Un ins excentric şi misterios, aflat în concediu de recuperare sau explorare a identităţii, ajunge la capătul lumii, pe care nu-l cunoaşte decît din jocurile pe calculator. Mai precis, merge într-un sat, unde caută o metodă şi un obiect de cercetare absolut personale, cu ajutorul cărora să-şi redefinească viaţa. Realitatea complică însă imprevizibil şi sistematic lucrurile, de unde o serie întreagă de aventuri, la sfîrşitul cărora casele din chirpici şi rachiul de colivă ajung să aibă farmecul lor.
Un roman amuzant şi surprinzător. O privire nouă, ludic-epistemologică, asupra satului românesc contemporan.
Scriitor, conferenţiar la Catedra de Sociologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, Iaşi. Studii postdoctorale la Sorbona. Redactor al revistei „Au Sud de l’Est” (Paris). În 1996, iniţiază grupul literar Club 8. Intre 2001 si 2002, redactor-şef al revistei de cultură „Timpul”.
Face parte din grupul de scriitori români invitaţi la Les belles étrangères (Franţa, 2005), alături de Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Gheorghe Craciun, Letiţia Ilea, Ion Mureşan, Marta Petreu, Simona Popescu, Cecilia Ştefănescu şi Vlad Zografi.
I se montează piesele Cu cuţitul la os (Green Hours, Teatrul Luni, 2002), Nuntă la parter (spectacol-lectură la Teatrul Odeon, 2003; spectacol-lectură la Teatrul Luceafărul, Iaşi, 2006 în cadrul proiectului DramatIS) şi Vrăjitoarea pofticioasă (piesă pentru copii, Teatrul Luceafărul, Iaşi, 2008 ). Piesa La mulţi ani!, parcă aşa se spune, nu? a fost una dintre câştigătoarele Bursei de texte noi Dramafest, ediţia 2008.
Nominalizat la numerose premii. Este distins cu Premiul Societăţii Junimea pentru activitatea literară pe 1993; Premiul Editurii Nemira pentru proză scurtă (1997); Premiul USR, filiala Dobrogea, pentru debut în proză (1999); Premiul Goethe Zentrum pentru promovarea originalităţii, ca reprezentant al Club-ului 8 (2001); Premiul USR, filiala Iaşi, pentru proză (2005), Premiul „V. Pogor”, al Primăriei Municipiului Iaşi, pentru activitate literară (2007). Dublu nominalizat la Premiile Jean Monnet (Franta, 2008).
3.5 stele. Viața la țară, văzută prin ochii unui tip care a locuit doar la oraș și pentru care orice gest, orice faptă, orice cuvânt auzit în satul în care s-a retras în concediul de recuperare a identității este motiv de mirare. O bogăție lexicală incredibilă și câteva povești ce pot căpăta foarte lesne aură de legendă peste ani și ani. Altfel, o poveste amăruie despre ce se întâmplă în zilele noastre în satele românești: tineri și oameni în floarea vârstei plecați pe alte meleaguri, în căutarea unui trai mai bun pentru ei și copiii lor, sate populate doar de copiii rămași aici și de bunicii însărcinați să-i crească + corupția și putreziciunea de rigoare a vechilor politruci de dinainte de '89, instalați acum în funcții bine plătite, de care țin cu dinții și cu ghearele și de care nu lasă pe nimeni să se apropie, și pentru care hoția și ticăloșia sunt virtuți ridicate la rang de artă. Rămâne să-mi adun impresiile și fragmentele salvate, ca să pot scrie o cronică pentru Bookblog.
Un tip trecut de mult de vârsta în care s-ar presupune că ar trebui să aflăm cine suntem se refugiază în lumea rurală în căutarea sinelui. Cu un puternic spirit analitic, caută sau găsește fără să vrea pâlpâiri: un copil trist, o casă acoperită cu stuf și împovărată de poveste, o privată cu geam, o promisiune împlinită. Toate, schițate și bine puse la punct în odaia mamaiei Ortansa. Totuși, ce caută el? Este și acțiunea o pâlpâire? O palmă peste față, la propriu și la figurat, mai bine zis o bătaie bună, pune punct reveriei analitice și îndeamnă la acțiune. Mișcare ce se dovedește a fi de departe cea mai puternică pâlpâire. Universul lui Dan Lungu m-a provocat la un alt tip de lectură, diferit, cred, de orice altceva ce am citit până acum. Este destul de dificil să pășești în lumea imaginată, însă, odată trecut pragul, ești acolo cu toate forțele și puterea ta. Dacă la începutul lecturii mi-ar fi zis cineva că o să râd în hohote sau că o să propun eventuale continuări ale diegezei, l-aș fi contrazis cu siguranță. Opera mi se părea destul de greu accesibilă, mai ales prin limbaj și ambiguitatea ce învăluia protagonistul, însă, pe parcurs, am ajuns să citesc cu nesaț atât descrierile profunde și pline de simbolistică a unor obiecte banale precum un cimitir, o stradă sau o toaletă, cât și acțiunea propriu-zisă. Predictibilul și-a făcut loc doar puțin și subtil în ultimele capitole când am ajuns, într-o oarecare măsură, să cunosc personajul. "Pâlpâiri" atinge multe teme, dar una dintre preferatele mele este analiza individului ca particular, depărtarea de statistică. Cu o puternică repulsie față de numerele mari, Sebastian Aanei, protagonistul, alege să privească fiecare item ca unicat, oferindu-i posibilitatea identității.
De multă vreme nu mi-a mai plăcut un roman "țărănesc" atât de mult. Are Dan Lungu un simț extraordinar ar limbii, există în fiecare capitol măcar o frază, o expresie care m-au umplut de admirație. 4.5 stele, de fapt.
Foarte draguta si simpatica aceasta carte, unde ne este prezentata viata la sat prin perspectiva unui personaj aflat in concediu de recuperare / descoperire de sine, care toata viata lui a locuit la oras si a trait intr-o lume online. Avand bunici la tara si petrecandu-mi multe veri la casa bunicii la tara, mi-au fost foarte dragi multe elemente si situatii prezentate in aceasta carte. Dan Lungu face o treaba excelenta in a prezenta ipostaze tipice in viata de zi cu zi in mediul rural (ex: toaleta din gradina, vizita stanei, biserica si inmormantarile, etc), dar si de a prezenta caracteristici ale mentatiliatii romanesti -- sunt elemente care au un umor aparte, si mi-au placut foarte mult.
A bit too much academical with complicated terms of describing the world of a village, with few funny stories but with an unexpected ending but quite nice turn of events.
This entire review has been hidden because of spoilers.