Transparența

by Radu Vancu

Doi studenți la Litere, pasionați de poezie și de plimbări printr-un Sibiu mitic, trăiesc o poveste de dragoste care rescrie harta orașului lor. Măcinați de maladii stranii, el de o inexplicabilă decorporalizare, care îl face să devină transparent la orice emoție mai puternică, ea de o sensibilitate exacerbată, care are consecințe dintre cele mai dramatice, cei doi înaintează permanent pe granița subțire dintre normalitate și angoasă existențială dusă la extrem, alimentată cu alcool, discuții literare și dragoste fizică. Câteva toposuri exemplare apar pe această hartă a unui Sibiu magic, a cărui isto¬rie în straturi se revelează de-a lungul cărții: apartamentul ticsit de cărți unde locuiesc cei doi, Graalajul, un misterios local supranumit și „subpământa“, catedralele și străzile labirintice ale orașului.

Genres: Romanian Literature, Contemporary, Romania

440 pages, Paperback

First published November 1, 2018

About the author

Radu Vancu (n. 1978, Sibiu) este lector universitar la Facultatea de Litere din Sibiu. Lucrarea sa de doctorat a devenit una dintre exegezele critice esențiale asupra operei lui Mircea Ivănescu: Mircea Ivănescu. Poezia discreției absolute (2007). A publicat volumele de poezie: Epistole pentru Camelia (2002), Biographia litteraria (2006), Monstrul fericit (2009), Sebastian în vis (2010) și Amintiri pentru tatăl meu (2010). Este, de asemenea, autorul volumului Eminescu. Trei eseuri (2011) și coautor al antologiilor Cele mai frumoase poeme din 2010 (2011) și Cele mai frumoase poeme din 2011 (2012).

Reviews

[Iulia · Rating 4 out of 5]

3.5*

Am gasit cea mai apta descriere a romanului lui Vancu printre ultimele randuri ale cartii - 'sute de tone de moloz verbal si mistic'.
Cartea este un debut solid, aproape excelent, dar cu unele neajunsuri palpabile si destul de greu de ignorat de la un punct incolo. Este, in primul rand, un exercitiu lingvistic ambitios si ametitor demn de admirat, chiar si cand devine dureros de vizibila influenta lui Cartarescu.

Am cateva lucruri sa ii reprosez insa, si o sa incep cu aspectul care mie mi-a dat cel mai mult de furca - enorm de multul surplus (de pagini, de nesfarsite repetitii), care, oricat de fermecator e, tot surplus ramane. Nu cred ca exagerez cand afirm ca o treime din romanul lui Vancu e format din idei si fraze si imagini care se repeta intr-un ritm nebun de carousel, ca si cand autorul (sau naratorul, sau amandoi) fac/e cate o obsesie-compulsie pentru cate o fraza si tin/e mortis sa includa fraza aia de vreo zece-douazeci de ori pe pagina, sau lumea asa cum o stim noi se sfarseste. Nu am inteles niciodata tehnica asta si scopul ei, altul decat acela de a ma aduce pe mine in pragul disperarii; mi-e greu, aproape imposibil, sa nu o iau personal. Inteleg ca autorul foloseste (abuzeaza?) procedeul repetitiei din dorinta de a amplifica senzatia de copleseala si sufocare. Citind capitolele cu si despre Hermann si legenda Sibiului - in splendida lor inutilitate - m-am simtit la fel de obosita ca dupa o zi intreaga de munca (fizica, brutala, nu de stat la birou cu o ceasca de cafea in mana).

Fie, dati cu pietre in mine, dar as fi vrut o poveste mai bine elaborata, in care relatia si dinamica dintre cei doi protagonisti sa fie mai mult decat un pretext pentru divagatii si digresiuni, multe complet redundante. O poveste in care personajul principal feminin sa aiba mai multa substanta si contur; Mega sa nu fie doar intruchiparea diafana a unui sacru feminin lipsit de orice personalitate si trasaturi, si instantaneu 'uitabila'. Ar fi fost mult mai potent contrastul dintre o Mega concreta, construita in spirit realist, si esenta cartii ca explorare a transparentei. Mi-am dat ochii peste cap de mai multe ori decat e confortabil sa admit la simplificarea asta lenesa si nonsalanta a ceea ce este femeia (adica mai mult decat o imagine roz-romantata, sau o entitate sexual-mistica-blah).

Povestea celor doi e deci un fir subtire care traverseaza cartea de la un capat la altul dar fara sa depaseasca niciodata stadiul embrionar. Iar dialogurile - putine la numar - nu sunt intotdeauna cele mai reusite.

Verdictul? Un debut solid, aproape excelent, dar cu unele neajunsuri palpabile si destul de greu de ignorat de la un punct incolo (hah!)

[Roxana Truța · Rating 2 out of 5]

Radu Vancu, m-ai omorât încet, m-ai tocat, m-ai rarefiat printre pagini până când am început să prefer YouTube-ul în locul cărții tale. Practic, te-ai făcut transparent încă o dată. Și ca să te pseudoparafrazez, toată cartea ta mi s-a părut o “alergare spre moarte”.

Dar m-am plictisit îngrozitor. 😵‍💫 Practic, volumul vrea să fie o poveste tragică de dragoste. Avem un narator la persoana I, care nu este însă Vancu; eheee, Vancu e un alt personaj, profesorul îndrumător de licență al Megăi, tipa care e iubita naratorului. Revenind însă la naratorul-personaj principal, tipul ăsta devine transparent de fiecare dată când simte emoții puternice, mai ales iubire sau groază.

Unde m-a pierdut? Păi, nu am înțeles miza literară. Cartea pare un maraton lexical și lingvistic cu inserții de trivia tip Wikipedia când ți-e lumea mai dragă. Naratorul te întrerupe din poveste să se dea deștept. Limbajul e abisal, un show-off, te trimite constant la dicționar, altă întrerupere de care nu aveam chef.

În plus, sunt pagini și pagini întregi de exaltări mistice transformate în delir, chiar în transă. Dureros de repetitiv și de obositor.

Cartea mustește de literatură și intertextualitate, precum și de referințe obscure la cărți, studii și evenimente. Pe unele le știam și le-am priceput (thx facultate 😘), pe altele însă le-am căutat pe Google, dar nu m-a ajutat să mă edific ce e cu ele, așa că tot ce pot deduce e că Vancu se joacă foarte mult cu realitatea și irealitatea (trimiterea sa la Blecher e cât se poate de reală).

Ce mi-a plăcut: 1️⃣ Sibiul gotic ca personaj literar organic, aproape viu, care spre final se transformă incredibil, aproape distopic. 2️⃣ Basmele pe care naratorul i le scrie Megăi. Pur și simplu iubire eternă. 🥰 Dacă aș fi în locul editurii Humanitas, le-aș ilustra și publica în volume separate.

Așadar, ⭐️⭐️ pentru “Transparența”, cu mențiunea că Radu Vancu pare un tip deștept cu un roman prea simandicos și pretențios pentru gustul meu. O să-i încerc poeziile.

[a · Rating 3 out of 5]

E clar, poeții scriu pe verticală și prozatorii pe orizontală. Doar că transparența lui Vancu are mai mult de a face cu trans-ul ontologic al narațiunilor religioase(care se vor mistice) decât cu transparența poetică care te aduce de undeva în prezentul paginii și al trăirii. Apreciez stilul baroc deși nu e genul meu, mi-aș fi dorit totuși să simt necesitatea și nu oboseala repetițiilor, a descrierilor și a divagațiilor pe teme științifice și de istoria artei. Mi-a plăcut maparea unei hărți a Sibiului prin ochii celor doi tineri, nu mi-a plăcut, perfecta obiectizare a Megăi, ca templu al pasiunii.

[Anibalector · Rating 5 out of 5]

Pagini de poezie și teroare.

[Suzana · Rating 1 out of 5]

Am capitulat la pagina 34. Viața e prea scurtă!

[Amaia ✡ · Rating 3 out of 5]

3.5*

O carte ca un thriller poetic, complexa, excesiv erotizata, scrisa in limbajul norilor, cu pasaje de incredibila frumusete, cu multe referinte culturale ale tineretii mele, alternand cu altele elitiste, care mi-au ramas complet straine. Intelegerea lor, ca si accesul frecvent la dictionar rupe curgerea fluenta a poemului in proza, ritmul se sacadeaza si isi pierde din puterea cu care absoarbe cititorul. E o carte de atmosfera scrisa cu o oarecare pretiozitate, cu multe repetitii, cu inca si mai mult surplus, cu foarte mult alcool si multe sinucideri, dar cu pasaje de un un lirism si frumusete incontestabile.

[Bogdan Enache · Rating 1 out of 5]

Singura carte despre care nu mi-am putut aduce aminte nimic in momentul in care am terminat-o. Noroc cu notitele de pe parcurs din care pot sa concluzionez ca aceasta a fost o pierdere ingrozitoare de timp si o risipa de hartie.
O carte care isi propune prea multe si sfraseste intr-o serie interminabila de repetitii. Dar problema cea mai mare este ca nu trezeste nicio emotie in tine.
Recenzia este voita fara nicio noima la fel ca aceasta carte.

[Laura Bichler · Rating 2 out of 5]

Urăsc repetițiile, iar cartea e plină de așa ceva.
Dar ce m-a deranjat chiar mai mult decât repetatea cuvântului “transparent”, de exemplu, este varza cronologică din centrul universului numit Sibiu. Acțiunea se vrea plasată la jumătatea anilor ‘90, dar e Sibiul ultimilor 25 de ani (Cafe Wien s-a deschis abia în 2008 când Garajul tocmai ce se închidea, în anii ‘90 foarte, fooooooarte puțini români aveau PC-uri, ce să mai vorbim despre laptopuri Dell -indiferent dacă iubitele lor aveau părinți securiști-, lacătele de pe Podul Mincinoșilor au apărut recent, după 2007, după ce Sibiul a fost Capitală Culturală și turismul a explodat. Zona liberă de corupție”??? Cine știe, cunoaște. Și alte câteva detalii pe care nu ai cum să le lași deoparte dacă ai trăit în acest oraș în ultimii 25 de ani.)
Mi-ar fi plăcut tare mult ca Sibiul din carte să fi fost descris exact așa cum era: o urbe cadaverică.
Și care e faza cu inserarea “Regelui piticuț” în totalitate în carte? De ceeee? Ca să iasă romanul cu mai multe pagini? Că alt motiv nu reușesc să găsesc, legătura dintre “Regele piticuț” și restul acțiunii mi se pare foarte superficială și forțată.
Altceva ce m-a deranjat este sexualizarea textului. Pe principiul: “sexul vinde”, consider că s-au folosit până la saturație descrieri sexuale (“Cibinul curgând excitat înspre piață”… Săracul Cibin, alte treburi nu mai are și el) ca să mascheze amorțeala scriiturii.
Personajul feminin este o damsel in distress ce se vrea neapărat salvată de un tată influent și un iubit pueril (dar extrem de cult). Până și numele lor sunt complet lipsite de inspirație (Tâmpițel, repetat până la tâmpire, și Mega, doar e femeia absolută, nu?), ceea ce îmi amintește de încă un aspect enervant. Cartea asta nu te lasă deloc să ghicești, să deduci, să intuiești, simte nevoia să îți explice cele mai logice concluzii pentru că nu se știe niciodată, poate “minunata cititoare mistică și invizibilă” nu e în stare să deducă de una singură. Și, da, expresia asta chiar e folosită în carte. De mult prea multe ori!
Sunt însă și câteva aspecte pozitive. Scoțând sexul inutil și repetițiile enervante, sunt menționate multe lucruri de cultură generală de parcă ar fi o enciclopedie sau o emisiune pe Discovery. Util, foarte util chiar.
Și sunt câteva pasaje care, intr-adevăr, te impresionează, îți rămân pe retină.
Per ansamblu, nu mi-a plăcut aproape deloc. Personajele nu apucă să devină profunde din cauza repetițiilor, cadrul cronologic e relativ, și toate inserțiile de cultură generală nu au absolut nicio legătură cu nimic, doar există. Iar Cibinul curge excitat…

[Mihai · Rating 5 out of 5]

Poate cam mult 5 stele *curate* si suspect de a fi acuzat de epigonism luxuriant cartarescian (de data asta sibian, nu bucurestean) in constructie. Dar m-am simtit foarte bine cu cartea asta, inghesuit in metroul din Bucuresti pana pe plaja la tropice; niciodata o lectura usoara.

[The_andreea · Rating 4 out of 5]

4.5 Gorgeus writing, I loved the myriad of references from so many fields. Just wished Mega had some more consistency as a character. But maybe consistency and transparency have a complicated relationship after all.

[Tereza · Rating 4 out of 5]

Transparența intra direct și definitiv în suflet, cu perfecțiune stilistică, baroc, alchimie, ireal și tot ce ar putea fi real.

[vlada · Rating 2 out of 5]

•roman ce ar trebui să îi vizeze pe “ei” îl are în vizor numai pe “el”
•reprezentare vagă a Sibiului
•romantizarea unei relații evident toxice
•încercare eșuată a lui Radu Vancu sa scrie un personaj feminin nuanțat cu personalitate proprie
•reprezentarea personajului Mega printr-un puternic pronunțat și prejudiciabil “male gaze” ce a dominat literatura ultimelor secole
•trecerea brusca de la narațiunea evenimentelor la biografia incomprehensibilă și deseori irelevantă narațiunii a figurilor literare menționate

[Dorian Dron · Rating 5 out of 5]

O carte ce poate aluneca uşor într-o teză de doctorat, într-un imaginar cartarescomannivanescian, desigur cu o originalitate proprie, Transparenta devine sau ar trebui să devină cartea personală a fiecăruia. Este un fel de biblie de bibliotecă, una glossy, dar care întoarce lumea la un originar nu neaparat dorit, dar aşteptat. O carte foarte bine scrisă, ce te prinde în mrejele ei, ca un gard viu al spânzuratului.

Mai mult, in curând!

[Christian Crăciun · Rating 5 out of 5]

Unul din cele mai tehnice și mai nebune romane din liteatura noastră. necomun, nu intră în mainstream.

[Irina Bordeianu · Rating 5 out of 5]

Un roman alchimic .

[Madalina Dima · Rating 5 out of 5]

Radu Vancu proiectează, cu un lirism inedit, o intrepidă explorare a memoriei personale și sociale a Sibiului anilor ‘90. Un roman de o sensibilitate aparte despre iubire, despre existență și vid existențial, despre puterea și farmecul unui loc care poate osândi, dar și vindeca.

Personajul principal e un arhivar al experiențelor amare, un martor dar și participant metafizic la subteranele prin care omul se încurcă, tot ce i se întâmplă nefiind decât amintirea dureroasă a faptului că suntem, cu toții, povești care se sfârșesc.

Student la Litere, iubitor entuziast de poezie va trăi o pătimașă poveste de dragoste alături de o fata pasiona(n)tă, “hipersexualizată”, Mega (“numele ei vine de la Megamoarte”), alături de care va transpune harta Sibiului mitic într-o realitate ireală, delicată, străvezie.
El suferind de o stranie decorporalizare la orice reacție afectivă profundă, ea, de o acuitate accentuată a simțurilor, își vor duce traiul într-o normalitate angoasantă post-decembristă, întreținută de cantități importante de alcool în “subpământa”, “barul nostru arhetipal” (Garaj =Graalaj), controverse literare și multă dragoste fizică.

“Noaptea amorul ei devenise și mai dement de blând, corpurile noastre erau acum semilichide, după orgasm deveneau aproape indiscernabile, separarea lor era atât de dureroasă, încât foloseam zilele mai mult ca pe niște perioade în care să-mi revin din durerea asta - cu câteva ore mai înainte fusesem eu însumi corpul Megăi, iar acum eram doar corpul meu, și asta mi se părea traumatic și inacceptabil (Și firește că așa și era.)
Scopul amorului nostru fizic era de fapt să evacuăm cele două corpuri (al meu și al ei) așezate între noi - și să lăsăm transparențele noastre, de fapt, să facă dragoste”.

“În noaptea, de fapt în dimineața aia, când am făcut dragoste cu Mega, violent și terorist, așa cum obișnuia ea în perioada aia, am simțit pentru prima dată că facem dragoste ca să ne salvăm viețile’’.

Cei doi consideră că “natura e terorism” și că “invizibilul e mai real decat vizibilul”.

“Cert e că nu simt că realitatea ar fi aici. Și asta nici nu mă deranjează prea tare, am fost de acord cu Eliot: specia umană nu suportă prea multă realitate.”

“(...) realitatea se străduiește din toate puterile ei, la fel de mult ca atunci, să pară reală - și, dacă n-aș fi în toate mințile, poate chiar aș crede că e reală.
Fiindcă, la urma urmei, chiar dacă nu credeam nici pe atunci în realitatea lumii, uneori aproape juram că e reală.”

Pasionați de (re)descoperirea frumuseții fabuloase a unui Sibiu legendar, plin de vestigii istorice, “toate splendide și putrezite, toate numai frumusețe și descompunere, grandoare și barochisme (...), ziduri coșcovite și mucegai”, îndrăgostiții întreprind plimbări “de învățare a Sibiului”, pe care îl vor cunoaște “în fiecare centimetru pătrat de violență și lumină”.

“Dacă ar fi existat vreodată ceva atat de contradictoriu ca un manifest pentru decadență, Sibiul ar fi fost ilustrația lui perfectă. De fapt, nu: Sibiul chiar era, literal și în toate sensurile, manifestul practic al decadenței. (...) Sibiul era un splendid oraș invizibil in the making; ceea ce, pentru un invizil under cover ca mine, nu putea fi decât cea mai bună dintre lumile posibile.
Cea mai invizibilă dintre lumile posibile. Asta era paradisul meu electiv, iar Sibiul, prăbusindu-și lent splendoarea sub ochii mei zilnici, părea să aibă stofă de un astfel de paradis.

Irumperea realului și vizibilului în această realitate va fi însă premonitorie.

“Singurul loc al Sibiului care se încăpățâna să pară real, singurul lui organ în care irealul și invizibilul nu păreau să aibă drept de existență, singura lui parte monstruos de reală era catedrala gotică din centrul lui.”

Votca devine însă “cel mai bun remediu împotriva transparenței” și angoasei existențiale, “regla singură tot evoluționismul și toată ontologia”, de vreme ce “o misterioasă metabolă etilică transforma defectele în calități și, de asemenea, scotea brusc băutorul dintr-o stare fiziologică precară și-l transpunea intr-una perfect cristalină, inaccesibilă celor treji”.

Mărturie despre monstruozitatea regimului comunist și al celui neocomunist după ‘90, care a frânt milioane de vieți, visuri și destine, “Transparența” este o suită aparte de personaje care de care mai interesante,

Unii membri ai Graalajului au un “trecut erotic bogat”, alții, unul politic de și mai tristă amintire (“Karina nu îl acceptase pe Sorinache în Graalaj ca securist- ci ca evanghelist al unei doctrine a răului absolut și fără scăpare”, “rămășiță în același timp vie și moartă a Securității, rezumatul în același timp viu și mort al lumii din care ieșisem”) sau cultural (Ilie, sudor la Independența pe vremea lui Ceașcă și care este în stare “să recite, în transă, pagini întregi din triada lui sacră, Cioran- Cărtarescu- Proust sau Vancu, “arhetipul ideal al poetului de provincie care se simte prea mare pentru un oraș atat de mic” și al cărui motto existențial va deveni un vers de-ai lui Ivănescu: ”ce frumoasă e moartea”).

Sinuciderea tatălui, deziluzionat de regimul instituit de Iliescu imediat după Revoluție, “era totuși o trișerie, o modalitate de a da escape înainte de finalul jocului, o reacție de copil bosumflat care-și ia mingea și pleacă în toiul meciului pentru că nu îi convine scorul. Mă vedeam nevoit sa joc meciul până la capăt, chiar dacă nu mai puteam spera să-l câștig” își va avea ecoul în “degringolada barocă și suicidară” a șobolanilor la țară (“șobolanii se apropiau rând pe rând de marginea dinspre curtea betonată a acoperișului gri de tablă- și, impingându-se zdravăn cu piciorușele, săreau în abis”) sau ieșirea din scenă în holul Academiei Române a arhetipului autorului prin închiderea perfectă a scandalului existenței :“ne naștem inter urinam et faeces, trebuie să murim inter urinam et faeces”.

O scenă cutremurătoare este cea de “beatificare cumplită și policoră, petrecută aievea sub ochii noștri” a sculpturilor florale plăsmuite în grădina Graalajului, cercuri “al celui mai floral și mai sângeros infern care existase vreodată”; bolgie erotico- coșmarescă, “un aleph nocturn, sculptat în cele mai policore flori, hrănite nu cu lumina, ci cu tot întunericul care ne-a traversat creierele”, descriind torturi groaznice, crime șocante, tumori repugnante, fețe devastate de o imensă teroare, orgii isterizate finalizate în măceluri “de o lentoare infinită” “ca-ntr-un Munch de o mie de ori mai psihotic”, “carne lichefiată deopotrivă de suferință și de plăcere”.

Personajele văd “în bolgia florală a Megai coșmarurile lor, trecute și viitoare” iar suprapunerea pozei munților Făgăraș cu radiografia centurii pelviene a Megai după un accident și fotografia bolgiei create de Mega este de o precizie uluitoare.

“Corpul Megăi, fragil și atotputernic, era visul comun și disperat al corpului de piatră, dur și neputincios, al Sibiului.”

Aleph este astfel locul din Sibiu unde toate celelalte locuri converg și în care Oricine îl privește poate vedea totul în univers din orice unghi simultan, fără distorsiuni, suprapuneri sau confuzii.

[Mara · Rating 4 out of 5]

Mi-au placut cartografierea orasului, cerului si necesarelor crasme. Am sperat ca Mega va deveni intr-un final ceva mai aproape de Maga lui Cortázar decat de simpla purtatoare de blugi...

[Evelina Rustem · Rating 4 out of 5]

Cumva cartea asta mi-a iesit in cale in perioada din viata mea in care chiar m-am simtit transparenta, insa emotional. Ne-am insotit dureros si placut intr-o calatorie lunga, printre cele mai lungi calatorii alaturi de o carte. Stilul folosit de Vancu si tesatura pe care a creat-o m-a tinut captiva atata timp in curiozitate, placere si tristete. Inca nu stiu ce poveste a rascolit in interiorul fiintei mele.

"Am fost doua cristale- am trait transparenta impreuna, ne-am facut tandsri impreuna. Pentru asta, intr-un fel, ii sunt aproape recunoscator catastrofei. In felul ei, fiecare catastrofa e o enorma sansa."

[alexia · Rating 5 out of 5]

cartea asta mi-a provocat o ''catastrofa'' in suflet,ce se va intinde pe toată existența mea

[hu__bris · Rating 4 out of 5]

3.75⭐️

[Adina · Rating 2 out of 5]

Ori sunt eu inaptă să înțeleg cartea asta ori cineva (cred ca e obvious) a fost fumat când a scris-o.

[Maddelline · Rating 4 out of 5]

Un roman liric despre viață.

[Vincze Andrada · Rating 4 out of 5]

"Că natura poate sugera infinitul, imitându-l prin forme quasifractalice, precum cea a ferigii, de pildă, sau prin spirale auto-replicante - asta e cumva de înțeles: e ca și cum infinitul natural s-ar cripta pe sine însuși în imaginile pe care le produce (ceea ce ar asemăna natura cu un maestru flamand- și, mai ales, ar înzestra-o cu vanitatea oricărui artist. Mai straniu e atunci când natura imită umanul, când își subordonează formele ei intereselor naturale ale umanului - ca în exemplul dat de Mega. Abia asta e de neînțeles: un Sistem imitându-se nu pe sine, ci pe unul dintre subprodusele lui. Un Soft îndrăgostindu-se de unul dintre subprogramele lui. Natura e, uneori, mai stranie și mai emoționantă decât orice fabulă mistică."

[Teodora Lovin · Rating 5 out of 5]

Extenuantă în unele momente, în care imaginile se aglomerează și nu mai pot fi percepute.
Ceva mai greu de digerat decât jurnalul (care oricum a fost solicitant); cu toate incursiunile și trimiterile, jocurile de cuvinte și aluziile, pare un tur de forță exagerat (uneori) și exacerbat prin tot ceea ce înseamnă scriitura lui Radu Vancu - de la Ivănescu, alcool, la Regele Piticuț și la sinucideri.
Pasaje întregi te poartă pe culmea extatică și întortocheată a Sibiului mistificat și a relației dintre cei doi studenți, când ai impresia că sunt învăluiți într-un nimb de lumină și că la un moment dat se vor înălța și ei.

[Ana M Constantinescu · Rating 5 out of 5]

Iubesc cartea asta din tot sufletul meu, fi-e-ca-re pagina a fost savurata. Este o carte atat de frumoasa, cu toate urateniile si realitatile vietii, gasim frumos in grotesc, in sinucidere, in fragilitatea personajului. Atatea referinte interesante, de care nu am mai auzit. Merita citita 100%.

[George Cornilă · Rating 5 out of 5]

Cea mai bună carte citită până acum anul acesta.

[Laly Todor · Rating 4 out of 5]

“să fii poet în tot ce faci.” iar radu vancu a ținut maxim cont de această vorbă, căci ce poate fi mai demn de savurat decât un roman bine structurat, nemaipomenit de migălos pus la punct și care, totodată, să fie gata-gata să puște de atâta frumusețe-grandilocventă (pe care, din câte am observat, mulți dintre cititorii de aici o contestă) care, cred eu, dacă nu ar fi existat în acest roman, cartea nici n-ar fi meritat să fie scrisă. cartea se dorește a deveni în sine o transparență. de aici această epuizare a dicționarului și “împopoțonarea întregului”. umflare-umflare-umflare. detonare. explozie. iar apoi nimic. și imediat după, totul.

4 stele. una-n minus fiindcă s-a terminat totul prea brusc. nu dezamăgitor. dar brusc.

de spus ar mai fi câte-n lună și-n stele, fără să apelez la vreo schiță tehnică de pseudocomentariu literar și ghidându-mă strict după nervul și “dracii” care zguduie coșul pieptului când frumusețea rânjește la noi într-un moment în care, în zâmbetu-i maniaco-mistic, se reflectă lumina.

însă ajung din nou să mă-ntreb “pentru ce?” “ca să ce?”. și renunț. și nu-mi pare neaparat rău.

[Fig_tree]

“Îi memorasem, așadar, Megăi fiecare moleculă a corpului, în așa fel încât s-o pot reconstrui după catastrofă-iar paginile astea nu sunt altceva, știam asta de la bun început, decât molecule ale corpului ei, rearanjate în așa fel încât, la o anumită trecere a luminii prin ele, cristalele de cuvinte să se încălzească, să se înmoaie, să se facă materie organică fluidă și hipnotică-și să devină, literal și în toate sensurile, Mega.Ele sunt Mega”

[Chris · Rating 4 out of 5]

Durerea și plăcerea par antonime. Cum nimic nu e ceea ce pare, în Transparența ele sunt una si aceeași.
Recomand cartea celor care simt nevoia unei doze de masochism în lectura lor de seara.

Mi-ar fi plăcut și mai mult daca Meda ar fi fost mai mult decât blugi Mustang, obsesii literare și erotizare. Nici repetiția la nesfârșit a unor fraze nu a ajutat prea mult, îmi venea să țip uneori ca am înțeles deja, nu-i nevoie să îmi repete a 10 oară.

[Doina · Rating 3 out of 5]

O carte provocatoare in măsura în care literatura poate fi acceptată că fiind un "act terorist". Viața personajelor din Sibiul postdecembrist este marcată de reinventarea "raului și suferinței" prin intermediul securității. Finalul este transformator in sens metafizic iar povestea de dragoste, descrisă în cheia unei "febre simultan mistice și erotice", mântuitoare.