios și de politicile bisericești, biografia lui este cel puțin la fel de pasionantă ca un pelerinaj la locurile secrete din noi înșine, unde se nasc deopotrivă spaimele și speranțele.“ (TATIANA NICULESCU)
Fotografia de pe copertă: Arsenie Boca în 1946 (sursă: Arhiva CNSAS)
Tatiana Niculescu este o scriitoare română, fost producător de programe și prezentator la radio BBC World Service Londra și redactor-șef al secției BBC WS în limba română, autoare de biografii interbelice, cărți neficționale, romancieră și dramaturg.
Tatiana Niculescu a studiat Litere la Universitatea București, absolvind ulterior și Institutul european de jurnalism Robert Schuman din Bruxelles (în original, Robert Schuman European Institute of Journalism). Între 1994 și 2004, a fost editor și prezentator al secției române a BBC World Service din Londra. Între 2004 și 2008 a condus biroul BBC World Service din București.
În 2006 a publicat prima sa carte de non-ficțiune, Spovedanie la Tanacu, numită de critică un "In cold blood" românesc.
„Cel mai cunoscut nume al României contemporane rămâne, pentru zeci de mii de pelerini care i se închină, numele unui mare necunoscut. Nu pot decât să sper că, pe drumul spre Prislop, unii dintre ei vor descoperi în această carte un om la fel de fascinant ca necunoscutul pe care-l venerează.” Și cam asta e în esență Arsenie Boca: un om obișnuit, care a studiat foarte mult și foarte multe, venerat oarecum în timpul vieții sale, folosit de Biserică după 1990 pentru o uriașă întreprindere comercială (a se citi profit) și foarte venerat de credincioșii ortodocși de azi fără să cunoască aproape nimic despre viața lui. Din nou, o excelentă biografie a Tatianei Niculescu, care mi-a lăsat o mulțime de întrebări care merită elucidate: a fost Arsenie Boca legionar sau a avut legătură cu aceștia? A fost colaborator al Securității? A fost simpatizant al comuniștilor? A fost un om profund antisemit? #decitit și #decercetat
Biografie documentară și nu romantata, cartea se clădește pe materiale publicate în diverse locuri. Evenimentele sunt interpretate de manieră realistă (sau cel puțin asta se încearcă) și par să aibă o conotație diferită față de ce apare în mărturiile celor care l-au cunoscut direct. (Am ascultat în paralel și astfel de mărturii)
O coincidență interesantă relatată este ziua morții lui Arsenie Boca, 28 noiembrie, zi în care este prăznuit Sf Mucenic Ștefan cel Nou a cărui mucenicie a și pictat-o în mod excepțional și cu a cărui viață împărtășeste multe asemănări. Sau nu a fost coincidență, așa trebuia să fie?
O biografie care ma interesa strict prin intermediul aurei de celebritate a lui Arsenie Boca. Omul e un produs de marketing excelent, iar succesul sau s-a construit pas cu pas.
Mi-a placut tare mult cartea Tatianei Niculescu, desi am ramas cu doua goluri mari: cand s-a transformat Valean in Boca? La divortul parintilor oare? Valean fiind numele dat in 1910 pentru ca atunci nu se lua automat numele tatalui oare (aici am eu niste goluri)? SIIIIIIIII - au fost casatoriti civil, "de forma" Zian si Julieta? Ca nu sunt foarte lamurita, dimpotriva, fragmentul care face referire la asta m-a bagat in ceata.
In orice caz, am citit cu interes cartea si mi-a confirmat exact ce credeam si inainte de a o citi - Arsenie Boca e un nume (si o imagine) care vinde si de pe seama caruia BOR face exact ce stie cel mai bine: $$$. MULTI. Neimpozitabili.
Arsenie Boca e considerat destul de sfant si in familia mea si se tot vorbeste de o vizita la Prislop :) Asa ca am vrut sa vad mai bine cu ce am de-a face. Sincer am aflat foarte multe informatii interesante si pe partea de istorie (in special a bisericii), dar si despre Arsenie. Eu credeam ca a fost toata viata calugar si ca a fost inconjurat de oamenii care sustin ca au fost vindecati/ajutati de el. Nimic mai departe de adevar. E trist totusi ca s-a creat asa o aura in jurul lui care e mult prea departata de persoana care era el cu adevarat. Dar acuma il simpatizez mai mult pot spune, desi cred ca era un manipulator destul de fin si probabil simtea nevoia sa fie adorat de oameni ca sa compenseze niste rani din copilarie. Cartea se citeste totusi un pic greoi, uneori are pareri ale autoarei care sunt trecute ca si fapte adevarate si cred ca cei care sunt sub vraja lui Arsenie nu vor avea rabdarea sa citeasca si aceasta versiune despre viata lui. Cumva asta e dezamagirea, ca nu e scrisa un pic mai atractiv ca sa ajunga aceasta informatie la masele care au zeci de iconite cu el prin casa. Eu probabil o sa-mi printez poza cu el din carte in care e in pantaloni scurti si arata ca un star de cinema.
O istorie profana (si profanatoare ) a vietii parintelui Arsenie Boca. O biografie ,,documentara'', dupa indicatia autoarei, ce se ilustreaza prin inexactitati: de exemplu ,,romanii din Transilvania sunt in proportie mai mare greco-catolici decat ortodocsi ''(p. 11) pentru a o cita pe cea mai grosolana (chiar daca autoarea viza epoca in care se nascuse si copilarise viitorul calugar, afirmatia este oricum neadevarata). Stilul este unul alert, penetrant, literar-jurnalistic. Cartea este plina de insinuari, tendentioasa de la un capat la celalalt. Per ansamblu, esueaza in incercarea de a surprinde esenta personajului, ramanand doar un eseu vulgar si vulgarizator asupra unei personalitati-cult. In concluzie , traim intr-o tara libera in care libertatea de expresie este garantata; si acest lucru asa trebuie sa si ramana. Oricine poate scrie ( si publica) orice.
Recunosc că genul de carte biografică nu mă prinde însă subiectul cărții, controversatul părinte Arsenie Boca a făcut ca aceasta să fie foarte interesantă.
Am auzit și citit multe. Ba chiar am reușit sa ajung odată și la Prislop. Dar cu toate acestea, nu mă văd încă lămurită asupra personalității care oscilează între sfânt și vrăjitor după părerea unora sau a altora.
Cartea Tatianei Niculescu este foarte bine documentată, face paralela cu evenimentele istoriei și curentele vremii care facilitează înțelegerea contextului în care a trăit și s-a educat Arsenie (Zian pe numele de botez) Boca. Totuși, nu mă face decât să-mi pun și mai multe întrebări și să îi dau dreptate autoarei în afirmația conform căreia Arsenie Boca rămâne un necunoscut în ciuda tuturor poveștilor (reale sau exagerate) care circulă pe seama lui.
Mult discutata si controversta carte a Tatianei Niculescu, „Ei ma considera facator de minuni”, Humanitas, 2018, urmareste, chiar si in mod subtil, demitizarea cultului lui Arsenie Boca, autoarea bazandu-se pe arhiva CNSAS. Scriitoarea reuseste sa il martirizeze, el aparand ca fiind prigonit de Securitate, reusind totodata sa ii creeze o aura mistica, ezoterica. Cu o aura de documentar saturat de detalii politice, cartea Tatianei Niculescu este totusi interesanta si surprinzatoare. Arsenie Boca este conturat ca un personaj, nu doar in cartea autoarei, ci si in viata, controversat, atipic, un foarte bun orator. Acesta este prezentat ca fiind atras de ocultism, nu doar de spititualitate, ci si de spiritism, medicina alternativa, hipnoza, sau ca imbina stiinta cu religia in predicile sale. Mult mai "cool" decat pe iconitele bisericesti, Arsenie Boca era un preot iubit de tineri prin abordarea sa. Insa planul sau de a face orice pentru a atrage oamenii la biserica, „minunismul” lui, cum il numeau oamenii, vindecarile, viziunile, profetiile si toata mistica au inceput sa se termine odata cu controalele Securitatii. Cartea Tatianei Niculescu surprinde conflictul dintre regimul lui Gh. Gh Dej si liberali, cat si impactul acestuia asupra Bisericii. Cu o atitudine diametral opusa fata de cea de pana atunci, preotul Arsenie, aflat la Prislop, ajunge sa refuze orice contact cu credinciosii si sanctioneaza orice asociere cu fosta abordare ecleziastica. Cu toate eforturile sale insa, este nevoit sa renunte la calugarie si sa revina la viata civila dedicandu-se picturii. Interesanta este si pictura lui Arsenie Boca, intrucat surprinde multe elemente straine Bisericii. Putem astfel regasi nave spatiale, sateliti, scene de viata moderne, sau chiar pe Nietzsche intr-un dialog filosofic. Cred ca pictura lui Arsenie Boca poate fi catalogata ca fiind nonconformista, atipica, interpretativa si simbolica, o oglinda a personalitatii autorului.
Cunosc fenomenul Arsenie Boca și mă așteptam ca această carte să îmi explice logica din spatele lui. Asta nu se întâmplă, și închid cartea dezamăgită. În afara de partea istorică - explicată destul de complex - cartea nu mă ajută în mod deosebit. Multe informații par neverificate, iar elementele cheie care ar fi putut să îmi explice de ce a ajuns Arsenie Boca fenomenul din ziua de azi, pur și simplu lipsesc. Sunt multe părți care sporesc confuzia și am senzația că asta este și intenția autoarei. Ultima parte - legată de biserica de la Draganescu - ar fi fost poate cea mai interesantă, dar lipsesc multe detalii care ar fi putut face cartea un element de succes.
Extraordinară documentarea și foarte vie reproducerea detaliilor epocii. La fel de spectaculoase și curajoase sunt afirmațiile despre ”Sfântul” fabricat de propaganda Bisericii Ortodoxe, cât și detaliile istorice și caracterizările oferite despre personajele acelor zile, între care se remarcă mitropolitul Ardealului, un animal lipsit de scrupule care a intuit oportunitatea utilizării lui Arsenie Boca în propaganda comunist-ortodoxă, ca simbol al unei cunoașteri ezoterice dincolo de tăgadă.
Multe speculatii, nesustinute de dovezi. Dar arunca o alta lumina asupra personalitatii lui Arsenie Boca. De citit pentru a vedea si o alta imagine a lui, nu doar cea creata de BOR.
In liceu nu am fost atrasa de istorie. Mereu mi s-au părut dificil de memorat ani si evenimente, dar întotdeauna m-au captivat...poveștile! Si cate povesti au rămas nespuse in manualele din perioada comunista...împușcarea lui Nicolae Iorga, diversele schimbări de guverne in perioada pre-comunista. In acest context istoric extrem de agitat, autoarea Tatiana Niculescu desfășoară povestea unui om cu totul deosebit, in jurul căruia s-au construit legende si mituri. Cei care il adulează au acuzat-o ca murdărește imaginea unui Sfânt. Dar cititorul atent, nu poate sa nu simtă căldura cuvintelor autoarei din ultimele pagini. Duioase gânduri, fata de cel care a fost un om obișnuit, dar cu siguranța ales in a transmite celorlalți mesajul iubirii, al împăcării cu forțele unui univers de neînțeles, pentru noi, muritorii. Acum ca m-am mai împrietenit cu istoria spusa de TN, parca cu alta inima ma îndrept spre ale ei "Nepovestitele iubiri".
In 1936, Mitropolitul Ardealului decide să creeze la Sâmbăta de Sus o pepinieră de monahi intelectuali și o mănăstire model pentru renașterea spiritualității ortodoxe. Diaconul Zian Boca, cu studii in teologie, medicină și arte plastice, preocupat de științele oculte, de comunicarea cu duhurile și de legăturile între spiritualism și diversele descoperiri științifice, inițiat în mistica creștină de Nichifor Crainic și Dumitru Stăniloae, se potrivește de minune acestui proiect. Numit ieromonah, își ia numele Arsenie si prin intermediul „magnetismului personal”, amplificat de experimente mentaliste (hipnoză, iluzionism, sugestii), îmbrăcămintea diferita de cea a celorlalți preoți (rasă albă cu un brâu lat de piele), gesturi si oratorie teatrala amintind de mistica legionara, e perceput, mai ales de femeile din satele vecine, ca un sfânt - „călugărul stârnește deopotrivă venerație si teamă. Cu ochii albaștri si privirea intensă, cu fruntea înaltă și părul bogat căzându-i pe umeri, pare o întruchipare a lui Iisus din filmele vremii. Apariția lui are, mai cu seamă asupra femeilor, un efect răvășitor. Pune în slujba cauzei creștine tehnicile de sugestie și autosugestie prin care se pot trata „durerile de cap, durerile nervoase simțite prin brațe, picioare etc., constipația, palpitațiile, reumatismul, inflamațiile articulare, contractările membrelor, insomnia, neurastenia etc. Ba chiar obișnuiește să spună că, pe cel care se roagă, Dumnezeu îl poate face și nevăzut „în cazuri grele”
Biserica ortodoxa avea nevoie de minuni si mulțimi de enoriași, așa ca nu cercetează daca si cum ideile si acțiunile „sfântului” se încadrează in doctrina ortodoxa. E de folos si in acțiunea de preluare și administrare a bisericilor si mânăstirilor greco-catolice după unificarea forțată a celor două Biserici. E numit stareț la Mănăstirea Prislop, fosta greco-catolica si in primăvara anului 1949, patriarhul Justinian îi încredințează funcția de inspector mănăstiresc și misiunea „de a merge la toate mănăstirile greco-catolice de femei din Ardeal, rămase încă nerevenite la ortodoxie in urma hotărârii din octombrie 1948.
Din păcate, faima pe care o dobândise si pasiunea lui pentru creștinismul ezoteric, antropozofie și ocultism îl fac sa devina indezirabil noului regim comunist, chiar daca nu fusese implicat in politica, nu susținuse Legiunea cum făcuseră alți prelați si renunțase la predicile ce îl făcuseră celebru tocmai pentru a nu atrage atenția noilor autorități. E arestat de câteva ori, nu e condamnat, dar ii este interzis sa se reîntoarcă la viața călugărească. Pana la moarte, in noiembrie 1989, va trai o viată retrasa, într-o legătură (doar spirituala probabil) cu Julieta Constantinescu, cu 15 ani mai tânără decât el, fosta învățăcea si Stareță la Prislop. Nu s-a mai implicat religios, a căutat sa evite întâlnirile cu admiratori din trecut, a fost urmărit aproape permanent de Securitate, cu care va si colabora uneori in speranța deșartă ca va fi reabilitat. Lucrează ca pictor pentru Patriarhie si lasă in urma picturile controversate ale interiorului bisericii din satul Drăgănescu, la care a lucrat 15 ani. Picturile, ca si preocupările sale filozofice sunt departe de regulile stricte ale ortodoxiei. Cum au fost acceptate de autorități, e greu de înțeles – sa fi fost descrise ca o încrucișare intre realismul socialist si ortodoxie? Moare in obscuritate in noiembrie 1989 si e redescoperit după câțiva ani, devenind in scurt timp cea mai populara figura ce poate fi văzută pe magneții vânduți la tarabele de lingă monumentele istorice romanești, un Rasputin ascet, divinizat de o mulțime de adulatori dar si atacat de detractori din interiorul bisericii ortodoxe, care nu îl doresc făcut sfânt. „O strategie politico-financiaro-bisericească a luat treptat locul unei evaluări autentice, umbrind restituirea adevărului despre împlinirile, îndoielile, lașitățile, întunecările ori iluminările din viața lui Arsenie Boca.”
Cartea Tatianei Niculescu încearcă, cu obiectivitate pentru un cititor neimplicat in dispute teologice, sa descrie persoana din spatele ficțiunii, dar din păcate, mărturiile despre el sunt reduse in număr, afectate de cei 40 de ani de tăcere si suspiciuni din timpul comunismului si de atmosfera excitata de pupaturi de moaște, nesfârșite peregrinări si fantasme ortodoxe ale României actuale (devenita in 30 de ani cel mai religios stat european), așa ca va rămâne in mare parte așa cum probabil si-a dorit, un mit.
Documentată și scrisă cu talent. E mai mult o introducere în viața lui Arsenie Boca și nu discută despre sfințenie, e scrisă dintr-o perspectivă laică.
Cumva, deși e despre viața lui Arsenie Boca, cartea asta reușește mai mult să te lase cu întrebări despre cine naiba a fost până la urmă acest om care a reușit să devină atât de popular inclusiv în timpul vieții. Din păcate, pe partea de istorie națională cartea stă mult mai bine decât pe partea de istorie personală. Da, afli o groază de aspecte legate de viața lui și e posibil să rămâi nițel surprins dacă ești ca mine și ești un novice în domeniu (de exemplu, eu mă gândeam că a fost pustnic, dar se pare că nu și nici nu a stat foarte mult pe la mânăstire). Afli despre copilăria lui tragică, despre faptul că nu pare să fi urmat vreun anumit drum în viață și că mai mult s-a lăsat purtat de circumstanțe (așa a ajuns la teologie, de exemplu). Afli și că a fost atras de teozofie, misticism, fakirism etc. și că spre finalul vieții a încercat să le combine cu credința creștină (nu afli și dacă a reușit). Hai să zic ce lipsește: exact Arsenie Boca. Pare să fi fost un timp glumeț, spiritual, extrem de studios și de ascet, dar asta nu reiese decât în scurte fragmente din carte. În rest, totul e spus foarte din afară, bazat pe extrase din arhiva Securității și since, Zamfira pare mult mai bine conturată din punct de vedere psihologic decât el. Înțeleg că e un subiect controversat și că dacă aduci atingere mitului riști să fii ostracizat pe social media (cel puțin), dar totuși, speram o perspectivă mai vivantă.
"Pictorul Boca se trage dintr-o familie modestă. A trecut prin şcoli graţie burselor oferite de Biserică. Singura proprietate pe care a avut-o vreodată a fost casa tatălui său din Brad, pe care a vândut-o. Duce o viaţă retrasă. Îşi păstrează aplecarea spre cărţi şi lectură. E atras, ca mulţi intelectuali ai vremii, de socialismul creştin bazat pe ideile de dreptate economică şi bunăstare socială, de utopiile social-politice"
"Eu însă nu le fac nimic", se apără el, „decât stau de vorbă cu ei, îi îndrum – şi când pleacă spun că au fost schimbaţi, şi atunci ei mă consideră făcător de minuni. Pg.171